ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3295/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 aprilie 2019, sub nr. x/2019, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 108/15.03.2019, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, revizuirea măsurilor dispuse la poziția nr. 5 și anularea dispoziției obligatorii nr. 2151/18.09.2018 a ANAF-DGRFP Craiova si a deciziei nr. 97/P/1 8J 2.1018 a Serviciului de soluționare a plângerilor prealabile.

Prin sentința civilă nr. 499 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă, reiterând, în esență, argumentele din cererea de chemare în judecată, arată că soluția pronunțată de instanța de fond se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente.

Susține în acest sens că Direcția Silvică sau RNP Romsilva nu are niciun atribut în retrocedarea terenurilor cu vegetație forestieră, cu excepția obligației instituite de dispozițiile art. 71 alin. (2) din H.G. nr. 890/2005, și că nu este nici proprietarul de drept al terenurilor retrocedate abuziv, fiind astfel imposibil a efectua acte legale (cereri de chemare în judecată) pentru terenurile pe care Comisiile locale și CJFF Mehedinți le-a retrocedat.

Potrivit art. 71 alin. (2) din Regulament, deținătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziție comisiilor locale sau județene, după caz, terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite, în termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia județeană.

Or, RNP Romsilva nu a făcut altceva decât să respecte prevederile art. 71 din H.G. nr. 890/2005, punând la dispoziție Comisiilor Locale de Fond Funciar terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

În opinia recurentei-reclamante, măsura organului de control bazată pe o decizie a Curții Constitutionale nu poate avea în vedere fapte sau acte juridice anterioare emiterii decizie invocate. În cauză, perioada verificată este 2015-2016, iar organul de control a avut în vedere o decizie din 2017, respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 395/13.06.2017.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată, în esență, că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, iar în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta este nefondat, întrucât instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că organul de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară - Compartimentul Mehedinți, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2011 și H.G. nr. 101/2012, a procedat la efectuarea unei inspecții economico-financiare la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți, având ca obiectiv verificarea "- fundamentării și execuției bugetului de venituri și cheltuieli; - respectării disciplinei bugetare, economico-financiare și contabile; - respectării prevederilor legale cu privire la bunurile din domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale, deținute sub orice formă; - modul de fundametare și justificare a sumelor acordate de la bugetul general consolidat, după caz".

Urmare a verificărilor efectuate, organul de control a întocmit raportul de inspecție economico-financiară nr. x/18.09.2018 și dispoziția obligatorie nr. x/18.09.2018, act prin care au fost dispuse în sarcina operatorului economic un număr de 4 măsuri operative ce au fost duse la îndeplinire în timpul controlului, precum și un număr de 5 măsuri cu termen de îndeplinire ulterior.

Împotriva măsurii nr. 5 dispusă în sarcina sa prin dispoziția obligatorie nr. x/18.09.2018, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 97/P/18.12.2018, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Nemulțumită de această soluție, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți s-a adresat instanței de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea dispoziției obligatorii nr. 2152/18.09.2018 emisă de ANAF-DGRFP Craiova și a deciziei nr. 97/P/18.12.2018 a Serviciului de soluționare a plângerilor prealabile (din cadrul MFP), anexându-le cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă critică soluția pronunțată de instanța de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

De asemenea, în ședința publică de la termenul de judecată din 25 mai 2022, consilierul juridic al recurentei-reclamante a susținut că, în opinia sa, se impune introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Ministerului Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român.

În acest context, Înalta Curte invocă din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură.

Analizând soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, tinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat cauza cu stabilirea greșită a cadrului procesual, fiind incident, astfel, motivul de recurs invocat din oficiu.

Potrivit art. 23 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare:

"(1) Împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. (2) Soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii se face de către Ministerul Finanțelor Publice ..."

Dispozițiile art. 45 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare prevăd că "decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

Deci, conform art. 45 din H.G. nr. 101/2012 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii, iar nu, în mod direct, acest act administrativ.

Observă Înalta Curte că instanța inițial învestită de reclamantă (Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), la pronunțarea soluției de admitere a excepției necompetenței sale materiale și de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere rangul de organ central al emitentului deciziei atacate (decizia nr. 97/P/18.12.2018, emisă de Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice), reținând că această decizie reprezintă actul administrativ ce se contestă, potrivit legii speciale.

Chiar și instanța învestită prin declinare de competență (Curtea de Apel București) a reținut, prin încheierea din 28 mai 2019, că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în raport de raport de emitentul actului administrativ (Ministerul Finanțelor Publice) și sediul acestuia (București), având în vedere că actul administrativ cu care poate fi învestită instanța este decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile, iar verificarea legalității dispoziției obligatorii se face ca urmare a verificării acesteia.

Prin urmare, în temeiul rolului activ consacrat prin art. 22 din C. proc. civ., judecătorul fondului era dator să ceară părților explicații în legătură cu necesitatea citării în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, emitentul deciziei de soluționare a plângerii prealabile nr. 97/P/18.12.2018, astfel încât să se stabilească în mod corect cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cererii, cât și al părților, în scopul prevenirii oricărei greșeli și pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În raport de aceste circumstanțe, pentru stabilirea cadrului procesual prin prisma obiectului acțiunii formulate și a finalității urmărite de recurenta-reclamantă, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, cu respectarea tuturor principiilor de drept, Înalta Curte apreciază că se impune casasea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., aspect în raport de care nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurentă din perspectiva motivelor de casare reprezentate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează să stabilească cadrul procesual adecvat prin introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, emitentul deciziei nr. 97/P/18.12.2018 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți împotriva dispoziției obligatorii nr. 2152/18.09.2018 emise de ANAF-DGRFP Craiova.

De asemenea, va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și la probatoriul administrat în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt și de drept.

Pentru considerentele expuse, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 499 din 24 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2022.