ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2586/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.10.2021, sub nr. de dosar x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună anularea rezoluției de clasare nr. 1568/25.08.2022 emise în dosarul nr. x și a rezoluției inspectorului-șef nr. C22-1348/20.09.2022, comunicată la data de 23.09.2022, admiterea plângerii și obligarea pârâtei la completarea verificărilor doamnelor judecătoare B. și C. din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

Prin sentința civilă nr. 691 din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia și casarea sentinței recurate.

Recurentul a arătat că motivarea primei instanțe este nelegală, întrucât nu au fost luate în considerare argumentele sale și nici textele legale invocate. Doamnele judecător au refuzat să aplice o decizie pronunțată de instanța supremă într-un recurs în interesul legii, cu scopul de a uniformiza practica judiciară diferită.

A susținut recurentul că temeiul legal invocat, respectiv art. 99 lit. ș) din Legea nr. 304/2004 nu face referire la o eventuală rea-credință a magistratului, ci stipulează doar "nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii" constituie abatere disciplinară.

Contrar celor reținute în sentința atacată, chestiunea juridică a recursului în interesul legii nu a fost analizată din perspectiva incidenței sau nu în speță, ca motiv de apel, a deciziei RIL invocate. Completul a procedat la o reanalizare a textelor legale și a chestiunilor de drept care au fost tranșate în mod definitiv și obligatoriu pentru judecătorii de speță, de către instanța supremă prin decizia nr. 11/2015.

A mai arătat recurentul că doamnele judecător au pronunțat o soluție care este în contradicție vădită cu statuările instanței supreme din decizia RIL, dând o interpretare proprie textelor deja interpretate de instanța supremă, nesocotind dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Refuzul judecătorilor de a aplica o decizie pronunțată în RIL nu face altceva decât să perpetueze practica neunitară și să creeze discriminări între persoanele aflate în aceeași situație juridică.

A susținut recurentul că instanța de control judiciar nu poate primi motivarea instanței de fond în sensul că refuzul de a aplica o decizie RIL vizează de fapt raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției oferite.

Recurentul a apreciat că dacă s-ar îmbrățișa acest punct de vedere ar însemna să se lipsească de efecte juridice textul art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, ceea ce ar echivala cu faptul că posibilitatea de tragere la răspundere disciplinară a judecătorilor pe terenul textului legal invocat este una teoretică și iluzorie, iar nu concretă și efectivă.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 1568/25.08.2022 emise în dosarul nr. x și a rezoluției inspectorului-șef nr. C22-1348/20.09.2022, admiterea plângerii și obligarea pârâtei la completarea verificărilor doamnelor judecător B. și C. din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că, prin raportare la cadrul legal aplicabil în speță, în limitele legale ale competențelor Inspecției Judiciare nu se poate recurge la o luare în discuție a soluțiilor pronunțate prin hotărârile judecătorești definitive, ci modul de analiză permis în cadrul unei acțiuni disciplinare poate viza doar aspecte exterioare soluției definitive pronunțate de instanța de judecată, în măsura în care s-a săvârșit o greșeală gravă, neîndoielnică și căreia îi lipsește cea mai slabă justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară:

"ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii."

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Lecturând decizia nr. 2953/06.12.2021 a secției civile a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2020, se constată că judecătorii învestiți cu analiza punctuală a motivelor de apel (care vizau exact modalitatea de aplicare în cauza respectivă a prevederilor Deciziei RIL nr. 11/2015) au expus în mod detaliat întregul raționament logico - juridic cu privire la problema litigioasă ce se impune a fi dezlegată în cadrul apelului, respectiv aceea a aplicării în continuare a prevederilor obligatorii ale acestei decizii, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 prin care au fost abrogate în mod expres actele normative (O.U.G. nr. 4/2005, H.G. nr. 1550/2004) care au stat la baza procesului de recalculare a pensiilor".

Prin urmare, în mod corect a reținut judecătorul fondului că instanța și-a fundamentat soluția atât pe elemente de fapt, cât și pe elemente de drept, făcând referire la acestea în conținutul motivării deciziei menționate; totodată, în speță, chestiunea juridică a recursului în interesul legii a fost analizată din perspectiva incidenței sau nu în speță, ca motiv de apel, astfel că modul de soluționare a căii de atac și a indicării motivelor reprezintă o modalitate de interpretare și de aplicare a dreptului, în sens larg, subsumată raționamentului logico-judiciar.

Cum s-a arătat anterior, având în vedere dispozițiile art. 97 din Legea nr. 303/2004, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, întrucât, în acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență și presiune, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite o altă interpretare ar însemna a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Totodată, nu pot fi reținute nici susținerile recurentului referitoare la alte soluții pronunțate de instanțele de judecată în cauze identice, întrucât, în speța de față, instanța este învestită cu analizarea legalității celor două rezoluții ale intimatei, iar nu cu analiza modului de aplicare a dispozițiilor legale ori aplicarea dreptului prin analogie din alte cauze judiciare.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 691 din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 691 din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.