ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1417/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, recunoașterea dreptului societății asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1986/09.07.2019 (întocmit de comisia constituită la nivelul comunei Băla, județul Mureș) și plata despăgubirilor în cuantum de 4.168 RON, astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare, precum și obligarea Ministerului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 8 august 2019 și până la data plății efective.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin .Sentința nr. 74 din 30 octombrie 2020, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în ceea ce privește cererea de recunoaștere a dreptului la despăgubiri și, în consecință, a respins această cerere ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Brașov și a obligat această pârâtă să emită decizie de aprobare a despăgubirilor în sumă de 4.168 RON stabilite prin Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1986/09.07.2016 întocmit de Comisia constituită la nivelul comunei Băla, jud. Mureș.

De asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor în ceea ce privește cenzurarea refuzului acestuia de a plăti despăgubirile menționate.

Prin aceeași sentință, a obligat pârâta Garda Forestieră Brașov să plătească reclamantei suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâta Garda Forestieră Brașov.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă Garda Forestieră Brașov a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a apreciat că prima instanță a apreciat greșit cu privire la prevederile art. 5 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008 coroborate cu cele ale art. 13 din Legea 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic

Astfel, deși din considerentele sentinței atacate rezultă că procesul-verbal de constatare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. x/09.07.2019 nu a fost completat în mod corespunzător, în sensul că nu a fost stabilită în mod legal răspunderea civilă și nu a fost indicată specia care a produs paguba, totuși, instanța de judecată stabilește răspunderea civilă în sarcina Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

În continuare, a făcut trimitere la Comisia constituită conform H.G. nr. 1679/2008, fac parte mai mulți specialiști din diferite instituții, care să poată constata și evalua paguba, urmând a stabili răspunderea civilă (art. 3 din H.G. nr. 1679/2008). Comisia ia decizii în ceea ce privește paguba prin vot (art. 5, din H.G. nr. 1679/2008), verifică modul de îndeplinire a obligațiilor de către proprietar și gestionarul fondului cinegetic, stabilește cuantumul despăgubirilor, întocmește procesul-verbal și stabilește cui revine răspunderea civilă, întocmește dosarul (art. 6, alin. (1), (2), (4) și (7), art. 7 din H.G. nr. 1679/2008).

Totodată, a arătat că " Procesele-verbale încheiate potrivit prevederilor alin. (2) și (3) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba."(art. 6 alin. (5). Inspectorul șef al Gărzii forestiere Brașov fiind ținut numai cu privire la analiza legalității întocmirii procesului-verbal, nu și a legalității și temeiniciei constatărilor comisiei.

A mai susținut că, întrucât prin Procesul-verbal de constatare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. x/09.07.2019 Comisia constituită la nivelul comunei Bala, județul Mureș nu a stabilit specia care a produs paguba și nu a stabilit în sarcina cui revine răspunderea civilă pentru pagubele produse, nu a fost aprobat prin Decizie, în conformitate cu prevederile art. 6, alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008. Conform art. 3 alin. (1) din H.G. 1679/2G0S1, obligația privind stabilirea răspunderii civile și stabilirii specie de interes cinegetic care a produs paguba revine Comisiei, iar stabilirea răspunderii civile se face în conformitate cu prevederile art. 13, alin. (2) și alin. (3) din Legea 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, forma în vigoare la data producerii și constatării pagubei.

Prin urmare, a precizat că, întrucât specia care a produs paguba se regăsește în Anexa nr. 1 la Legea 407/2006 respectiv este specie la care se aprobă cotă de recoltă anual, trebuie respectate prevederile sus-menționate, în sensul că trebuie stabilit de către comisie cui revine răspunderea civilă, Comisie care a stabilit că răspunderea civilă nu revine gestionarului faunei cinegetice, iar prima instanță a apreciat că această constatare, raportat la modul de îndeplinire a obligațiilor atât de către proprietar cât și despre gestionar, "implică în mod necesar atragerea răspunderii autorității centrale care răspunde de vânătoare".

A considerat că răspunsul oferit de către Garda forestieră Brașov nu este făcut cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea 554/2004, pentru că inclusiv prima instanță a constatat că, prin procesul-verbal de constatare a pagubelor nr. x/09.07.2019, nu a fost stabilită expres care este specia care a produs paguba și nu s-a stabilit cui revine răspunderea civilă.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii, fiind neîntemeiată.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În esență, a arătat că critică hotărârea primei instanțe doar în privința soluției de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de obligare a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la plata despăgubirilor în cuantum de 4168 RON, stabilite prin procesul-verbal de constatare și dobânda legală penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 8 august 2019 și până la data plății efective.

Potrivit recurentei, în mod greșit prima instanță a considerat că, raportat la momentul formulării cererii de obligare la plata despăgubirilor, această solicitare ar fi nefondată întrucât nu există, încă, Decizia Gărzii Forestiere Brașov de aprobare a procesului-verbal de constatare.

În principal, recurenta a apreciat că cererea de obligare a Ministerului la plata despăgubirilor este întemeiată, chiar și în acest moment. După cum reține prima instanță în motivarea hotărârii, apărările Gărzii Forestiere au fost apreciate ca nefondate, astfel încât aceasta a fost obligată să emită decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare.

Așadar, prima instanță a analizat motivele de nelegalitate ale procesului-verbal de constatare invocate de Garda Forestieră reținându-se că sunt nefondate, și a dispus în sensul ca pârâta să aprobe procesul-verbal de constatare., în condițiile în care aspectele de nelegalitate invocate au fost considerate ca reprezentând exces de putere (Garda Forestieră nu mai poate, deci, să emită o decizie de respingere a procesului-verbal ci doar una de aprobare).

Recurenta a considerat astfel că din moment ce Garda Forestieră, instituție aflată în subordinea ministerului pârât, a fost obligată să recunoască drepturile și să aprobe procesul-verbal de constatare - apărările sale contrare fiind respinse ca nefondate - instanța putea dispune, prin aceeași hotărâre, și obligarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la plata despăgubirilor, având în vedere faptul că termenele imperative prevăzute de lege au fost, cu foarte mult, depășite.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 407/2006, în vigoare la momentul producerii pagubei: "Plățile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare". Deși între timp textul legal s-a modificat, termenul de 30 de zile de la emiterea deciziei a rămas în vigoare.

Conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, în forma în vigoare la momentul respectiv, decizia de constatare trebuia în mod obligatoriu emisă în termen de 72 de ore de la sesizarea comisiei de constatare (termenul s-a păstrat și în forma actuală a legii).

Despăgubirile care li se cuvin, în suma stabilită de comisie, ar fi trebuit să ne fie plătite la o dată de la care au trecut mai mult de 14 luni, așa încât ambele instituții pârâte sunt, așadar, în culpă pentru nerespectarea termenelor de aprobare și plată a despăgubirilor, iar ministerul pârât nu se poate apăra susținând că nu putea plăti despăgubirile pentru că Garda Forestieră nu a aprobat procesul-verbal de constatare, întrucât Garda Forestieră face parte din structura ministerului pârât, fiind în subordinea acestuia, așadar apărările Ministerului frizează invocarea propriei culpe, deși avea posibilitatea de a impune instituției subordonate să respecte legea, chiar la momentul la care a primit plângerea prealabilă.

Din moment ce nu a acționat, nu a impus Gărzii forestiere să emită decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare și nu i-a solicitat să îi înainteze dosarul pentru efectuarea plăților, încălcând din culpă termenele impuse de lege, se impune ca Ministerul poate și trebuie să fie obligat la plata despăgubirilor în aceeași hotărâre prin care Garda forestiera este obligata sa le recunoască, invocând jurisprudența în materie.

În subsidiar, a arătat că cererea de obligare a ministerului la plata despăgubirilor a fost respinsă ca nefondată, însă solicită, în rejudecare, să fie respinsă ca prematură, soluția primei instanțe fiind criticabilă în lumina dispozițiilor art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că dacă prima instanță a reținut că obligația ministerului, de plată a despăgubirilor, se află sub condiția emiterii deciziei de aprobare de către Garda Forestieră, atunci cererea de obligare a ministerului pârât la plată trebuia respinsă ca prematură, nu ca neîntemeiată, pentru că această soluție ar putea permite, în viitor, ministerului pârât să invoce autoritatea de lucru judecat în cazul unei viitoare cereri de plată a despăgubirilor, raportat la această hotărâre.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în privința soluției date asupra cererii de obligare a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la plata despăgubirilor și, în rejudecare, în principal, admiterea acestui capăt de cerere, obligarea pârâtei Ministerului să-i plătească despăgubirile în cuantum de 4168 RON, astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare, și dobânda legală penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 8 august 2019 și până la data plății efective. În subsidiar, s considerat că soluția corectă ar fi respingerea acestui capăt de cerere ca prematur, nu ca nefondat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursului reclamantei A. S.R.L. și admiterea recursului pârâtei Gărzii Forestiere Brașov, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul recurentuei-pârâte este nefondat.

Totodată, Înalta Curte constată că recursul recurentei-reclamante este fondat.

1.1. Cu privire la recursul formulat de pârâta Garda Forestieră Brașov

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză, se constată că sunt relevante prevederile H.G. nr. 1679/2008.

Astfel, având în vedere procedura reglementată de actul normativ menționat, Comisia constituită potrivit art. 3 alin. (1) din acest act, în cadrul unei proceduri de cercetare administrative, constată și evaluează pagubele produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice și stabilește cui îi revine răspunderea civilă pentru aceste pagube, consemnând constatările într-un proces-verbal.

Prin procesul-verbal atacat, s-a constatat de către Comisia constituită potrivit art. 3 din H.G. nr. 1679/2008, că în urma cercetărilor desfășurate la sesizarea împuternicitului reclamantei a rezultat că s-au produs pagube în valoare de 4.168 RON de către exemplare din specia Cervide, în dauna culturilor agricole deținute de reclamantă. Comisia a stabilit valoarea totală a pagubei și, față de cele constatate, că răspunderea civilă "nu revine B.."

Potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008, procesele-verbale încheiate se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba, decizie care poate fi contestată potrivit art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așa fiind, Garda Forestieră Brașov avea obligația să consemneze într-o decizie manifestarea sa de voință cu privire la aprobarea/neaprobarea procesului-verbal întocmit de Comisie. Prin răspunsul la plângerea prealabilă, pârâta a arătat că nu a emis decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare deoarece nu s-a stabilit în sarcina cui revine obligația plății despăgubirilor.

Instanța de control judiciar reține că în procesul-verbal atacat se menționează că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate nu revine gestionarului fondului cinegetic.

Se constată că în procesul-verbal se consemnează că modul de îndeplinire a obligațiilor de către proprietar și gestionarul faunei cinegetice a fost stabilit de către comisie, astfel, persoana care răspunde pentru pagube se stabilește în funcție de aceste elemente și în baza prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2016.

Prin urmare, întrucât Comisia a constatat că pagubele au fost cauzate de cervide, specie prevăzută în Anexa 1 din Legea nr. 407/2015, în fondul cinegetic situat în intravilan, față de prevederile art. 13 alin. (2)-(3) din Lege, despăgubirile se suportă fie de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor, fie de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate, din bugetul aprobat cu această destinație, dacă gestionarul fondului cinegetic și proprietarul și-au îndeplinit obligațiile.

Instanța de control judiciar reține, raportat la constatările Comisiei cu privire la locul în care s-a produs paguba, specia implicată și modul de îndeplinire a obligațiilor ce revin proprietarului și gestionarului fondului cinegetic, având în vedere și prevederile legal menționate, că în mod corect judecătorul fondului a reținut că constatarea în sensul că nu gestionarul fondului cinegetic răspunde de pagube implică în mod necesar atragerea răspunderii autorității centrale care răspunde de vânătoare.

Așadar, refuzul recurentei - pârâte de a emite decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, motivat formal prin inserarea mențiunii că răspunderea civilă pentru pagube revine autorității publice centrale pentru silvicultură în loc de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, este nejustificat, întrucât la data constatării pagubei produse în cauză, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor constituia un singur minister, iar delimitarea atribuțiilor legale prin acte normative a avut loc la o dată ulterioară.

În aceste condiții, s-a apreciat în mod corect că manifestarea de voință a pârâtei a fost exprimată cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Referitor la recursul recurentei-reclamante se constată că este fondat.

Instanța de control judiciar reține că pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are calitate procesuală pasivă, având în vedere prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, potrivit cărora Ministerului îi revine obligația de a acorda despăgubirile pentru pagubele produse în cauză, de o specie care figurează în Anexa 1 a Legii, așa încât această excepție va fi respinsă.

Așa cum s-a reținut, prin procesul-verbal atacat s-a constatat, de către Comisia constituită potrivit art. 3 din H.G. nr. 1679/2008, că în urma cercetărilor desfășurate a rezultat că s-au produs pagube în valoare de 4.168 RON, de către exemplare din specia Cervide.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte reține că întrucât pârâta Garda Forestieră, instituție aflată în subordinea ministerului pârât, a fost obligată să recunoască drepturile în cauză și să aprobe procesul-verbal de constatare, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 13 alin. (6) din Legea 407/2006, în vigoare la momentul producerii pagubei, care prevăd că "Plățile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare".

În alin. (5) al art. 13 din legea 407/2006, în forma în vigoare la momentul producerii pabubei, se arată că decizia de constatare trebuia în mod obligatoriu emisă în termen de 72 de ore de la sesizarea comisiei de constatare.

Prin urmare, se constată că instituțiile pârâte sunt în culpă pentru nerespectarea termenelor de aprobare și plată a despăgubirilor, iar ministerul nu se poate apăra susținând că nu putea plăti despăgubirile pentru că Garda Forestieră nu a aprobat procesul-verbal de constatare.

Or, Garda Forestieră face parte din structura ministerului pârât, fiind în subordinea acestuia, așa încât sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora drepturile și interesele legitime ale reclamantei sunt vătămate grav prin nesoluționarea corespunzătoare a cererii de acordare de despăgubiri în termenele impuse de lege.

În cauză, se constată că a trecut mai mult de un an de la data la care au fost sesizate și constatate pagubele produse, fără ca societatea reclamantă să își încaseze drepturile care i se cuvin potrivit legii.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, "Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru proiecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație ".

Se observă că, în cauză, starea de fapt consemnată în procesul-verbal atacat nu a fost contestată de pârâți, iar dreptul la despăgubiri al reclamantei este stabilit prin dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, în speță, factorul cauzator al prejudiciului este dovedit de procesul-verbal care formează obiectul litigului, prejudiciul cauzat este, de asemenea, dovedit prin același înscris, necontestat, iar legătura de cauzalitate este evidentă.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că, în cauză, conduita ambelor autorități publice, care au încercat să-și motiveze pasivitatea prin interpretarea secvențială, contrară scopului pentru care au fost edictate, a dispozițiilor normative privind condițiile și procedura de acordare a despăgubirilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 407/2006, conturează un refuz de rezolvare a cererii ireclamantei, act administrativ asimilat în accepțiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dă naștere obligației de plată a despăgubirilor pentru acoperirea vătămării produse.

Referit la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acesta a fost invocat în subsidiar.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul pârâtei ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentința atacată, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, va admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și va obliga acest pârât la plata sumei de 4168 RON către reclamantă, cu titlu de despăgubiri, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

De asemenea, va aplica prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Garda Forestieră Brașov împotriva sentinței nr. 74 din 30 octombrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 74 din 30 octombrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Obligă pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata sumei de 4168 RON către reclamantă, cu titlu de despăgubiri.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (fond și recurs), către reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.