ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3822/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.06.2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Brașov, a solicitat să se constate recunoașterea dreptului său asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constarare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 184/24.05.2019 și plata despăgubirilor în cuantum de 3778 RON astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare, obligarea pârâtei Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor la plata dobânzii legale penalizatoare pentru perioada cuprinsă între între data de 21 iunie 2019 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

2.1 Hotărârea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 59 din data de 25.09,2020, Curtea de Apel Tărgu-Mureș, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Tărgu-Mureș, invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Brașov, în favoarea Tribunalului Mureș.

La stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Mureș, instanța a avut în vedere faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă refuzul de soluționare a cererii privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 3.778 RON refuz materializat prin Adresa nr. x/20.02.2020 - răspunsul pârâtei Garda Forestieră Brașov la plângerea prealabilă formulată de reclamanta A. S.R.L.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, stabilirea competentei materiale în judecarea cauzelor în fond se determină fie după criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice, fie după criteriul valoric, acesta din urmă fiind aplicabil numai în cauzele care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Cum în cauză obiectul cererii vizează refuzuil nejustificat de soliționare a cererii privind acordarea despăgubirilot, criteriul în raport de care se stabilește comnpetența este cel al poziționării autorității publice în sistemul administrației publice.

A arătat Curtea de Apel Târgu-Mureș că autoritatea publică emitentă să soluționeze în termenul legal cererea reclamantei este stabilită de lege, respectiv art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008 - conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspune de sivicultură.

Arată, de asemenea, Curtea de Apel Târgu-Mureș că alin. (6) al art. 6 din același act normativ prevede în mod explicit că numai decizia emisă de acest organ competent - sau lipsa acestuia - poate fi atactă în condițiile art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

2.2 Hotărârea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 56 din 29 ianurie 2021, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș.

Pentru a se pronunța în sensul declinării competenței în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, instanța a avut în vedere, pe de o parte, că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie recunoașterea dreptului la despăgubiri și plata sumei de 3778 RON reprezentând despăgubirile stabilite prin Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1584/24.05.2019, iar pe de altă parte, a avut în vedere dispozițiile speciale ale Legii nr. 407/2006 care la art. 13 alin. (3) stabilește că pentru situațiile în care atât gestionarul cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de sivicultură, din bugetul aprobat cu această destinație.

A constatat, totodata, ivit conflictul negativ de competență sens în care a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ si fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat succesiv competența, dacă ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată, cu consecințe asupra competenței materiale de soluționare a cauzei.

Petitele cererii de chemare în judecată vizează pe de o parte, recunoașterea dreptului reclamantei A. S.R.L. asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1584/24.05.2019 precum și plata despăgubirilor în cuantum de 3778 RON astfel cum au fost ele stabilite prin procesul-verbal de constatare.

Lecturând însă cererea de chemare în judecată se constată că reclamanta A. S.R.L. invocă, în motivare, dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 susținând că drepturile sale sunt grav vătămate prin nesoluționarea cererii de acordare de despăgubiri în termenele impuse de lege. Arată, de asemenea, că a trecut mai mult de un an de la data la care au fost sesizate si constatate pagubele produse, fără ca societatea reclamantă să-și încaseze drepturile prevăzute de lege.

De asemenea, invocă reclamanta în motivare și dispozițiile art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008 conform cărora obligația de a emite decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare și evaluarea pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice aparține conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba.

Rezultă astfel că reclamanta A. S.R.L. a înțeles să investească instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care solicită recunoașterea dreptului reclamantei la despăgubiri cu consecința obligării celor două pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 3778 RON, cereri ce își au izvorul în refuzul pârâtelor de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 1679/2008.

În aceste condiții, raportat la obiectul acțiunii, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de refuzul Gărzii Forestiere Brașov de a soluționa cererea reclamantei privind acordarea despăgubirilor bănești.

Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ asimilat, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că actul vătămător, care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de refuzul conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba să emită decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare nr. x/2019 așa cum prevede în mod expres dispozițiile art. 6 ain. 5 din H.G. nr. 1679/2008, această autoritate locală exprimând refuzul de soluționare a cererii reclamantei, refuz apreciat ca nejustificat.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008 în conformitate cu care decizia reglementată de art. 6 alin. (5) din același act normativ poate fi atacată la instanța de contencios administrativ.

În atare situație, rezultă că pârâtul obligat la emiterea actului este autoritatea publică locală, răspunsul acesteia la plângerea prealabilă formulată de reclamantă fiind depusă la dosar.

În raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 la stabilirea competenței instantei de judecată se are în vedere autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător și nu autoritatea publică din al cărui buget urmează a fi achitate despăgubirile.

În aceste condiții, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene/…/se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Brașov, autoritate publică locală.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.