ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta RNP Romsilva, prin Direcția Silvică Gorj, a solicitat pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, admiterea cererii și obligarea pârâtului la suspendarea procedurii de atribuire a fondurilor de vânătoare (fonduri cinegetice) nr. 4, denumit Dumbrava, nr. 5, denumit Tismana și nr. 7, denumit Runcu, județ Gorj până la soluționarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 1501 din 2 decembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, invocată prin întâmpinare, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta RNP Romsilva prin Direcția Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta RNP Romsilva prin Direcția Silvică Gorj, iar prin decizia civilă nr. 207 din 4 februarie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal în complet specializat în materia contenciosului administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă la data de 17.02.2020, sub nr. x/2019*.

2.1. Hotărârea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă

Prin sentința civilă nr. 303 din 17 martie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Având în vedere că sediul pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor este în municipiul București, din perspectiva competenței teritoriale, Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6.04.2020, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1003 din 30 aprilie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, ridicată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția competentă în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, reclamantul se va adresa instanței de la domiciliul sau sediul său, dacă persoana juridică de drept privat care sesizează instanța de contencios administrativ (și care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public) are, în raportul juridic concret dedus judecății, calitatea de persoană care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Se constată că prezenta cauză, aflată în conflict negativ de competență, are ca obiect o cerere de ordonanță președințială formulată de către reclamanta RNP Romsilva prin Direcția Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor.

Pe parcursul primului ciclu procesual al litigiului dedus judecății, fondul cererii de ordonanță președințială a fost soluționat de către o instanță civilă, respectiv Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, care nu a invocat excepția necompetenței sale teritoriale la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, astfel cum rezultă din încheierea pronunțată la data de 15.11.2019.

Urmare admiterii apelului și anulării sentinței atacate, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal (Tribunalul Vâlcea), în complet specializat în materia contenciosului administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) același Cod, "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Alin. (2) al aceluiași articol statuează că "În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Textele menționate sunt expresia intenției legiuitorului de a stabili clar aspectul competenței unei instanțe, nerespectarea termenului procedural de invocare a necompetenței atrăgând decăderea din dreptul de a pune în discuție necompetența instanței, respectiv lipsirea instanței sesizate de posibilitatea invocării necompetenței cu depășirea termenului procedural menționat, cu consecința corelativă a consolidării competenței instanței inițial învestite, independent de norma care reglementează competența instanței.

Efectul omisiunii de a invoca necompetența teritorială la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate este stabilirea competenței instanței inițial învestite de a soluționa cererea de chemare în judecată. De lege lata, declinarea competenței ulterior acestui moment nu mai este cu putință, odată depășit termenul procedural de invocare a necompetenței, instanța rămânând competentă să judece, chiar dacă virtual dispoziția legală incidentă ar fi menționat competența altei instanțe.

Totodată, prin decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Compeltul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necomptetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.. În mod similar, în spiritul acestei interpretări, aceeași concluzie se impune și în privința neinvocării excepției de necompetență teritorială.

În cauză, dispoziția Tribunalului Vâlcea de declinare a competenței de soluționare în favoarea Tribunalului București a intervenit după anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fără ca o eventuală necompetență teritorială să fi fost invocată în fața primei instanțe, la primul termen de judecată cu părțile legal citate.

Așadar, din moment ce instanța de apel a dispus prin hotărâre definitivă trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal în complet specializat în materia contenciosului administrativ, invocarea de către Tribunalul Vâlcea a excepției de necompetență teritorială în al doilea ciclu procesual, după anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nu mai este posibilă, întrucât excepția de necompetență teritorială nu a fost invocată în termenul reglementat de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., iar expirarea acestui termen atrage, conform art. 185 alin. (1) din același cod, decăderea din dreptul de a o mai invoca, chiar dacă aceasta este de ordine publică.

Astfel, Tribunalul Vâlcea rămâne să soluționeze acțiunea în fond, fără a putea invoca excepția în discuție ulterior depășirii termenului legal, în condițiile în care competența teritorială a fost deja dobândită de această instanță prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă (complete specializate în contencios administrativ și fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Gorj și pe pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă (complete specializate în contencios administrativ și fiscal).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.