ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1493/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la 05.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca prin hotărârea executorie de drept să oblige pârâta la plata sumei egale cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute în baza art. 81 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind statutul judecătorilor și procurorilor, care se impozitează potrivit legii, actualizate la nivelul indemnizației de încadrare brute lunare maxim în plată a unui judecător în activitate, cu dobânzile legale aferente calculate de la data de 15.01.2015, când exercițiul dreptului a fost suspendat prin prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 până la data plății, în aplicarea considerentelor sentinței definitive nr. 8098/9.09.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă.

Prin încheierea pronunțată la data de 23.04.2021 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 6637 din data de 07.10.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, iar în ceea ce privește fondul cauzei s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 4040/23.06.2022, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 6637 din data de 07.10.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Împotriva sentinței civile nr. 6637 din data de 07.10.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată la în data de 26.07.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub numărul x/2022.

În motivarea cererii formulate, revizuenta arată că aceasta este întemeiată pe motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința supusă revizuirii, nr. 6637/07.10.2021, definitivă, încălcând autoritatea de lucru judecat pozitivă a sentinței nr. 8098/9.09.2015 pronunțate de Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr. 1151/21.02.2023, pronunțată în dosarul x/2022, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A..

Împotriva acestei decizii revizuenta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub numărul x/2022.

Prin decizia civilă nr. 2678 din data de 13.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca lipsită de obiect excepția nulității procedurii de filtrare a recursului, a admis recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1151 din data de 21.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată a cererii de revizuire Curții de Apel București.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub numărul x/2022*.

Prin decizia civilă nr. 54 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 6637/07.10.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința încuviințării cererii de revizuire.

Circumscris acestui motiv de casare recurenta a susținut încălcarea art. 501 - 502 C. proc. civ. și a principiului securității și certitudinii juridice.

După prezentarea deciziei nr. 2678/13.12.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și evidențierea art. 500 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 501 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susținut că, în condițiile în care instanța supremă a casat, în tot, cea dintâi decizie recurată, după casare, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., prima instanță trebuia să respecte această dispoziție legală neechivocă, să judece cererea de revizuire pe fond și să examineze efectiv argumentele invocate în susținerea motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru cazul hotărârilor potrivnice prin încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat de hotărârea supusă revizuirii, aplicând dispozițiile art. 513 alin. (4) a 2-a ipoteză, teza a 2-a C. proc. civ., în ce privește încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Întrucât, după casarea pentru un motiv echivalat de instanța de casare cu necercetarea fondului de către prima instanță, în accepțiunea dată de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., de evocare a fondului, la care face trimitere art. 497 C. proc. civ. în acest caz pe care s-a întemeiat casarea, prima instanță, care a pronunțat hotărârea casată, reînvestită cu o nouă judecată a cererii de revizuire - Curtea de Apel București, deși trebuia să pronunțe o sentință asupra fondului cererii de revizuire conform art. 424 alin. (4) raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., a pronunțat tot o decizie, precum în primul ciclu procesual.

A mai arătat că instanța reînvestită a echivalat statutul celor doi asistenți judiciari cu statutul judecătorilor, aspect care rezultă neechivoc din încălcarea dispoziției art. 60 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 prin nemenționarea în finalul hotărârii sub numele și semnătura asistenților judiciari a opiniei lor cu vot consultativ.

În realitate, judecătorul care a intrat în compunerea completului în al doilea ciclu procesual nu a acceptat subiectiv soluția de casare a deciziei din primul ciclu procesual, fapt care se prezumă din următoarele aspecte verificabile obiectiv: pronunțarea tot a unei decizii în condițiile mai sus relatate; redarea integrală a motivării deciziei casate; examinarea efectului negativ al autorității de lucru judecat cu condițiile triplei identități, efectul negativ al autorității de lucru judecat neformând obiectul cererii de revizuire; reținerea respingerii unei excepții a autorității de lucru judecat prin sentința supusă revizuirii, deși excepția respinsă a fost invocată de pârâtă, nu de reclamantă cum acreditează această decizie; pronunțarea aceleiași soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire; ignorarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat asupra cărora a statuat Decizia obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62/2021, publicată în M Of. nr. 1072/9. XI.2021 pentru invocarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat decizie invocată de revizuentă.

A punctat și faptul că decizia casată conținea mențiunea dreptului de recurs și a instanței de depunere a lui, iar decizia atacată cu recursul de față cuprinde mențiunea definitivă, contrar art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Totodată, a arătat că încălcarea principiului disponibilității și legalității reglementate de art. 9 alin. (2) și art. 7 C. proc. civ. întrucât efectul negativ al autorității de lucru judecat nu a format temei al cererii de revizuire și încălcarea Deciziei nr. 62/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a dispoziției art. 521 alin. (3) C. proc. civ., au format motive de recurs ale primului recurs admis de instanța de casare.

Prima instanță, în al doilea ciclu procesual, a încălcat și principiul securității și certitudinii juridice, întrucât așteptarea legitimă a revizuentei a fost ca această instanță să respecte dezlegările obligatorii statuate prin decizia de casare, "în conformitate cu prevederile imperative ale art. 501 C. proc. civ..", și dispozițiile procedurale legale incidente post casare, nu să le încalce, nesocotind astfel, în limitele art. 502 C. proc. civ. și principiul non reformatio in peius.

Într-o altă critică, recurenta a făcut referire la compunerea nelegală a completului, lipsa de independență a judecătorului cauzei, încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 47 alin. (2) din Carta UE.

Cu privire la principiul judecătorului legal și la obligația verificării din oficiu de către instanță dacă în compunerea sa îndeplinește cerințele legale de independență și imparțialitate, o astfel de verificare reprezentând o formalitate esențială a cărei respectare intră în domeniul de aplicare al ordinii publice, devin incidente considerentele Hotărârii din 1 iulie 2008 a CJUE (Marea Cameră) în cauza C-341/06, care, asimilând jurisprudența CEDO cu privire la cerința judecătorului legal, a statuat în sensul că articolul 6 alin. (1) din CEDO, constituie un drept fundamental pe care Uniunea Europeană, în temeiul articolului 6 alin. (2) UE, îl respectă ca principiu general (Hotărârea din 26 iunie 2007, Ordre des barreaux francophones et germanophone și alții, C-305/05, Rep., p. I-5305, punctul 29).

Compunerea completului se transpune în principiul judecătorului legal, piatră unghiulară a statului de drept, iar acesta intră în domeniul de aplicare a ordinii publice, instanța având o obligație legală de verificare din oficiu a îndeplinirii cerințelor legale de alcătuire a ei, anterior pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, în dreptul intern compunerea completelor de judecată este reglementată de legea de organizare judiciară, iar dispozițiile Legii nr. 304/2022 de imediată aplicare, plasează independența și imparțialitatea judecătorilor și supunerea lor numai legii în setul de principii ale organizării judiciare.

Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor instituie următoarele principii: art. 3 alin. (3) "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii soluționează cauzele în baza legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților, fără constrângeri, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții directe sau indirecte din partea oricărei persoane sau autorități."

Este, astfel, evident, a susținut recurenta, că soluționarea cauzei prin decizia atacată s-a făcut de instanță cu încălcarea normelor de alcătuire a acesteia reglementate atât de Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor, precum și de dreptul convențional și unional, observând încălcarea principiului legalității susținut de nesocotirea dezlegărilor obligatorii ale instanței de casare și a dispozițiilor care reglementează regulile de procedură de urmat de instanță subsecvent casării.

Recurenta a mai arătat că, în ceea ce privește imperativul respectării legii de către judecător și corelația lui cu alte două principii constituționale: independența judecătorului și supunerea lui numai legii, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 33/2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, M. Of. nr. 146 din 15.02.2018, redându-se sub acest aspect considerentele reținute la punctele 163 și 164 ale respectivei decizii.

De asemenea, instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 705/2023, pct. 18, publicată în M.Of. nr. 136/19.02.2024, a reținut că executarea obligațiilor legale în modalitățile și termenele stipulate de lege reprezintă garanția respectării drepturilor și libertăților fundamentale atât ale persoanelor vizate în mod direct de lege, cât și ale societății, în general; au fost redate, totodată și prevederile alin. (1) și (2) ale art. 1 C. proc. civ.

Intimata a transmis întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În speță, se reține că, în conformitate cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată."

De asemenea, potrivit art. 502 C. proc. civ., "La judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 481 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Observând criticile recurentei, în sensul nerespectării îndrumărilor deciziei de casare, Înalta Curte constată că ele nu pot fi primite, nefiind încălcate dispozițiile art. 501 - 502 C. proc. civ., în condițiile în care, din verificarea hotărârii recurate reiese că instanța de revizuire a respectat indicațiile obligatorii ale deciziei de casare nr. 2678 din 13 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022 și a procedat la soluționarea cauzei într-o compunere stabilită în acord cu dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora "cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale", precum și ale art. 55 alin. (2) teza I din aceeași lege, conform cărora "completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari", așa cum a stabilit instanța supremă.

Astfel, în mod greșit, susține recurenta că se impunea soluționarea cererii de revizuire pe fond și examinarea argumentelor prezentate în susținerea motivului de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice prin încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, câtă vreme prima hotărâre recurată a fost casată strict pentru motive care țin de constituirea instanței, iar dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Recurenta este nemulțumită, în realitate, de faptul că cererea sa de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă. Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a susținerilor formulate de către revizuentă, sunt aspecte care nu pot determina nelegalitatea unei hotărâri, instanța nefiind ținută să răspundă potrivit opiniei părților, ci, aceasta este obligată să facă o analiză logico-juridică în raport cu dispozițiile legale incidente.

În ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, se reține că dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în cererea formulată "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", textul legal referindu-se, astfel, atât la efectul negativ al autorității de lucru judecat, cât și la efectul pozitiv al acestei instituții.

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Pentru verificarea acestor aspecte, instanța de revizuire, în acord cu dispozițiile deciziei de casare și ținând cont de condițiile de admisibilitate ale revizuirii (prevăzute strict și imperativ de dispoziția invocată incidentă), la care instanța este limitată în dezbateri de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a analizat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. atât din punct de vedere al efectului negativ al autorității de lucru judecat, cât și în ceea ce privește motivul propriu-zis invocat de revizuentă, al încălcării autorității de lucru judecat în efectul său pozitiv, prin sentința supusă revizuirii, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile speței.

Subsecvent acestui raționament, critica recurentei în sensul că, deși, instanța trebuia să pronunțe o sentință asupra fondului cererii de revizuire a pronunțat tot o decizie, nu va fi primită ca motiv de admitere a recursului, în condițiile în care nu se demonstrează o vătămare procesuală concretă și, în condițiile în care, chiar dacă ar exista o denumire neconformă, aceasta ar reprezenta cel mult o eroare materială lipsită de relevanță juridică, care nu afectează valabilitatea hotărârii, nu atrage nulitatea ei și nu produce nicio vătămare procesuală părților.

Critica recurentei privind pretinsa nerespectare a art. 60 alin. (2) din Legea 304/2022 (n.a. în reglementarea anterioară art. 55 alin. (2) din Legea nr. 304/2004) potrivit căruia "Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează", este nefondată, în condițiile în care, în speță, asistenții judiciari au participat la deliberări, au semnat hotărârea și nu au formulat opinie separată, legea neimpunând o mențiune distinctă pentru opinia consultativă atunci când aceasta coincide cu soluția completului, iar consemnarea prin semnătură este suficientă. De altfel, în lipsa unei opinii separate, nu există nimic ce ar fi trebuit consemnat distinct.

Nici critica recurentei prin care se susține, în esență, că judecătorul care a intrat în compunerea completului în cel de-al doilea ciclu procesual nu a acceptat subiectiv soluția de casare a deciziei din primul ciclu procesual nu poate fi primită, câtă vreme recurenta nu indică în mod clar unde lipsește fundamentarea juridică a hotărârii atacate, iar în recurs sunt relevante chestiunile de nelegalitate. Deși susține că acest fapt, al subiectivismului, se prezumă din aspecte verificabile obiectiv, motivarea recurentei se sprijină pe evidențierea unor considerente ale hotărârii atacate în corelație cu argumente ce țin de aprecierea personală, și nu de prevederi legale.

Întrucât recurenta a adus în dezbatere și împrejurarea că decizia atacată cu recursul de față cuprinde mențiunea definitivă, contrar art. 513 alin. (6) C. proc. civ.., Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Prin urmare, consemnarea respectivă în cuprinsul hotărârii nu împiedică partea să declare calea de atac prevăzută de lege.

Încălcarea principiului securității și certitudinii juridice, a principiului neagravării situației părții în propria ei cale de atac, din perspectiva nerespectării dezlegărilor obligatorii statuate prin decizia de casare, așa cum susține recurenta, este contrazisă de considerentele hotărârii a cărei nelegalitate se invocă, instanța de revizuire în analiza cererii cu care a fost învestită dovedind pe deplin că a respectat cu rigurozitate textele legale incidente și îndrumările deciziei nr. 2678 din 13 decembrie 2023 a instanței supreme, recurenta nefiind în măsură, prin motivele invocate, să justifice nesocotirea acestora cu ocazia soluționării cauzei în faza procesuală anterioară.

Înalta Curte constată că, într-o altă critică, recurenta a făcut referire la compunerea nelegală a completului, lipsa de independență a judecătorului cauzei, încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 47 alin. (2) din Carta UE, însă în susținerea acesteia a formulat simple alegații generice sau pur teoretice fără relevanță juridică, nefiind incident niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nemulțumită fiind de împrejurarea că nu i s-a admis demersul judiciar și că instanța nu a răspuns argumentelor revizuentei în raport cu convingerile acesteia, în cadrul criticii menționate recurenta se limitează să evidențieze o serie de aprecieri personale, respectiv considerații teoretice generale, cu privire la compunerea completului care se transpune în principiul judecătorului legal, respectiv cu referire la principiile organizării judiciare, deși aceasta trebuia să dezvolte în mod concret chestiunile de nelegalitate care să susțină critica formulată.

Cu toate acestea, dincolo de aspectele prezentate, trebuie reamintit că motivele care justifică promovarea unei cereri de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., iar a admite teza potrivit căreia revizuirea unei hotărâri poate avea loc și în afara motivelor expres prevăzute de lege ar însemna a aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile și a lăsa la aprecierea instanțelor măsura în care o hotărâre și-a pierdut sau nu credibilitatea.

Or, în speță, ceea ce tinde să solicite recurenta, sub pretextul nerespectării îndrumărilor obligatorii din decizia de casare, este tocmai ignorarea condițiilor de admisibilitate specifice revizuirii și judecarea pe fond a cererii respective în raport cu convingerile acesteia.

În acest context, se reține că respectarea valorilor statului de drept implică aplicarea fermă și previzibilă a legii interne, inclusiv în materia căilor extraordinare de atac, astfel că o hotărâre pronunțată în cadrul competenței legale, cu respectarea garanțiilor procesuale, nu poate constitui o încălcare a dispozițiilor invocate de recurentă.

Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

Normele legale evidențiate nu obligă statele membre să analizeze o cerere de revizuire pe fond cu ignorarea modalității de reglementare a căii extraordinare de atac respective, ce poate fi exercitată, așa cum s-a arătat, doar în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, se reține că instanța de revizuire a acționat în limitele competenței sale legale și constituționale, ceea ce înseamnă că nu poate fi reținută nicio încălcare a vreunei reglementări naționale sau europene.

În egală măsură, susținerea recurentei în sensul că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de alcătuire a instanței, reglementate atât de legea privind organizarea judiciară și de legea privind statutul judecătorilor, cât și de dreptul convențional și unional, "observând încălcarea principiului legalității susținut de nesocotirea dezlegărilor obligatorii ale instanței de casare și a dispozițiilor care reglementează regulile de procedură de urmat de instanță subsecvent casării", nu este fondată.

Și aceasta, întrucât, așa cum s-a arătat în considerentele anterior expuse, hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța de revizuire într-o compunere stabilită în acord cu dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, precum și ale art. 55 alin. (2) teza I din aceeași lege, respectiv în complet format dintr-un judecător și doi asistenți judiciari, ținând cont de îndrumările obligatorii cuprinse în decizia de casare dar și de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 54 din 25 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 54 din 25 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2025.