ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2448/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului Șef prin care s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva Rezoluției nr. 135/A/5 mai 2021 prin care s-a dispus clasarea sesizării înregistrata pe rolul Direcției de Inspecție Judiciară sub nr. de lucrare 21-1250 la data de 30 martie 2021 și menținerea rezoluției atacate, solicitând admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 918 din 18 mai 2022, Curtea de Apel București:

- a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă.

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unor chestiuni de drept a fost soluționată prin sentință, deși potrivit art. 520 alin. (1) C. proc. civ., aceasta trebuia soluționată prin încheiere. Instanța nu a făcut distincție între admisibilitatea și inadmisibilitatea cererii, pronunțând o hotărâre pe fondul cauzei, deși în condițiile în care se dispune sesizarea Înaltei Curți, cauza se suspendă până la pronunțarea hotărârii prealabile, conform art. 520 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, recurentul consideră că instanța a nesocotit normele procesuale imperative, ceea ce impune anularea hotărârii.

În continuarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța a refuzat să judece în mod efectiv contestația formulată împotriva rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare, motivând că Inspecția Judiciară are o marjă de apreciere discreționară în privința demarării cercetării disciplinare. Recurentul invocă art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia inspectorul judiciar dispune începerea cercetării disciplinare în cazul în care se constată existența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, fără a avea libertatea de a decide în mod arbitrar. Instanța a omis să analizeze în mod concret sesizarea formulată, ignorând probele administrate și argumentele invocate, ceea ce echivalează cu un refuz de a judeca și cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 și 24 din Constituție, precum și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, întrucât instanța nu a analizat efectiv niciunul dintre argumentele centrale invocate în contestație. În special, instanța nu a motivat respingerea susținerilor privind neregularitățile în repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2020, deși recurentul a invocat lipsa procesului-verbal de repartizare, inexistența extrasului din sistemul ECRIS și suspiciuni privind fraudarea sistemului, în contextul unor anchete penale care au vizat chiar instanțele din cadrul Tribunalului București. Instanța nu a dispus efectuarea unui audit privind respectarea procedurii de repartizare aleatorie, deși existau indicii clare privind posibile abateri disciplinare.

Referitor la încălcarea prevederilor legale aplicabile în perioada stării de urgență, recurentul susține că instanța a validat o conduită nelegală, apreciind în mod eronat că recurentul ar fi trebuit să încalce restricțiile de circulație impuse prin Ordonanțele Militare, pentru a respecta programul de legături personale stabilit între minori și mamă. Recurentul invocă dispozițiile art. 93 și art. 100 din Constituție, precum și prevederile O.U.G. nr. 1/1999, subliniind că restricțiile de circulație erau imperative și nu puteau fi ignorate. Instanța nu a motivat înlăturarea acestor susțineri, deși acestea erau fundamentate pe norme legale clare și pe interpretări oficiale oferite de autoritățile competente.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța a aplicat greșit legea, ignorând dispozițiile Legii nr. 317/2004, ale Legii nr. 303/2004, ale Constituției și ale C. proc. civ.. Instanța nu a exercitat un control judiciar efectiv asupra rezoluției de clasare emise de Inspecția Judiciară, validând o soluție superficială, fără a analiza probele și fără a motiva în mod corespunzător hotărârea pronunțată. Recurentul susține că lipsa unei cercetări efective a fondului sesizării și omisiunea de a valorifica probele aflate la dosar conduc la o hotărâre lipsită de fundament juridic și de raționament logico-juridic, ceea ce impune casarea acesteia.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 918/18.05.2022 și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei cercetări judiciare reale și a pronunțării unei hotărâri motivate, în conformitate cu dispozițiile legale incidente și cu jurisprudența relevantă.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele x/verso dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Critica formulată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este nefondată. Instanța de fond a analizat cererea de sesizare în cadrul procesului principal, în conformitate cu dispozițiile art. 519 și urm. C. proc. civ., reținând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, în special aceea ca instanța să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Având în vedere că sentința pronunțată în temeiul art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 este supusă recursului, instanța a constatat în mod justificat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți. Soluționarea cererii prin sentință, în contextul în care aceasta a fost analizată împreună cu fondul cauzei, nu constituie o încălcare a normelor procesuale imperative, ci reflectă aplicarea corectă a dispozițiilor procedurale.

Susținerea potrivit căreia instanța ar fi refuzat să judece în mod efectiv contestația formulată împotriva rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare este, de asemenea, nefondată. Instanța a analizat în mod detaliat conținutul sesizării, probele administrate și limitele competenței Inspecției Judiciare, reținând că verificările prealabile au fost efectuate în conformitate cu art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, iar soluția de clasare a fost motivată în raport de lipsa indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare. Potrivit art. 45 alin. (5) din același act normativ, inspectorul judiciar dispune începerea cercetării disciplinare doar în cazul în care constată existența unor astfel de indicii, iar instanța a constatat în mod corect că această condiție nu a fost îndeplinită. Aprecierea discreționară a inspectorului judiciar, în limitele legii, nu poate fi cenzurată decât în caz de exces de putere, ceea ce nu a fost dovedit în cauză.

Critica formulată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind pretinsa nemotivare a hotărârii, este neîntemeiată. Instanța de fond a expus în mod clar și coerent considerentele care au condus la respingerea contestației, analizând fiecare aspect invocat de reclamant. În ceea ce privește susținerile privind neregularitățile în repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2020, instanța a reținut că, potrivit actelor comunicate de Tribunalul București, repartizarea s-a realizat în sistem informatizat, conform dispozițiilor art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, iar rotația membrilor completului de judecată este permisă de art. 52 alin. (2) din același act normativ. Lipsa procesului-verbal sau a extrasului ECRIS nu constituie, în sine, o dovadă a încălcării procedurii, iar instanța a constatat că nu există indicii privind fraudarea sistemului sau săvârșirea unor abateri disciplinare.

Referitor la susținerile privind încălcarea prevederilor legale aplicabile în perioada stării de urgență, instanța a analizat în mod corect contextul normativ și faptic, reținând că hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. x/2020 nu a impus recurentului să încalce restricțiile de circulație, ci a constatat că apelanta nu a reușit să exercite programul de legături personale cu minorii, într-un context în care deplasarea nu a fost permisă. Instanța nu a validat o conduită nelegală, ci a analizat situația de fapt în raport cu dispozițiile legale incidente, fără a impune recurentului o conduită contrară ordonanțelor militare.

Critica formulată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind aplicarea greșită a legii, este nefondată. Instanța de fond a exercitat un control judiciar efectiv asupra rezoluției de clasare emise de Inspecția Judiciară, analizând probele aflate la dosar și motivând în mod corespunzător hotărârea pronunțată. Lipsa unei cercetări disciplinare nu poate fi imputată instanței, în condițiile în care nu au fost identificate indicii suficiente privind săvârșirea unei abateri disciplinare. Interpretarea normelor de drept și aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanței de judecată, iar controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu poate substitui activitatea jurisdicțională propriu-zisă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, republicată, și reflectă o analiză judicioasă a limitelor controlului judiciar exercitat asupra rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară, în cadrul procedurii disciplinare reglementate de Legea nr. 303/2004, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 918 din 18 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 aprilie 2024.