ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4145/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 05.11.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Garda Forestieră Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună cenzurarea refuzului nejustificat al Gărzii Forestiere Timișoara de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016 exprimat prin actul administrativ nr. 8627 din 15.07.2020, plata sumei de 76.422,45 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafața de pădure de 351,60 ha încadrată în tipul II de categorii funcționale (TII) terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Retezat pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2016, precum și plata dobânzilor aferente calculate asupra debitului principal în cuantum de 76.422,45 RON, începând cu data de 15.06.2020, data depunerii cererii nr. x din 15.06.2020 la Garda Forestieră Timișoara, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 198/CA/2021 din 24 martie 2021, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a reținut, în esență, că din moment ce pretențiile reclamantei constând în compensațiile pretinse în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 privind Codul silvic, nu sunt și nici nu ar putea fi asimilate unor taxe, impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, stabilirea competenței instanței în funcție de pragul valoric prevăzut de art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu poate fi realizat, urmând a fi analizată și stabilită competența în funcție de autoritatea publică împotriva căreia își formulează pretențiile reclamanta, în speță Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală în raport de care competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel în raza căreia își are domiciliul reclamantul.

2.2. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 119 din data de 27 mai 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de refuzul Gărzii Forestiere Timișoara, exprimat prin adresa nr. x/15.07.2020 și considerat de reclamantă nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de acordare a unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de terenuri forestiere nu le recoltează din cauza fluctuațiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Astfel, a avut în vedere dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, în raport de care competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, având în vedere rangul autorității publice locale a emitentului actului administrativ contestat, în speță Garda Forestieră Timișoara, precum și sediul reclamantului, situat în localitatea Zeicani, nr. 4, comuna Sarmisegetuza, județul Hunedoara.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă îl constituie cenzurarea refuzului nejustificat al Gărzii Forestiere Timișoara de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, exprimat prin actul administrativ nr. 8627/15.07.2020, respectiv acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de terenuri forestiere nu le recoltează din cauza fluctuațiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

În accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrative emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile", în speță fiind incidentă prima ipoteză a textului precitat, având în vedere adresa nr. x din data de 15.07.2020 emisă de Garda Forestieră Timișoara, asimilată actelor administrative unilaterale în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, raportat la obiectul acțiunii, se reține că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar competența materială de soluționare a acesteia se stabilește în funcție de rangul emitentului actului administrativ contestat în sistemul administrației publice, centrale sau locale, în speță Garda Forestieră Timișoara, autoritatea publică locală care a emis actul vătămător producător de efecte juridice reprezentat de adresa nr. x/15.07.2020.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege menționat instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), astfel că se va da prevalență criteriului rangului autorității emitente, astfel cum s-a reținut și prin considerentele expuse supra, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată și la cadrul procesual pasiv.

Așa fiind, se reține că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Timișoara, autoritate publică locală, cât și pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situație, în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speță, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare a actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Timișoara, respectiv adresa nr. x din data de 15.07.2020, pe care reclamanta o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâți, are caracter accesoriu față de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (...)".

Așa fiind, în considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Timișoara, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, se reține că solicitarea de chemare în judecată a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenței materiale, având în vedere și dispozițiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentația pentru acordarea alocațiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, către direcția care gestionează bugetul din cadrul acestei autorități, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că aceasta este și Soluția de principiu adoptată la data de 7 mai 2018 în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în acțiunile introduse de A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Gărzile Forestiere județene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare competenta de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră."

Pe cale de consecință, raportat la obiectul principal dedus judecății, respectiv sancționarea refuzului considerat nejustificat de către reclamantă, exprimat de către Garda Forestieră Timișoara prin adresa nr. x/15.07.2020, și având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. (….)", Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ținând cont de sediul reclamantului situat în localitatea Zeicani, nr. 4, comuna Sarmisegetuza, județul Hunedoara.

Față de toate considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.