ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2242/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în data de 11.07.2022, sub numărul x/2022, reclamanții A., B., C., D., E. au solicitat în contradictoriu cu Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâților de acordare a dobânzilor aferente compensațiilor pentru anii 2019, 2020 și 2021; Obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzii aferente compensațiilor pentru anii 2019, 2020 și 2021 în cuantum total de 46.717,88 [ei cuvenite subsemnatelor, în temeiul prevederilor art. 2, 3 și 6 din O.G. nr.:13/2011 coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ.; Obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzii aferente sumei de 46.717,88 RON ce constă în dobânda solicitată prin petitul nr. II, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, în temeiul art. 1.489 alin. (2) teza a II-a C. civ.

Prin sentința civilă nr. 5562/01.11.2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 și pe cele ale art. 8 și 9 din H.G. nr. 447/2017, obiectul cauzei nevizând nici creanțe fiscale și nici creanțe bugetare întrucât reclamantele solicită plata unor dobânzi legale în temeiul C. civ.

Plata unor sume de bani cu titlu de compensație este aprobată exclusiv de Minister, acestuia aparținându-i în mod exclusiv competența de a dispune sau nu plata unor sume de bani, iar nu a Gărzii Forestiere. Deși Garda Forestieră poate aprecia asupra neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate, aceasta nu poate aprecia sub niciun mod asupra plății vreunei sume de bani.

În analiza întârzierii în soluționare, primordială este conduita pârâtului Minister iar în acord cu pârâta instanța constată aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. întrucât finalitatea aprobării cererii de plată a compensației rezidă în analiza proprie a Ministerului a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, exercitarea competențelor de către Garda Forestieră neputând avea această finalitate.

În concluzie, în măsura în care obiectul cauzei rezidă într-un act administrativ fiscal asimilat, Garda Forestieră nu poate emite vreun act care să aibă consecința plății unor dobânzi întrucât aceasta nici nu are competența de a aproba plata compensației.

Prin sentința civilă nr. 375 din data de 08 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II -a contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că, raportat la obiectul acțiunii, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de nesoluționarea în termenul legal de către Garda Forestieră Brașov a cererilor reclamantelor privind acordarea compensațiilor bănești.

Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ asimilat, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamantele au înțeles să învestească instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care solicită recunoașterea dreptului reclamantelor la despăgubiri cu consecința obligării celor două pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 46.717,88 RON reprezentând dobândă legală aferentă compensațiilor pentru anii 2019, 2020 și 2021, cereri ce își au izvorul în refuzul pârâtelor de a-și îndeplini în termenul legal obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 8 și 9 din H.G. nr. 447/2017.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel București, cât și Tribunalul București au apreciat că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantelor nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), urmând a da prevalență criteriului rangului autorității emitente. Totuși, aplicând acest criteriu, cele două instanțe au dat dezlegări deosebite asupra competenței de soluționare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecății și a cadrului procesual pasiv.

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorității emitente, Înalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Brașov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât și pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, organ central al administrației publice de specialitate.

Competența instanței de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, ci și de obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.

Astfel, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, actul vătămător, care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de nesoluționarea în termenul legal de către structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură a cererilor reclamantelor de achitare a plăților compensatorii pentru anii 2019, 2020 și 2021.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 447/2017, structurile silvice teritoriale de specialitate virează către beneficiarii schemei sumele necesare plăților compensatorii pentru funcțiile de protecție ale pădurii, în conturi deschise distinct pe numele acestora în cadrul unei instituții financiar-bancare.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ asimilat, în cazul de față Garda Forestieră Brașov, care este o autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenței materiale, având în vedere și dispozițiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentația pentru acordarea alocațiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură către direcția care gestionează bugetul din cadrul acestei autorități, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens este și Soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2018, potrivit căreia: "În acțiunile introduse de Asociațiile Composesorale în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Gărzile Forestiere județene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare competenta de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Prin urmare, competența materială a instanței de contencios administrativ este dată de ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate.

Înalta Curte reține că aspectul chemării în judecată a unei autorități publice de nivel central în solidar cu pârâta emitentă a actului atacat nu atrage competența Curții de Apel, întrucât competența este dată de obiectul principal al cauzei deduse judecății și acesta vizează atacarea unui act administrativ asimilat, respectiv refuzul autorității publice de nivel local de a soluționa cererea reclamantelor de acordare a compensațiilor.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A. și altii, B., C., D. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului București – secția a II -a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.