ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2603/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 3 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Bacău, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.475.953,31 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor fond forestier proprietate publică a statului în suprafață de 38,33 ha, calculate pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017, în conformitate cu prevederile Ordinului MMAP 694/2016.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 39 și următoarele Cod silvic și Ordinul MMAP 694/2016.

Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 168/2020 din 14 septembrie 2020 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RNP Romsilva în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A..

Regia Națională a Pădurilor "Romsilva" - Direcția Silvica Neamț a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 168/2020.

Prin decizia nr. 299/2021 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Bacău împotriva sentinței civile nr. 168/2020 din 14 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Bacău a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta critică decizia atacată sub aspectul reținerii de către instanța de apel a faptului că prin declanșarea litigiului de față reclamanta nu a făcut altceva decât să încerce să ocolească rezultatul litigiilor prin care i-au fost anulate notificările ce cuprindeau aceleași despăgubiri calculate în temeiul aceluiași drept, invocat și în prezenta cauză, respectiv Ordinul MMAP nr. 694/2016.

În acest context, recurenta susține că, într-adevăr cererea a fost fondată în drept pe dispozițiile Ordinului MMAP nr. 694/2016 atât timp cât doar prin această normă legală sunt stabilite criteriile după care pot fi calculate despăgubirile datorate de către persoanele care ocupă teren fond forestier național fără respectarea condițiilor imperative ale dispozițiilor legale.

Totodată, se arată că plecând de la acest aspect, instanța de apel reține, în mod eronat că în cauza pendinte ar fi fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, deoarece perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile (anul 2017) vizează perioade ulterioare intrării în vigoare Ordinului nr. 694/2016.

Față de aceste aspecte, recurenta consideră că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au avut în vedere faptul că ocuparea terenului fond forestier proprietate publică statului nu s-a realizat prin acte uno ictu, ci prin acte succesive, astfel încât legea aplicabilă este cea de la data constatării neîndeplinirii obligației de restituire, respectiv de la data scadenței (31 ianuarie 2017) obligației de plată - în speța de față care vizează despăgubirile aferente anului 2017 legea aplicabilă este Ordinul nr. 694/2016.

Într-o altă susținere se critică decizia atacată sub aspectul reținerii de către instanță a efectului puterii de lucru judecat, motivat de aspectul legat de deciziile pronunțate în dosarele nr. x/2017; 4738/110/2017; 4737/110/2017; 4740/110/2017; 4735/110/2017 (deși instanța de apel nu a indicat sentințele la care s-a raportat atunci când admite că în cauză operează efectul puterii de lucru judecat) context în care recurenta consideră că se nu poate vorbi de același obiect, atât timp cât în aceste dosare au fost contestate notificările emise de către ocoalele silvice și nu a fost contestat cuantumul despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosință a terenurilor.

În acest context, recurenta susține că nu se poate reține prezumția puterii de lucru judecat atât timp cât în dosarele respective au fost soluționate cauze care țin de contenciosul administrativ, nefiind niciun moment pus în discuție cuantumul despăgubirilor solicitate, ci doar temeinicia actului administrativ (notificările), iar în cauza pendinte ne aflăm în fata unei acțiuni de drept comun, respectiv a unei cauze care privește litigiile cu profesioniștii.

Se mai critică decizia atacată sub aspectul reținerii de către instanța de apel a faptului că "apelanta a primit singura plată care putea avea un temei legal, anume contractul încheiat anterior între părți pentru situația provizorie de până la semnarea contractului potrivit noului ordin ... pentru că obținerea autorizației stătea în puterea autorităților statului..."

Față de aceste aspecte reținute de ambele instanțe, în mod netemeinic, recurenta consideră că precontractul nr. x/20.01.2016 reprezintă un titlu pentru ocuparea terenului fond forestier național proprietate publică, neavând în vedere faptul că obligația de achitare a chiriei este o obligație legală (prevăzută la art. 39 și următoarele din Codul Silvic), obligație care există chiar și în lipsa încheierii unui contract de locațiune. Obligația de redare a terenului fond forestier proprietate publică și de a achitare a chiriei/despăgubirilor incumbă beneficiarului ce utilizează terenul, independent de existența unui raport contractual.

Astfel, criteriile după care sunt calculate despăgubirile datorate de către beneficiarul care utilizează terenul sunt legale și nu implică o negociere a acestora materializată într-o înțelegere între părți, astfel încât simpla utilizare a terenului fond forestier proprietate publică implică achitarea unei chirii și neredarea suprafeței de teren fond forestier în circuitul silvic la momentul expirării aprobării și ocuparea terenului fără a deține aprobare de ocupare temporară implică plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință.

In acest sens, se arată că instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că "obținerea autorizației stătea în puterea autorităților statului" neavând în vedere la redactarea considerentelor anexa 16 la Metodologie aprobată prin Ordinul 694, în care se menționează obligațiile pe care beneficiarul ocupării temporare trebuie să le îndeplinească în vederea obținerii aprobării e ocupare temporară a fondului forestier național.

Astfel, contrar acestor obligații, recurenta susține astfel cum s-a arătat și în fața instanței de apel, că pârâta la data de 31 decembrie 2016 și pe întreg parcursul anului 2017 nu și-a îndeplinit obligația de a întocmi și depune documentația aferentă la Garda Forestieră pentru obiectivele care ocupă fond forestier național aferent ocoalelor Comănești, Târgu Ocna, Moinești în vederea obținerii aprobărilor de ocupare temporară.

Așadar, simpla solicitarea de prelungire a aprobării de ocupare temporară a terenului urmată de o perioadă de trei ani de pasivitate nu poate echivala cu acordarea dreptului de folosință a terenului forestier pe care îl reclamanta îl ocupă nelegal, fără a deține o aprobare de ocupare temporară a fondului forestier național așa cum prevede legislația în vigoare (art. 39 și urm. din Codul Silvic, Ordinul nr. 694/2016).

Faptul că S.C. A. a solicitat aprobarea de prelungire a ocupării temporare nu conduce la obligarea Direcției Silvice Bacău și a Gărzii Forestiere de a emite această aprobare, pentru obținerea căreia trebuie să respecte anumite condiții legale impuse în mod imperativ de către legiuitor prin Ordinul nr. 694/2016 (Ordinul 924/2011) și art. 36-43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic

Prin urmare, obținerea aprobării de ocupare temporară a fondului forestier național stă în puterea beneficiarului, acesta trebuind să întocmească documentația și să o depună și la instituțiile emitente.

Se mai critică decizia atacată aspectul reținerii lipsei interesului public motivat de faptul că recurenta consideră că creanța solicitată este o creanță de interes public, încadrându-se în categoria veniturilor publice, iar RNP - Romsilva este asimilată instituțiilor publice.

Suma datorată de pârâtă reprezintă o creanță bugetară, întrucât sunt venituri publice aferente proprietății publice a statului și constituie resursa bugetară a doua fonduri speciale, respectiv bugetul fondul de conservare și regenerare a pădurilor, stabilit conform Legii nr. 46/2008 - Codul silvic și bugetul fondului de accesibilizare, stabilit conform Legii nr. 56/19.03.2010.

În opinia recurentei, aceste creanțe sunt afectate utilității publice destinația lor nu poate fi schimbată întrucât sunt folosiți pentru conservarea și regenerarea fondului forestier național proprietate publică a statului și pentru crearea infrastructurii forestiere proprietate publică a statului. Orice destinație contrara atrage răspunderea penală pentru deturnarea acestor fonduri.

Faptul că RNP Romsilva, în calitate de administrator al fondului forestier național, proprietate publică a statului colectează aceste resurse, nu înseamnă că destinația lor nu este publică întrucât sumele sunt afectate investițiilor publice, respectiv fondului forestier și infrastructura sa.

Astfel, recurenta consideră că creanțele colectate în temeiul Codului Silvic se fac venit la bugetul de stat, prin fondul de ameliorare a fondului funciar, fondul de conservare și regenerare a pădurilor, alocații de la bugetul de stat, conform art. 91 din Legea nr. 46/2008, deci această creanță nu este una de ordine privată, ci una care alimentează bugetul de stat.

Față de aceste considerente, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că instanța de apel a reținut în mod netemeinic efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât a considerat că prin declanșarea litigiului de față s-a încercat ocolirea rezultatului litigiilor în care au fost anulate notificările ce cuprindeau aceleași despăgubiri, calculate în temeiul aceluiași temei de drept, invocat și în prezenta cauză, respectiv Ordinul MMAP nr. 694/2016 și, plecând de la acest aspect, s-a reținut în mod eronat că ar fi fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, deoarece perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile (anul 2017) vizează perioade ulterioare intrării în vigoare Ordinului nr. 694/2016.

Aceste susține sunt nefondate, urmând a fi respinse, față de împrejurarea că instanța de apel a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că prevederile Ordinului nr. 694/2016 nu se aplică decât contractelor încheiate de părțile din prezenta cauză după data intrării în vigoare a acestui ordin, astfel că devin incidente prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 46/2008, evocată de recurentă, se constată că instanța a reținut în mod corect că în cauză este vorba despre obiective istorice, adică despre terenuri scoase din fondul forestier înainte de 1 ianuarie 1990, dată la care face referire art. 1 din Legea nr. 46/2008, privind Fondul Forestier National reglementat prin această lege, punându-se astfel problema retroactivității întregii legi, dacă se are în vedere că solicitările pentru scoaterea temporară sau definitivă a terenurilor din fondul forestier National, reglementate de art. 37, 42 din Legea nr. 46/2008 nu puteau avea în vedere decât cereri formulate după intrarea sa în vigoare.

Așadar, susținerea recurentei cu privire la dispozițiile art. 43 din Legea nr. 46/2008, prin care legiuitorul stabilește că metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară și schimbul de terenuri și de calcul al obligațiilor bănești se aprobă prin ordin al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, se constată că nu influențează situația de fapt și de drept, în sensul în care, potrivit dispozițiilor hotărârilor anterioare Ordinului nr. 694/2016 la care face trimitere art. 43 din Legea nr. 46/2008 nu se aplică stării de fapt din prezentul dosar.

În acest context, recurenta critică decizia atacată sub aspectul reținerii de către instanță a efectului puterii de lucru judecat, motivat de aspectul legat de deciziile pronunțate în dosarele nr. x/2017; 4738/110/2017; 4737/110/2017; 4740/110/2017; 4735/110/2017, sens în care consideră că se nu poate vorbi de același obiect, atât timp cât în aceste dosare au fost contestate notificările emise de către ocoalele silvice și nu a fost contestat cuantumul despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosință a terenurilor.

Cu referire la despăgubirile pretinse de reclamantă, în cadrul acțiunilor promovate de pârâtă cu privire la anularea notificărilor emise de autoritatea silvică în perioada 31.03-25.05.2017, se constată că instanțele de contencios administrativ au anulat notificările ce au fost emise în baza aceluiași temei de drept, precum cauza pendinte judecații, respectiv, dispozițiile art. 19, art. 41 alin. (3)-(8) din Ordinul nr. 694/2016.

Astfel, în speță, instanța de apel a analizat în mod corect efectul puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești evocate, reținând că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 19 și 41 din Ordinul nr. 694/2016, aspect ce rezultă cu putere de lucru judecat din soluțiile pronunțate în cauzele ce au avut ca obiect, anularea notificărilor, a obligației de redare a terenurilor și de plată a despăgubirilor reprezentând dublul chiriei pentru neredarea terenurilor aferente obiectivelor petroliere situate pe raza Ocoalelor Silvice Comănești, Moinești și Târgu Ocna.

Așadar, asimilarea pe care o face recurenta între cuantumul chiriei plătită de pârâtă în temeiul precontractelor de locațiune și dispozițiile art. 19 din Ordinul nr. 694/2016 este lipsită de temei legal, întrucât nu se poate asimila plata chiriei efectuate în baza unui precontract de locațiune încheiat în temeiul dispozițiilor art. 36, 37, 39 si 42 Cod Silvic cu plata statuată prin dispozițiile art. 19 din Ordinul nr. 694/2016 privind dublul chiriei în cazul neredării terenurilor ocupate temporar din fondul forestier național la termenul prevăzut în actul de aprobare.

Mai susține recurenta susține că nu se poate reține prezumția puterii de lucru judecat atât timp cât în dosarele respective au fost soluționate cauze ce vizau contenciosul administrativ, nefiind pus în discuție cuantumul despăgubirilor solicitate, ci doar temeinicia actului administrativ, iar în cauza pendinte ne aflăm în fata unei acțiuni de drept comun, respectiv a unei cauze care privește litigiile cu profesioniștii.

Critica recurentei nu poate fi primită întrucât, astfel cum s-a arătat, litigiile soluționate anterior au avut ca obiect contestații împotriva notificărilor emise de către ocoalele silvice care stabileau sume de bani, reprezentând dublul chiriei, în baza dispozițiilor Ordinului nr. 694/2016, iar prin prezenta acțiune, recurenta solicită aceleași pretenții care au făcut obiectul notificărilor, dar printr-o acțiune de drept comun și, având în vedere că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că Ordinul nr. 694/2016 nu este aplicabil în cauză și notificările care cuprind sumele de bani solicitate de recurentă prin prezenta acțiune au fost anulate de instanțele de judecată, se constată că este nefondată o acțiune în pretenții fondată pe aceleași dispoziții legale și în baza acelorași notificări care au fost anulate de instanțe.

Aspectul relevant din perspectiva puterii de lucru judecat reținută de instanța devolutivă de atac este acela al neaplicării în cauză a dispozițiilor Ordinului nr. 694/2016, act normativ invocat de recurentă pentru justificarea pretențiilor sale. Or, fiind statuat cu putere de lucru judecat că respectivul ordin nu este aplicabil în raportul juridic dedus judecății, instanța de apel era obligată să dea eficiență problemei de drept astfel soluționată.

Totodată, se mai critică decizia atacată sub aspectul reținerii de către instanța de apel a faptului că "apelanta a primit singura plată care putea avea un temei legal, anume contractul încheiat anterior între părți pentru situația provizorie de până la semnarea contractului potrivit noului ordin ... pentru că obținerea autorizației stătea în puterea autorităților statului..."

Această susținere este neîntemeiată, întrucât în mod corect a reținut instanța de apel că în situația dată, reclamanta a primit singura plata care putea avea un temei legal, și anume, în baza contractul încheiat anterior între părți pentru situația provizorie de până la semnarea contractului potrivit noului ordin, iar termenul maxim prevăzut în acest contract a fost interpretat și aplicat în favoarea reclamantei, pentru că autoritatea obține venituri, iar obținerea autorizației depinde exclusiv de diligența autorităților silvice.

Totodată, se constată că prin această interpretare reclamanta a primit o plată valabilă pentru aceste terenuri, întrucât valabilitatea contractului nu a dezavantajat autoritatea silvică, față de împrejurarea că instanțele de contencios au statuat cu autoritate de lucru judecat că noul ordin nu se aplica la situația de fapt din speță și, în aceste condiții dacă nu s-ar fi constatat valabilitatea precontractului de locațiune, plata făcută de pârâta în baza acestui contract ar fi rămas fără niciun temei, de la 31 decembrie 2016.

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că precontractul încheiat între părți ar fi suficient pentru a determina aplicarea Ordinului nr. 694/2016. Analizând actul menționat, prin raportare la dispozițiile art. 1266 și urm. C. civ., se observă că voința concordantă a părților semnatare a fost aceea a reglementării temporare a situației juridice până la momentul finalizării procedurii prevăzute în Ordinul nr. 694/2016. În acest context nu se poate reține că precontractul are valoarea actului de ocupare a terenului aferent obiectivelor de investiții, atât prin raportare la voința părților exprimată în mod neechivoc cât și prin raportare la neparcurgerea procedurii implementate de ordin.

Tot în același context, se reține că în urma solicitărilor pârâtei de prelungire a termenului de ocupare a terenurilor aferente obiectivelor de investiții situate pe raza Ocoalelor Silvice Comănești, Moinești și Târgu Ocna, nu a fost emis vreun act de aprobare a ocupării temporare a terenurilor evocate și nici nu s-a emis un răspuns oficial în legătură cu cererile înregistrate la administratorul fondului forestier.

Așadar, această situație nu poate fi imputată pârâtei, în condițiile în care aceasta a respectat prevederile legale, în vigoare la momentul respectiv, fiind urmată procedura prevăzută de textele incidente, respectiv Ordinul nr. 924/2011.

Totodată, se critică decizia atacată sub aspectul nereținerii interesului public, motivat de faptul că recurenta consideră că creanța solicitată este o creanță de interes public, încadrându-se în categoria veniturilor publice, iar RNP - Romsilva este asimilată instituțiilor publice.

În raport cu aceste susțineri, referitoare la caracterul de creanță publică al chiriei încasate de reclamantă pentru terenul proprietate publică, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu au fost invocate de reclamantă și nici nu au făcut obiectul dezlegării proprii a instanțelor de fond și apel, fiind invocate omisso medio și, având în vedere că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate prin prisma motivelor invocate de reclamantă și analizate de către instanțe, aceste susțineri nu pot fi analizate din perspectiva căii extraordinare de atac a recursului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU împotriva deciziei nr. 299/2021 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU împotriva deciziei nr. 299/2021 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. S.A. prin B., UNITATEA DE AFACERI ZONE DE PRODUCȚIE, ZONA DE PRODUCȚIE VIII MOLDOVA NORD și A. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.