ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la sub nr. x/2018, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Bacău, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 31.001,17 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat angajatoarei, corespunzător unei cantități de 158,85 mc material lemnos, constatat ca fiind lipsă în gestiune.

Prin sentința civilă nr. 420/D/2019 din 18 iunie 2019, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău și a obligat pârâtul A. să plătească reclamantei suma de 17.346 RON, reprezentând prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău și pârâtul A..

Prin decizia nr. 68/2020 din 10 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă au fost respinse ca nefondate apelurile promovate de apelanta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU și apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 420 din 18 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâtul A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor.

În acest sens, recurentul consideră că instanța de apel nu a aplicat prevederile legale ce instituie obligația angajatorului de a face dovada presupusului prejudiciu, complinind lipsa probatoriului cu un raționament propriu. Astfel, fără a oferi o justificare, au fost înlăturate apărările formulate de pârât care contestau atât existența prejudiciului, cât și întinderea acestuia.

În acest context, recurentul a susținut, că acest presupus prejudiciu a fost constatat ulterior datei de 11 decembrie 2017, respectiv ulterior concedierii.

Totodată, s-a susținut faptul că există o neconcordanță în stabilirea prejudiciului, acesta fiind cuantificat în mod diferit de nota de constatare nr. x/09.02.2018, neexistând în aceasta o analiză a partizii 1/953319 și nici o legătură de cauzalitate, în plus, intimata-reclamantă a făcut referire la un proces-verbal din 29 martie 2016, dată mult anterioară.

Prin urmare, dacă ar fi existat un prejudiciu, intimata-reclamantă avea obligația să îl stabilească și să-l comunice pârâtului, anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.

Pentru aceste considerente, recurentul se consideră îndreptățit să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În cauză, se constată că nu s-a formulat întâmpinare de către intimata-reclamantă.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 10 iunie 2020, părțile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 24 septembrie 2020, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Prezenta cerere de recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care, instanța de apel a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU și apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 420 din 18 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău, fiind obligat pârâtul A. la plata sumei de 17.346 RON, reprezentând prejudiciu.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflicte de muncă și asigurări sociale…"

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011, în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 68/2020 din 10 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 68/2020 din 10 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.