ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1932/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2019, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Turismului, S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. solicitând instanței să se constate nulitatea absolută parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 15.12.1993, emis de Ministerul Turismului în favoare A. S.A. în ceea ce privește suprafața de 1100 mp. Reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 68 C. proc. civ., art. 12 alin. (5), Legea 213/1998. Prin încheierea din 15 noiembrie 2019, în temeiul art. 68, art. 70 C. proc. civ. raportat la art. 64-65 din același cod, instanța a admis în principiu cererea de chemare în judecată a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, parte ce a dobândit calitatea de reclamat. În temeiul dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., prin încheierea din 22 ianuarie 2021 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a C. S.R.L, actualul proprietar al imobilului în litigiu.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 44/2021 din 16 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității și admisă excepția tardivității, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamanții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - succesor al Ministerul Turismului, A. S.A., B. S.A. și intervenientul forțat C. S.R.L. prin reprezentanți D. și E., ca fiind tardivă. Totodată, a fost obligată reclamanta să plătească intervenientului forțat 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 44/2021 din 16 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate. 3.1. Prin recursul formulat de recurenta-reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț, s-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta-reclamantă a arătat că sentința primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond reținând în mod greșit ca punct de plecare al termenului de introducere a acțiunii în anularea actului administrativ, momentul transcrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului. A susținut recurenta că, în calitatea sa de terț față de actul administrativ în discuție, nu a avut cunoștință despre emiterea acestuia până la data de 07.09.2018, când Certificatul de atestare a dreptului de proprietate i-a fost comunicat de către reprezentantul legal al S.C. C. S.R.L., în scopul emiterii avizului favorabil pentru obținerea unei autorizații de construire. Cu această ocazie s-a constata că suprafața de 1100 mp proprietatea statului, înscrisă în amenajamentul silvic, a fost inclusă în suprafața de 93450 mp pentru care s-a emis Certificatul x din 15.12.1993, ca făcând parte din terenul de 1402 mp aferent obiectivului C.. 3.2. Prin recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea excepției tardivității acțiunii și admiterea pe fond a acesteia. Sub un prim aspect recurenta a arătat că, chiar dacă prin acțiune s-a solicitat constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.12.1993 emis de Ministerul Turismului, natura juridică a acțiunii trebuia privită ca fiind una de revendicare. Așa fiind, față de caracterul inalienabil al proprietății publice, acțiunea este imprescriptibilă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ privitoare la termenul de prescripție și de decădere a acțiunii în anularea unui act administrativ care afectează dreptul de proprietate publică. În altă ordine de idei, chiar dacă s-ar accepta a fi incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, consideră aceasta că prima instanță, în mod neîntemeiat și fără suport legal, a dat o valență deosebită datei la care imobilul în discuție a fost înscris în Cartea Funciară. Or, acest aspect nu poate echivala cu momentul începerii curgerii unui termen de prescripție sau de decădere, instanța făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. A mai arătat recurenta că adresa nr. x/02.10.2018, cu care s-a înaintat Direcției Silvice Neamț o copie a actului administrativ contestat, face dovada deplină a punctului de pornire în calculul termenului de promovare a acțiunii în anulare.

Apărările formulate în recurs Intimatele C. S.R.L. și B. S.A. au depus la dosar întâmpinări. 4.1. Prin întâmpinarea formulată de C. S.R.L. s-a solicitat în principal constatarea nulității recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursurilor ca neîntemeiate. În esență, intimata a susținut că reclamanta este terț față de actul administrativ și, raportat la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară și la termenul de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acesta era împlinit la data înregistrării cererii de anulare a actului administrativ. 4.2. Prin întâmpinarea formulată de B. S.A. s-a solicitat respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Ulterior, intimata B. S.A. a depus o nouă întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursurilor formulate de reclamante, iar în subsidiar, respingerea acestora ca neîntemeiate.

Răspunsul la întâmpinare Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, structură organizatorică din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași a transmis la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. În ședința publică din 30 martie 2022 instanța a pus în discuție excepția nulității recursurilor, respingând această excepție, aspecte reținute în parcticaua prezentei decizii. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele expuse în continuare. Obiectul cauzei de față este reprezentat de contestarea/anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x, emis de Ministerul Turismului în favoarea A. S.A. în ceea ce privește suprafața de 1100 mp. Prin sentința recurată a fost respinsă ca tardivă acțiunea formulată de reclamanții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - succesor al Ministerul Turismului, A. S.A., B. S.A. și intervenientul forțat C. S.R.L. prin reprezentanți D. și E., având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurentele-reclamante au criticat sentința instanței de fond, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în privința datei luării la cunoștință de existența actului administrativ contestat de către cel care este terț față de acest act. Înalta Curte apreciază că este întemeiată această critică formulată de recurentele-reclamante. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, se pot formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat, ori de la data expirării termenului legal pentru soluționarea cererii. Pentru motive temeinice, textul menționat prevede, în cadrul alin. (2), posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ și după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, când a respins acțiunea ca tardivă. Cum în speța de față reclamanta este terț în raport cu actul administrativ contestat, termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se calculează de la momentul luării la cunoștință de actul administrativ vătămător. Este eronat a se aprecia că terțul-reclamant a luat cunoștință de conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a realizat existența unei vătămări a drepturilor ori intereselor legitime, la momentul înscrierii actului în cartea funciară, acest moment nereprezentând o prezumție absolută în calcularea termenului de introducere a acțiunii. Această înscriere nu are semnificația juridică a luării la cunoștință de actul administrativ, ci dă naștere unei prezumții, în sensul că persoanele interesate ar putea, cu diligențe rezonabile, să ia cunoștință de conținutul actului juridic în baza căruia s-a efectuat operațiunea de publicitate imobiliară. Prin urmare, nu este suficient a se afirma că actul administrativ supus formalităților de înscriere în cartea funciară, devenit opozabil erga omnes de la momentul îndeplinirii acestor formalități, a putut fi cunoscut de atunci de către orice persoană interesată, fiind necesar, pentru calculul termenului reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se arate care este "data luării la cunoștință de existența actului administrativ contestat". O preluare ca atare a caracterului absolut al prezumției instituite de prevederile art. 883 alin. (3) din C. civ. în materia contenciosului administrativ, ar fi, în cele din urmă, de natură să afecteze și interpretarea îndeplinirii condițiilor de comunicare către titular a actului administrativ individual, căci efectul erga omnes trebuie să se aplice, în egală măsură titularului, ca și terțului. Or, îndeplinirea unei forme de publicitate în privința actului administrativ cu caracter individual nu este de plano suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția comunicării acestuia. În plus, în ședința din 21 noiembrie 2018 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost adoptată soluția de unificare a practicii instanței în sensul că: Termenele prevăzute de art. 7 alin. (7) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în acțiunile formulate de terți în constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor curge de la "data luării la cunoștință", moment care însă se apreciază de la caz la caz. De altfel, prin Decizia nr. 2299/2020, pronunțată de ÎCCJ- SCAF: s-a reținut că…"înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu determină legalitatea actului în care a fost înscris dreptul de proprietate și nu suplinește cerința comunicării actului atacat". Prin urmare, data la care terțul a luat cunoștință, în mod efectiv, de existența și conținutul actului administrativ trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză. În concret, în speța de față nu se poate reține că reclamanta a luat cunoștință de actul administrativ atacat la data înscrierii în cartea funciară, adică la data de 25.01.2006. În acest context se impunea verificarea și stabilirea în concret, prin administrarea de probatorii, a datei luării la cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria x nr. x din 15.12.1993 emis de Ministerul Turismului. Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. Având în vedere că prima instanță a dat o dezlegare greșită cauzei interpretând și aplicând în mod eronat normele de drept aplicabile speței, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție și a dreptului la apărare, instanța de recurs va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a verifica, în concret, data luării la cunoștință de actul atacat, instanța de rejudecare urmând a analiza și celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs. Reținând că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că în acest moment procesual nu se poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecății, în sensul că nu s-a tranșat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, trimițând cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,