Decizia nr. 403 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.673/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în Dosarul nr. 515/107/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a dispus, prin Încheierea din 18 decembrie 2024, în Dosarul nr. 515/107/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) Prevederile art. 22 şi art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019, respectiv art. 120 alin. (3) – (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la acordarea sporului de risc de 25%, a indemnizaţiei de grad profesional şi a indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie se aplică personalului silvic cu statut de funcţionar public, având în vedere prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021 privind înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 80/2023, cu modificările ulterioare? (ii) Dacă sporul de risc de 25%, respectiv indemnizaţia aferentă gradului profesional pentru personalul silvic prevăzute de art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 sunt supuse plafonului stabilit de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţe, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz? (iii) Dacă acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, prevăzută de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, este condiţionată de existenţa surselor proprii de finanţare ale unităţii angajatoare, de existenţa în patrimoniul unităţii angajatoare de locuinţe de serviciu, de protocol sau de intervenţie, respectiv de existenţa unei legislaţii secundare care să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a indemnizaţiei lunare neimpozabile?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 august 2025 cu nr. 1.673/1/2025, termenul de soluţionare fiind stabilit pentru data de 17 noiembrie 2025. II. Dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000) : ” Art. 22. – (1) La stabilirea drepturilor salariale pentru personalul silvic se vor avea în vedere următoarele: nivelul studiilor, funcţia, titlul ştiinţific, vechimea în muncă, vechimea în domeniul silviculturii, locul şi condiţiile în care îşi exercită profesia. (2) Indemnizaţia de grad profesional şi sporul de risc reprezintă componente ale drepturilor salariale şi se acordă lunar personalului silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (3)-(5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Sumele necesare pentru acordarea indemnizaţiei de grad profesional prevăzute la alin. (2) se calculează, anual, prin înmulţirea valorii salariului minim brut garantat în plată la nivel naţional cu coeficientul k prevăzut pentru fiecare grad şi pentru fiecare gradaţie. (4) Valorile coeficientului k sunt prevăzute în anexa nr. 2. (5) Sumele necesare pentru acordarea indemnizaţiei de grad profesional prevăzute la alin. (2) se asigură de către angajator din bugetul propriu. (6) În situaţia în care personalul silvic se află în raporturi de muncă cu două sau mai multe entităţi din cele prevăzute la art. 2, beneficiază de o singură indemnizaţie de grad profesional care se acordă de angajatorul la care are funcţia de bază. (7) În unităţile şi subunităţile care administrează fondul forestier naţional, salarizarea pentru funcţia de bază pădurar, salariul de bază va fi mai mare de 1,5 ori faţă de salariul minim brut pe ţară garantat în plată.” ” Art. 25. – Personalul silvic care nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea beneficiază de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizaţie lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie.”

Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul silvic): ” Art. 120. – (1) Personalul silvic de toate gradele este obligat să poarte, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, uniforma şi însemnele distinctive stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (2) Uniforma şi însemnele prevăzute la alin. (1) se asigură gratuit de angajator, fără a fi impozitate, iar pentru personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se asigură gratuit, prin bugetul acesteia. (3) Gradele profesionale, drepturile şi îndatoririle personalului silvic se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege specială. (4) Indemnizaţiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi subunităţile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod. (5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021 privind înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 80/2023, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021): ” Art. 8. – (1) Gărzile forestiere se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile şi acordurile, precum şi în toate litigiile în care Gărzile forestiere, care au fost înfiinţate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzii forestiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2018, sunt parte. (2) Salarizarea personalului Gărzii Forestiere Naţionale şi a Gărzilor forestiere se face în conformitate cu prevederile Legiicadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător categoriilor de personal şi formei de organizare şi finanţare ale instituţiei, cu respectarea aceluiaşi nivel de salarizare în cadrul acestor instituţii.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ” Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba cu nr. 515/107/2024, reclamantul a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. xxx din 11.10.2023, emisă de pârâta Garda Forestieră Cluj, iar pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de salarizare în favoarea reclamantului care să cuprindă şi următoarele sporuri, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv: – sporul de risc silvic, în procent de 25% din salariul de bază, conform art. 120 alin. (5) din Codul silvic; – indemnizaţia aferentă gradului profesional silvic corespunzător, conform Codului silvic, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi Legii nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019); – indemnizaţia lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie.

În fapt, reclamantul, în urma transferului la cerere în cadrul unităţii pârâte, a fost numit în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane – Oficiul de dezvoltare montană Săsciori, începând cu data de 16 octombrie 2023.

În ceea ce priveşte sporul de risc silvic în procent de 25% din salariul de bază, reclamantul invocă faptul că acesta este prevăzut în Codul silvic la art. 120 alin. (5), însă nu i-a fost acordat prin decizia contestată, fiind invocate dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Reclamantul a apreciat că este îndreptăţit şi la acordarea indemnizaţiei aferente gradului profesional silvic, conform Codului silvic, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi Legii nr. 234/2019, care prevăd în mod expres faptul că indemnizaţia de grad profesional silvic reprezintă o componentă a drepturilor salariale şi se acordă lunar personalului silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (3) – (5) din Codul silvic.

Cu privire la acest spor şi la indemnizaţia de grad profesional, prin întâmpinare, pârâta a arătat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 referitoare la acordarea indemnizaţiei aferente gradului profesional silvic nu se aplică personalului silvic cu statut de funcţionar public, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021 şi ale art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. A apreciat pârâta că doar apartenenţa la corpul profesional al personalului silvic nu este suficientă pentru acordarea indemnizaţiei de grad profesional şi a sporului de risc de 25%. În opinia pârâtei, din prevederile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 rezultă că reclamantul, în calitatea sa de funcţionar public, nu poate beneficia de sporul de risc de 25% şi nici de indemnizaţia de grad profesional. În plus, chiar dacă reclamantul ar fi îndreptăţit la indemnizaţia de grad profesional şi la sporul de risc de 25%, acestea nu ar putea fi acordate decât limitat prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte indemnizaţia lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, reclamantul a solicitat acordarea acestei indemnizaţii în conformitate cu art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, arătând că nu se încadrează în categoria indemnizaţiilor supuse plafonului de 30% instituit prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, ci este un beneficiu distinct acordat de lege categoriei personalului silvic pentru ipoteza vizată de norma consacrată de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că indemnizaţia lunară de 30% din salariul mediu brut pe economie reprezintă o cheltuială cu personalul, iar această cheltuială nu poate fi angajată deoarece instituţia pârâtă nu dispune de surse proprii de finanţare pentru a suporta alte cheltuieli cu personalul decât cele acordate în baza Legii-cadru nr. 153/2017, care vizează salarizarea personalului bugetar, conform art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021. S-a mai arătat că de beneficiul acordării unei locuinţe de serviciu, protocol sau intervenţie poate uza doar personalul silvic din cadrul entităţilor ce deţin în patrimoniul lor astfel de locuinţe sau care pot să achiziţioneze locuinţe cu astfel de destinaţie din venituri proprii pentru a putea fi acordate în condiţiile stabilite prin contractul de muncă. În lipsa unei legislaţii secundare care să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a indemnizaţiei lunare neimpozabile şi având în vedere faptul că în legislaţia privitoare la înfiinţarea şi organizarea gărzilor forestiere nu există prevederi pentru acordarea de locuinţe de serviciu, nici patrimoniu cu astfel de destinaţie şi nici finanţare pentru constituire, pârâta consideră că dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu vizează toate categoriile de personal silvic prevăzute la art. 4 alin. (1), fiind aplicabile doar pentru personalul silvic aflat în raporturi de muncă cu alte entităţi, care prin modul de organizare, funcţionare şi finanţare pot să acorde aceste drepturi. IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 referitoare la titularul sesizării şi existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Tribunalul Alba a fost învestit cu soluţionarea litigiului ce se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris în art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, titularul cererii de chemare în judecată fiind plătit din fonduri publice (funcţionar public).

Este îndeplinită şi condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Problemele de drept privind modalitatea de aplicare a sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute de art. 22 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, respectiv art. 120 alin. (3)-(5) din Codul silvic, destinatarii acestora sau de aplicare/neaplicare a plafonului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 la sporurile în discuţie ridică o reală dificultate, în condiţiile în care dispoziţiile legale ce le reglementează nu sunt suficient de clare, fiind susceptibile a da naştere unor interpretări diferite.

În privinţa condiţiei referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept, de lămurirea căreia să depindă soluţionarea în fond a cauzei, instanţa de trimitere a constatat că şi această condiţie este îndeplinită în privinţa tuturor celor trei întrebări, problemele de drept ce fac obiectul acestora fiind apte să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei practici judiciare neunitare. Necesitatea soluţionării pe fond a sesizării răspunde nevoii de asigurare a uniformităţii jurisprudenţiale, aceasta fiind formulată într-un litigiu care poate fi replicat la un număr mai mare de subiecţi şi care, astfel, ar putea genera un impact direct şi considerabil asupra bugetului general consolidat, în ipoteza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.

Odată verificate aceste condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 „(…) completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Opinia completului de judecată al instanţei de trimitere asupra dezlegării chestiunii de drept din prima întrebare este că de sporul de risc prevăzut de art. 120 alin. (3)-(5) din Codul silvic, de indemnizaţia de grad profesional şi de indemnizaţia lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie beneficiază şi personalul silvic cu statut de funcţionar public, în speţă reclamantul, în condiţiile în care din interpretarea textelor legale menţionate nu rezultă că funcţionarii publici încadraţi în cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior şi al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva sunt excluşi de la aplicarea acestui spor şi a indemnizaţiilor solicitate în speţă.

Prevederile derogatorii ale art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 vizează aspecte ce ţin de promovarea profesională şi sancţionarea personalului silvic cu statut de funcţionar public şi nu se referă la aspecte privind salarizarea acestei categorii de personal.

Referitor la cea de-a doua chestiune de drept sesizată, instanţa de trimitere a învederat că, deşi nu se referă la situaţia concretă a reclamantului, sunt relevante sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.

Prin raportare la aceste considerente şi la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţe, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În privinţa celei de-a treia chestiuni de drept, completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că acordarea acestui drept nu este condiţionată de existenţa surselor proprii de finanţare ale unităţii angajatoare, de existenţa în patrimoniul unităţii angajatoare de locuinţe de serviciu, de protocol sau de intervenţie.

Inexistenţa surselor proprii de finanţare ale unităţii angajatoare sau a locuinţelor de serviciu, de protocol sau de intervenţie nu poate constitui o chestiune pertinentă care să fie opusă dreptului recunoscut de lege în favoarea reclamantului în situaţia în care acesta ar îndeplini condiţiile legale pentru acordarea indemnizaţiei, care, în calitate de funcţionar public în cadrul instituţiei pârâte, trebuie să fie salarizat în mod adecvat, raportul legal de serviciu şi funcţia publică fiind temeiuri suficiente pentru ca instituţia pârâtă să fie obligată la plată, iar, în această bază, să întreprindă demersurile necesare pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăţii.

Nu se poate condiţiona acordarea unui drept sau spor prevăzut de lege de existenţa unei legislaţii secundare care să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a indemnizaţiei lunare neimpozabile, acest comportament al autorităţii contravenind principiului supremaţiei legii.

În situaţia în care prin lege s-a stabilit în sarcina administraţiei adoptarea unei anumite reglementări normative, atunci marja de apreciere este limitată, aceasta nemaiavând dreptul de a decide dacă şi când să emită un act administrativ, ci doar modul de reglementare formală, cu respectarea principiului legalităţii, respectiv ca actul să nu adauge la lege sau să restricţioneze, acolo unde legea nu o face. V. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul celor trei întrebări adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor pentru comunicarea practicii judiciare. VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat următoarele decizii care prezintă relevanţă în lămurirea prezentei sesizări, în ordine cronologică: – Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, stabilindu-se că: „În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.”; – Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziţii beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absenţa elaborării normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din aceeaşi lege.”; – Decizia nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021, prin care s-a admis sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, personalul silvic nu beneficiază de indemnizaţia de grad profesional în absenţa elaborării unor acte normative care să reglementeze modalitatea de stabilire, în concret, a acestui drept salarial.”; – Decizia nr. 42 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023, prin care s-a admis sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: ” În interpretarea art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condiţiile şi criteriile de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic. În interpretarea şi aplicarea art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, sintagma «în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea» se referă la localitatea în care se află sediul structurii organizatorice din cadrul instituţiei angajatoare nominalizate ca loc de muncă.”; – Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care s-a admis sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.”; – Decizia nr. 46 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 10 aprilie 2025, prin care s-a admis, în parte, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile, în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. În interpretarea art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc nu intră sub incidenţa limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, fiind respinsă, în rest, sesizarea, ca inadmisibilă; – Decizia nr. 133 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 18 iunie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă indemnizaţia de grad profesional prevăzută de art. 22 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, modificată prin Legea nr. 234/2019, în forma în vigoare din 16.12.2019, se calculează în funcţie de salariul minim brut garantat pentru studii medii sau în funcţie de salariul minim brut garantat pentru studii superioare, având în vedere studiile persoanelor solicitante. Dacă în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei prevăzute de art. 22 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în forma în vigoare din 16.12.2019, acesta este limitat la cuantumul din 16.12.2019 în baza art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care prevăd plafonarea anuală a sporurilor şi indemnizaţiei personalului plătit din fonduri publice.”; – Decizia nr. 181 din 19 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 iulie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” 1. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 41 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea indemnizaţiei de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2)-(4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, după data de 16 decembrie 2019, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 2. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 41 din Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizaţia de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2)-(4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, poate fi acordată în anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. (…)”; – Decizia nr. 227 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 29 iulie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, şi ale art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se poate considera că sporul de risc de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public beneficiază de un regim special, derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun în materia salarizării funcţionarilor publici, şi, în consecinţă, poate fi acordat la nivelul rezultat din aplicarea sa la salariul de bază majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau este limitat conform art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, la cuantumul fix deja stabilit prin raportare la aceste acte normative. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) şi (5) din Codul silvic, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, şi ale art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se poate considera că acestea au caracter de norme speciale, cu regim derogatoriu de la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă sporul de risc de 25% pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public şi indemnizaţia de grad profesional reprezintă doar componente ale drepturilor salariale şi nu pot fi considerate ca având natura juridică de sporuri, compensaţii, adaosuri, prime, premii şi indemnizaţii în sensul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, supuse plafonului maxim de 30% din suma salariilor de bază.”; – Decizia nr. 235 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 6 august 2025, prin care s-au respins, ca inadmisibile, sesizările conexate privind următoarele chestiuni de drept: ” Dacă, în interpretarea art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată [anterior republicării – art. 127 alin. (5)], coroborat cu art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, se impune acordarea despăgubirilor pentru discriminare în cuantum echivalent cu suma neacordată aferentă sporului de risc de 25% din salariu, pentru perioada 2010-februarie 2017, într-o singură tranşă fără a fi eşalonat pe 5 ani, a dobânzii şi a daunelor moratorii. Dacă, în interpretarea art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată [anterior republicării – art. 127 alin. (5)], coroborat cu art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, se impune acordarea sporului de risc începând cu data de 1 ianuarie 2023, respectiv acordarea sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, şi pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu.” VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale. Aceste norme sunt însă doar parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care se completează potrivit normei de trimitere de la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile şi stadiul procedurii, întrucât instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea cererii formulate de un reclamant care face parte din categoria personalului silvic cu statut de funcţionar public, fiind pusă în discuţie chestiunea acordării sporului de risc de 25%, a indemnizaţiei de grad profesional şi a indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie pentru această categorie de personal, respectiv a împrejurării dacă limitările cuprinse în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile inclusiv personalului silvic cu statut de funcţionar public, faţă de dispoziţiile art. 120 alin. (3) – (5) din Codul silvic şi ale art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Aşadar, litigiul în cadrul căruia s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În privinţa condiţiei referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să genereze, prin interpretări diferite, practică judiciară neunitară şi asupra căreia instanţa supremă să nu se fi pronunţat, se constată că aceasta nu este îndeplinită, în raport cu cele trei întrebări ale sesizării, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, examinarea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie verificată prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în care, în mod constant, s-a subliniat că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 şi 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect se reţine că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conţinutul său sintagma „chestiune de drept”, identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea mutatis mutandis a jurisprudenţei deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificaţia acestei noţiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

În strânsă legătură cu această condiţie de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispoziţiile art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Aşadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate.

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de faţă, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât analiza încheierii de sesizare cu privire la toate cele trei întrebări formulate demonstrează că instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor de drept în discuţie, expunând un punct de vedere clar şi argumentat cu privire la modul de interpretare a acestora, fără a prezenta şi alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.

În lipsa unei dificultăţi reale, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin în exclusivitate instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Altfel spus, raţionamentul judiciar aparţine judecătorului cauzei şi impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a situaţiilor de fapt concrete, operaţiune ce nu poate fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În sesizarea dedusă analizei de faţă, obiectul celor trei întrebări prealabile îl constituie practic soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa de trimitere, iar formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigenţelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuţie însăşi soluţionarea cauzei deduse judecăţii instanţei.

Or, este atributul instanţei de trimitere, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situaţia de fapt a pricinii, în funcţie de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

Cum, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţă o hotărâre prin care oferă o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită, instanţele naţionale, verificând jurisprudenţa instanţei supreme, ar trebui să aplice hotărârile de unificare adoptate deja, iar nu să înainteze sesizări în mod repetat, pe o chestiune de drept ce a fost dezlegată.

Aşa cum rezultă din deciziile menţionate la capitolul VI al prezentei decizii, toate aspectele puse în discuţie prin cele trei întrebări formulate în prezenta sesizare de instanţa de trimitere şi-au găsit deja răspunsurile în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea acestui mecanism de unificare (a se vedea Decizia nr. 68 din 3 martie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Ofic