ÎCCJ, Decizia nr. 59/2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 877 din 17 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/33/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva sentinței civile nr. 3069 din 20 decembrie 2022 a Tribunalului Cluj – Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1665 din 01 noiembrie 2023 a Curții de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.

În motivare, instanța supremă a reținut că în raport cu data începerii procesului, respectiv 18 iunie 2018, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale în forma anterioară modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, ceea ce a impus concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Verificând cele două hotărâri pretins a fi contrare, Înalta Curte a concluzionat că, în cauză, cererea de revizuire este inadmisibilă, atât pentru faptul că revizuentul a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, cât și pentru că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul anterior a fost analizată de instanțele învestite cu litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs revizuentul A, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2024.

Invocând incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, după rejudecare, admiterea cererii de revizuire.

Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent susține că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. deoarece sentința civilă nr. 3069 din 20 decembrie 2022 a Tribunalului Cluj din dosarul nr. x/117/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1665 din 01 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/117/2018 și a deciziei civile nr. 1665/01.11.2023 pronunțată în apel de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/117/2018 raportat la decizia civilă nr. 1342/2011 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr. x/117/2009, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1342/2011 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr. x/117/2009 sub aspectul: postului, atribuțiilor, condițiilor de muncă, a locului de muncă, a grilei de salarizare, a sporurilor, concediilor și datei reîncadrării.

În esență, recurentul a susținut că nici dispozițiile art. 509 alin. (1) pct.8 și nici cele ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ. nu au făcut vreo distincție în conținutul lor între efectul pozitiv și cel negativ al autorității de lucru judecat privind condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Drept urmare, nici instanța nu putea realiza această distincție în aplicarea legii, mai ales că în cuprinsul revizuirii nu s-a indicat un anume efect ca temei al promovării acesteia. Chiar dacă din eroare s-a solicitat prin cererea de revizuire trimiterea cauzei spre rejudecare, iar această trimitere nu era prevăzută în art. 513 pct. 4 C. proc. civ. în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 310/2018, instanța trebuia din oficiu să rețină cauza spre rejudecare, indiferent de efectul autorității de lucru judecat.

Susține că sentința civilă 3069/20.12.2022 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr.1665/1.11.2023 a Curții de apel Cluj, ambele date în dosarul nr.x/117/2018, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv a deciziei civile nr. 1342/2011 a Curții de apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/117/2009 sub aspectul postului, atribuțiilor, condițiilor de muncă, a grilei de salarizare, a sporurilor, concediilor și datei reîncadrării.

Referitor la motivul de casare art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-revizuent susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei deoarece în soluționarea cauzei, instanța de revizuire nu a avut în vedere situația de fapt și nici hotărârile pronunțate în cauză.

Ilustrează ca relevant al tezei unei motivări contradictorii a hotărârii ce a soluționat revizuirea, paragraful în care se reține că „Considerentele instanțelor de fond din dosarul nr. x/117/2018 au dobândit ele însele autoritate de lucru judecat, care se opune cererii de revizuire (...)”,aceasta împreună cu reținerea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv decizia nr. 1342/2011 a Curții de apel Cluj.

Consideră că nici Tribunalul Cluj și nici Curtea de apel Cluj nu au reținut judicios prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/117/2018 ce fac obiectul cererii de revizuire, funcția pentru care recurentul a avut contract individual de muncă, dând o altă interpretare decât cea reținută prin decizia civilă nr. 1342/2011 a Curții de apel Cluj, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, a expus pe larg situația litigioasă în care se află cu intimata încă de la prima sa concediere nelegală care a avut loc în anul 2007, prezentând soluțiile pronunțate și modul cum ar fi trebuit acestea aplicate, potrivit propriei viziuni.

Intimata RA B nu a depus întâmpinare.

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct.56 din Legea nr.310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 C. proc. civ. din 2010, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”; (iii) prezentul dosar a fost început la 18 iunie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21.12.2018.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 2 decembrie 2024, completul de filtru a analizat raportul și a dispus comunicarea acestuia către părți. Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor atașate la filele 178-179 ale dosarului.

Recurentul A a depus punct de vedere la raport prin care arată că, în mod greșit s-a reținut prin raport faptul că în recurs se regăsesc critici care pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și că, de fapt, prin cererea de recurs a formulat critici care pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 7 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Contrar celor susținute de către recurentul-revizuent, instanța de recurs constată că decizia pronunțată asupra cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

În prealabil, în ceea ce privește precizările care cuprind motive de recurs suplimentare față de cererea inițială de recurs depuse prin punctul de vedere la raport formulat la data de 19 decembrie 2024 (conform plic aflat la fila 202 dosar) și față de prevederile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 511 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea au fost formulate cu depășirea termenului legal pentru motivarea recursului.

Constatând că partea a formulat aceste motive cu depășirea unui termen legal peremptoriu, instanța de recurs nu le va lua în examinare, în condițiile art. 185 C. proc. civ., operând decăderea părții din dreptul de a le fi formulat.

Prin urmare, Înalta Curte va examina motivele de casare/nelegalitate invocate prin cererea inițială de recurs, respectiv motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reține că acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.

Cât privește criticile subsumate de recurent acestui motiv legal, se constată că au un caracter formal, memoriul de recurs nefăcând decât să prezinte istoricul cauzei și situația de fapt a litigiului, atribuind în mod forțat și lipsit de suport real o contrarietate considerentelor care explică cel de-al doilea fine de neprimire al cererii de revizuire, determinat de valorificarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri (decizia nr.1342/2011 a Curții de apel Cluj) la pronunțarea hotărârilor împotriva cărora a fost îndreptată cererea de revizuire, date în dosarul nr. x/117/2018, ceea ce este de natură să atribuie propriilor lor considerente autoritate de lucru judecat care se opune de plano admisibilității unei revizuiri a acestora.

Întrucât nu există în mod real o contrarietate a considerentelor care explică soluția instanței de revizuire, contrarietate care nu a fost evidențiată, de altfel, nici prin criticile susținute de recurent, din cuprinsul cărora transpare doar un total dezacord față de modul în care hotărârile din cel de-al doilea dosar au valorificat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, se apreciază drept nefondat acest prim motiv de recurs.

Așa cum s-a reținut prin raportul efectuat în cauză, criticile recurentului cu privire la greșita apreciere de către instanța de revizuire a incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.

Contrar celor susținute de către recurent, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, motivele fiind expres și limitativ prevăzute de lege, impunând pentru fiecare parte, îndeplinirea unor condiții specifice.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: „există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Trebuie subliniat că, în cauză, în raport de data la care a început procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat(18.06.2018) nu sunt aplicabile modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310 din 17.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. care reglementează soluția specifică ipotezei de sancționare a nesocotirii autorității de lucru judecat a primei hotărâri sub aspect pozitiv, prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân suspuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, procesul în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii a început la data de 18.06.2018, anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezervat până la această data exclusiv cazurilor de încălcare a autorității de lucru judecat sub aspect negativ.

Așadar, în cauză, în raport cu data începerii procesului este incidentă forma art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ. din cuprinsul cărora se înțelege că pe calea revizuirii putea fi sancționată doar situația de încălcare a autorității de lucru judecat în manifestarea sa de excepție procesuală, care presupune, prin ipoteză ca două litigii identice ca părți, obiect și cauză să fie soluționate diferit prin hotărâri judecătorești definitive.

Se reține că, în cauză, recurentul-revizuent a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3069/20.12.2022 pronunțată de Tribunalul Cluj – Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pe care a apreciat-o a fi potrivnică deciziei nr. 1342/2011 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/117/2009, astfel cum aceasta a fost lămurită prin decizia civilă nr. 1395/20212, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/33/2011 modificată prin decizia civilă nr. 49/RR/2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/33/2012.

Prin cererea de recurs, autorul căii de atac a solicitat anularea hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/117/2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare, soluție reglementată de art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018, care nu este aplicabil procesului de față – și vizează remedierea încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că: „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”, să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior. Numai că, mai departe – se înțelege din conținutul normativ al art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 – legiuitorul nu a înțeles să soluționeze pe calea revizuirii circumscrisă cazului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. decât cazul de contrarietate a hotărârilor în dispozitive, ce corespunde cazului de încălcare a autorității de lucru judecat sub aspect negativ (în manifestarea sa de excepție procesuală care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză între cauzele soluționate prin hotărârile pretins contrare), aspect dedus din consacrarea unicei soluții puse la dispoziția instanței ce judecă revizuirea, aceea a anulării celei din urmă hotărâri, așa cum corect a observat și prima instanță.

A valida punctul de vedere al recurentului, prin recurgerea la dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3) în corelare cu cele ale art. 513 alin. (4) art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a soluționa pe calea revizuirii și un pretins caz de încălcare a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv (în considerente) în legătură cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu început anterior Legii nr. 310/2018 înseamnă a deschide căi extraordinare de atac acolo unde legiuitorul nu a făcut-o, revizuirea constituind o cale extraordinară de atac de retractare permisă pentru cazuri și motive limitativ prevăzute în lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare.

Așadar, în mod judicios instanța de revizuire a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă față de împrejurarea că, prin modul în care recurentul și-a motivat cererea, se înțelege că acesta a invocat, în realitate, o nesocotire a efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a celei dintâi hotărâri prin dezlegările oferite în cuprinsul hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/117/2018

Totodată, așa cum a reținut și instanța de revizuire, cererea de revizuire apare inadmisibilă și din perspectiva examinării, prin hotărârile atacate, a autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1342/R/12.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Minori și Familie –, prin care a fost admis în parte recursul declarat de reclamant – actualul revizuent A –, împotriva sentinței civile nr. 2736/08.09.2010 a Tribunalului Cluj, care a fost modificată în parte, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu R.A. B - Direcția Serviciilor de Navigație Aeriană Cluj și, în consecință, s-a dispus anularea dispoziției de concediere nr. 35/22.02.2008 emisă de pârâtă, care a fost obligată la reintegrarea reclamantului, începând cu data concedierii, pe postul pe care ar fi trebuit să îl dețină anterior concedierii, potrivit sentinței civile nr. 988/18.04.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/117/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1697/10.09.2007 a Curții de Apel Cluj.

Hotărârile împotriva cărora a fost îndreptată cererea de revizuire s-au pronunțat în dosarul nr. x/117/2018, în care actualul revizuent a atacat decizia nr. 327/17.05.2018, prin care directorul general al intimatei a pus în executare tocmai decizia nr. 1342/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, dispunând reintegrarea revizuentului în funcția de specialist I ASM, navigator radar principal instructor, la compartimentul ASM din cadrul Direcției Serviciilor de Navigație Aeriană Cluj.

Prin contestația formulată, autorul demersului judiciar a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei menționate, susținând că este contrară deciziei civile nr. 1324/12.04.2011, modificată prin decizia civilă nr. 1395/20.05.2012.

Prin sentința civilă nr. 3069/20.12.2022, Tribunalul Cluj – Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a primit numai în parte susținerile reclamantului și a constatat că reintegrarea trebuia dispusă de la data concedierii, respectiv 20.03.2008, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat în decizia Curții de Apel Cluj. A reținut, totodată, că argumentele părților în ceea ce privește caracterul funcției nu mai pot face obiectul vreunei judecăți, cât timp s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, tipul funcției pe care s-a dispus reintegrarea și modul de salarizare.

Soluția a fost confirmată prin respingerea apelurilor de către Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, prin decizia civilă nr. 1665/A/2023/01.11.2023.

În condițiile expuse anterior, Înalta Curte reține că, din moment ce prin acțiune, salariatul a invocat faptul că angajatorul a nesocotit decizia civilă nr. 1324/12.04.2011, obiectul judecății ulterioare a fost dat de însăși verificarea conformității deciziei angajatorului de reintegrare, cu actul jurisdicțional prin care ea a fost dispusă.

Or, așa cum a reținut și instanța de revizuire, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei decizii, ci dimpotrivă, a valorificat-o, în condițiile în care, incidența puterii de lucru judecat în raport de alt litigiu purtat între aceleași părți a fost verificată în cel de-al doilea proces.

În acest context, nu se poate susține că există posibilitatea reverificării dezlegărilor date în cea de-a doua cauză și prin intermediul revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri, pe de o parte întrucât s-ar deschide astfel calea recursului acolo unde legea nu a prevăzut aceasta (împotriva unei hotărâri care este, potrivit legii, definitivă) și, pe de altă parte întrucât se opune la aceasta autoritatea de lucru judecat de care se bucură dezlegările deciziei nr. 1665/A/2023 a Curții de apel Cluj.

De altfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, instanței de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a valorificat autoritatea de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare dacă exercițiul acesteia este legal posibil, iar nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia instanța de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită în cauză.

În caz contrar, s-ar încălca tocmai autoritatea de lucru judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea ce nu poate fi primit.

Pentru toate aceste considerente, nu poate fi primit motivul de casare / nelegalitate dezvoltat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare / nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs, se reține că acesta nu este incident în cauză deoarece este aplicabil atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Or, din moment ce revizuentul formulase o cerere de revizuire inadmisibilă, un astfel de motiv de casare / nelegalitate nu este incident, deoarece instanța de revizuire nu a procedat ea însăși la verificarea întrunirii cerințelor specifice autorității de lucru judecat, fie sub efect negativ, fie sub efect pozitiv, ci, observând considerentele deciziei atacate, a constatat că prin hotărârea atacată Curtea de Apel Cluj analizase deja criticile recurentului A în legătura cu problema autorității de lucru judecat.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei nr. 877 din 17 aprilie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/33/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.