ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6263/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 04.12.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, să se constate refuzul nejustificat al Gărzii Forestiere Timișoara de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2014, exprimat în actul administrativ nr. 8627/15.07.2020, cu consecința obligării pârâților, în solidar:

2.1. Hotărârea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 321 din data de 29 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în speță, nu se poate realiza stabilirea competenței în funcție de pragul valoric prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere că reclamanta solicită instanței obligarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să efectueze o anumită operațiune administrativă, respectiv achitarea debitului pretins, iar Ministerul este o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de apel, iar nu tribunalului.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 188 din data de 20 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de refuzul Gărzii Forestiere Timișoara de acordare a unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de terenuri forestiere nu le recoltează, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. În speță, competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, neavând importanță din acest punct de vedere faptul că reclamanta a formulat și un capăt de cerere accesoriu în contradictoriu cu autoritatea publică centrală, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior și-au declarat necompetența".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, să se constate refuzul nejustificat al Gărzii Forestiere Timișoara de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2014, exprimat în actul administrativ nr. 8627/15.07.2020, cu consecința obligării pârâților, în solidar:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Înalta Curte reține că competența instanței de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, ci și de obiectul principal al cererii de chemare cu care a fost investită. Astfel, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Brașov, respectiv adresa nr. x/15.07.2020, pe care reclamanta o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâți, are caracter accesoriu față de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (...)".

În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte are în vedere și soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2018, potrivit căreia: "În acțiunile introduse de Asociațiile Composesorale în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Gărzile Forestiere județene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competenta de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Timișoara, autoritate publică locală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.