ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2910/2023

Ședința publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat anularea rezolutiei inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-451 din data de 25 martie 2021, în baza art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Prin sentința civilă nr. 1892 din 10 decembrie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de către de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și a obligat parata să verifice aspectele semnalate de către reclamantă în sesizarea din 16.02.2021, în conformitate cu art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe pârâta Inspecția Judiciară a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în integralitate a contestației formulate de reclamantă.

Recurenta-pârâtă în considerarea acestui motiv de nelegalitate, învederează că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a apreciat că Inspecția Judiciara a constatat faptul că sesizarea formulată de reclamantă la data de 16.02.2021 nu ar fi fost semnată de aceasta în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Totodată, în mod eronat a concluzionat Curtea de Apel faptul că Inspecția Judiciară a refuzat în mod nejustificat să soluționeze sesizarea petentei trimisă prin e-mail la data de 16.02.2021, înregistrată sub nr. x, pe care a clasat-o, considerând că în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

În privința sesizării Inspecției Judiciare, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede că Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

Potrivit alin. (2) teza 1 al aceluiași articol, în cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens.

De altfel, această regulă este aplicabilă în ce privește orice cerere adresată de orice persoană unei instituții publice sau instanței de judecată, semnătura fiind un element care individualizează și atestă că petentul își însușește cererea respectivă și își asumă consecințele juridice ale acesteia (sesizarea autorității, declanșarea procedurilor de soluționare a cererii cu consecințe juridice).

În cazul cererii de chemare în judecată, semnătura este, potrivit art. 194 lit. f) C. proc. civ., una dintre condițiile de formă, obligatorii ale acesteia. Potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., lipsa semnăturii părții pe cererea de chemare în judecată atrage nulitatea cererii, dispozițiile art. 200 C. proc. civ. fiind aplicabile. Potrivit art. 200 alin. (4) C. proc. civ., dacă obligația privind semnarea cererii nu este îndeplinită în termenul de complinirea a lipsurilor (de cel mult 10 zile), pus în vedere de instanță, așa cum prevăd dispozițiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ., instanța va anula cererea.

Așadar, similar unei cereri de chemare în judecată, în cazul oricărei sesizări adresate Inspecției Judiciare, semnătura este o condiție de formă, de validitate a acesteia.

Rezultă astfel că semnătura olografă are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, precum și responsabilitatea procesuală privind formularea unei sesizări, context în care ea trebuie să fie scrisă de mâna petentei, neputând să fie dactilografiată, imprimată, scanată sau înlocuită prin parafă.

De asemenea, arătăm că o sesizare transmisă Inspecției Judiciare în format scanat, în privința semnăturii petentei, nu îndeplinește cerința de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, echivalând cu nesemnarea cererii, fără a proba că sesizarea provine de la însăși partea respectivă sau că partea a înțeles să-și însușească acel document prin semnătură și să-și asume toate consecințele procesuale care derivă din cererea sa.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței recurate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea rezolutiei inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-451 din data de 25 martie 2021, in baza art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Curtea de apel a admis în parte cererea formulată de către de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și a obligat pârâta să verifice aspectele semnalate de către reclamanta în sesizarea din 16.02.2021, în conformitate cu art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate justificând soluția adoptată.

In speță, instanța reține că în mod greșit pârâta a constatat prin rezoluția inspectorului șef dispusă în dosarul nr. x, faptul că sesizarea formulată de reclamanta la 16.02.2021, nu ar fi fost semnată de aceasta, în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, câtă vreme reclamanta a trimis prin e-mail la 16.02.2021, această sesizare în forma scriptică, scanată și semnată.

Aceasta sesizare, trimisă de către reclamantă Inspecției Judiciare prin e-mail la 16.02.2021, nu este un înscris în forma electronică în accepțiunea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, ci există sau a existat în format scriptic, fiind scanată și atașată e-mailului trimis de reclamantă în 16.02.2021 de pe adresa x@x.ro.(f. x -38 dosar fond).

Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: "alin. (1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.".

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că cererea de chemare în judecată semnată și trimisă prin e-mail îndeplinește condiția semnăturii olografe, astfel că nu se impune semnarea cererii în original și cu atât mai puțin anularea, în speță clasarea sesizării pentru lipsa semnăturii, pentru că "necesitatea semnării în original a cererilor adresate instanței nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă și prin mijloacele rapide de comunicare: fax, poștă electronică".

Cu privire la semnătura cererii, Înalta Curte constată că instanța de fond a fost învestită cu o cererere pe care este aplicată semnătura olografă a recurentei-reclamante, iar aceeași semnătură este aplicată pe toate cererile emanate de la recurenta-reclamantă.

Într-adevăr, conform art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. "Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197", iar între mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată la art. 194 lit. f) se află "semnătura", însă, atât timp cât potrivit art. 199 C. proc. civ. este posibilă transmiterea cererilor prin mijloace rapide de comunicare (fax, poștă electronică) și asigură înregistrarea acestor cereri de către instanță și primirea de dată certă, în mod greșit instanța de fond a pretins recurentei-reclamante transmiterea unei cereri care să cuprindă semnătura olografă în original.

Într-adevăr, art. 196 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. Totodată, alin. (3) al aceluiași articol prevede că orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2).

Recurenta-reclamantă a fost înștiințată cu privire la posibilitatea formulării unei noi sesizări cu respectarea tuturor condițiilor legale, inclusiv necesitatea semnării olografe sau electronice, însă această obligație nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă și prin mijloacele rapide de comunicare - fax, poștă electronică.

Or, în ceea ce privește modalitatea de comunicare a actelor, câtă vreme Legea nr. 317/2004 nu face nicio referire se aplică normele generale prevăzute de C. proc. civ., anterior citate,

Înalta Curte constată că obligația de semnare a sesizării prin aplicarea unei semnături olografe a fost îndeplinită, aspect în raport de care nu se poate considera că cererea nu provine chiar de la partea reclamantă.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate, ceea ce va conduce la respingerea recursului declarat pârâta Inspecția Judiciară ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 1892 din 10 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.