ÎCCJ, Decizia nr. 91/2024

Ședința publică din data de 1 aprilie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1674 din 20 septembrie 2023 pronunțată de de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023 a fost anulată cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2303/A/2022 din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, ca tardiv formulată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat cale de atac, înregistrată la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2024.

Prin cererea formulată, recurentul-revizuent a solicitat repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 2303/A din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, judecarea cererii de revizuire din 15.01.2023 în conformitate cu prevederile art. 513 alin. (1)-(6) din C. proc. civ., încuviințarea cererii de revizuire și anularea ultimei hotărâri potrivnice, respectiv a deciziei civile nr. 2303/A din 16.11.2022 a Curții de Apel Cluj.

Intimata Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat cererea pe pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., dar criticile sale se referă la greșita apreciere a instanței privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susțineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., fiindcă se referă la greșita aplicare a regulilor de procedură civilă.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, recurentul-revizuent a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 2303/A/2022 din 16 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, deoarece aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile definitive cu nr. 858/A din 9 iunie 2021, pronunțată de același complet de judecată în dosarul nr. x/2020, având ca obiect actualizarea pensiei militare de stat conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 223/2015, în forma lor în vigoare.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 2303/A din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 2303/A din 16 noiembrie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 16 noiembrie 2022 și s-a împlinit la 16 decembrie 2022.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, la 16 ianuarie 2023, conform dovezii de înregistrare aflate la dosarul x/2023 al acestei instanțe.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 16 noiembrie 2022 și s-a împlinit la 16 decembrie 2022.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 16 ianuarie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care nu fac nicio distincție referitoare la considerentele hotărârilor. Astfel, în acord cu jurisprudența sa în materie, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 545/2022, a reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. În acest context, Curtea Constituțională a arătat că prin art. 511 din C. proc. civ. s-au instituit termene diferite pentru formularea revizuirii, în funcție de motivele pe care se întemeiază cererea, stabilind și momentul de la care acestea încep să curgă. Astfel, în ceea ce privește termenul de revizuire în cazul prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv în cazul încălcării autorității de lucru judecat prin pronunțarea unei hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Înalta Curte observă că, ceea ce se invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătorești și asupra incidenței autorității de lucru judecat.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează recurentul.

Înalta Curte reține, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 416/2022, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1674 din 20 septembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.