ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2363/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva încheierii de ședință din 14 septembrie 2017 și a sentinței civile nr. 7554 din 25 octombrie 2017, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca nefondat; a fost respinsă cererea apelantei privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ a formulat cerere de revizuire.

În susținerea cererii, după expunerea unor considerente referitoare la situația de fapt și la parcursul litigios, revizuenta arată că, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Potrivit revizuentei, noțiunea autorității de lucru de judecat, ocrotită prin motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate avea o altă semnificație decât cea reglementată prin art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Mai arată revizuenta că prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. definesc efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel:

"oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", ceea ce relevă distincția substanțială față de autoritatea de lucru judecat, care presupune tripla identitate de parti, de obiect și de cauză.

Potrivit revizuentei, în doctrina recentă s-au subliniat unele particularități ale identității de chestiuni litigioase, atunci când nu sunt întrunite condițiile privind lucrul judecat, fapt care obligă instanța sesizată cu cel de-al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre. Prin urmare, cea de-a doua instanță este ținută de dezlegarea dată prin hotărârea definitivă anterioară, ca de "un act juridic (lucru judecat) pe care nu-l mai poate pune în discuție și nu-l mai poate tranșa diferit, acesta fiind punctul de pornire de la care își va putea dezvolta raționamentul juridic, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei".

Mai arată revizuenta că, într-o altă lucrare se afirmă că:

"singura condiție impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleași părți. De aici rezultă că efectul pozitiv al lucrului judecat are "valoarea creatoare", în ceea ce privește jurisprudența într-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept".

O altă opinie, exprimată un reputat teoretician și, în același timp, practician în materie este în sensul că:

"existența unei hotărâri poate fi invocată în cadrul altui proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză".

De asemenea, făcând trimitere la decizia civilă nr. 4100/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la decizia nr. 2787/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuenta susține că nu este necesară identitatea de părți pentru reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Totodată, potrivit revizuentei, reglementarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat are drept scop prevenirea evitării contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești, iar atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat și rezolvat în actul jurisdicțional anterior, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței, impunându-se noii judecăți ca un "dat" ce nu poate fi ignorat.

Mai susține revizuenta că jurisprudența Curții Constituționale a României a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, privind, atât dispozitivul, dar, mai ales asupra considerentelor, astfel cum reiese din decizia nr. 495/2020, dar și că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că instanțele sunt obligate să țină seama de constatările și dezlegările date de instanțe în procedurile anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri, constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 (1) din Convenție.

De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, produsă, în special, în procedura trimiterii preliminare (art. 267 TFUE), principiul securității juridice presupune ca actele juridice să fie precise, aplicarea acestora previzibilă pentru justițiabili, astfel încât aceștia să poată cunoaște cu exactitate întinderea obligațiilor pe care aceste acte le impun.

Revizuenta apreciază că jurisprudența, în viziunea celor două instanțe europene, a Curții Constituționale a României, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și a doctrinei, trebuie să fie unitară și constantă, întrucât atunci când în cauzele care conțin situații de fapt similare și în care sunt aplicabile aceleași dispoziții legale se adoptă hotărârii diferite, chiar opuse, se generează o jurisprudență neunitară sau divergentă, ceea ce afectează, în mod considerabil, securitatea relațiilor sociale, al cărei garant final este puterea judecătorească.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, revizuenta arată că prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea A.S.F. la plata unei indemnizații reprezentând de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada exercitării mandatului, plătită în sumă netă, în temeiul Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/02.06.2003 privind regimul și principiile remunerării membrilor și personalului angajat al C.N.V.M., astfel cum a fost acesta modificat prin regulamentele ulterioare.

În acest sens, revizuenta arată că, încă de la început au rezultat două elemente cheie a căror interpretare era, și este în continuare, deosebit de importantă pentru soluționarea cauzei, și anume "venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada exercitării mandatului" și noțiunea indemnizație "plătită în sumă netă".

În ceea ce privește componența "venitului brut lunar cel mai mare" prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentele ulterioare ale C.N.V.M., revizuenta susține că a contestat natura sumelor care intră în componența celui mai mare venit lunar brut obținut, indicat de intimată, anume cel din luna aprilie 2013, în cuantum de 216.027 RON, deoarece acesta cuprindea sume ce nu erau percepute pentru activitatea acelei luni indicate.

Revizuenta precizează că a indicat instanței de apel inclusiv decizia C.N.V.M. nr. 1038/11.08.2010 care prevedea în mod explicit că, în scopul calculării primei pentru întreaga activitate, venitul lunar brut în baza căruia se calculează acest venit este compus din "sumele reprezentând indemnizația și contravaloarea ședințelor extraordinare" și că această decizie este semnată inclusiv de intimata din prezenta cauză, în calitate de vicepreședinte al C.N.V.M., sens în care este evident că aceasta cunoștea limitele drepturilor cuvenite în temeiul Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/2003 astfel cum a fost modificat ulterior.

Raportat la decizia C.N.V.M. indicată și la componența venitului încasat de intimată în luna aprilie 2013, revizuenta susține că venitul lunar brut ce poate fi avut în vedere pentru calcularea primei pentru întreaga activitate nu poate fi compusă decât din: 37.190 RON - indemnizație aferentă lunii aprilie 2013, inclusiv sporul de vechime aferent și 42.856 RON - contravaloarea indemnizației pentru ședințe extraordinare, rezultând o valoare de 80.046 RON, în loc de 216.027 RON, cât a stabilit, în mod vădit greșit, prima instanță.

Mai arată revizuenta că, având în vedere că drepturile salariale reprezentate de prima de final de mandat au fost solicitate de aproape toți foștii membri ai C.N.V.M. (9 foști membri ai C.N.V.M. au solicitat în instanță indemnizația de final de mandat), pentru obținerea unei practici unitare și pentru a nu exista diferență de tratament între reclamanții care își întemeiau pretențiile pe același Regulament C.N.V.M. nr. 4/2003, a prezentat Curții de Apel București modalitatea de interpretare a componenței venitului lunar brut cel mai mare, prin depunerea hotărârilor definitive, pronunțate anterior în litigii similare care au vizat acordarea aceleiași prime de final de mandat în temeiul acelorași dispoziții regulamentare.

Consideră revizuenta că noțiunea de venit lunar brut prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2013 reprezintă o chestiune litigioasă tranșată anterior de Tribunalul București și de Curtea de Apel București, astfel încât aceasta se impune a fi respectată și aplicată în baza efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, aceasta redând considerentele instanțelor judecătorești pe care a înțeles să își întemeieze susținerile în fața Curții de Apel București, în dosarul nr. x/2017: sentința civilă nr. 2725/15.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016 (privind pe B.); decizia civilă nr. 3580/03.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 - privind pe B. - (soluție definitivă); decizia civilă nr. 5044/18.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 - privind pe C. (soluție definitivă).

Revizuenta arată că, în toate cauzele anterior menționate privind foștii membri ai C.N.V.M. și soluționate definitiv până în acest moment, practica instanțelor de judecată a fost unitară în ceea ce privește componența "venitului brut lunar cel mai mare". Această componență a venitului a fost stabilită chiar de către unii dintre foștii membri ai C.N.V.M. reclamanții, printre care se află și intimata A., prin decizia C.N.V.M. nr. 1038/11.08.2010, depusă la dosarul cauzei.

Mai susține revizuenta că instanța de judecată, când a apreciat că intimata este îndreptățită la plata sumei reprezentând indemnizația de final de mandat, conform Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/2013, nu putea face abstracție de aplicarea deciziei C.N.V.M. nr. 1038/2010 depusă la dosarul cauzei.

Mai susține revizuenta că decizia C.N.V.M. nr. 1038/11.08.2010 a fost emisă în mod expres în aplicarea prevederilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/2003, cu modificările ulterioare, aspect care rezultă din preambulul acesteia.

Revizuenta invocă dispozițiile art. 22 C. proc. civ., în raport de care arată că judecătorul are un rol activ în aflarea adevărului, sens în care acesta are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În ceea ce privește rolul activ al judecătorului, revizuenta susține că acesta nu se substituie voinței părților, fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor lor legitime.

Prin maniera în care instanța de apel a soluționat cauza, în ciuda practicii judiciare depuse care relevă puterea lucrului judecat în privința chestiunii privind componența "venitului brut lunar cel mai mare" prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentele ulterioare ale C.N.V.M., revizuenta arată că este obligată să plătească sume exorbitante cu titlul de indemnizație, așa cum a arătat în cuprinsul apărărilor formulate în fața instanței de apel, valoarea totală a impactului financiar doar în privința intimatei ridicându-se la aproape 27.000.000 RON (peste 5 milioane euro).

În ceea ce privește noțiunea de indemnizație "plătită în sumă netă", revizuenta precizează că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul C.N.V.M. nr. 10/15.04.2010, prima pentru întreaga activitate de care pot beneficia membrii Comisiei la încetarea mandatului se plătește în sumă netă, această noțiune aparent clară, beneficiind totuși de o interpretare total diferită din partea Curții de Apel București față de cele oferite/statuate de instanțele învestite anterior cu pretenții întemeiate pe același Regulament prin decizia civilă nr. 3580/03.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 (soluție definitivă); decizia civilă nr. 5044/18.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 (soluție definitivă); sentința civilă nr. 1609/04.06.2020, pronunțată dosar nr. x/2016, privind pe D. - fost membru C.N.V.M.; sentința civilă nr. 1609/04.06.2020, pronunțată de Tribunalul București; decizia civilă nr. 5118/18.12.2020 privind pe E. - fost membru C.N.V.M., pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2016.

Revizuenta apreciază că deosebit de important este faptul că, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 93/2012, prin derogare de la prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizații/sume compensatorii acordate, în condițiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care au fost numite în calitate de membru în cadrul Consiliului A.S.F. sau în cadrul autorităților care se reorganizează potrivit art. 1 alin. (2).

Pe cale de consecință, efortul financiar pe care ar trebui să îl suporte revizuenta se raportează la un impozit de 85%, în loc de 16%, ceea ce presupune un impact financiar colosal.

Prin urmare, potrivit revizuentei, sintagma "plătită în sumă netă" vizează exclusiv modalitatea de plată a primei, neputându-se interpreta că, prin prevederea acestei forme, s-a intenționat transformarea veniturilor din sumă brută în sumă netă.

Revizuenta precizează că, în situația menținerii hotărârii primei instanțe, prin menținerea în componența venitului lunar brut cel mai mare a altor venituri decât indemnizația lunară și contravaloarea ședințelor extraordinare din acea lună, precum și prin considerarea venitului lunar brut cel mai mare ca fiind valoarea netă ce trebuie achitată intimatei, doar pentru acest dosar, efortul financiar al A.S.F. s-ar ridica la peste 27.000.000 RON (peste 5.000.000 euro), un efort financiar uriaș pentru o instituție publică, în condițiile în care reclamanta nu este singura care urmează a primi sume de bani cu titlul de indemnizație de final de mandat (pe rolul instanțelor de judecată mai sunt încă 4 dosare în care încă 4 foști membri ai C.N.V.M. solicită aceeași indemnizație de final de mandat ca și intimata din prezenta cauză).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 29.08.2023 s-a emis adresă revizuentei pentru a preciza care este hotărârea pretins contradictorie.

La 14.09.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, precum și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată revizuentei la aceeași dată; aceasta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La 19.09.2023, revizuenta a depus la dosar precizare, arătând că hotărârea pretins contradictorie este reprezentată de decizia civilă nr. 3580 din 3 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă în dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea din 20 septembrie 2023, a fost amânată judecarea cauzei în vederea atașării dosarului x/2021, fixându-se termen de judecată la 15 noiembrie 2023.

La 15 noiembrie 2023, revizuenta a depus la dosar note scrise.

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte arată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat își extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta, astfel cum au fost prezentate mai sus, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori; dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluționat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluție nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speță, deoarece procesul de față a început la 25.04.2016 -, întrucât în noua formă a Codului, inaplicabilă însă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanței de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Așadar, în speță, revizuenta poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ și, astfel, trebuie verificată existența triplei identități evocată mai sus, de părți, obiect și cauză; în aceste limite se va realiza controlul judiciar.

Prin sentința civilă nr. 7554 din 25 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (A.S.F.), a fost obligată pârâta să plătească reclamantei prima pentru întreaga activitate cuvenită la încetarea mandatului de președinte al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, în cuantum net echivalent cu de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada de exercitare a mandatului, respectiv cel realizat în luna aprilie 2013, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data de 30.04.2013, la data efectuării plății.

Prin decizia nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva încheierii de ședință din 14 septembrie 2017 și a sentinței civile nr. 7554 din 25 octombrie 2017, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca nefondat, precum și cererea apelantei privind plata cheltuielilor de judecată.

Revizuenta afirmă că aceste statuări sunt contrare deciziei civile nr. 3580 din 3 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă în dosarul nr. x/2021, prin care au fost admise cererile de apel formulate de apelantul-reclamant B. și de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva sentinței civile nr. 2725 din 15 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

A fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, împotriva încheierii de ședință din 25.02.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că: a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului prima pentru întreaga activitate, cuvenită la încetarea mandatului de membru CNVM, reprezentând de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada exercitării mandatului, respectiv, venitul realizat în luna septembrie 2012, în care se includ sumele reprezentând indemnizația lunară și contravaloarea ședințelor extraordinare, plătită în sumă netă rezultată după reținerea impozitelor și a contribuțiilor prevăzute de lege, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 02.10.2012 și până la data achitării efective; au fost respinse în rest pretențiile, ca neîntemeiate; a fost păstrată în rest sentința civilă apelată.

Înalta Curte arată că, în raport de această din urmă decizie, nu este îndeplinită condiția identității de părți.

Așadar, nu poate fi reținută contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa identității de părți făcând de prisos analizarea celorlate condiții impuse de norma legală.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017. În raport de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga revizuenta la plata sumei de 3.500 RON către intimata A., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Obligă revizuenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ la plata sumei de 3.500 RON către intimata A., cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2023.