ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4842/2023

Prin cererea înregistrată la data de 12.05.2016 pe rolul Tribunalului București – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, anularea Deciziei nr. 57/21.01.2016 emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin care s-a respins parțial ca neîntemeiată contestația împotriva Deciziei de impunere x/22.06.2015 și a Raportului de inspecție fiscală xnr. 237/22.06.2015, cu privire la obligațiile suplimentare de plată în sumă de 1.306.789 RON. Prin sentința nr. 5590/2016 pronunțată de Tribunalul București, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, iar prin sentința nr. 8/2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău. Prin Decizia nr. 1872 din 19.05.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost stabilită competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal, pe rolul acestei instanțe cauza fiind înregistrată, ulterior, la nr. x/2016*.

Prin sentința civilă nr. 248/2017 a Curții de Apel Galați s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 57/21.01.2016 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și a Deciziei de impunere nr. x/22.06.2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, numai în ceea ce privește suma de 1.306.789 RON stabilită cu titlu de obligații suplimentare de plată ca urmare a reconsiderării unor activități ca dependente. Prin Decizia nr. 4924/06.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, a casat sentința civilă nr. 248/2017 a Curții de Apel Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare după casare, prin sentința nr. 40/F din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost admisă acțiunea și s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 57/2016 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați-Serviciul Soluționare Contestații și a Deciziei de impunere nr. x/2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, numai în ceea ce privește suma de 1.306.789 RON, stabilită cu titlu de obligații suplimentare de plată ca urmare a reconsiderării unor activități ca dependente. Împotriva sentinței nr. 40/F din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, a formulat recurs, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Hotărârea ce face obiectul prezentei revizuiri Prin decizia civilă nr. 5330 din 10 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta DGRFP Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței nr. 40/F din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați, a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, a respins acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată. A menținut în rest sentința recurată.

Cererea de revizuire Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A susținut revizuenta că în mod greșit instanța a admis recursul pârâtelor și pe fondul cauzei a respins acțiunea formulată împotriva Deciziei nr. 57/21.01.2016 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați și în ceea ce privește suma de 1.522.911 RON reprezentând debite principale și accesorii stabilită cu titlu de obligații suplimentare de plată ca urmare a reconsiderării unor activități ca dependente ce fac obiectul anulării în conformitate cu Legea nr. 209/2015. Deși a invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la suma de 1.522.911 RON, Înalta Curte, ca instanță de recurs, a admis recursul și a respins acțiunea, în condițiile în care asupra acestor obligații fiscale în cuantum de 1.522.911 RON s-a pronunțat în mod definitiv Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1525 din 13 martie 2017, sentință ce a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 3676 din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel București, care a respins ca nefondat recursul formulat de aceleași pârâte. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat, așa încât motivul permite revizuirea în cazul în care se ajunge la situația ca același proces să fie soluționat de două ori pronunțându-se hotărâri potrivnice. A apreciat revizuenta că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile pentru a fi invocat motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, respectiv - să fie vorba despre hotărâri potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei - hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente, părți, obiect și cauză - hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite - în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat excepția - să se solicitate anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat. Așadar, instanța de revizuire nu are competența de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale, respectiv dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea de lucru judecat reieșită dintr-o hotărâre anterioară și dacă se constată această situație instanța procedează la anularea ultimei hotărâri. Deci, instanța este îndreptățită a constata dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat rezultată din prima hotărâre. Or, autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat nu sunt sinonime, autoritatea de lucru judecat fiind doar o parte a puterii de lucru judecat, așa încât existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și cauză. Prin sentința civilă nr. 1525 din 13 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3676 din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel București, care a respins recursul formulat de aceleași pârâte intimate, s-a hotărât în mod definitiv că S.C. A. S.R.L. nu datorează suma de 1.522.911 RON, aceasta făcând obiectul anulării în conformitate cu prevederile Legii nr. 209/2015, prin aceeași sentința a Tribunalului dispunându-se și restituirea sumei de 1.522.911 RON.

Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galaț prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea revizuirii, ca inadmisibilă, apreciind, în esență, că instanța de recurs a avut în vedere aspectele învederate de revizuentă cu privire la sentința civilă nr. 1525 din 13 martie 2017 a Tribunalului București. II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentă. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ. în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire sunt limitativ determinate și de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situații similare. După cum, de altfel, susține chiar și revizuenta, activitatea instanței învestite cu această cale extraordinară de atac este limitată la verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de revizuentă, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; […]". Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Astfel, așa cum s-a reținut constant în practica instanței supreme, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat. Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Pentru a fi admisibilă această cerere de revizuire, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă. Înalta Curte reține că revizuenta S.C. A. S.R.L., în fața instanței de recurs în Dosarul nr. x/2016, în combatarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, a invocat, printre alte argumente, și cele reținute prin sentința civilă nr. 1525 din 13 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2016, susținând că operațiunea de stingere a creanțelor prin compensare a fost făcută de ANAF-DGAMC cu ignorarea dispozițiilor legale și că în mod corect și legal Tribunalul București și Curtea de Apel București au apreciat că pârâta a dat o interpretare greșită a dispozițiilor pct. 2 alin. 1I Anexa nr. 5 din OPANAF nr. 2202/15.08.2015. De asemenea, a solicitat instanței de recurs să constate că Tribunalul București a dispus restituirea sumei ce constituie obiectul Legii nr. 209/2015, deci inclusiv a sumei ce constituie obiectul prezentei cauze în cuantum de 1.306.789 RON, pentru diferența de 216.124 RON (accesorii) fiind emisă o decizie de anulare în temeiul aceluiași act normativ, Legea nr. 209/2015. Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă doar în cazul îndeplinirii condițiilor menționate anterior, printre care și condiția ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat existența primei hotărâri, ori, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să discute excepția autorității de lucru judecat, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat. Chiar prin cererea de revizuire, revizuenta a subliniat faptul că, deși în cauza de față a invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la suma de 1.522.911 RON, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a admis recursul și pe fond i-a respins acțiunea, în condițiile în care asupra acestor obligații fiscale s-ar fi pronunțat Trbiunalul București în mod definitiv. Astfel, se constată că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs a analizat argumentele intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. cu referire la cele reținute prin sentința civilă nr. 1525 din 13 martie 2017 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul nr. x/2016. Concret, instanța de control judiciar a apreciat că nu este de natură a conduce la o altă concluzie, în ceea ce privește nelegalitatea deciziei de soluționare a contestației emise la 21.01.2016, faptul că, ulterior emiterii Deciziei de soluționare a contestației nr. 57/21.01.2016 de către DGRFP Galați, prin sentința nr. 1525 din 13 martie 2017 a Tribunalului București s-a constatat că suma de 1.522.911 RON reprezintă obligații fiscale supuse anulării conform Legii nr. 209/2015. Prin decizia de soluționare a contestației nu s-a constatat faptul că obligațiile fiscale în sumă de 1.306.789 RON nu formau obiectul Legii nr. 209/2015, aspect stabilit ulterior, ci exclusiv faptul că, la acea dată, 21.01.2016, nu erau anulate în baza acestui act normativ. Or, prin cererea de revizuire, revizuenta S.C. A. S.R.L. a reluat aceleași argumente, care, însă, au fost analizate de instanța de recurs și au fost respinse. În aceste condiții, revizuenta nu se poate prevala de acest motiv de revizuire, referitor la autoritatea/puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare, invocarea și analiza acestuia având un caracter subsidiar, dacă nu a fost invocat prin recurs sau, dacă a fost invocat, să nu fi fost analizat și soluționat de instanța de recurs. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., va respinge revizuirea, ca inadmisibilă.