ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Bacău a solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și ANAF -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, anularea Deciziei nr. 9/P/30.01.2019, emise de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, a Dispoziției obligatorii nr. ISR_AIF - 3209/13.08.2018, emise de A.N.A.F. prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice IAȘI, act administrativ care a format obiectul plângerii prealabile soluționate prin Decizia nr. 9/P/30.01.2019, și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. ISR_AIF - 3208/13.08.2018, raport anexă la Dispoziția obligatorie nr. ISR_AIF 3209/13.08.2018.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. prin sentința nr. 823 din 25 mai 2021, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta RNP Romsilva -Direcții Silvică Bacău, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurent-reclamantă susține că, deși a contestat pct. 4.1.3.b al Dispoziției obligatorii nr. ISR_AIF-3209/13.08.2018, pentru motivul reținerii greșite a faptul că retrocedarea terenurilor cumpărate prin cele 70 de contracte nu a fost legală, fiind făcută prin încălcarea caracterului inalienabil, insesizabil și imperceptibil al proprietății publice, în acest sens fiind deschis dosar penal, din considerente rezultă că instanța de fond, deși a respins ca irelevant acest motiv, nu și-a întemeiat în drept soluția, reținând spre analiză doar inaplicabilitatea disp. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care acesta nu a fost motivul contestației formulate împotriva pct. 4.1.3.b.

Criticile referitoare la inaplicabilitatea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în momentul la care suprafețele cumpărate au fost retrocedate, vizează art. 2 al Deciziei nr. 9/P/30.01.2019 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Recurenta-reclamantă susține că a solicitat anularea pct. 4.3.1.b. deoarece s-a reținut în mod greșit că terenurile cumpărate nu trebuiau retrocedate, însă motivarea instanței de fond este contradictorie, deoarece din considerente, rezultă că singurul motiv pentru respingerea contestației este cel legat de faptul că terenurile cumpărate nu au fost trecute din domeniul public în domeniul privat, ceea ce înseamnă că instanța de fond consideră corectă retrocedarea terenurilor cumpărate, dacă acestea erau trecute, prin hotărâre de guvern, din domeniul public în domeniul privat.

În concluzie, se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse pct. 4.1.3.b., considerând că motivele sunt irelevante, ci analizează doar criticile aduse art. 2 din Decizia nr. 9/P/30.01.2019.

3.2. Motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta-reclamantă că interpretarea și aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu era unitară până în momentul tranșării de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395/2017 a faptului că trecerea suprafețelor din fondul forestier care urmează să fie retrocedate din domeniul public în domeniul privat se face în baza unei hotărâri de guvern.

Întrucât momentul pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 395/2017 este ulterior deficiențelor constatate, în mod greșit, prima instanță a înlăturat argumentele prezentate referitoare la aplicarea legislației speciale a fondului funciar, respectiv a disp. art. 24 alin. (4) teza ultimă din Legea nr. 1/2000 coroborate cu art. 35 din aceeași lege, față de prevederile Legii generale nr. 213/1998 și a menținut art. 2 din Decizia nr. 9/P/30.01.2019.

În ceea ce privește măsura stabilită la pct. 4.2.3 din Dispoziția obligatorie, instanța de fond a constatat că este legală, prin interpretarea eronată a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituția României și încălcarea principiului forței obligatorii a actelor juridice, apreciind că se aplică regimul juridic în vigoare la data la care terenul va fi scos definitiv din fondul forestier național și predat beneficiarului.

Or, susține recurenta-reclamantă, din moment ce actul administrativ individual reprezentat de Decizia nr. 46/26.05.2016 a Gărzii Forestiere Suceava a produs efectele juridice încă din momentul emiterii și comunicării lui către părțile interesate, stabilind cu putere obligatorie că terenul în suprafață de 0,7874 ha poate fi scos definitiv din fondul forestier național prin exceptare de la plata taxelor, nu are relevanță că ulterior emiterii lui s-a modificat legislația deoarece Decizia Curții Constituționale nr. 67/2017 produce efecte doar pentru viitor.

Recurenta-reclamantă susține că însuși intimatul Ministerul Finanțelor Publice recunoaște că terenul putea fi sos din fondul forestier național în baza Deciziei nr. 46/26.05.2015 sub condiția menținerii soluției de amplasare, însă prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la acest motiv.

Instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la anularea Raportului de Inspecție economico-financiare nr. ISR_AIF-3208/13.08.2018, deși prin acțiune s-a solicitat expres.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a contestat măsurile dispuse la pct. 4.1.3.b. și pct. 4.2.3. din Dispoziția obligatorie nr. ISR_AIF-3209/13.08.2018 și menținute prin Decizia nr. 9/P/30.01.2019.

Prin măsura de la pct. 4.1.3.b., s-a arătat că, având în vedere caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al proprietății publice, prevăzut de Legea nr. 287/2009 privind C. civ., pentru suprafețele de teren fond forestier proprietate publică a statului dobândite de Statul Român în calitate de cumpărător prin RNP Romsilva RA – Direcția Silvică Bacău, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate, care au fost constatate lipsă în evidența entității la data de 31.12.2016, determinat de punerea în posesie a persoanelor în baza legilor funciare, Direcția Silvică Bacău va informa de îndată organul ierarhic superior, RNP Romsilva, asupra deficiențelor constatate și va lua măsurile legale necesare pentru apărarea dreptului de proprietate al statului și reîntregirea fondului funciar proprietate publică.

Măsura de la pct. 4.2.3 constă în faptul că scoaterea definitivă din fondul forestier național a suprafeței de 0,7874 ha, în vederea realizării obiectivului "varianta ocolitoare a orașului Bacău, pe DN2+ etapa I" se va face doar cu aprobarea privind modificarea Anexei nr. 12 la NG nr. 1705/2006, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

O primă critică adusă sentinței de fond se referă la neanalizarea unor motive invocate de către recurenta-reclamantă prin acțiunea introductivă, dar și existența unor considerente contradictorii.

Potrivit disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Casarea unei hotărâri pentru inexistența motivelor pe care se întemeiază poate fi dispusă în situația unei lipse totale a motivării, care nu permite exercitarea controlului judiciar, iar soluția exprimată prin dispozitiv rămâne pur formală și arbitrară.

În speță, recurenta-reclamantă susține că un argument adus în sprijinul anulării Măsurii de la pct. 4.1.3.b din Dispoziția obligatorie nr. ISR_AIF-3209/13.08.2019 a fost considerat de către judecătorul fondului irelevant, dar au fost analizate celelalte motive expuse prin acțiunea introductivă.

Prin urmare, recurenta-reclamantă, în realitate, este nemulțumită de argumentația folosită de prima instanță, ceea ce nu conduce la întrunirea criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva nemotivării hotărârii.

În ceea ce privește existența unor motive contradictorii în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată, Înalta Curte constată neîntrunirea acestora, întrucât încălcarea caracterului inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al proprietății publice prevăzut de Legea nr. 287/2009 privind C. civ. reiese tocmai din faptul nerespectării dispozițiilor legale prin care se trece un bun din domeniul public în domeniul privat, în speță, prin hotărâre de Guvern, recurenta-reclamantă având obligația ca, anterior retrocedării terenurilor să facă demersurile necesare pentru a se emite o hotărâre de guvern în sensul arătat, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Prin intermediul celei de-a doua critici, recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că, până la pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 395/2017, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu erau interpretate unitar, astfel că nu era necesar să se realizeze trecerea, suprafețelor din fondul forestier care urmau să fie retrocedate, din domeniul public în domeniul privat, prin hotărârea de guvern, în situația de față.

Înalta Curte reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 395/2017, s-a stabilit că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparținând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condițiile legii, iar cu privire la dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea 165/2013, s-a constatat constituționalitatea acestora.

Interpretarea și aplicarea prevederilor legale este dată în competența instanței de judecată, iar prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 sunt clare, precise și imperative, trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al mun. București sau a Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune astfel.

Împrejurarea retrocedării terenurilor anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 395/2017 și contrar prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu poate determina instanța de judecată să valideze o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material analizate, doar pentru faptul că în acea perioadă exista și o altă abordare asupra textelor legale incidente, care s-a dovedit a fi eronată.

Cu privire la interpretarea greșită a disp. art. 21 din O.U.G. nr. 94/2011, prin care se arată că raportul de inspecție economico-financiară cuprinde și opinia organului de inspecție, motivată în drept și în fapt, față de punctul de vedere depus de operatorul economic, Înalta Curte constată că opinia organului de inspecție este depusă, iar faptul că acesta nu și-a exprimat părerea în legătură cu o anumită apărare a recurentei-reclamante nu conduce la casarea hotărâri sub acest aspect, nefiind un argument decisiv pentru reformarea hotărârii.

În ceea ce privește aplicarea greșită a disp. art. 147 alin. (4) din Constituția României și încălcarea principiului forței obligatorii a actelor juridice, recurenta-reclamantă susține că se aplică regimul juridic în vigoare la data la care terenul a fost scos definitiv din fondul forestier național și predat beneficiarului, prin exceptare de la plata taxelor.

Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că terenul nu era predat beneficiarului și nici nu a fost scos definitiv din fondul forestier național, până la data Dispoziției nr. ISR_AIF 3209/13.08.2018, astfel că devin aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 67/2017 a Curții Constituționale.

Decizia nr. 9/30.01.2019 și-a exprimat opinia în sensul că terenul putea fi scos din fondul forestier național în anumite condiții, nu și că această operațiune avusese deja loc, prin urmare criticile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă mai susține că instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra anulării Raportului de inspecție economico-financiară nr. ISR_AIF-3208/13.08.2018, deși a solicitat în mod expres prin acțiunea introductivă.

Deși critica este subsumată celei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și nu este dezvoltată.

Motivul de nelegalitate ar putea să fie încadrat la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii, însă susținerea este nefondată, fiind vorba despre un act premergător care se atacă și se analizează împreună cu actele administrative fiscale contestate de recurenta-reclamantă.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 406 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Bacău împotriva sentinței nr. 823 din 25 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.