ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3919/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 07.07.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., prin reprezentant convențional, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a solicitat instanței ca prin sentința civilă ce se va pronunța să dispună:

- constatarea refuzului nejustificat al pârâtei Garda Forestieră Brașov de soluționare a Cererii nr. x/08.12.2022, înregistrată la aceasta sub nr. x/09.12.2022, privind acordarea compensațiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013, prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, în baza Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1370/2022, manifestat expres prin adresa nr. x/09.01.2023;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum de 406.738,33 RON, reprezentând echivalentul compensațiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013, calculate potrivit formulei prevăzute de art. 2 din Metodologia aprobată prin H.G. nr. 1370/2022;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzii legale penalizatoare, potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, începând cu data depunerii cererii pe cale administrativă la structura teritorială de specialitate- Garda Forestieră, care este data de 09.12.2022 și până la data plății efective;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

La data de 05 decembrie 2023, reclamanta a depus o precizare la acțiune, în temeiul art. 204 C. proc. civ., prin care a înțeles să solicite și obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro în echivalent în RON la data plații conform cursului de schimb BNR, pe lângă obligarea paraților in solidar la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 406.738,33 RON reprezentând echivalentul compensațiilor aferente perioadei 2010-2013 calculate potrivit formulei prevăzute de art. 2 din metodologia aprobata prin H.G. nr. 1370/2022 și obligarea pârâților în solidar la plata dobânzii legale penalizatoare potrivit art. 3 al 2 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data de 09.12.2022 până la data plații efective

2.1. Prin sentința civilă nr. 293 din 26 martie 2024, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantă în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, raportat la motivarea cererii introductive, dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cele ale art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu atribuie pretențiilor reclamantei constând în compensații caracter de contribuții, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă, din perspectiva autorităților publice implicate în litigiu, sumele pretinse de reclamantă sunt venituri publice în sensul art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, nu înseamnă că ele sunt contribuții - elemente de drept fiscal, pentru că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are în vedere, la stabilirea criteriului valoric, raporturi juridice de drept fiscal după cum rezultă din enumerarea obiectului lor, respectiv "taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora".

Prin urmare, compensațiile ce fac obiectul prezentului litigiu constituie venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, aspect care nu este însă suficient ca acest venit public să poată fi încadrat în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, a constatat tribunalul, criteriul care operează la stabilirea competenței materiale este cel al rangului autorității publice chemate în judecată.

Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de parte în raportul de drept administrativ dedus judecății, printr-un capăt de cerere reclamanta solicitând obligarea sa la efectuarea unei operațiuni administrative, este autoritate publică centrală, organizată la nivel național, care asigură acordarea compensațiilor deduse judecății, astfel încât revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel competența materială de a judeca în primă instanță cauza dedusă judecății, iar competența teritorială revine curții de apel din circumscripția teritorială unde își are sediul reclamanta, respectiv Curții de Apel Târgu-Mureș.

2.2. Prin sentința civilă nr. 91 din 18 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație si Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei soluții, Curtea a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea refuzului de a soluționa cererea de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată, adresată autorității publice locale Garda Forestieră Brașov, înregistrată la această instituție sub nr. x/09.12.2022, cu consecința obligării acesteia în solidar cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata sumei de 406.738,33 RON reprezentând echivalentul compensațiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013.

În aceste condiții, instanța a apreciat că, referitor la competența materială de judecare a cauzei, aceasta se determină în raport cu poziția autorității emitente a actului care produce vătămarea.

Cum, în speță, pârâta Garda Forestieră Brașov este cea care a produs vătămarea prin refuzul nejustificat de a soluționa cererea formulată de A. de acordare a compensațiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013 și face parte din categoria autorităților publice locale, competența de soluționare a litigiului revine Tribunalului.

Citând prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea a concluzionat că legiuitorul instituie două criterii pentru stabilirea competenței materiale în judecarea în fond a cauzelor, respectiv criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice și criteriul valoric, iar prin aplicarea în cauză a criteriului poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Aceeași este și situația litigiilor determinate de refuzul de soluționare a unei cereri, situație în care se ia în considerare rangul autorității căreia i s-a adresat cererea.

Faptul că s-a solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în solidar cu Garda Forestieră Brașov la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri ca urmare constatării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, nu generează o altă competență, întrucât competența materială de judecare a cauzei se stabilește în raport cu poziția autorității emitente a actului care produce vătămarea, respectiv Garda Forestieră Brașov.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Harghita, secția civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Târgu Mureș, cât și Tribunalul Harghita au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), urmând a da prevalență criteriului rangului autorității emitente. Totuși, aplicând acest criteriu, cele două instanțe au dat dezlegări deosebite asupra competenței de soluționare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecății și a cadrului procesual pasiv.

Înalta Curte reține ca fiind corectă opinia cu privire la înlăturarea criteriului valoric de stabilire a competenței de soluționare a cauzei, întrucât despăgubirile solicitate de reclamantă, reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, nu se înscriu în categoria creanțelor fiscale enumerate în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorității emitente, Înalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Brașov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât și pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, care are calitatea de autoritate centrală statală.

Competența instanței de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, astfel cum a apreciat Tribunalul Harghita, ci și de obiectul principal al cererii de chemare cu care a fost investită. Astfel, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, reprezentat de adresa nr. x/09.01.2023, act administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Brașov, ca urmare a cererii formulate de către reclamantă înregistrată sub nr. x/08.12.2022.

Totodată, reclamanta a formulat și cerere de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013, îndreptată împotriva ambilor pârâți, iar potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea privind plata despăgubirilor cauzate de refuzul emiterii actului este accesorie cererii de constatare a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere.

În consecință, competența instanței se va stabili în funcție de obiectul principal al cererii de chemare în judecată, astfel încât și cererea de obligare la plata despăgubirilor formulată împotriva celor doi pârâți, având un caracter accesoriu, va fi judecată tot de către instanța competentă să soluționeze capătul principal de cerere, fiind incidente dispozițiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ. prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (...)".

În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 1370/2022, structura teritorială verifică cererea depusă de solicitant și decide admiterea sau respingerea ei, în cazul admiterii, documentele fiind înaintate autorității publice centrale, conform atribuțiilor conferite acesteia prin prevederile art. 6 și 7 din același act normativ.

Prin urmare, toate aceste aspecte demonstrează caracterul accesoriu al cererii care exprimă refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor concretizat prin răspunsul dat reclamantei prin adresa nr. x/23.02.2023 referitor la soluționarea cererii de plată a despăgubirilor formulată de reclamantă prin cererea nr. x/03.02.2023.

Așa fiind, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Brașov, autoritate publică locală.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Harghita, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.