ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4225/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4225/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta RNP Romsilva-Direcția Silvică Bacău a chemat în judecată pe pârâții Garda Forestieră Suceava, pentru Garda Forestieră Neamț și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați în solidar la plata sumei de 11.228,07 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază datorate, sumă pe care aceștia refuză nejustificat să o deconteze.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 209/C din data de 30.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Neamț invocată de pârâta Garda Forestieră Suceava și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta RNP Romsilva-Direcția Silvică Bacău, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Suceava, pentru Garda Forestieră Neamț, și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Neamț a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".
Instanța a reținut că reclamanta se judecă în contradictoriu cu Garda Forestieră Suceava și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
A apreciat că de vreme ce reclamanta este o instituție publică, iar sediul pârâților se află în municipiul Suceava, respectiv, București, față de prevederile exprese prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența teritorială de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele în circumscripția cărora se află sediul celor două instituții.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30.05.2022 sub nr. x/2022.
2.2. Prin sentința nr. 471 din data de 16.06.2022, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul RNP ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Neamț, Garda Forestieră Suceava, pentru Garda Forestieră Neamț, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență materială procesuală între Tribunalul Suceava și Tribunalul Neamț; a dispus suspendarea judecății cauzei și a dispus trimiterea dosarului spre soluționarea pe calea regulatorului de competență a prezentului conflict negativ de competență către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Suceava a reținut că la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din 23.02.2022, instanța nu a reținut incidența dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ. și nu a invocat și nici nu a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale. În schimb, instanța a pus în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârâtă, a Gărzii Forestiere Suceava - pentru Garda Forestieră Neamț.
Față de cele invocate prin întâmpinare, reclamanta nu a înțeles să facă aplicarea art. 204 C. proc. civ. privind modificarea cadrului procesual, aspecte ce rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 23.02.2022.
Posibilitatea instanței de a introduce în cauză anumite subiecte de drept, cu respectarea principiului disponibilității, este reglementată de art. 16
1
din Legea nr. 554/2004, situație în care terțul dobândește calitatea de intervenient. În schimb, introducerea în cauză a unui nou subiect de drept, respectiv Garda Forestieră Neamț, la data de 23.02.2022 nu poate avea ca efect modificarea competenței instanței.
Pe de altă parte, modalitatea de introducere în cauză a Gărzii Forestiere Suceava, prin încheierea din 23.02.2022, în calitate de pârâtă și pentru Garda Forestieră Neamț, relevă cu atât mai mult imposibilitatea instanței de a modifica cadrul procesual sub aspectul pârâtului și, implicit, a competenței prin raportare la sediul acestuia.
Indiferent dacă Garda Forestieră Neamț nu are personalitate juridică și este în subordinea Gărzii Forestiere Suceava, situație în care se aplică art. 56 alin. (2) C. proc. civ., determinarea competenței teritoriale se va face tot prin raportare la sediul său, avându-se în vedere că aceasta și-a păstrat calitatea de parte în proces (nefiind scoasă din proces).
Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 11.228,07 RON, întemeindu-se pe refuzul nejustificat al Gărzii Forestiere Neamț de a deconta respectiva sumă. Din motivarea cererii rezultă că deconturile au fost transmise Gărzii Forestiere Neamț. Prin urmare, în faza administrativă, reclamanta s-a adresat Gărzii Forestiere Neamț, aspecte ce explică cadrul procesual sub aspectul părților stabilit prin cerere.
Pe de altă parte, primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și au putut pune concluzii a fost cel din data de 23.02.2022. Așadar, la momentul invocării excepției, instanța devenise competentă prin depășirea termenului prev. la art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte urmează a dezlega regulatorul de competență în raport cu soluția adoptată prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Din considerentele deciziei mai sus menționate rezultă că instanța care primește dosarul își poate invoca necompetența materială și poate declina competența instanței inițial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului al apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
A stabilit Înalta Curte că instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen și va trebui să-i trimită acesteia dosarul.
De asemenea, s-a reținut că neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituie o consolidare a competenței în favoarea instanței sesizate, fapt ce nu poate fi ignorat.
În cauză, la primul termen de judecată din 23.02.2022, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Gărzii Forestiere Suceava - pentru Garda Forestieră Neamț.
La următorul termen din data de 30.03.2022, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta Garda Forestieră Suceava.
Potrivit dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ.:
(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.
Modificările aduse prin dispozițiile art. 130 și 131 din C. proc. civ., au urmărit implementarea principiului accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., prin stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune și concluzii.
Chiar dacă tribunalul a apreciat la termenul din data de 23.02.2022 că se impune introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Gărzii Forestiere Suceava - pentru Garda Forestieră Neamț, instanța era datoare să procedeze potrivit art. 131 din C. proc. civ.
Reținând că la termenul din data de 23.02.2022 la care părțile au fost legal citate în fața Tribunalului Neamț, instanța nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în raport și de considerentele Deciziei nr. 31/2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că: "necompetența materială procesuală poate fi invocată de părți ori de judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea. Dacă prima instanță invocă excepția necompetenței materiale procesuale după momentul prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, motivând că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material. În ipoteza în care lipsește această încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența, al cărei caracter este obligatoriu, conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituie o consolidare a competenței în favoarea instanței sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat", va constata că a operat prorogarea de competență în favoarea tribunalului pentru neinvocarea excepției în termenul legal.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 din C. proc. civ., Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a rămas competent să soluționeze cauza dedusă judecății, după ce instanța a trecut de momentul primului termen de judecată la care se putea invoca excepția necompetenței teritoriale.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta RNP ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Suceava pentru Garda Forestieră Neamț și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.