Decizia nr. 181 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.043/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.560/3/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 9.560/3/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 41 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea indemnizaţiei de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2) – (4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, după data de 16 decembrie 2019, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 2. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 41 din Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizaţia de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2) – (4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, poate fi acordată în anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscalbugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 3. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, coroborate cu art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 18 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, dreptul personalului silvic la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, aferent anului 2019, se poate dispune în cazul în care angajatorul nu a prevăzut sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 3 referitor la gestionarea sistemului de salarizare: ” (4) Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.” Art. 25 referitor la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi: ” (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.” Anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” – capitolul I – lit. A – pct. I lit. f) nota 4 1 ” 4 1 Salariile de bază prevăzute la lit. c), d) şi e) se aplică şi personalului din cadrul gărzilor forestiere, Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării».”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000) ” Art. 22. (…) (2) Indemnizaţia de grad profesional şi sporul de risc reprezintă componente ale drepturilor salariale şi se acordă lunar personalului silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (3)-(5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Sumele necesare pentru acordarea indemnizaţiei de grad profesional prevăzute la alin. (2) se calculează, anual, prin înmulţirea valorii salariului minim brut garantat în plată la nivel naţional cu coeficientul k prevăzut pentru fiecare grad şi pentru fiecare gradaţie. (4) Valorile coeficientului k sunt prevăzute în anexa nr. 2.” ” Art. 33. – (1) Personalul silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul lunar net din salariul aferent lunii anterioare acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie. Contravaloarea lemnului fasonat de foc se stabileşte folosind media valorilor lemnului de foc din Lista preţurilor de referinţă, pe specii şi sortimente stabilite anual, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, stabilită de autoritatea publică centrală pentru silvicultură, în baza art. 152 alin. (6) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările ulterioare, se suportă de angajator şi se prevede în bugetul de venituri şi cheltuieli.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) ” Art. 34. – (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020) ” Art. I. (…) (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021) ” Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4 1 ) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) ” Art. I. (…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 (Legea nr. 69/2010) ” Art.

(…) (2) Pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea să diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil şi pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 15. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 11.11.2022, în Dosarul nr. 9.560/3/2022, astfel cum a fost modificată, reclamantul I.C.V., prin Sindicatul Funcţionarilor Publici din Silvicultură şi Vânătoare Braşov, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Braşov: obligarea pârâtei să calculeze, să stabilească şi să plătească în favoarea reclamantului indemnizaţia lunară de grad profesional, conform încadrării acestuia, începând cu 16.12.2019 până la modificarea sau stingerea dreptului; obligarea pârâtei să îi acorde reclamantului gratuit un volum de 6 mc lemn fasonat de foc, aferent anului 2019, iar, în situaţia în care angajatorul nu poate asigura acest volum de lemn fasonat, să fie obligată pârâta la acordarea acestui drept în bani, în cuantumul reprezentând contravaloarea a 6 mc lemn fasonat de foc. 16. Prin Sentinţa civilă nr. 179/CA/7 martie 2023, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că reclamantul este angajatul pârâtei din 11.09.2019, dar nu îndeplinea, la data depunerii cererii introductive de instanţă, condiţiile cerute de prevederile art. 120 alin. (4) din Codul silvic. Instanţa de fond a evocat, în drept, dispoziţiile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021. 17. Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei instanţei de fond, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 18. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au formulat puncte de vedere privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu aspectele puse în discuţie de instanţa de trimitere. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanţei de trimitere, primele două întrebări sunt esenţiale şi au legătură directă în soluţionarea cauzei în recurs, întrucât vizează acordarea şi limitele în care poate sau trebuie să fie acordat dreptul reclamantului la indemnizaţia de grad profesional, începând cu 16.12.2019, după data intrării în vigoare a modificărilor aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 prin Legea nr. 234/2019. În ceea ce priveşte a treia întrebare, instanţa a arătat că, în cauze cu alte obiecte în care s-a invocat lipsa fondurilor, instanţele judecătoreşti au apreciat că nu pot fi condiţionate recunoaşterea şi respectarea unui drept prevăzut de lege de faptul neprevederii fondurilor necesare în buget. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021; Decizia nr. 46 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 10 aprilie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, Înalta Curte constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând indemnizaţia lunară de grad profesional, începând cu 16.12.2019 până la modificarea sau stingerea dreptului, precum şi obligarea pârâtei la acordarea în favoarea reclamantului, gratuit, a unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc, aferent anului 2019, iar, în situaţia în care pârâta nu poate asigura acest volum de lemn fasonat, obligarea pârâtei la acordarea acestui drept în bani.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii în respectiva cauză se circumscriu unor drepturi salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, care judecă în ultimă instanţă.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, într-o jurisprudenţă constantă, instanţa supremă a subliniat că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, trebuie să existe o chestiune de drept veritabilă şi, pe de altă parte, trebuie să fie stabilită dependenţa necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond (Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, şi Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, creată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Astfel, pentru a exista o chestiune de drept veritabilă, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă a constitui izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare, în timp ce scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora.

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate este de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept” (Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024, Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024, Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024).

Ca atare, rămân valabile statuările obligatorii, conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizat în temeiul art. 519-521 din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept în următoarele cazuri: (i) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; (ii) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; (iii) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; (iv) când, pe calea hotărârii prealabile, se solicită completarea legii; (v) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024).

Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu – pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite. Mai precis, chiar şi în ipoteza unor soluţii de respingere a sesizărilor ca inadmisibile, aceste decizii „beneficiază, ca orice act jurisdicţional, de efectul autorităţii de lucru judecat ataşat considerentelor care sprijină şi explicitează soluţia inadmisibilităţii sesizării” (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).

Procedând la verificarea acestei condiţii de admisibilitate, se constată că întrebările adresate instanţei supreme privesc, în esenţă, trei aspecte: a) dacă acordarea indemnizaţiei de grad profesional personalului silvic cu statut de funcţionar public, prevăzută de art. 22 alin. (2)-(4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017; b) dacă indemnizaţia de grad profesional a personalului silvic cu statut de funcţionar public poate fi acordată în anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, în contextul ordonanţelor de urgenţă succesive care au menţinut succesiv drepturile salariale la cuantumul avut în luna decembrie a anului anterior; c) dacă dreptul personalului silvic la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, aferent anului 2019, se poate dispune în cazul în care angajatorul nu a prevăzut sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Examenul atent al deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă că instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere în cauza cu care a fost învestită, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalenţe, atributul constituţional exclusiv al acesteia din urmă.

Astfel, în ceea ce priveşte natura juridică a indemnizaţiei de grad profesional a personalului silvic, prin Decizia nr. 72 din 11 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „(…) până la adoptarea Legii nr. 234/2019, nu a existat un cadru normativ care să stabilească cuantumul indemnizaţiei aferente gradului profesional sau criteriile pe baza cărora să poată fi calculat un astfel de spor salarial. Este vorba, şi în acest caz, cel mult de o intenţie a legiuitorului de acordare a unui asemenea drept, intenţie care, în lipsa unui cadru funcţional de acordare a sporului, nu a condus la naşterea unui veritabil drept de creanţă” (paragraful 50).

În considerarea acestor dezlegări obligatorii, indemnizaţia de grad profesional specifică personalului silvic reprezintă un spor salarial cu caracter permanent.

Odată stabilită natura juridică a indemnizaţiei de grad profesional se impune verificarea incidenţei limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, sens în care se reţine că textul de lege se află în partea generală a acestei legi, fiind incident în cazul întregului personal plătit din fonduri publice, indiferent de familia ocupaţională din care face parte, deci inclusiv în cazul personalului încadrat în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, cum este ipoteza sesizării de faţă.

Prin urmare, există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâri obligatorii cu referire la natura juridică a aceluiaşi drept de natură salarială prevăzut pentru personalul silvic, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanţei de trimitere în soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Instanţa supremă reiterează că revine instanţelor învestite cu soluţionarea respectivelor cauze atribuţia jurisdicţională de a verifica şi de a respecta jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiilor deduse judecăţii (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025).

Astfel, nu poate fi transferat instanţei supreme atributul de a aprecia dacă o decizie pronunţată de aceasta pe calea unui mecanism de unificare jurisprudenţială, care a vizat un alt aspect, are sau nu aplicabilitate într-o speţă concretă, precum şi pe acela de a explicita încă o dată decizia pronunţată anterior, întrucât instanţa de sesizare nu poate decela dacă acel raţionament este aplicabil sau nu pricinii cu care aceasta a fost învestită. De altfel, în procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul instanţei supreme rămâne unul extraordinar, iar materializarea acestuia nu poate fi concepută prin compilarea unor dezlegări obligatorii anterioare – utilizate ca premise -, cu consecinţa unei statuări redundante.

În acest context, instanţa supremă reafirmă că rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată, în interpretarea şi aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conţin, în realitate, una şi aceeaşi problemă de drept, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât şi altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.

În considerarea argumentelor expuse, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul hotărârii prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanţele particulare ale cauzei.

Prin cea de-a doua întrebare, instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă măsura menţinerii succesive a drepturilor salariale la cuantumul avut în luna decembrie a anului anterior afectează plata indemnizaţiei de grad profesional a personalului silvic în anii 2020-2023.

Din această perspectivă, judecătorii-raportori constată că dispoziţiile legale prin care s-a instituit, în mod succesiv, menţinerea cuantumului sporurilor şi indemnizaţiilor la valoarea avută în luna decembrie a anului anterior nu au făcut obiectul vreunei abrogări, astfel încât nu se pune problema aplicării în timp a actelor normative ce cuprind respectivele prevederi.

Aşadar, chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate şi al cărei răspuns se impune cu evidenţă şi fără cel mai mic dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanşat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanţei supreme pe calea acestei proceduri.

Prin cea de-a doua întrebare, instanţa de trimitere urmăreşte, în contextul particular al cauzei (prin solicitarea punctuală de a se răspunde asupra îndreptăţirii reclamantului la indemnizaţia de grad profesional aferentă anilor 2020-2023), stabilirea soluţiei ce urmează a fi pronunţată de titularul sesizării, iar nu interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept incidente, aşa cum impune procedura trimiterii preliminare.

În ceea ce priveşte a treia întrebare, examenul deciziilor interpretative obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevă faptul că, în mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, problema naturii juridice a dreptului la acordare anuală şi în mod gratuit a unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc a fost analizată în cuprinsul Deciziei nr. 46 din 24 februarie 2025, Înalta Curte reţinând cu caracter obligatoriu următoarele: „94. Referitor la cea de-a doua categorie de drepturi ce face obiectul sesizării, respectiv dreptul la acordare anuală şi în mod gratuit a unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc, reglementat de art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se constată că acesta se încadrează în categoria avantajelor în natură anuale de care beneficiază personalul silvic în temeiul unui statut special, fiind acordat în scopul îndeplinirii unor nevoi de consum, cu ajutorul bunurilor sau serviciilor oferite de către instituţie, pe lângă salariu.”

Aşadar, dreptul la acordare anuală şi în mod gratuit a unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc este un avantaj în natură, iar nu un drept bănesc, care să poată fi prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului.

Instanţa de trimitere a formulat întrebarea referindu-se la acordarea în natură a dreptului, deşi în motivarea încheierii ridică problema condiţionării dreptului de prevederea fondurilor necesare în buget, ceea ce ar aduce în discuţie o executare prin echivalent.

Or, în acest echivoc al sesizării, instanţa de trimitere nu a făcut nicio referire la formularea clară a prevederilor art. 33 alin. (1) fraza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, potrivit cărora „contravaloarea lemnului fasonat de foc (…) se suportă de angajator şi se prevede în bugetul de venituri şi cheltuieli”.

Prin urmare, se constată că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

În acelaşi timp este în afara oricăror ambivalenţe şi incidenţa în cadrul prezentei analize a prevederilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care statuează în sensul că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată; acesta este ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind incidenţa unei chestiuni de drept veritabile, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Ca atare, din încheierea de sesizare trebuie să rezulte atât chestiunea de drept supusă lămuririi, cât şi dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite ale respectivei probleme de drept.

Or, această exigenţă nu a fost respectată de instanţa de trimitere, care nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale şi nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problemele de drept în discuţie sunt susceptibile a da naştere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a interpreta şi aplica normele legale în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problemele de drept supuse interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabileşte în sarcina titularului sesizării inclusiv obligaţia de „verificare”, în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează şi cea a existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate. Nu în ultimul rând trebuie subliniat că, din perspectiva scopului declarat al actului normativ citat, dificultatea se impune în mod necesar şi obligatoriu a fi apreciată prin prisma aspectului ca respectiva problemă disputată să înglobeze potenţialul generării unei jurisprudenţe divergente la nivel naţional, risc evident înlăturat în ipoteza în care instanţa supremă a intervenit deja, în repetate rânduri, tranşând diferite aspecte circumscrise chestiunii de drept repuse în discuţie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,