ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 4 octombrie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară și pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea rezoluției inspectorului-șef nr. C21-519 din data de 8 aprilie 2020, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. 478/A emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. x la data de 24 februarie 2021.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 295 din data de 18 februarie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței menționate anterior, a declarat recurs reclamantul A., apreciind că soluția pronunțată de către instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. este nelegală.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare și în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs
Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) – e) (...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că acesta nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de soluția pronunțată de prima instanță și de conținutul concret al hotărârii atacate.
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat soluția pronunțată de către instanța de fond asupra excepției lipsei calității pasive a pârâtului B., prezentând situații factuale incompatibile cu motivele de nelegalitate specifice acestei căi de atac.
Recurentul-reclamant nu a încadrat recursul în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a prezentat critici efective la adresa soluției instanței de fond și a raționamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta, simpla nemulțumire vizând soluția pronunțată, nefiind suficientă pentru a se considera că este motivată calea de atac.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Înalta Curte reține că motivele pentru care se poate solicita casarea hotărârii sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate. Prin urmare, obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond și încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ., astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, astfel că, atât timp cât criticile expuse nu contestă, concret, raționamentul juridic al instanței de fond și nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, nu este îndeplinită condiția motivării căii de atac.
Drept urmare, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici efective cu privire la sentința recurată, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului și în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 295 din data de 18 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.