ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 25.11.2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva reprezentată de Direcția Silvică Vâlcea și Direcția Silvică Vâlcea au chemat în judecată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând: anularea/desființarea măsurilor nr. 1, nr. 4, nr. 5 și nr. 6 din Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 849/23.04.2019 privind constatările și măsurile stabilite de organele de inspecție economico-financiară, și din Raportul de inspecție economico-financiară nr. CRR AIF 850/23.04.2019, acte administrative emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova; anularea în parte a Deciziei nr. 40/P/09.09.2019 - MFP-Serviciul de soluționare a plângerii prealabile și a contestațiilor, în ceea ce privește art. 1 și art. 4, prin care s-a respins ca neîntemeiată și inadmisibilă plângerea prealabilă cu privire la măsurile nr. 1, nr. 4, nr. 5 și nr. 6; suspendarea actelor administrative atacate, până la soluționarea definitivă a cauzei; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 51/F-CONT din 30 iunie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarele Regia Națională a Pădurilor Romsilva S.A. și Direcția Silvică Vâlcea, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor Publice.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 51/F-CONT din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs contestatoarele Regia Națională a Pădurilor Romsilva S.A. și Direcția Silvică Vâlcea invocând dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurentele-reclamante au reiterat cadrul legal și pe larg situația de fapt, precum și criticile formulate prin cererea de chemare în judecată, solicitând anularea/desființarea măsurilor nr. 1, nr. 4, nr. 5 și nr. 6 din Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 849/23.04.2019 privind constatările și măsurile stabilite de organele de inspecție economico-financiară și din Raportul de inspecție economico-financiară nr. CRR IF 850/23.04.2019 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și anularea în parte a Deciziei nr. 40/P/09.09.2019 - MFP - Serviciul soluționare a plângerii prealabile și a contestațiilor, în ceea ce privește în ceea ce privește aceste măsuri. Referitor la Măsura nr. 1, prin care autoritățile pârâtă a dispus ca, în sarcina conducerii Direcției Silvice Vâlcea luarea măsurilor necesare pentru recuperarea sumei de 22,517 RON (18.000 RON și daune interese 4.517 RON) de la prestatorul de servicii juridice sau de la persoanele răspunzătoare de angajarea și efectuarea acestor plăți, în afara dispozițiilor O.U.G. nr. 26/06.06.2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, recurentele au susținut în primul rând că, scopul reglementarii normelor prevăzute de O.U.G. nr. 26/2012 este acela ca fondurile publice sa fie utilizate cu prudenta, restrictiv, echilibrat si judicios. În al doilea rând, recurentele aau arătat că unitățile Regiei Naționale a Pădurilor dispun de un buget propriu care se formează din veniturile acumulate din activitățile specifice, iar pentru contractele de asistenta juridica discutate in cauza, a achitat contravaloarea unor servicii efectiv prestate din veniturile proprii care nu se circumscriu noțiunii de public. Mai mult decât atât, serviciile juridice prestate in dosarele de instanța menționate nu au creat nici un fel de dezechilibru financiar pentru recurentă, întrucât toate dosarele de instanța pentru care s-au prestat aceste servicii juridice au fost soluționate în favoarea sa și au fost si recuperate cheltuieli de judecata. Prin urmare, scopul de a utiliza in mod echilibrat si judicios veniturile a fost atins. Recurentele apreciază că această măsură și constatările organelor de inspecție economico-financiară sunt nemotivate și neîntemeiate și sunt aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală privind îndeplinirea condițiilor de nulitate ale actului administrativ, actul administrativ fiscal fiind afectat de o gravă și evidentă eroare. In situația in care analizam strict numai modul de calcul al sumei de 22517 RON (18.000 RON și daune interese 4.517 RON) pe care organele de inspecție economico-financiară a dispus să fie recuperată de la prestatorul de servicii juridice sau de la persoanele răspunzătoare de angajarea și efectuarea acestor plăți, provenita din serviciile juridice încheiate cu avocați în litigiile cu Comuniunea Stăpânilor de Munți și A. și cu S.C. B. S.R.L., aceasta este eronata, întrucât nu se tine seama de cheltuielile de judecata acordate Direcției Silvice Vâlcea de către instanța reprezentând onorariu de avocat in suma totala de 8.500 RON, ceea ce determina reducerea debitului principal de 18.000 RON cu suma de 8.500 RON, rezultând un debit de 9500 RON. Privitor la legalitatea derulării contractelor cu avocați recurentele arată că, pe spete, au fost respectate condițiile legale corespunzătoare perioadei de aprobare precum si cele ulterioare, valabile pe perioada de derulare a relațiilor contractuale, respectiv art. XVII din O.U.G. nr. 26/2012, fiind aprobate de Comitetul Director respectiv Consiliul de Administrație al RNP-Romsilva. Legalitatea derulării acestor contracte de reprezentare cu avocați în perioada 2015-2016 a făcut obiectul controlului Curții de Conturi a României- Camera de Conturi Vâlcea, potrivit Raportului de control nr. x din data de 15.03.2018, încheiat în urma acțiunii de verificare: "Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public si privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor si a efectuării cheltuielilor pe perioada 2015-2017", la Direcția Silvica Vâlcea, iar la cap. 4 din raport privind "Concluzia generala formulata de auditorii publici externi cu privire la conformitatea cu prevederile legale în ceea ce privește obiectivul general al controlului", se precizează în mod expres "Având în vedere ca in urma acțiunii de control auditorii publici externi au constatat ca modul de administrare a patrimoniului public al statului și propriu al RNP Romsilva, precum și execuția bugetelor de venituri și cheltuieli de către entitatea verificata sunt în concordanță, sub toate aspectele semnificative, cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată unitatea verificata și respecta în același mod principiile legalității, regularității, eficientei, eficacității și economicității". (Raportul de control nr. x din data de 15.03.2018). Or, reprezentanții ANAF, au încălcat dispozițiile art. 6 din Codul de procedură fiscală. În alta ordine de idei, recurentele susțin că prin Decizia nr. 4G/P/09.09.2019 - MFP - Serviciul de soluționare a plângerii prealabile și a contestațiilor, reține în mod eronat, faptul că "contractele de asistență juridică trebuiau să fie supuse vizei de control financiar preventiv și să fie înregistrate în registrul de viză CFP, întrucât sunt angajamente legale în sensul legii." Astfel, O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv la art. 21 alin. (5) și (6) dispune că documentele privind proiectele de operațiuni pot să nu conțină viză controlului financiar preventiv, ordonatorul de credite asumându-și răspunderea, ceea ce semnifică că ele produc efecte juridice și că sunt legale. De altfel, plata și înregistrarea cheltuielilor efective nu s-a făcut numai pe baza contractelor de asistență juridică, ci și pe baza facturilor, facturi care în totalitate poartă viza controlului financiar preventiv. În concluzie, raportat la prevederile O.G. nr. 119/1999 atât contractele de asistență juridică, cât și operațiunile de plată și înregistrare aferente facturilor sunt legale, iar măsura dispusa de către organele de control prin actul administrativ contestat este cu totul nemotivată și neîntemeiată. Prin Măsura 5 autoritatea pârâtă a dispus în sarcina conducerii Direcției Silvice Vâlcea să aducă la cunoștință Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva RA București constatările echipei de inspecție economico-financiare cu privire la punerea în posesie de terenuri forestiere din domeniul public al statului ca urmare a aplicării legilor fondului funciar în vederea: - întreprinderii tuturor demersurilor legale pentru reîntregirea patrimoniului public al statului, dat în administrarea regiei, cu suprafețele de teren pentru care nu s-au îndeplinit formele legale privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și care au fost retrocedate în baza unor hotărâri al Comisiei Județene de fond funciar; - stabilirii unor eventuale prejudicii, a unor eventuale fapte ce ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de legea penală, precum și eventualele persoane responsabile, iar în cazul existenței acestora să sesizeze organele abilitate ale statului. Situația expusă de către echipa de inspecție constă în faptul că s-au pus în posesia foștilor proprietari terenuri forestiere prin procese-verbale de punere în posesie în baza validărilor făcute de către Comisia Județeană de Fond Funciar, fără a se efectua trecerea din domeniul public în domeniul privat a suprafețelor respective așa cum a fost interpretat art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395/13.06.2017. Recurentele susțin că aceasta măsură și constatările organelor de inspecție economico-financiară sunt în mod evident nemotivate, neîntemeiate si imposibil de a se pune în aplicare în circumstanțele în care în mod clar a fost încălcat principiul de drept privind neretroactivitatea legii civile aducând următoarele argumente: Efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 838/27.05.2009 publicată în M.O nr. 461 din 03.07.2009, nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională. Chiar alin. (4) al art. 147 din Constituție face precizarea faptului ca, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Prin raportare la aceste susțineri, instanța de fond a constatat ca "într-adevăr, potrivit art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, astfel ca aceasta critica este fondata, insa, măsura dispusa apare ca fiind temeinica si legala din perspectiva celorlalte temeiuri avute in vedere de organul emitent", recurentele apreciind ca în mod total eronat si fara nicio baza legala, instanța de fond a înțeles sa nu ia in considerare unul dintre principiile de baza ale dreptului romanesc si anume "neretroactivitatea legii civile". Analizând temeiurile care au stat la baza măsurii nr. 5 se constata ca organul de control ANAF nu a avut in vedere niciun alt temei legal invocat in afara de Decizia nr. 375/2017 a CCR, fapt nereținut de instanța de fond, care în soluția dată ia în seama și alte temeiuri din alte acte normative. Prin urmare, instanța de fond nu putea să ia în considerare si sa analizeze alte temeiuri in afara de cele luate de către echipa de control ANAF în baza cărora a stabilit masurile dispuse. Pe de alta parte, articolul 71 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 prevede faptul ca deținătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziție comisiilor locale sau județene, după caz, terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite, în termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia județeană. Toate reconstituirile de drept de proprietate asupra terenurilor forestiere s-au făcut în baza legilor speciale de reconstituire, respectiv, art. 24 alin. (4) Legea nr. 1/2000, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 care precizează în mod expres că trecerea efectivă în proprietate privată se face cu ocazia punerii în posesie, realizată în baza validării Comisiei Județene de Fond Funciar, precum și Legea nr. 18/1991 care preciza în mod expres că trecerea efectivă în proprietate privată se face cu ocazia punerii la dispoziție cu încheierea de protocol de predare-primire cu comisiile locale de aplicare a legilor de fond funciar. Așadar, în aceste cazuri, RNP-Romsilva in calitate de deținător al terenurilor forestiere, cat si celelalte entități implicate in procesul de reconstituire (comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate, comisia locala, OCPI) nu au făcut nimic altceva decât să respecte prevederile legilor fondului funciar, respectiv, art. 71 din H.G. nr. 890/2005 - Regulamentul de aplicare a Legii nr. 247/2005 - ale art. 70 din H.G. nr. 1172/2001 - Regulamentul de aplicare a Legii nr. 1/2000, și ale art. 27 din H.G. nr. 131/1991 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991. Recurenta arată că nu a făcut altceva decât sa pună la dispoziția Comisiilor Locale de Fond Funciar terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate. Mai mult, raportat la reținerea instanței de fond a faptului ca «Dispozițiile art. 24 alin. (4) teza a II-Aa din Legea nr. 1/2000 prevăd, într-adevăr, ca "Trecerea efectiva a terenurilor in proprietatea privata se va face cu ocazia punerii in posesie, potrivit prezentei legi", aceasta nu presupune eludarea dispozițiilor legale anterior arătate, care impun emiterea unei hotărâri de guvern pentru trecerea din domeniul public in cel privat al statului a bunurilor, ci doar se indica momentul in care va opera aceasta trecere. Nu poate fi acceptata interpretarea acestei dispoziții in sensul ca se poate dispune de către comisiile locale sau județene de fond funciar trecerea unui bun proprietate publica a statuat din domeniul public in cel privat, cată vreme pentru aceasta operațiune este necesara emiterea unei hotărâri de guvern, raportat la valoarea de interes național a acestor bunuri, iar acestor comisii legea nu le-a prevăzut asemenea atribuții. De asemenea recurenta apreciază ca instanța de fond nu poate sa combată dispozițiile prevăzute de lege speciala de fond funciar prin care se prevede in mod expres ca modalitatea de punere in posesie "se face potrivit prezentei legi", să le sa aprecieze ca fiind neconforme atâta timp cat și la data actuala sunt valabile si nu exista niciun document de abrogare. Prin urmare, apreciază că rolul organelor legislative este de a modifica o dispoziție legala, iar instanța de judecata prin rolul ei nu poate eluda o dispoziție legală, ci doar sa o pună in aplicare. Chiar si considerând ca logica instanței de fond este corecta, data intrării în vigoare a diferitelor acte normative nou invocate este una ulterioara și la date diferite fata de prima lege de retrocedare privind terenurile forestiere (Legea nr. 18/1991) așa că potrivit principiului neretroactivității legii civile nu aveau aplicabilitate la nivelul anului 1991, în consecință nu pot genera nulitatea punerilor în posesie și implicit a actelor de proprietate emise odată cu debutul aplicării legilor funciare, așa cum dispune măsura contestată. În acest sens, a învederat și proiectul de lege cu indicativul (PLx 188/2020) privind modificarea art. 13 alin. (1) potrivit Raportului Comun al Proiectului de lege privind unele masuri pentru deblocarea procesului de restituire a terenurilor către foștii proprietari contravine interpretării instanței de fond, pe tema trecerii din domeniul public al statului in domeniul privat al statului, în sensul ca privitor la Legea nr. 165/2013 - "La articolul 13, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Ari 13.-(1) în situația în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unității administrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea Statului Român, înainte de anul 1948, au intrat în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această data. Restituirea terenurilor forestiere aflate în proprietatea Statului Român înainte de anul 1948 se face în condițiile legii, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (5). Restituirea terenurilor forestiere care după anul 1948 au intrat în proprietatea statului, respectiv terenurile proprietate privată ce au făcut obiectul naționalizării, precum si cele confiscate ulterior, se face direct de comisiile locale si județene de fond funciar, conform prevederilor legale în vigoare."- text adoptat de Senat." Ca atare, organul legislativ gândește ca aplicarea prevederilor art. 6 alin. (5). din Legea nr. 165/2013, respectiv trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al statului înaintea punerii in posesie sa se facă numai in cazul proprietăților care erau ale statului înainte de 1948, iar pentru celelalte proprietăți punerea in posesie sa se facă fara a fi necesara trecerea din domeniul public in domeniul privat al statului În alta ordine de idei, aceasta măsura dispusă de organele de inspecție economico-financiară naște concluzia că statul prin reprezentanții săi si entitățile implicate in procesul de reconstituire au lucrat integral în mod ilegal la reconstituirea dreptului privat de proprietate, aplicând legile fondului funciar, și conduce la anularea la nivel național a 575.696 de acte de proprietate emise în baza legilor funciare, pentru 3.166.330 ha puse în posesie - 49,99% din fondul forestier național (în 1990 fondul forestier proprietate publică a statului avea suprafața de 6.341.260 ha). La nivelul fondului forestier administrat si deținut de către Direcția Silvica Vâlcea au fost reconstituite în baza Legii nr. 18/1991 peste 27.079 ha de fond forestier pentru un număr de peste 27.079 proprietari (suprafața maxima reconstituita fiind de 1 ha), fata de care trecerea în proprietatea privata a persoanelor fizice s-a făcut doar prin validare și punere in posesie. Iar ulterior in baza Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005 au fost puși in posesie peste 25.000 de proprietari persoane fizice, 65 de forme asociative, 95 de proprietari instituții de cult și învățământ si 23 de comune si orașe, toate cu o suprafața totala de 145.564 ha. Iar în ceea ce privește reținerea instanței de fond raportat la aceste susțineri, în sensul că "în ceea ce privește consecințele învederate de contestatoare, în cazul implementării acestei masuri, instanța retine ca aceasta măsura nu conduce in mod automat la anularea titlurilor de proprietate deja emise, instanțele de judecata sesizate având in continuare posibilitatea sa aprecieze pentru fiecare situație în parte respectarea dispozițiilor legale incidente", denotă în mod clar neconvingerea instanței de fond fata de propriile susțineri, nejustificarea acestora, precum vădita lipsă de imparțialitate pe care era obligata sa o aibă. În concluzie, recurenta arată că: - aplicarea măsurii dispuse, presupune demararea de acțiuni in constatare nulitate procese-verbale de punere in posesie si titluri de proprietate si eventual documente translative de proprietate si înstrăinare Împotriva tuturor persoanelor invocate mai sus de la debutul aplicării legilor funciare, fapt care ar genera colosale cheltuieli de judecata., ce ar reprezenta o paguba iminenta fara posibilitate de recuperare si mai mult decât atât, demararea unui număr atât de imens de acțiuni ar perturba grav funcționarea autorităților publice, precum si a serviciilor publice si ar genera un impact negativ la nivel național greu de evaluat si imposibil de înlăturat. - aplicarea măsurii dispuse, pe lângă faptul că nu este susținută juridic, generează probleme și consecințe majore din punct de vedere social, administrativ, al dreptului de proprietate care este garantat prin Constituție cat și de altă natura, inclusiv politica si de management general al Statului Roman. - măsura este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în circumstanțele în care este evidenta eroarea de interpretare legislativa, încălcând în mod grav principiul de baza al instituției de drept romanesc respectiv principiul neretroactivității legii civile (Legea dispune numai pentru viitor), în sensul ca niciun act normativ invocat de către organele constatatoare nu are aplicabilitate începând cu anul 1991 (Legea nr. 18/1991). În cazul unor terenuri forestiere reconstituite, cu siguranța acestea au intrat in circuitul civil. Circuitul civil este populat în exclusivitate de bunuri, nu și de acte juridice și, cu atât mai puțin, de acte administrative. Prin urmare, aducerea la îndeplinire a acestei masuri este la limita extrema a imposibilității executării ei întrucât s-ar aduce atingeri grave asupra dobânditorilor de buna credință a terenurilor forestiere devenite proprietate privata. Prin Măsura 4 autoritatea publică pârâtă a dispus în sarcina conducerii Direcției Silvice Vâlcea să aducă la cunoștință Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva RA București constatările echipei de inspecție economico-financiare prezentate mai sus, în vederea elaborării și aprobării unei metodologii (proceduri) privind evaluarea suprafețelor fondului forestier de 94.006,84 ha proprietate publică a statului înscrise în Anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 sub nr. de inventar MFP 1363, 1364, 1365 și 1366 și evidențiate extracontabil în aceasta doar cantitativ, respectiv doar în unități fizice (hectare). Recurentele susțin că toate temeiurile de drept invocate de către echipa de inspecție în cuprinsul Raportului de inspecție economico-financiară nr. x/23.04.2019 se referă la prevederi legale incidente titularului dreptului de proprietate (care nu este RNP-Romsilva), care are obligația înregistrării în evidența financiar contabilă a bunurilor respective. Bunurile de natura patrimoniului public al statului primite în administrare de regie sunt înregistrate la nivelul direcțiilor silvice în evidența extracontabilă și nu contabilă, prevederile legale invocate în cuprinsul raportului de inspecție economico-financiară, respectiv, art. 18 din Legea nr. 213/1998, art. 11 din Legea nr. 82/1991 și Pct. 193 (1) din OMFP nr. 1802/2014 nefiind încălcate de către Direcția Silvică Vâlcea. Mai mult, aceasta măsura generează cheltuieli foarte mari constând în elaborarea metodelor de "evaluare a suprafețelor fondului forestier de 94.006,84 ha proprietate publică a statului înscrise în Anexa nr. 12 Ia Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 sub nr. de inventar MFP 1363, 1364, 1365 și 1366 și evidențiate extracontabil în aceasta doar cantitativ, respectiv doar în unități fizice (hectare)."si mai ales cu aplicarea unei astfel de metodologii raportându-ne la suprafața si la subunitățile omogene care o compun, costuri care in principal descind din aplicarea metodologiei si sunt de natura cheltuielilor materiale, de timp, (manopera) de consum cu terții, de prestări servicii s.a. În concluzie, față de cele prezentare, recurentele consideră ca măsura nr. 4 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF-849/23.04.2019 este netemeinică și nelegală, Regia neavând atribuția elaborării și aprobării metodologiei (procedurii) invocate, generând cheltuieli nejustificate pentru regie și Statul Roman, de nerecuperat si fara nicio finalitate. În acest sens, al lipsei de finalitate concura și faptul că vegetația creste si evoluează continuu si de asemenea se executa continuu lucrări de conducere a arboreților soldate cu extragere de arbori, ceea ce generează modificări continue ale volumului vegetației forestiere si calității acesteia ce determina modificarea repetata a valorii terenurilor forestiere care include și valoarea vegetației forestiere. Prin Măsura 6 autoritatea publică pârâtă a dispus în sarcina conducerii Direcției Silvice Vâlcea să aducă la cunoștință Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva RA București constatările echipei de inspecție economico-financiare prezentate mai sus, în vederea implementării unei proceduri privind cadastrarea, evaluarea și intabularea în cartea funciară a suprafețelor fondului forestier proprietate publică a statului înscrise în Anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 sub nr. de inventar MFP 1363, 1364, 1365 și 1366 și evidențierea extracontabilă a acestora. În raport de dispozițiile pct. 411 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate și art. 25 alin. (7) și (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin ducerea la îndeplinire a măsurii 6 urmează a fi angajate o serie de cheltuieli suplimentare, respectiv cheltuieli privind cadastrarea, evaluarea și întabularea în cartea funciară a suprafețelor forestiere. Or, aceste cheltuieli pot fi realizate de Regie exclusiv la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate, iar angajarea acestor cheltuieli din dispoziția echipei de inspecție din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice - Craiova și nu la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate va conduce la tratarea acestora ca și cheltuieli nedeductibile la stabilirea rezultatului impozabil al regiei, existând riscul ca acestea sa fie considerate și cheltuieli neeconomice (cheltuieli efectuate asupra unor bunuri pentru care regia nu are obligația înregistrării în evidența financiar contabilă). În acest sens, recurentele înțeleg să invoce dispozițiile art. 100 din Codul silvic cu modificările și completările ulterioare, respectiv "Realizarea cadastrului aferent fondului forestier național, a I.F.N., a monitoring-ului sol-vegetație forestieră este finanțată anual de la bugetul de stat, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.", din care rezulta ca obligația, competenta si cheltuiala cadastrului revine autorității publice centrale (Ministerul de resort), prin urmare nu este legala impunerea obligării recurentelor de a efectua si a cheltui sume din bugetul propriu, până acum, nefiind alocat buget dedicat din partea autorității publice centrale. În ceea ce privește afirmațiile din cuprinsul Deciziei nr. 40/09.09.2019 de soluționare a plângerii prealabile potrivit cărora "susținerile contestatoarei referitoare la măsurile contestate nr. 4, nr. 5, nr. 6 dispuse... nu sunt de natura să conducă la revocarea acestora, întrucât... prin aceste trei măsuri s-a stabilit obligația Direcției Silvice Vâlcea de a aduce la cunoștința Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, constatările echipei de inspecție economico - financiare, urmând ca aceasta în virtutea atribuțiilor prevăzute prin actele normative mai sus citate, să dispună în consecință" recurentele consideră că acestea sunt eronate, întrucât acțiunea de verificare a vizat activitatea unității Direcția Silvică Vâlcea, în condițiile în care ducerea efectivă la îndeplinire a măsurilor dispuse a fost stabilită în sarcina Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Ori, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva nu a făcut obiectul acțiunii de verificare, respectiv pe perioada controlului nu au fost solicitate informații/clarificări de la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, constatările echipei de inspecție fiscală fiind formulate fără a solicita punctul de vedere al regiei, în condițiile în care ducerea efectivă la îndeplinire a măsurilor dispuse a fost stabilită în sarcina Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 noiembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 09 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Aspecte procedurale. Prin încheierea din data de 09.06.2021 a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova. La data de 06.08.2021 recurenta-reclamantă a depus o cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate a Măsurii nr. 5 din Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 849/23.04.2019 privind constatările și măsurile stabilite de organele de inspecție economico-financiară, respectiv: "Conducerea Direcției Silvice Vâlcea va aduce la cunoștință Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva RA București constatările echipei de inspecție economico-financiară cu privire la punerea în posesie de terenuri forestiere din domeniul public al statului ca urmare a aplicării legilor fondului funciar". Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată, în considerarea principiului "electa una via non datur recursus al alteram" ("după ce o cale a fost aleasa, nu este admis sa se recurgă la alta"), astfel cum rezultă din jurispridența constantă a instanței supreme, examinarea legalității actelor administrative contestate, pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea acelorași acte, fiind inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalității actelor administrative criticate excluzându-se reciproc.

Soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, reprezentată de Direcția Silvică Vâlcea și Direcția Silvică Vâlcea, în considerarea următoarelor argumente: Reclamantele, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva reprezentată de Direcția Silvică Vâlcea și Direcția Silvică Vâlcea, s-au adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, solicitând, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor Publice, efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ individual, Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 849/23.04.2019 privind constatările și măsurile stabilite de organele de inspecție economico-financiară, prin Raportul de inspecție economico-financiară nr. CRR AIF 850/23.04.2019, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, respectiv actului administrativ de soluționare a plângerii administrative prealabile, Deciziei nr. 40/P/09.09.2019 emisă de Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de soluționare a plângerii prealabile și a contestațiilor, solicitând anularea în parte a măsurilor nr. 1, nr. 4, nr. 5 și nr. 6 din Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 849/23.04.2019 și din Raportul de inspecție economico-financiară nr. CRR AIF 850/23.04.2019, precum și anularea în parte a Deciziei nr. 40/P/09.09.2019 în ceea ce privește art. 1 și art. 4, prin care s-a respins ca neîntemeiată și inadmisibilă plângerea prealabilă cu privire la măsurile nr. 1, nr. 4, nr. 5 și nr. 6, suspendarea actelor administrative atacate, până la soluționarea definitivă a cauzei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă analizând punctual măsurile contestate și confimând legalitatea acestora. Astfel, în ceea ce privește măsura nr. 1 din Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 849/23.04.2019 autoritatea publică pârâtă a stabilit în sarcina conducerii Direcției Silvice Vâlcea să ia "măsurile necesare pentru recuperarea sumei de 22.517 RON (18.000 RON și daune interese 4.517 RON) de la prestatorul de servicii juridice sau de la persoanele răspunzătoare de angajarea și efectuarea acestor plăți, în afara dispozițiilor O.U.G. nr. 26/06.06.2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative". Pentru luarea acestei măsuri, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a reținut că Direcția Silvică Vâlcea a achiziționat servicii de natură juridică în suma de 18.000 de RON, fără a avea aprobarea și mandatarea reprezentanților statului sau unităților administrativ-teritoriale prin organele de conducere ale acestora, iar contractele de servicii juridice nu poartă viza CFP și nu sunt înregistrate în registrul de viză, încălcându-se astfel art. 1 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. 26/06.06.2012, art. 5 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, art. 23 și art. 24 din Legea 500/2002, precum și art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011. Prima instanță a reținut în esență că, entitățile enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. 26/06.06.2012 pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, deși au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, prin excepție, atunci când, datorită unor situații temeinic justificate, aceste servicii nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, însă doar cu aprobările prealabile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) din ordonanța de urgență. Prin urmare, este necesar a se îndeplini în mod cumulativ atât condiția referitoare la situațiile excepționale, temeinic justificate, cât și condiția referitoare la aprobările ordonatorilor principali de credite și mandatarea reprezentanților statului. În speță, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea situațiilor temeinic justificate pentru care nu s-a putut asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități serviciile de asistență juridică (complexitatea cauzelor, situația personalului angajat), de vreme ce nu este îndeplinită condiția obligatorie și cumulativă a aprobării prealabile de către ordonatorul de credite a achiziționării unor astfel de servicii. Înalta Curte nu poate reține ca fiind valabilă critica recurentelor că, pe spete, au fost respectate condițiile legale corespunzătoare perioadei de aprobare precum si cele ulterioare, valabile pe perioada de derulare a relațiilor contractuale, respectiv art. XVII din O.U.G. nr. 26/2012, fiind aprobate de Comitetul Director respectiv Consiliul de Administrație al RNP-Romsilva. Potrivit potrivit art. 1 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/06.06.2012, "Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare. "(2) În situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea: a) ordonatorilor principali de credite pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale. (3) În situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare societăților naționale, companiilor naționale și societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și regiilor autonome prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea și mandatarea reprezentanților statului sau unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere ale acestora: a) de către ordonatorul principal de credite coordonator, în cazul celor la care statul este acționar integral sau majoritar". În mod legal și temeinic a reținut prima instanță că în speță nu erau incidente prevederile art. XVII din O.U.G. 26/06.06.2012, potrivit cărora "Contractele de servicii juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare, precum și cele încheiate în condițiile Legii nr. 672/2002, republicată, pentru asigurarea activității de audit intern, aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân valabile în condițiile în care au fost încheiate.", întrucât contractele de asistență juridică pentru care s-a dispus măsura contestată au fost încheiate în cursul anilor 2015-2016 și chiar dacă a fost vorba despre același prestator de servicii juridice, aceeași casă de avocatură, din cuprinsul acestora rezultă cu evidență că nu sunt contracte adiționale altor contracte de asistență juridică încheiate în anul 2011, fiind contracte de asistență juridică noi încheiate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2012, împrejurare care rezultă și din facturile emise în baza lor și natura litigiilor în care s-a asigurat reprezentarea. În plus, prin actul administrativ contestat se reține că aceste contracte nu purtau viza CFP și nu au fost înregistrate în registrul de viză, iar împrejurarea că în raport de dispozițiile art. 21 alin. (6) din O.U.G. nr. 119/1999, nu era obligatorie viza controlului financiar preventiv, în condițiile în care conducătorul autorității își asuma răspunderea, nu afectează valabilitatea acestora, însă nu se poate susține că măsura dispusă de organele de control nu ar fi legală, fiind vorba despre o încălcare a art. 5 alin. (1) și art. 9 din același act normativ. Mai mult, chiar dacă prima instanță nu a mai analizat existența situațiilor excepționale, temeinic justificate de complexitatea cauzelor pentru care s-au achiziționat serviciile juridice și de situația personalului propriu, se constată că Referatul oficiului juridic se fundamentează în principal pe valoarea mare a debitelor reprezentate de penalitățile pretinse de Direcția Silvică Vâlcea în litigiul cu S.C. B. S.R.L., pe numărul mare de dosare aflate pe rol, volumul mare de lucru și complexitatea cauzei, însă aceste argumente nu reprezintă o justificare temeinică, ci una mai degrabă formulată în termeni foarte generali și nici o situație excepțională, care ar fi generată de complexitatea cauzei. De asemenea, susținerea că în perioada 2015-2016 recurenta a făcut obiectul controlului Curții de Conturi a României-Camera de Conturi Vâlcea, iar potrivit Raportului de control nr. x din data de 15.03.2018, încheiat în urma acțiunii de verificare s-a reținut cu caracter general că "modul de administrare a patrimoniului public al statului și propriu al RNP Romsilva, precum și execuția bugetelor de venituri și cheltuieli de către entitatea verificata sunt în concordanță, sub toate aspectele semnificative, cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată unitatea verificata și respecta în același mod principiile legalității, regularității, eficientei, eficacității și economicității", nu exclude efectuarea unui alt tip de control, inspecția economico-financiară, efectuat de o altă autoritate-DGRFP Craiova-SIEF, fiind o verificare de natură diferită, verificarea ce face obiectul actelor administrative de față având caracter punctual, în ceea ce privește acest tip de cheltuială. Pe de altă parte, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 6 din Codul de procedură fiscală, principiu aplicabil în materie fiscală, Raportul de control nr. x din data de 15.03.2018 nefiind un raport de inspecție fiscală ci un raport de verificare efectuat potrivit procedurilor derulate în fața Curții de Conturi. Pentru același argument vor fi înlăturate și criticile recurentelor în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală privind îndeplinirea condițiilor de nulitate ale actului administrativ fiscal, dispoziția obligatorie și raportul de inspecție economico-financiară contestate nefiind acte administrative fiscale. Este întemeiată însă critica recurentelor privind calculul eronat al sumei stabilite în sarcina Direcției să fie recuperată de la prestatorul de servicii juridice sau de la persoanele răspunzătoare de angajarea și efectuarea acestor plăți, de 22.517 RON (18.000 RON și daune interese 4.517 RON), provenita din serviciile juridice încheiate cu avocați în litigiile cu Comuniunea Stăpânilor de Munți și A. și cu S.C. B. S.R.L., întrucât nu se tine seama de cheltuielile de judecata acordate Direcției Silvice Vâlcea de către instanță, prin două sentințe definitive, reprezentând onorariu de avocat in suma totala de 8.500 RON, ceea ce determina reducerea debitului principal de 18.000 RON cu suma de 8.500 RON, rezultând un debit de 9500 RON. Împrejurarea că sumele până la data controlului nu au fost încasate nu reprezintă un motiv pentru a fi menținut întregul cuantum, întrucât recuperarea sumelor reprezentând cheltuielile de judecată nu se face de la prestatorul de servicii juridice sau de la persoanele răspunzătoare de angajarea și efectuarea acestor plăți, ci de la debitorul din cele două titluri executorii, fiind demarate procedurile de executare silită, prin urmare aceste sume trebuiau scăzute din cuantumul debitului ce trebuia recuperat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază întemeiată în parte cererea reclamantelor, astfel încât va anula parțial parțial Decizia nr. 40/P/09.09.2019 de soluționare a plângerii prealabile și a contestațiilor, Raportul de inspecție economico-financiară nr. CRR AIF 850/23.04.2019 și Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 849/23.04.2019 privind constatările și măsurile stabilite de organele de inspecție economico-financiară, în ceea ce privește măsura nr. 1 pentru suma de 8.500 RON. În ceea ce privește analiza retrocedărilor de terenuri forestiere conform legilor privind restituirii de proprietate efectuate din suprafața fondului forestier proprietate publică a statului pe destinații aflate în administrarea Direcției Silvice Vâlcea, în perioada 2012-2016, se reține că prin Măsura 5 autoritatea pârâtă a dispus în sarcina conducerii Direcției Silvice Vâlcea să aducă la cunoștință Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva RA București constatările echipei de inspecție economico-financiare cu privire la punerea în posesie de terenuri forestiere din domeniul public al statului ca urmare a aplicării legilor fondului funciar în vederea: - întreprinderii tuturor demersurilor legale pentru reîntregirea patrimoniului public al statului, dat în administrarea regiei, cu suprafețele de teren pentru care nu s-au îndeplinit formele legale privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și care au fost retrocedate în baza unor hotărâri al Comisiei Județene de fond funciar; - stabilirii unor eventuale prejudicii, a unor eventuale fapte ce ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de legea penală, precum și eventualele persoane responsabile, iar în cazul existenței acestora să sesizeze organele abilitate ale statului. Pentru a se dispune această măsură, organul de control economico-financiar a constat că prin Hotărârile Comisiei Județene Vâlcea pentru aplicarea Legii nr. 247/2005, ce modifică și completează Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, s-au validat suprafețe de fond forestier pe anexele 37-38 pentru persoane fizice, anexele 39 pentru formele asociative (C.), anexele 40 pentru unitățile de cult și anexele 41 pentru UAT. Astfel, echipa de control a constatat că prin retrocedările efectuate în baza validărilor făcute prin Hotărâri de către Comisia Județeană de fond funciar, Ocoalele Silvice au efectuat punerea la dispoziția comisiilor locale a suprafețelor și amplasamentelor ce au făcut obiectul validării, care ulterior au fost puse în posesie prin procese-verbale, care au constituit document de trecere în proprietate privată, încălcându-se astfel art. 5 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, art. 34 din Legea nr. 46/2008-Codul silvic, art. 136 alin. (1).2,3 și 4 din Constituția României, art. 3 alin. (1), art. 10, alin. (2) și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 861, alin. (11), (2), (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., Decizia nr. 395/2017 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13, alin. (1) și (3) din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a Imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Instanța de fond a validat această măsură, reținând în esență că, deși este fondată critica reclamantelor privind încălcarea principiului neretroactivității, deciziile Curții Constituționale având efecte doar pentru viitor, iar controlul efectuat a vizat perioada 2015-2016, astfel că nu poate fi aplicată în cauză, având în vedere și prevederile art. 147 alin. (4), teza a II-a din Constituția României, măsura dispusă apare însă ca fiind temeinică și legală din perspectiva celorlalte temeiuri avute în vedere de organul emitent, respectiv că bunurile proprietate publică nu pot fi introduse în circuitul civil fără trecerea prealabilă a acestora în proprietate privată a statului, astfel încât retrocedarea de terenuri forestiere din domeniul public al statului nu se putea efectua decât cu trecere prealabilă a acestora prin hotărâre de guvern din proprietatea publică în cea privată a statului. Înalta Curte constată că în mod corect susțin recurentele că, organul de control ANAF nu a avut in vedere niciun alt temei legal invocat în afara de Deciziei nr. 375/2017 a CCR, fiind enumerate dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 34 din Codul silvic, art. 5 alin. (2) din Legea 18/1991 și prevederile art. 861 C. civ., însă măsura în sine s-a dispus, având în vedere că retrocedarea din patrimoniul public al statului, aflat în administrarea Direcției Silvice Vâlcea în suprafață de 173.921 ha, a fost efectuată fără a avea la bază o hotărâre a Guvernului așa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea 213/1998. Deși Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparținând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat a statului în condițiile legii, practic autoritatea pârâtă, în considerarea deciziei Curții Consituționale repune în discuție legalitatea tuturor actelor de reconstituire a dreptului de proprietate, emise în baza legilor fondului funciar, când nici nu intrase în vigoare Legea nr. 165/2013 a cărei constituționalitate a fost supusă controlului, iar suprafața totală vizată de măsură de 173.971 ha cuprinde suprafața de 167.601 ha reconstituită în perioada 1990-2012, în baza Legii nr. 18/1991, iar ulterior in baza Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005 și suprafața de 6320 ha, reconstituită în perioada 2012-2016. Autoritatea pârâtă nu a indicat un temei legal în baza căruia a luat o asemenea măsură administrativă, prin care a dispus reîntregirea patrimoniului public al statului, pentru un motiv care ar punea în discuție situațiile juridice stabilite în baza unor acte normative care s-au aplicat începând cu anul 1991, ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 395/2017 existând un proiect de modificare a art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, pentru punerea în acord cu această decizie. Instanța de fond a reținut, în ceea ce privește consecințele învederate de reclamante, în cazul implementării acestei măsuri, că aceasta nu conduce în mod automat la anularea titlurilor de proprietate deja emise, instanțele de judecată sesizate având în continuare posibilitatea să aprecieze pentru fiecare situație în parte respectarea dispozițiilor legale incidente, însă recurentele susțin în mod corect că pârâta nu indică modalitatea de aducerea la îndeplinire a acestei masuri, fiind practic imposibil de executat, la momentul emiterii actelor administrative contestate, care având caracter obligatoriu, ar putea avea consecințe de natură a perturba grav funcționarea autorităților publice recurente, generând și alte consecințe majore, fără ca măsura să fie suficient fundamentată din punct de vedere al temeiurilor juridice. Prin urmare, se reține că măsura nr. 5 este conse