ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2024

Ședința publică din data de 17 mai 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, în data de 9 mai 2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, o contestație împotriva rezoluției inspectorului-șef nr. C22-570/06.04.2022 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 348/23.02.2022 emisă în dosarul nr. x, precum și împotriva rezoluției de clasare anterior menționată, solicitând anularea celor două rezoluții și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 149 de la data de 1 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii primei instanțe de judecată, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii introductive.

În esență, în motivare, a arătat că se impune, cu prioritate, a fi reluate argumentele Inspecției Judiciare, din rezoluția de clasare și din rezoluția inspectorului-sef și, ulterior, din întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă la fondul cauzei, aspecte care nu sunt redate in cuprinsul încheierii de la data de 17.01.2022.

Sub un alt aspect, se poate observa cu ușurința și în mod evident faptul că instanța de fond a nesocotit contestația formulata de recurent, în sensul în care a atacat cele doua rezoluții emise de intimata – pârâtă, dar judecătorul fondului în analiza sa s-a raportat doar la abaterile disciplinare reprezentate de exercitarea funcției cu rea-credința sau grava neglijenta de magistrat.

Recurentul nu este de acord cu ceea ce prima instanță a statuat referitor la interpretarea normelor de drept substanțial si de drept procesual, care nu poate constitui element constitutiv al abaterii disciplinare, invocate de contestator, acesta reprezentând chiar atributul judecătorului investit cu soluționarea cauzei.

Așadar, nu este de acord cu concluzia primei instanțe care a reținut ca interpretarea si aplicarea legii cauzei deduse judecații de către judecătorul investit cu soluționarea cauzei nu poate fi supusa controlului administrativ, atât timp cat este efectuata in mod rațional, argumentat si rezonabil, fara rea-credinta sau grava neglijenta.

Prin rezoluțiile contestate, aceste principii au fost nerespectate, in rezoluția de clasare arătându-se ca toate aspectele sesizate de petent sunt susceptibile de analiza numai in cadrul jurisdicțional, prin intermediul cailor de atac pe care acesta le-ar putea formula împotriva unei eventuale hotărâri judecătorești defavorabile.

Este eronată susținerea judecătorului de la fond potrivit căreia din elementele cauzei, nu rezulta aspecte care sa releve reaua-credinta sau grava neglijenta a judecătorului reclamat, astfel ca, intr-adevăr, aspectele care il nemulțumesc pe reclamant pot fi valorificate de acesta doar in cadrul cailor de atac reglementate in materia dedusa judecații.

În cuprinsul contestației a arătat că sesizarea formulata la data de 12.01.2022 de către contestator NU a fost soluționata de către Inspecția Judiciara, nici de către doamna inspector judiciar B. si nici de către domnul inspector sef C., in sensul in care, NU au fost supuse spre analiza, verificare si control aspectele menționate la punctele II. si III. din sesizare, iar in ceea ce privește punctul I. din sesizare, respectiv aspectele referitoare la înscrierea in fals, acestea au fost analizate de către doamna inspector judiciar B., cu încălcarea grava, flagranta si neîndoielnica a dispozițiilor legale privitoare la înscrierea in fals".

Astfel, pe baza tuturor celor arătate in cuprinsul contestației formulate împotriva celor doua rezoluții a solicitat instanței de fond sa admită contestația astfel cum aceasta a fost formulata, respectiv sa desființeze atât rezoluția inspectorului-sef, cat si rezoluția de clasare, cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

Daca in ceea ce privesc aspectele sesizate la punctele II si III din cuprinsul sesizării formulate la data de 12.01.2022, recurentul a apreciat că acestea NU au fost soluționate așa cum OBLIGA, IN MOD IMPERATIV, dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, neexistând, în fapt, nicio referire la acestea, nici in cuprinsul rezoluției de clasare si nici in cuprinsul rezoluției inspectorului-sef, cu referire la aspectele sesizate la punctul I, recurentul a precizat că se impune a preciza unele aspecte suplimentare.

Astfel cum apare si in rezoluția de clasare, doamna judecător D. a respins cererea de înscriere in fals si a formulat o adresa către intimata E., la sediul social al acesteia, prin care a întrebat intimata daca înțelege sa isi însușească cererea de executare silita formulata de avocatul F. in numele acesteia.

Ceea ce este important de precizat este faptul ca, intimata E. NU a formulat ABSOLUT NICIUN răspuns direct către Judecătoria Sectorului 4 București, deși din cele afirmate de grefierul de ședința au avut loc mai multe încercări de contactare directa a intimatei, fara a se obține absolut niciun răspuns din partea acesteia.

La termenul de judecata ce a avut loc la data de 23.02.2022, s-a prezentat avocat de la SCA G. cu o hârtie sifonata, într-un singur exemplar, cu antetul intimatei E., fara sa fie nici semnata si nici stampilata, pe care figurau numele a doua persoane care NU au calitatea de reprezentați legali ai intimatei E..

Avocatul prezent la proces NU avea împuternicire de a reprezenta convențional intimata E., iar mai mult decât atât, inclusiv, intimata E., prin înscrisul in cauza, a făcut precizarea ca este reprezentata de societatea civila de avocați G., FARA sa facă absolut nicio referire la avocatul F. si FARA sa existe absolut nicio împuternicire la dosarul cauzei care sa facă dovada reprezentării convenționale a intimatei E. de către societatea civila de avocați G..

Au fost reclamante toate aceste ilegalități doamnei judecător D., care a ales sa încalce toate si cele mai elementare dispoziții legale si constituționale cu privire la modalitatea in care se judeca o cauza civila.

În raport de cele anterior expuse, a solicitat desființarea sentinței civile nr. 149 de la data de 01.02.2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ si Fiscal, cu consecința anularii atât a rezoluției inspectorului-sef din data de 06.04.2022, emisa sub numărul de lucrare C22-570, prin care a fost respinsa plângerea formulata împotriva rezoluției de clasare nr. 348 din data de 23.02.2022 emisa in dosarul nr. x, cat si a rezoluției de clasare insasi, urmând a se trimite dosarul pentru completarea verificărilor.

În drept, a invocat art. 45

1

alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum si pe dispozițiile tuturor celorlalte articole de lege indicate in cuprinsul prezentei cereri de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Inspecția Judiciar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Prima instanță a fost învestită cu o contestație împotriva rezoluției inspectorului –șef al Inspecției Judiciare prin care s-a respins plângerea formulată de reclamant, acțiunea de fond fiind respinsă, ca neîntemeiată.

În motivare, prima instanță a reținut netemeinicia pretențiilor reclamate de A., în raport de dispozițiile legale de la art. 45 indice 1 alin. (4) lit. a) din Legea 317/2004, apreciind că nu este posibil ca instanța de judecata, in cadrul plângerii fata de o soluție de clasare, să reconsidere anumite fapte, deja stabilite si analizate de inspectorul judiciar, si încadrate juridic, și să stabilească o încadrare juridica diferita.

Împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs reclamantul A., invocând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, nefiind identificate elemente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanță aplicând judicios dispozițiile de drept substanțial la momentul pronunțării soluției de respingere a contestației formulate de recurentul-reclamant împotriva rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare în Lucrarea nr. C22-570/06.04.2022 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 348/23.02.2022 emisă în dosarul nr. x.

Înalta Curte reține că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, aprecierea asupra relevanței diferitelor probe administrate în cauză.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecției Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului și independența sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii: "Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform 3 alin. (1) și (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012, activitatea Inspecției Judiciare se desfășoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfășoară cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și autorității de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziții rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenței magistratului și supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în cauzele ce le sunt deferite spre soluționare.

Într-adevăr, pornind de la semnificația principiului constituțional al independenței magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluționarea unei cauze nu este posibilă.

Această concluzie se impune cu puterea evidenței, deoarece o verificare a aspectului indicat anterior constituie un element obiectiv care poate pune în discuție imparțialitatea magistratului, independența fiind o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

Totodată, Înalta Curtea precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală și nu poate interveni decât în condițiile expres prevăzute de lege și pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanța învestită cu soluționarea unei contestații, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competența să stabilească existența sau inexistența unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiții României, această competență revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluția atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege.

Aplicând astfel de repere teoretice aspectelor incidente în cauza pendinte, Înalta Curte reține că prima instanță, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, a aplicat și interpretat corect prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, ce reglementează abaterile disciplinare care pot fi săvârșite de magistrați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Ceea ce a criticat recurentul-reclamant este maniera în care intimata –pârâtă Inspecția Judiciară a analizat plângerea sa prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 303/2004, să se verifice conduita judecătorilor, însă aspectele invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare sunt, de fapt, critici cu privire la modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Or, așa cum corect a reținut instanța de fond, interpretarea normelor de drept, administrarea probatoriului în cauză, opinia pe care acesta și-o formează și argumentarea soluției adoptate nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare a magistratului învestit cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește modalitatea exercitării funcției de magistrați, Înalta Curte reține că nesocotirea normelor de drept material sau procesual vizează actele de nerespectare, ignorare sau neglijare a unor astfel de norme, în mod grav, neîndoielnic și pentru care nu există nicio justificare; or, în cauza de față, faptele reclamate de recurent nu îndeplinesc astfel de condiții.

Totodată, sub aspectul laturii subiective, se reține că magistratul care a soluționat dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 București a făcut o analiză a dispozițiilor legale, raportate la situația de fapt ce a fost reținută, aspecte care se circumscriu activității de judecată propriu-zise fără a realiza o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că argumentația prezentată de recurent nu poate, în sine, susține concluzia săvârșirii unei abateri disciplinare de judecătorul ce a soluționat cauza nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 București, nefiind prezentate dovezi care să susțină acest raționament al părții recurente.

În cauza de față nu există indicii că prin faptele clamate judecătorul ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări recurentului și nici nu s-a identificat vreo greșeală, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă și neîndoielnică.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanță cu atribuțiile și competențele în materie, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea, ca neîntemeiată, față de împrejurarea că instanța nu poate da o altă încadrare juridică a faptelor invocate în plângere, alta decât cea pe care a dat-o intimata, fiind analizat modul de derulare a procedurii de la art. 45 din Legea nr. 317/2004, în raport de sesizarea efectuată de reclamant.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 149 din 1 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.