ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5594/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. x/2020, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcția Silvică Vâlcea, în contradictoriu cu pârâții A. S.A., Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vâlcea, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- constatarea nulității următoarelor documente: Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor -Seria x nr. x/18.03.2002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor -Seria x nr. x/10.05.2005 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor -Seria x nr. x/18.03.2002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor -Seria x nr. x/18.02.2004 emis de Ministerul Industriei și Comerțului;

- obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie următoarele terenuri incluse în fondul forestier: UP vechiul Cozia, ua 125M, cu suprafața de 1,0 ha ocupată de atelierul mecanic al UMTCF-ului, SAM-ul și blocul de locuințe; UP vechiul Cozia, ua 126M cu suprafața 0.2 ha ocupată de rampa auto; UP VI Berislăvești ua 123M, cu suprafața de 0,3 ha ocupată de fostul sediu al Centrului de Exploatare Jiblea;

- rectificarea intabulării Cărților Funciare nr. x, 1421, 1422 și 1417 UAT Călimănești, în sensul anularii și radierii cărților funciare în cauză.

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2020 sub nr. x/2020, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâții A. S.A., A.N.C.P.I. prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vâlcea și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEEMA), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- constatarea nulității Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Seria x nr. x/18.03.2002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; a Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Seria x nr. x/10.05.2005 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; a Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Seria x nr. x/18.032002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului și a Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Seria x nr. x/18.02.2004 emis de Ministerul Industriei și Comerțului;

- revendicarea imobiliară în sensul obligării paraților să lase în deplină proprietate și posesie a terenurilor fond forestier în: UP vechiul Cozia, ua 125M cu suprafața de 1,0 ha ocupată de atelierul mecanic al UMTCF-ului, SAM-ul și blocul de locuințe; UP vechiul Cozia, ua 126M cu suprafața 0.2 ha ocupată de rampa auto și UP VI Berislăvești, ua 123M cu suprafața de 0,3ha ocupată de fostul Sediu al Centrului de Exploatare Jiblea (suprafețe ocupate în prezent prin Cărțile Funciare nr. x, 1421, 1422 și 1417 UAT Călimănești);

- rectificarea intabulării Cărților Funciare nr. x, 1421, 1422 și 1417 UAT Călimănești, în sensul anularii și radierii cărților funciare în cauză;

- introducerea în prezenta cauză a Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, în calitate de proprietar al terenului ce face obiectul prezentei cauze.

Pârâta A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat: excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brezoi; excepția tardivității cererii privind constatarea nulității Certificatelor de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii în revendicare imobiliară. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEEMA) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brezoi, excepția prematurității acțiunii pentru lipsa exercitării procedurii prealabile, excepția tardivității introducerii acțiunii și a prescripției.

Prin sentința civilă nr. 673/10.08.2020, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând în drept prevederile art. 96 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că în cauză este vorba de un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, și anume certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv capetele de cerere nr. x și 3 se află în strânsă legătură cu soluția ce se va pronunța cu privire la capătul nr. 1 de cerere.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 217/25.02.2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând că cele trei capete ale petitului acțiunii pendinte au fiecare caracter principal, neputându-se reține un raport de accesorialitate între capetele II și III de cerere față de capătul având ca obiect constatarea nulității certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor - care atrage, de altfel, pentru întregul litigiu, competența materială a curții de apel, ca instanța cea mai înaltă în grad, în sensul art. 99 alin. (2) C. proc. civ. Sub aspectul competenței teritoriale, Curtea a observat că, în raport cu obiectul capătului II de cerere - ce vizează revendicarea imobiliară a terenurilor fond forestier situate în UP vechiul Cozia și respectiv UP VI Berislavesti, în cauză devin incidente prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ. și care conferă competență teritorială exclusivă instanței competente material în a cărei circumscripție se află imobilul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 15.06.2021, sub nr. x/2020.

La data de 14.06.2021 reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcția Silvică Vâlcea, a invocat excepția de nelegalitate a următoarele documente administrative: Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor-Seria x nr. x/18.03.2002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor -Seria x nr. x/10.05.2005 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor -Seria x nr. x/18.03.2002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor-Seria x nr. x/18.02.2004 emis de Ministerul Industriei și Comerțului.

Reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcția Silvică Vâlcea a formulat și note scrise, prin care a arătat că pentru stabilirea competenței materiale trebuie avute în vedere mai multe aspecte, respectiv natura raportului dedus judecații, obiectul cererii de chemare în judecată, cât și valoarea cererii deduse judecății.

S-a arătat, mai departe, că petitele acțiunii sunt:

În ceea ce privește competenta teritorială a acestui capăt de cerere, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului". De asemenea, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată a mai multor parați poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți simt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principal". În cauză au calitatea de pârâți, printre alții, pârâta A. S.A. și ANCPI - prin OCPI Vâlcea, ambii pârâți având sediul în circumscripția Curții de Apel Pitești, prin urmare față de sediul acestor două pârâte competența sa aparține Curții de Apel Pitești.

În concluzie, a apreciat că se impune disjungerea petitelor acțiunii astfel:

- primul capăt de cerere reprezentând constatarea nulității certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru S.C. A. S.A., este de competența Curții de Apel Pitești;

- capetele 2 și 3 ale acțiuni reprezentând revendicarea imobiliară în sensul obligării pârâților să lase în deplină proprietate și posesie terenuri fond forestier aflate pe raza teritorială a localității Călimănești, respectiv rectificarea intabulării Cărților Funciare nr. x, 1421, 1422 și 1417 UAT Călimănești, sunt de competența Judecătoriei Brezoi;

- în ceea ce privește capătul 4 al cererii de chemare în judecată prin care a solicitat introducerea în prezența cauză a Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București, a arătat că se impune introducerea acestuia în ambele dosare disjunse, respectiv atât în primul capăt de cerere prin care a apreciat că este de competența Curții de Apel Pitești, cât și în capetele 2 și 3 ale acțiunii pe care le-a apreciat ca fiind de competența Judecătoriei Brezoi.

Referitor la cererea privind "Introducerea în prezenta cauză a Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, în calitate de proprietar al terenului ce face obiectul prezentei cauze (art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009), a arătat că înțelege să fie precizată cererea în sensul "Introducerii în prezenta cauză a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice."

La termenul de judecată din data de 14.06.2021, instanța a pus în discuție, sub aspectul competenței, dacă cele trei capete de cerere din cadrul cererii de chemare în judecată au aceeași cauză sau sunt întemeiate pe cauze diferite, și dacă în acest sens este competentă curtea de apel pe un anumit capăt de cerere sau pe anumite capete de cerere ori pe toate capetele de cerere.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 138/19.06.2021, a dispus disjungerea primului capăt de cerere, prin care se solicită constatarea nulității certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, de celelalte cereri privind revendicarea și rectificarea cărților funciare, și înregistrarea cererii disjunse, privind constatarea nulității certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, într-un dosar separat.

Cererea astfel disjunsă, prin care se solicită constatarea nulității certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. x/2021.

La data de 09.12.2021, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat cerere de intervenție accesorie, în favoarea reclamantei Regia Naționala a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Vâlcea, arătând, referitor la interesul pe care-l justifică Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a formula cererea de intervenție, că acesta rezidă din faptul că potrivit prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, preluate în art. 223 C. civ., Statul participa în justiție, ca titular de drepturi și obligații, în nume propriu prin Ministerul Finanțelor Publice. Aceste prevederi sunt în strânsă legătură cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în forma în vigoare la momentul emiterii acestor acte juridice, respectiv art. 12 alin. (4) și (5).

Prin încheierea din 12.01.2022, Curtea a admis excepția litispendenței cu privire la capătul I de cerere, care vizează constatarea nulității certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și a dispus trimiterea acestuia în vederea reunirii la dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești. Prin aceeași hotărâre au fost disjunse celelalte două capete de cerere vizând revendicarea imobiliară și rectificarea cărților funciare și formarea unui dosar separat.

După admiterea, în cadrul dosarului nr. x/2020, a excepției de litispendență și înregistrarea dosarului respectiv la dosarul nr. x/2021, în cadrul acestui din urmă dosar, la ședința din data de 21.03.2022, a fost pusă în discuție și admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agentia Nationala de Cadastru și Publicitate Imobiliara prin OCPI Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 41/F-CONT din 5 aprilie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile, ca neîntemeiată; s-a respins excepția de tardivitate, ca neîntemeiată; s-a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/2021 și în dosarul nr. x/2020, formulată de reclamanta Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, prin Directia Silvica Valcea, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., și pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), prin care se solicită anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/18.03.2002, seria x nr. x/10.05.2005, seria x 4986/18.03.2002, seria x 8724/18.02.2004; s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agentia Nationala de Cadastru și Publicitate Imobiliara, prin OCPI Vâlcea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 41/F-CONT din 5 aprilie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Vâlcea și de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș au declarat recurs, pârâta A. S.A. formulând recurs incident.

3.1 Recurenta-reclamantă Regia Nationala a Padurilor - Romsilva prin Directia Silvica Valcea, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a susținut, în esență, că suprafatele in cauza nu puteau face obiectul Certificatelor de atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor emise de Ministerul Industriei si Comertului, actual Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - MEEMA, intrucat: aceste suprafete reprezinta fond forestier aflat in proprietatea publica a statului, iar potrivit art. 3 din H.G. nr. 834/1991 sunt exceptate; nu sunt respectate prevederile legale pentru emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, intrucat este afectat dreptul de proprietate publica al Statului Roman; S.C. A. nu este societate infiintata prin H.G. nr. 15/1994, nefiind inscrisa in aceasta hotarare.

Având in vedere prevederile art. 35 din Legea nr. 18/1991, existenta H.G.. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului impreuna cu amenajamentele silvice editia 1990 si editia 2011 in vigoare, care cuprind suprafetele fond forestier - domeniul public al statului ce au facut obiectul Certificatelor de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor: Seria x nr. x/18.03.2002; Seria x nr. x/10.05.2005; Seria x nr. x/18.03.2002 si Seria x nr. x/18.02.2004, toate emise de Ministerul Industriei si Comertului, se probeaza legal si cert ca aceste suprafete (UP vechiul Cozia, ua 125M, UP vechiul Cozia, ua 126M, UP VI Berislavesti ua 123M) sunt proprietatea publica a statului, domeniul public si prin urmare nu pot face obiectul certificatelor de atestare aratate.

Unul din motivele pentru care se impune constatarea nulității absolute a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate care au ca obiect terenuri forestiere, ce aparțin proprietății publice a statului, respectiv domeniul public este faptul că acestea se bazează pe o cauză ilicită care constă în fraudarea dreptului de proprietate publică, proprietate inalienabilă, insesizabilă și imprescriptibilă. Nulitatea absolută este imprescriptibilă.

În concluzie, a solicitat constatarea nulitatii Certificatelor de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor în discuție.

In ceea ce priveste exceptia de nelegalitate, recurenta a criticat soluția dată de instanță arătând motivele pentru care aceasta ar trebui admisă pe fond.

Astfel, a susținut că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției. Așa cum a reținut Curtea Constituțională, excepția de nelegalitate este încă un mijloc procedural eficient la îndemâna persoanei pentru a putea contesta eventuala nelegalitate a actului administrativ, fiind o garanție suplimentară a dreptului de acces la justiție.

Contestarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal. Or, altfel, ar fi zdruncinat însuși fundamentul statului de drept, căci ar fi posibil ca instanța de judecată să pronunțe, în numele legii, o hotărâre bazată pe un act încheiat cu încălcarea legii. Din această perspectivă, posibilitatea contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepție apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit. Acesta este și motivul pentru care nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea excepție.

Prin intermediul excepției de nelegalitate chiar acest lucru se realizează în concret, prin extinderea posibilității controlului și asupra actelor a căror legalitate nu a fost contestată pe cale principală.

Spre deosebire de acțiunea directă în anulare, care are drept rezultat, în cazul admiterii, lipsirea completă de efecte juridice a actului atacat (erga omnes), în cazul admiterii excepției de nelegalitate, aceasta va produce efecte numai în ceea ce privește părțile în proces (inter partes litigants), în sensul neluării în considerare a actului administrativ individual cu ocazia soluționării litigiului în care a fost invocată excepția. Deși excepția este admisă, aplicabilitatea generală a actului vizat nu este afectată, el nefiind înlăturat din ordinea juridică, astfel încât raportul existent între autoritatea emitentă și destinatarul actului nu este nici modificat, nici stins. Însă, admiterea excepției produce consecințe asupra conținutului raportului juridic transpus în plan procesual în litigiul de fond, pentru că instanța va judeca litigiul fără a mai ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost contestată, făcând să devină lipsite de suport pretențiile părții care își fundamentează dreptul pretins sau apărarea pe actul administrativ respectiv.

A apreciat ca in cauza este admisibila excepția de nelegalitate fiind indeplinite astfel cele trei condiții, respectiv: să vizeze un act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi Legea contenciosului administrative (LCA); actul administrativ individual în discuție să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 LCA; soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual, ceea ce presupune afirmarea și demonstrarea interesului procesual pe care îl prezintă rezolvarea prealabilă a excepției, în raport cu obiectul și circumstanțele cauzei.

De asemenea, se constata ca actele administrative ce fac obiectul prezentei cauze nu incalca dispozițiile art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală și art. 5 LCA instituie, cu titlu de excepție, doar trei categorii de acte administrative ce nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: a) actele autorităților publice ce privesc raporturile acestora cu Parlamentul; b) actele de comandament cu caracter militar; c) actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

In speta, Ministerul Industriilor si Comertului, a emis Certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru S.C. A. S.A. in baza H.G. nr. 834/1991 si H.G. nr. 15/1994 fara a respecta prevederile celor doua acte legislative, avand in vedere urmatoarele elemente:

Hotărârea nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificarile si completarile aduse pana la data emiterii Certificatelor de atestare, are ca obiect -"terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, pentru societățile comerciale înființate prin hotărîre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort.", respectiv pentru terenuri care nu fac parte din domeniul public, acestea fiind exceptate, asa cum este prevazut la art. 3 din H.G.834/1991.

Hotărârea de Guvern nr. 15/1994 privind reorganizarea regiilor autonome de exploatare, transport și prelucrare primară a lemnului B., C. și D. în societăți comerciale ce sunt inscrise in anexele 1 si 2a-2r, asa cum este precizat la art. 1, respectiv:" Art. 1. - Regiile autonome de exploatare, transport și prelucrare primară a lemnului "B." Suceava, "C." București și "D." Brașov se reorganizează în societăți comerciale pe acțiuni cu capital integral de stat, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate, capitalul social și sucursalele prevăzute în anexele nr. 1 și nr. 2a)-2r)."

In anexele de la H.G. nr. 15/1994, S.C. A. S.A. nu figureaza ca societate infiintata ca urmare a reorganizarii. Pentru judetul Valcea este inregistrata o alta societate comerciala denumita "E. S.A. - RAMNICU VALCEA’’.

Totodată, prin raspunsul dat de catre Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - MEEMA prin adresa nr. x/16.12.2019 la plangerea prealabila transmisa de catre reclamantă inregistrata sub nr. x/20.11.2019, respectiv: "Fara a pune in discutie cele semnalate de Dvs., va precizam ca potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Criteriilor nr. 2665/11/311/1992, cu modificarile ulterioare, Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - MEEMA, (cu celelalte denumiri) in calitatea sa de minister de resort, elibereaza certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat la data infiintarii acestora prin hotarare a guvernului, numai pe baza documentatiei topografice avizata de organele Oficiului Judetean (sau al Municipiului Bucuresti) de Cadastru si Publicitate Imobiliara(OCPI)si Departamentului de Urbanism si Amenajare a Teritoriului (DUAT).’’

Prin urmare, avand in vedere ca Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - MEEMA a eliberat certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor in cauza, "numai pe baza documentatiei topografice avizata de organele Oficiului Judetean (sau al Municipiului Bucuresti) de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) si Departamentului de Urbanism si Amenajare a Teritoriului (DUAT)", a apreciat ca si Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) este responsabil de avizarea documentatiei topografice fara indeplinirea prevederilor legale incidente in cauza. Fapt ce a determinat eliberarea certificatelor de atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor in mod nelegal.

Mai mult, suprafatele ce au facut obiectul Certificatelor de atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor precizate mai sus, reprezinta proprietate publica a Statului Roman, categorie de folosinta fond forestier, inscrisa in H.G. nr. 1705/2006, ANEXA 3, pag. 1143 "Inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al statului‘‘, nr. MFP 1364, Cod de clasificare 8.04.02, fond forestier "terenuri forestiere, in suprafata totala de 58151 ha, pe care s-au instalat diverse obiective care servesc nevoilor de cultura, de productie ori administratiei silvice‘‘ conform amenajamentelor silvice.

A invocat prevederile Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicat, în M.Of. nr. 611/12.08.2015 și dispozițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991: Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice.

Asadar, legiuitorul a inteles, prin aceasta prevedere expresa, sa confere statului drept de proprietate absolut asupra suprafetelor incluse in amenajamentele silvice. Aceasta dispozitie legala substituie existenta unui titlu de proprietate ca "instrumentum probationes " fiind completata de H.G.. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului impreuna cu amenajamentele silvice de la 1948 pana in prezent.

În fine, a învederat că prin Extras Amenajament silvic- descriere parcelara aferenta ua 125M si ua 123M din UP vechiul Cozia si ua 126M din UP VI Berislavesti - editia 1990 se probeaza existenta suprafetelor ua 125M si ua 123M din UP vechiul Cozia si ua 126M din UP VI Berislavesti, fiind astfel dovedit titlul de proprietate al statului pentru aceste suprafete, făcând trimitere la dispozițiile art. 286 alin. (2) din Constitutie privind alcătuirea domeniului public al statului.

3.2 Recurentul-intervenient Statul Român, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că un prim motiv de recurs, vizează nelegatitatea hotărârii pronunțate, sub aspectul aplicării greșite a dispozițiile art. 3 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, unde potrivit alin. (3) "Dovada deținerii în administrare a terenurilor forestiere proprietate publică de către administrator se face potrivit legii și pe baza amenajamentelor silvice, în condițiile regimului silvic", și art. 19 alin. (1) referitor la Modul de gestionare a fondului forestier național se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate și a titlului de proprietate a statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului.

Astfel, prima instanță nu a verificat punctual criticile recurentei, nu analizat detaliat toate susținerile acesteia cu privire la dovada dreptului de proprietate, iar considerentele expuse in sentință nu reflectă ințelegerea corespunzătoare a raportului dedus judecății.

Or, nelegalitatea hotărârii rezultă din faptul ca instanța de fond nu a efectuat o reală verificarea a bunului in litigiu la tipul de proprietate, implicit prin declararea prin lege a inalienabilității, la momentul in care s-au emis certificatele privind dreptului de proprietate, precum și ulterior, pentru a se constata că terenul a fost și este in domeniul public al statului.

In susținerea acestui motiv, trebuie observat că din modul cum este redactată sentința, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, in contextul in care legiuitorul a inteles, prin această prevedere expresă, să confere statului drept de proprietate absolut asupra suprafețelor incluse in amenajamentele silvice.

Tocmai această dispoziție legală substituie existența unui titlu de proprietate ca "instrumentum probationes" fiind completata de H.G.. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului impreuna cu amenajamentele silvice de la 1948 pana in prezent.

Chiar in acțiune s-a evidențiat de reclamantă că, "prin Extras Amenajament silvic-descriere parcelara aferenta ua 125M si ua 123M din UP vechiul Cozia si ua 126M din UP VI Berislavesti - ediția 1990 se probează existenta suprafețelor ua 125M si ua 123M din UP vechiul Cozia si ua 126M din UP VI Berislavesti, fiind astfel dovedit titlul de proprietate al statului pentru aceste suprafețe.

Concluzionând, a susținut că suprafațele in cauza nu puteau face obiectul Certificatelor de atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, emise de Ministerul Industriei si Comerțului, actual Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - MEEMA, deoarece aceste suprafețe reprezintă fond forestier aflat in proprietatea publica a statului, fiind astfel incidente dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991 unde sunt exceptate.

A mai arătat că susținerea instanței de la fila x sentință privind faptul că, "nu pot fi primite susținerile reclamantei că terenurile inscrise in certificatele contestate ar face parte din domeniul public, deoarece aceste acte au fost emise anterior anului 2006, an in care a fost emisă H.G 1705/2006" este eronată, întrucât, anterior era in vigoare H.G nr. 2060/2004 ce a produs efecte până la adoptarea H.G. nr. 1705/2006, fapt ce dovedește dreptul de proprietate, iar drept urmare concluzia instanței nu poate fi acceptată.

In egală măsură, trebuie avută in vedere și Anexa nr. 12 care face parte integranta din H.G. nr. 2060/2004, menținută prin H.G 1705/29.11.2006 privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, și Anexa nr. 16, nr. MF.45491, cod de clasificare 8.29.06. proprietate publica a statului, care individualizează suprafața in litigiu.

De asemenea, în opinia sa, eronată este și concluzia instanței de fond menționată in fila x sentință paragraf 3-5 cu referire la "cum insă reclamanta nu a făcut decât o simplă trimitere la amenajamentele silvice ediția 1990, fără a arăta un act care să ateste in concret apartanența la domeniul public a terenurilor inscrise in certificatele contestate, nu se poate reține că terenurile respective s-ar afla, la data emiterii actelor contestate, in domeniul public".

Astfel, la dosar se află înscrisuri din care rezultă dovada dreptului de proprietate așa cum prevede legea, amenajamentele silvice ediția 1990 si ediția 2011 in vigoare, care cuprind suprafețele fond forestier- domeniul public al statului ce au făcut obiectul Certificatelor de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor: Seria x nr. x/18.03.2002; Seria x nr. x/10.05.2005; Seria x nr. x/18.03.2002 si Seria x nr. x/18.02.2004, toate emise de Ministerul Industriei si Comerțului, care probează legal si cert ca aceste suprafețe (UP vechiul Cozia, ua 125M, UP vechiul Cozia, ua 126M, UP VI Berislavesti ua 123M) înregistrate în sistemul de evidență al cadastrului forestier general, și inscrise in H.G. nr. 1705/2006 care reprezintă titlul de proprietate al statului, ce a modificat H.G. nr. 2060/2004, și Anexa nr. 16, nr. MF.45491, cod de clasificare 8.29.06. proprietate publica a statului.

In susținerea celor menționate, sunt inscrisurile ce dovedesc faptul că bunul care face obiectul acțiunii in nulitate este un teren aflat în domeniul public al statului, și administrat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.

Asadar, nu se poate susține de instanța de fond că reclamanta se prevalează doar de un act administrativ de organizare-amenajament silvic, deoarece, reclamanta este administratorul suprafeței de teren proprietate publică a Statului Român, titulara unui drept real de sine stătător, ceea ce justifică interesul în promovarea acțiunii.

A mai susținut că un alt aspect de nelegalitatea a hotărârii pronunțate, este faptul că în cauză instanța a pronunțat o soluție cu incălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (2) din Legea 213/1998, coroborat cu art. 5 alin. (2), art. 35 din Legea nr. 18/1991 și art. 136 alin. (4) din Constituție.

De asemenea, în opinia recurentului, instanța a incalcat și dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., referitoare la efectele Deciziei I. C. civ..J nr. 23/2011 care prevede în mod general și obligatoriu faptul că: "în interpretare și aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 1/2000 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 referitor la trecerea terenurilor din domeniul public al statului în domeniul privat, stabilește că sintagma "în condițiile legii" trebuie înțeleasă în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/998 cu privire la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat prin Hotărâre de Guvern, emisă cu privire la terenurile respective.

Au fost încălcate și efectele Deciziei nr. 748 din 4 noiembrie 2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum ale art. 2 alin. (1) si (2) si art. 24 alin. (1

2

) si (1

4

) din Legea nr. 1/2000 privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, prin care se retine ca dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, stabilește doua condiții cumulative ce trebuie întrunite pentru ca terenurile, parte a fondului funciar al României, să facă obiectul proprietății statului, respectiv să fi intrat în patrimoniul statului în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și să fi fost înregistrate ca atare în sistemul de evidentă al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice.

Astfel, decizia in interesul legii privește in mod clar transmiterea terenurilor din proprietatea publică a statului și administrarea stațiunilor de cercetare in proprietatea privată, drept pentru care efectele acesteia sunt aplicabile și litigiului de față, instanța concluzionând că atâta timp cât nu s-a respectat procedura administrativă de dezafectare a terenurilor din domeniul public, actele incheiate sunt lovite de nulitate.

Practic, instanța de fond prin respingerea acțiunii, nu a analizat efectiv și admisibilitatea acțiunii cu referire (a dovada trecerii terenului pe care ii revendica reclamanții din domeniul public al statului in domeniul privat al pârâtei, cu indicarea actului legal, în temeiul căruia s-a făcut aceasta trecere, in contextul in care atât anterior cât și ulterior, terenul revendicat se afla in administrarea reclamantei potrivit inscrisurilor menționate anterior.

3.3 Recurenta-pârâtă A. S.A., prin cererea de recurs incident, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că înțelege să critice sentința doar sub aspectul soluționării excepției tardivității cererii de chemare în judecată, sub acest aspect, sentința fiind nelegală, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în opinia sa, în mod greșit, instanța de fond a interpretat sintagma "data luării la cunoștință" din cadrul alin. (2) al art. 11 din Legea 554/2004, apreciind că se are în vedere data la care reclamantul ar fi cunoscut, în mod efectiv, actul a cărei anulare o solicită, și nu despre data la care s-ar fi cunoscut existența actului, așa cum, în schimb, se vorbește în cadrul alin. (3) al aceluiași articol de lege.

Interpretând astfel, instanța a statuat în mod greșit ca "nu are nicio relevanță data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei A. cu privire la suprafețele de teren din certificatele contestate, tocmai întrucât în cartea funciară nu se regăsește înscris și conținutul acestor acte contestate de reclamantă. Așa fiind, cât timp nu reiese că reclamanta ar fi luat la cunoștință despre conținutul actelor contestate la o dată calendaristică în raport de care să fi trecut termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Lege, instanța apreciază ca este neîntemeiată excepția de tardivitate, iar astfel excepția respectivă va fi respinsă ca atare."

Soluția instanței este criticabilă sub aspectul că data înscrierii în cartea funciară prezintă relevanță în cauză întrucât de la acea dată actele au devenit opozabile erga omnes, acesta fiind momentul de la care a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în mod greșit, instanța a reținut că în cartea funciară nu se regăsește înscris și conținutul acestor acte contestate de reclamantă. Această concluzie este în contradicție chiar cu caracterul public al cărții funciare.

Cartea funciară este un registru public care cuprinde evidența juridică, integrală și exacta, a imobilelor. In acest context, nu se poate reține cu temei că reclamanta nu ar fi ar fi cunoscut, în mod efectiv, actele a căror anulare o solicită.

În cauză au fost formulate întâmpinări de către recurentul-intervenient, de către recurentă-reclamantă și recurenta-pârâtă și de către intimatul-pârât Ministerul Economiei.

Recurentul-intervenient Statul Român a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât Ministerul Economiei.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererile de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

În primul rând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără să formuleze vreo critică care să se circumscrie acestui text de lege, astfel că nu se poate realiza controlul de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la greșita soluționare a excepției de nelegalitate a următoarelor acte: Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor-Seria x nr. x/18.03.2002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor - Seria x nr. x/10.05.2005 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor-Seria x nr. x/18.03.2002 emis de Ministerul Industriei și Comerțului; Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor-Seria x nr. x/18.02.2004 emis de Ministerul Industriei și Comerțului, instanța de recurs constată că acestea nu pot fi primite.

Astfel, se observă că prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, pe motiv că privește aceleași acte a căror anulare a fost solicitată prin acțiune.

Or, toate criticile formulate de recurentă prin memoriul de recurs cu privire la excepția de nelegalitate privesc fondul excepției, arătându-se motivele pentru care este întemeiată excepția, respectiv motivele pentru care, în opinia sa, Ministerul Industriilor si Comertului, a emis Certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru S.C. A. S.A. in baza H.G. nr. 834/1991 si H.G. nr. 15/1994 fara a respecta prevederile celor doua acte legislative, iar nu soluția de inadmisibilitate pronunțată de prima instanță, față de care nu sunt formulate critici concrete cu privire la considerentele primei instanțe potrivit cărora excepția de nelegalitate este inadmisibilă pe motiv că au ca obiect aceleași acte administrative care fac obiectul acțiunii în anulare de față.

Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă și recurentul-intervenient au formulat critici similare, centrate pe ideea că suprafețele incluse in amenajamentele silvice aparțin domeniului public al statului, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că vor fi analizate împreună și li se va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante, prin care se arată că societatea A. S.A. nu ar figura ca fiind o societate înființată potrivit H.G. nr. 15/1994, se constată că toate acestea nu pot determina nelegalitatea certificatelor contestate, întrucât, așa cum reiese din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului (f247-vol. 2), pârâta A. S.A. a purtat denumirea de E. S.A., schimbându-și denumirea (din "E." în "A.") prin hotărârea nr 6/04.03.1994.

Astfel, se constată că societatea E. S.A. (devenită A.) se regăsește înscrisă atât în Anexa nr. 1 din H.G. nr. 15/1994, la poziția 8, cât și în Anexa nr. 2h din H.G. nr. 15/1994 . De altfel, și reclamanta a arătat că societatea E. S.A. figurează înscrisă în anexele la H.G. nr. 15/1994, atât prin acțiunea introductivă de instanță, cât și prin memoriul de recurs.

Așa fiind, din moment ce societatea E. S.A. se regăsește înscrisă în anexele la H.G. nr. 15/1994, și în condițiile în care această societate și-a schimbat denumirea în A. S.A., astfel cum corect a concluzionat judecătorul fondului, devine evident că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei prin care încearcă să arate că societatea A. S.A. nu ar figura ca fiind o societate înființată potrivit H.G. nr. 15/1994, iar aceasta tocmai întrucât, practic, este vorba despre una și aceeași societate, și nu despre două societăți diferite, context în care, se constată că toate aceste susțineri ale reclamantei nu pot contura o eventuală concluzie de nelegalitate a certificatelor contestate.

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurenților ce vizează nelegatitatea hotărârii pronunțate, sub aspectul aplicării greșite a dispozițiile art. 3 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, și art. 19 alin. (1) referitor la Modul de gestionare a fondului forestier național se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate și a titlului de proprietate a statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului.

Instanța de control judiciar amintește că legalitatea actului administrativ poate fi verificată doar în raport cu actele normative existente la momentul emiterii respectivului act administrativ.

În acord cu opinia judecătorului fondului, se constată că în vigoare la data emiterii certificatelor contestate era Codul silvic aprobat prin Legea nr. 26/1996, astfel că nu poate fi reținută incidența prevederilor Codului silvic din 2008, la care fac trimitere recurenții.

În aceste condiții, se reține că potrivit art. 1 din Codul silvic aprobat prin Legea nr. 26/1996:

"Pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național", iar potrivit art. 4 din același Cod "Fondul forestier național este, după caz, proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național."

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că terenurile proprietate privată, cât și cele proprietate publică pot fi incluse în amenajamentele silvice.

În același sens sunt și prevederile pct. 4 din Anexa la Legea nr 213/1998, din care reiese că în amenajamentele silvice sunt incluse atât terenurile din domeniul public, cât și cele din domeniu privat, observându-se, în acest sens, că aceste prevederi ale pct. 4 din Anexa la Legea nr 213/1998, vorbesc despre bunuri "(…) incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată". Or, din moment ce prin textul normativ se arată că se au în vedere bunurile incluse în amenajamentele silvice, dar care fac parte din fondul forestier național și care nu sunt proprietate privată (folosind particula "și"), reiese cu evidență că în astfel de amenajamente silvice pot fi incluse atât terenurile din domeniul public, cât și cele din domeniu privat, altfel nu s-ar găsi rațiunea pentru care se trimite la faptul că bunurile incluse în amenajamentele silvice nu trebuie să fie proprietate privată.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat prima instanță că, pentru a se reține că un teren se află în domeniul public nu este suficient doar faptul că respectivul terenul se regăsește inclus în amenajamentele silvice, ci trebuie să reiasă, în mod indubitabil, că acel teren este într-adevăr proprietate publică.

Faptul că un bun imobil este inclus amenajamentul silvic nu implică apartenența obligatorie la domeniul public, contrar susținerilor recurenților potrivit cărora legiuitorul a inteles, prin prevederea art. 35 din Legea nr. 18/1991, să confere statului drept de proprietate absolut asupra suprafețelor incluse in amenajamentele silvice.

Astfel, și prin prevederile art. 16 ale Codului silvic, aprobat prin Legea nr. 26/1996, se arată că amenajamentele silvice constituie doar "baza" cadastrului forestier și a titlului de proprietate a statului, și nicidecum nu se arată că astfel de amenajamente ar reprezenta chiar titlul de proprietate a statului. Chiar și din prevederile Legii nr 213/1998 reiese că apartenența bunurilor la domeniul public se atestată prin hotărâre a Guvernului, în acest sens fiind art. 21 alin. (3) din Lege.

Înalta Curte constată că este lipsită de suport și trimiterea făcută de recurenți la amenajamentele silvice ediția 1990, reiterată de altfel prin memoriul de recurs, în condițiile în care prima instanță a reținut în mod corect că fără a arăta un act care să ateste în concret apartenența la domeniul public a terenurilor înscrise în certificatele contestate, nu se poate reține, doar pe baza unei simple trimiteri la amenajamentele silvice ediția 1990, că terenurile respective s-ar fi aflat, la data emiterii actelor contestate, în domeniul public.

Astfel, potrivit art. 10 din Codul silvic (aprobat prin Legea nr. 26/1996):

"Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se realizează prin Regia a Națională Pădurilor."

Or, din hotărârile judecătorești depuse la dosarul de fond, și anume sentința civilă nr. 449/30.05.1996, sentința civilă nr. 434/30.05.1996, sentința civilă nr. 429/30.05.1996 și sentința civilă nr. 430/30.05.1996, toate pronunțate de Judecătoria Brezoi, reiese că suprafețele de tere