ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 464/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Analizând actele dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 01.02.2019 sub nr. de dosar x/2019, reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.854.312 RON, cu titlu de despăgubiri aferente anului 2016, pentru lipsa de folosință a terenurilor, în baza art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, coroborat cu art. 19 și art. 41 alin. (3)-(8) din Ordinul M.M.A.P. nr. 694/2016.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. f), art. 39, art. 42 și art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, coroborate cu prevederile Ordinului MMAP nr. 694/2016.

Prin sentința civilă nr. 554/17.12.2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 236/05.04.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, RNP ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, după evocarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, ale art. 19 din Ordinul M.M.A.P. nr. 694/2016, și prezentarea obiectului acțiunii sale, autoarea căii de atac a arătat, sub un prim aspect, că, în mod neîntemeiat, instanțele de fond au dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017 și nr. 626/32/2017, de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, prin care au fost soluționate contestațiile formulate de intimata-pârâtă împotriva notificărilor emise de Ocoalele Silvice ce vizau cuantumul despăgubirilor datorate pentru ocuparea nelegală a fondului forestier, proprietate publică a statului român.

În argumentare, a afirmat că prin acțiunile promovate, intimata-pârâtă nu a contestat valoarea prejudiciului stabilit prin notificările a căror anulare a fost solicitată, acestea fiind contestate doar prin prisma legislației contenciosului administrativ, în timp ce acțiunea pendinte era una de drept comun.

A mai apreciat că hotărârea atacată este nelegală și din perspectiva faptului că instanța de apel, în mod eronat a apreciat că prevederile legale invocate în susținerea demersului său judiciar erau inaplicabile și că acestea ar fi incidente numai în ipoteza în care beneficiarul ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național nu și-ar fi respectat obligația redării terenurilor în circuitul silvic, la termenul și în condițiile prevăzute în actul de aprobare.

În acest context, a arătat că decizia recurată a fost dată cu omisiunea aplicării prevederilor art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, care prevăd că metodologia de calcul a chiriei pentru ocuparea terenului fond forestier se stabilește prin ordin al conducătorului autorității centrale care răspunde de silvicultură.

A mai susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care, pe de o parte, s-a reținut că prima instanță, în mod greșit, a apreciat că precontractul de locațiune nr. x/2016 reprezenta titlul în temeiul căruia reclamanta avea dreptul să ocupe terenul fond forestier proprietate publică și că, prin semnarea acestuia, s-a renunțat la retransmiterea terenului în circuitul silvic, iar, pe de altă parte, s-a stabilit că, suma de bani, stabilită cu titlu de chirie a fost achitată în baza precontractelor de locațiune încheiate anual între părți.

În continuare, recurenta-reclamantă a afirmat că soluționarea cauzei de către instanțele de fond s-a realizat cu ignorarea dispozițiilor art. 39, art. 42-43 din Legea nr. 46/2008, care reglementează obligația de plată a chiriei și criteriile de stabilire a acesteia.

Astfel, a precizat că prin respingerea acțiunii sale în etapele procesuale devolutive i-a fost încălcat dreptul de a obține despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în perioada 27.05.2016-31.12.2016, în condițiile în care terenul a fost ocupat de intimata-pârâtă în lipsa aprobării prealabile din partea autorității competente, pretinsul drept de folosință al intimatei-pârâte fiind nelegal.

În opinia sa, prin neîndeplinirea obligației de către partea adversă, de a reda terenul recurentei-reclamante, aceasta datorează despăgubiri atât pentru perioada sus-arătată, cât și în continuare până la obținerea acordului de ocupare.

Conchizând, a arătat că în cauză temeiul legal, în raport cu care cauza ar fi trebuit să fie soluționată, era norma de la data constatării neîndeplinirii de către intimata-pârâtă a obligației de preda terenul forestier și scadenței obligației de plată a chiriei pentru folosința bunului, respectiv Ordinul M.M.A.P. nr. 694/2016.

Criticile invocate de recurenta-reclamantă au fost încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 26.08.2021 intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ., excepția nulității recursului, în susținerea căreia a arătat că recursul formulat nu întrunește cerintele imperative prevazute normele legale enunțate, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat si nu a argumentat în niciun mod de ce decizia recurată ar fi nelegală sau care sunt considerentele contradictorii ori contrare legii. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 15.12.2021, constatând că, în mod eronat, prin rezoluția premergătoare, s-a apreciat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și că, în raport cu valoarea patrimonială a litigiului, pentru soluționarea căii de atac exercitate, recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru de 16.174 RON, conform art. 1-3 și art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte a stabilit în sarcina autoarei căii de atac obligația de a timbra recursul cu suma indicată până la termenul din 02.03.2022.

În acest sens s-a dispus și efectuat în cauză comunicarea, către recurentă, a obligației de timbrare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului de recurs.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția netimbrării recursulului asupra căreia, cu prioritate, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, prin încheierea din 15.12.2021, Înalta Curte, față de caracterul evaluabil în bani al acțiunii, a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 16.174 RON, datorată potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin citația emisă la 04.01.2022 și comunicată recurentei-reclamante la 13.01.2022, autoarei căii de atac i s-a pus în vedere să plătească și să depună la dosar dovada achitării acestei taxe până la termenul de astăzi.

Împotriva modului de stabilire a obligației de timbrare aceasta nu a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Așa fiind, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului, 02.03.2022, recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Bacău împotriva deciziei nr. 236/05.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.