ÎCCJ, Decizia nr. 197/2024

Ședința publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23.01.2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, Direcția Silvică Gorj și Ocolul Silvic Hurezani, solicitând să se dispună anularea notificării nr. x/14.10.2019 emisă de Ocolul Silvic Hurezani privind obligațiile de redare a terenurilor forestiere în cazul depășirii perioadei aprobate de ocupare temporară vizând terenul în suprafață totală de 0,4938 ha aferent obiectivului "sonda 522 (875) Bustuchin"; anularea tuturor actelor care au stat la baza notificării, respectiv a procesului-verbal de constatare/notei de constatare nr. x/2.10.2019, vizată de Garda Forestieră Rm. Vâlcea nr. x/2.10.2019; anularea răspunsului emis de Garda Forestieră Rm. Vâlcea sub nr. x/23.12.2019 în soluționarea plângerii prealabile, răspunsuri ce au fost comunicate la 7.10.2019; obligarea Ocolului Silvic Hurezani la emiterea avizului de aprobare, începând cu 20.08.2019, a prelungirii ocupării temporare a terenului forestier în suprafață de 0,4983 ha aferent obiectivului, teren care este amplasat în B., u/a.54F2, din raza Ocolului Silvic Hurezani, jud. Gorj, cf documentației tehnice transmisă de A. prin adresa x/19.08.2019 și înregistrată la Ocolul Silvic Hurezani nr. x/19.08.2019; obligarea Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea la emiterea Deciziei de aprobare începând cu 20,08.2019, a prelungirii ocupării temporare a terenului forestier aferent sondei 522 (875) Bustuchin în suprafață de 0,4938 ha, amplasat la B. u.a.F2, din raza Ocolului Silvic Hurezani, jud. Gorj cf. documentației tehnice transmise de A. prin adresa nr. x/19.08.2019 și înregistrată la Ocolul Silvic Hurezani cu nr. x/19.08.2019; obligarea RNP Romsilva –Direcția Silvică Gorj să încheie contractul de închiriere cu A. începând cu 20.08.2019 pentru suprafața de 0,4938 ha situata în B. u.a.54F si 55 F2 din raza Ocolului Silvic Hurezani .

Prin sentința nr. 293 din 2 februarie 2021, Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, Direcția Silvică Gorj și Ocolul Silvic Hurezani, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 70 din 18 ianuarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a a respins excepția nulității recursurilor, a respins ca nefondate și recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. S.A., și de recurenții-pârâți Direcția Silvică Gorj și Ocolul Silvic Hurezani, împotriva sentinței nr. 601/02.02.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Cererea de revizuire

Recurenta A. S.A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 70 din 18 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, a arătat că prin Decizia 70/2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si Fiscal a fost respins ca nefondat recursul declarat de către A. împotriva sentinței civile nr. 1301/02.02.2021, pronunțată de către Tribunalul București, încălcându-se astfel efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al Deciziei 1462 pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu aceleași părți și având aceeași cauză.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 454 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 70 din 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

În motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere prevederile art. 431 din C. proc. civ., constatând, totodată, că instanța în fața căreia se pune în discuție aplicarea acestui text de lege nu mai are posibilitatea de a statua în sens contrar celor dezlegate definitiv, ci doar obligația de a-și însuși modul în care a fost tranșată anterior chestiunea litigioasă.

Întrucât reclamanta A. S.A. a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat ce decurge din decizia civilă 1462/22.05.2022, instanța a verificat parcursul dosarului nr. x/2020, în care a fost pronunțată decizia menționată.

S-a constatat că prin Decizia nr. 1462/20.05.2022, Curtea de Apel București a casat în parte sentința nr. 2261/06.04.2021 pronunțată de Tribunalul București și rejudecând, a dispus anularea notificării nr. x/14.10.2019, emisă de Ocolul Silvic Hurezani și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia precum și a răspunsului emis de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea sub nr. x/20.11.2019. De asemenea, a stabilit obligația pârâților de a soluționa pe fond cererea de prelungire a ocupării temporare a terenului.

Cu privire la litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 601/2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RNP Romsilva și a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins excepția tardivității formulării cererii și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, Direcția Silvică Gorj și Ocolul Silvic Hurezani, ca neîntemeiată.

Sintetizând, instanța a reținut că în primul dosar s-a dispus anularea notificării nr. x/14.10.2019, emisă de Ocolul Silvic Hurezani și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia precum și a răspunsului emis de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea sub nr. x/20.11.2019; s-a stabilit obligația pârâților de a soluționa pe fond cererea de prelungire a ocupării temporare a terenului.

În cel de-al doilea dosar, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RNP Romsilva și a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția tardivității formulării cererii și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A..

În calea de atac declarată, reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate, printre altele încălcarea și aplicarea dispozițiilor de drept material reprezentate de art. 19. art. 39-43 din Ordinul nr. 694/2016, chestiuni analizate pe larg de instanța de apel.

Instanța de revizuire a concluzionat, în sensul că din analiza comparativă a celor două dosare rezultă faptul că nu există identitate de obiect și cauză între cele două pricini, astfel că nu poate fi invocată încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, câtă vreme în cele două litigii a fost contestat refuzul prelungirii dreptului de ocupare temporară a două terenuri diferite, primul în suprafață de 0,572 ha aferent obiectivului Sonda 59 Bustuchin, iar cel de-al doilea în suprafața de 0,4938 ha.

Recursul

Împotriva acestei ultime decizii, reclamanta A. a formulat recurs, înregistrat la 05.04.2021, prin care a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinței civile si trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul București și, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 601/02.02.2021, rejudecarea cererii de chemare în judecata si admiterea in totalitate a acesteia.

Subsumat pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de revizuire nu a răspuns criticilor sale ci s-a limitat să redea apărările intimatelor.

Astfel, instanța nu a analizat și nu a ținut cont de motivele invocate de revizuentă, care au arătat că nu numai situația de fapt dar și toate înscrisurile prevederile legale și etapele parcurse sunt identice, cu excepția suprafețelor de teren în discuție.

Așadar, pentru ambele terenuri s-a obținut decizia de ocupare temporară a terenului din fondul forestier, au fost demarate discuții de către recurentă pentru prelungirea deciziei încă din februarie 2019, deci cu mai mult de cinci ani înainte de termen și a fost depusă documentația.

Ulterior, s-a constatat că pârâtele trebuie să actualizeze amplasamentele iar recurenta a propus plata unei chirii până la realizarea demersului de către pârâte; apoi, recurenta a depus documentația la mai puțin de o săptămână de la comunicarea documentelor actualizate de către pârâtă.

Ca urmare, sancțiunea achitării despăgubirilor impusă prin notificări nu poate fi aplicată întrucât acestea sunt sancțiuni civile accesorii și nu pot fi reținute în sarcină recurentei în lipsa unei culpe.

De altfel, recurentă a detaliat pe larg că lucrul anterior judecat în dosarul x are legătură cu soluționarea prezentului litigiu, încât nu poate fi contrazis indiferent de calitatea soluției, iar aceste susțineri nu au fost analizate și nu se regăsesc în hotărârea recurată.

A susținut și că Decizia nr. 70/2023 încalcă flagrant efectul pozitiv al autorității lucrului judecat al Deciziei nr. 1462/2022, redând pasaje din cuprinsul celor două hotărâri și detaliind parcursul celor două dosare. Astfel, câtă vreme notificarea nr. x/2019 a fost emisă în temeiul acelor acte anulate definitiv prin Decizia nr. 1462/2022 și care au stat la baza notificării nr. 6217 asupra cărora Curtea de Apel București a stabilit cu putere de lucru judecat, recurenta apreciază că sunt întrunite pe deplin condițiile revizuirii întemeiate în drept pe art. 509 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a criticat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire atât din perspectiva incidenței pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., cât și a pct. 8 al aceluiași text de lege.

Înalta Curte reține că ceea ce se reproșează instanței este că a încălcat prevederile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., pentru că nu a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1462/2022.

Or, susține recurenta, încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune și identitatea suprafețelor de teren în discuție, ci existenta unei chestiuni tranșate într-un litigiu anterior care să aibă legătură cu soluționarea litigiului pendinte.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurente se impun a fi analizate atât din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, cât și pct. 6 pentru lipsa motivării corespunzătoare.

Cu referire la pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., se reține că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

În cauză, recurenta a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva faptului că anumite critici din revizuire nu au fost analizate.

Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme prin decizia recurată instanța a constatat că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât în cele două dosare au fost examinate două raporturi juridice distincte.

Înalta Curte observă că este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, de fapt și de drept, care constituie elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Se constată că în motivarea hotărârii judecătorești argumentele din cererea de revizuire au fost sistematizate, iar instanța a analizat admisibilitatea cererii de revizuire, în conformitate cu art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În deplin acord cu instanța de revizuire, Completul de 5 judecători reține, la rândul său, că prin hotărârea a cărei anulare se solicită, instanța a constatat că prin soluționarea diferită a cauzelor invocate nu se poate reține nici încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat dar nici a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru că nu există identitate de obiect și cauză între cele două dosare anterior menționate ci cel mult similaritate, așadar nici condiția rezolvării diferite a aceleiași chestiuni litigioase.

Așa fiind, se constată că decizia recurată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluția adoptată de instanță.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994).

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Așadar, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume aceea de excepție procesuală (conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure - din nevoia de ordine și stabilitate juridică - evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei, se constată că prin cererea de revizuire, revizuenta a susținut că Decizia nr. 70/2023 încalcă flagrant efectul pozitiv al autorității lucrului judecat al Deciziei nr. 1462/2022, cele două dosare având identitate de părți și cauză, efectul pozitiv al celor dezlegate definitiv prin Decizia nr. 1462/2022 impunându-se în prezentul dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea notificării nr. x/14.10.2019 emisă de Ocolul Silvic Hurezani cu privire la terenul forestier în suprafață de 0,5720 ha aferent obiectivului Sonda 59 Bustuchin, precum și anularea mai multor acte administrative.

Dosarul s-a finalizat definitiv prin Decizia nr. 1462/2022, prin care s-a dispus anularea notificării și a actelor administrative ce au stat la baza emiterii acesteia fiind obligați pârâții la soluționarea pe fond a cererii de prelungire a ocupării temporare a terenului.

În motivare, curtea a reținut că recurentul-reclamant a formulat cererea de prelungire cu respectarea termenului și a avut un comportament diligent, realizând toate demersurile în vederea obținerii prelungirii dreptului de folosință. Faptul că, ulterior depunerii cererii și a documentației aferente, intimații pârâți au stabilit necesitatea modificării documentației inițiale și necesitatea realizării unor demersuri proprii (addendumuri la amenjările forestiere) nu constituie un aspect care să determine concluzia că cererea de prelungire nu a fost formulată cu respectarea termenului.

Totodată, curtea a constatat că cererea de prelungire nu a fost soluționată pe fond de către intimații-reclamanți care s-au limitat la a constată depășirea termenului pentru formularea acesteia.

Pe de altă parte, dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâților Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, Direcția Silvică Gorj și Ocolul Silvic Hurezani, prin care s-a solicitat anularea notificării nr. x/14.10.2019 emisă de Ocolul Silvic Hurezani privind obligațiile de redare a terenurilor forestiere în cazul depășirii perioadei aprobate de ocupare temporară vizând terenul în suprafață totala de 0,4938 ha aferent obiectivului sonda 522 (875) Bustuchin, precum și anularea mai multor acte administrative.

Acest litigiu s-a soluționat prin sentința nr. 601/2021 rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 70/2023, reținându-se că termenul de ocupare a terenului ce făcea obiectul Deciziei nr. 65/2009 a expirat la 20.08.2019, fără a fi avut loc prelungirea ocupării temporare de terenuri din fondul forestier național, fiind incidente dispozițiile art. 41 din Ordinul nr. 694/2016.

Instanța a reținut că notificarea nr. x/14.10.2019 contestată în prezenta cauză a fost emisă ca urmare a expirării termenului stabilit prin Decizia nr. 65/2009, drept consecință a nepredării la termen a terenului forestier. Or, în lipsa vreunei prelungiri a ocupării temporare a terenului forestier, se impunea ca recurenta-reclamantă să redea terenul la termenul și în condițiile actului de aprobare.

De asemenea, curtea de apel a respins ca nefondate și criticile recurentei privind greșita aplicare a Ordinului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru aprobarea Metodologiei privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară și schimbul de terenuri și de calcul al obligațiilor bănești nr. 694/2016, respectiv art. 19, art. 39 -43.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că este legală concluzia instanței de revizuire, în sensul că în cele două dosare au fost examinate raporturi juridice distincte.

Astfel, recurenta folosește instalații de exploatare a zăcămintelor naturale, sonde diferite amplasate pe terenuri distincte. Pentru fiecare din aceste instalații, recurenta a depus documente în vederea prelungirii dreptului de ocupare temporară a terenului.

Or, deși a existat un singur proces-verbal în care se făcea referire la 3 instalații de exploatare a zăcămintelor naturale, regularitatea depunerii documentației în vederea prelungirii termenului de ocupare temporară a terenurilor s-a făcut pentru fiecare sondă în parte, rezultând deci mai multe notificări ce au fost contestate în dosare distincte.

Așadar, împrejurarea că a existat un singur proces-verbal de constatare, cel nr. x/02.10.2019 care s-a referit la mai multe instalații de exploatare a zăcămintelor naturale, dar ce sunt amplasate pe terenuri distincte, nu poate fi reținut ca un argument în sprijinul tezei unei chestiuni litigioase comune, aceasta cu atât mai mult cu cât pentru unele suprafețe de teren nu au fost depuse în termen cererile necesare pentru prelungirea ocupării temporare.

Mai reține Înalta Curte și că, în ședința de judecată din 18 ianuarie 2023, când instanța a rămas în pronunțare în recursul formulat în dosarul nr. x/2020, recurenta reclamantă a invocat hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2020, solicitând ca instanța să țină seama de dezlegările de drept din respectiva cauză.

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că, din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența CEDO în care s-a arătat, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva Deciziei nr. 454 din 30 ianuarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2024.