ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 289/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

I. Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 9.12.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor - Garda Forestieră Timișoara, solicitând obligarea pârâtului la restituirea plății nedatorate în cuantum de 34.011,14 RON achitată la data de 31.01.2018 - cu titlu de tarif de gestionare faună cinegetică cota 81% - aferent pădurilor proprietate publică a statului, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1341 alin. (1) și art. 1344 C. civ. și pe Legea nr. 407/2006.

2.1. Prin sentința civilă nr. 750/9.06.2021, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivarea soluției s-a reținut, în esență, că reclamanta a introdus o acțiune evaluabilă în bani având ca obiect pretenții până în 200.000 RON inclusiv, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Față de valoarea obiectului cererii și de locul situării sediului pârâtei, s-a reținut că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Timișoara.

2.2 Prin sentința civilă nr. 14693 din 17 noiembrie 2021, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În motivarea soluției de declinare s-a reținut că, față de modul în care reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată, prezentul litigiu s-a născut în legătură cu derularea unui contract administrativ, respectiv contract de gestionare a faunei cinegetice.

Au fost reținute dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. b), c), c)

1

, f și g din Legea nr. 554/2004 și observând că litigiul este născut în legătură cu derularea unui contract administrativ, s-a apreciat că aparține tribunalului competența materială de soluționare a litigiului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În prezenta cauză, între reclamanta A., în calitate de gestionar și pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, în calitate de administrator, s-au încheiat contractele de gestionare a faunei cinegetice nr. 3757 din 20.06.2011; nr. 5205 din 30.08.2011; nr. 5206 din 30.08.2011; nr. 3758 din 20.06.2011; nr. 3759 din 20.06.2011; nr. 3761 din 20.06.2011; nr. 3750 din 20.06.2011; nr. 3751 din 20.06.2011; nr. 3752 din 20.06.2011; nr. 3753 din 20.06.2011; nr. 3747 din 20.06.2011; nr. 3748 din 20.06.2011; nr. 3754 din 20.06.2011; nr. 5515 din 20.08.2012; nr. 3749 din 20.06.2011; nr. 3745 din 20.06.2011; nr. 3746 din 20.06.2011 și nr. 3744 din 20.06.2011.

Astfel, obiect al demersului judiciar îl reprezintă restituirea sumei în cuantum de 34.011,14 RON, achitată în temeiul contractelor amintite la data de 31.01.2018 cu titlu de tarif de gestionare faună cinegetică cota 81% - aferent pădurilor proprietate publică a statului, reclamanta fundamentând acțiunea sa pe instituția plății nedatorate.

Instanța mai întâi sesizată, Tribunalul, a apreciat că cererea este dată în competența de soluționare a judecătoriei prin raportare la valoarea obiectului cererii și la dispozițiile art. 94 lit. k) C. proc. civ.

Nu rezultă cu claritate care a fost motivul pentru care Judecătoria a apreciat în sensul competenței materiale a tribunalului, dar prevederile legale reținute în considerentele sentinței (anterior evocate) implică referirea la competența instanței de contencios administrativ de soluționare a litigiilor privind contractele administrative. În tot cazul, hotărârea de declinare nu cuprinde mențiunea trimiterii cauzei la instanța de contencios administrativ.

Dimpotrivă, constatarea conflictului implică două declinări reciproce, deci Înalta Curte reține că Judecătoria a trimis cauza tot către secția civilă a Tribunalului, care a pronunțat prima sentință de declinare în cauză.

Potrivit prevederilor art. 2 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, fauna de interes cinegetic este bun public de interes național. Pe cale de consecință, întrucât contractele încheiate între părți au ca obiect gestionarea faunei cinegetice din fondul cinegetic, instanța constată că ne aflăm în fața unui contract prin care se pune în valoare fauna cinegetică ca bun public de interes național.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a unor bunuri publice.

Pe cale de consecință, contractele prin care un bun public este pus în valoare, indiferent de natura contractului prin are loc această punere în valoare (concesiune, închiriere, dare în administrare sau gestionare, dare în folosință gratuită, etc.), sunt contracte administrative, în considerarea principiului potrivit căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge nici interpretul acesteia nu trebuie să distingă).

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

În speță, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract administrativ de prestări servicii, respectiv de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic, contra unui tarif anual de gestionare, iar litigiul decurge din executarea unui astfel de contract.

În mod vădit cererea nu poate fi considerată ca fiind una ce privește anularea contractului administrativ, astfel încât teza I a textului, ce se referă la competența instanței de contencios administrativ, nu este aplicabilă cauzei.

Instanța civilă de drept comun este fie judecătoria, fie tribunalul, în funcție de valoarea obiectului cererii, care în speță se situează sub pragul valoric de 200.000 RON.

În plus, dacă s-ar lua în considerare temeiul juridic indicat de reclamantă (plata nedatorată), acțiunea ar urma calea dreptului comun, în lipsă de dispoziție specială fiind aplicabile tot prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menționate, precum și dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamantă la suma de 34.011,14 RON, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este instanța de drept comun, respectiv Judecătoria Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2022.