ÎCCJ, Decizia nr. 234/2023

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 16 aprilie 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații Școala Gimnazială nr. 79 și Inspectoratul Școlar al Municipiului București a solicitat: anularea Deciziei nr. 78/12.03.2021 de concediere; reîncadrarea acesteia în funcția deținută anterior concedierii; obligarea intimaților, în solidar, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, calculate de la data concedierii (15.03.2021) și până la reîncadrare; obligarea intimaților, în solidar, la plata de daune morale egale cu suma totală a salariilor neîncasate; obligarea intimatului Inspectoratul Școlar al Municipiului București la transferarea sa, de îndată, în interesul învățământului pe postul său de titular Geografie-prima facultate, post de la Școala nr. x.

Prin sentința civilă nr. 5115 din 2 iulie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității contestației, a admis excepția tardivității contestației formulate împotriva Deciziei de concediere nr. 78/12.03.2021 și, în consecință, a respins contestația formulată de contestatoarea A., ca tardiv formulată.

Prin Decizia nr. 6668 din 17 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5115 din 2 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția tardivității contestației și a respins contestația, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 1432 din 9 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat contestație în anulare, formându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă dosarul nr. x/2022.

Prin Decizia nr. 2251 din 2 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția lipsei calității de reprezentant și a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 1432 din 9 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii, la 14 noiembrie 2022, contestatoarea A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând că Decizia nr. 2251/02.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, este potrivnică Deciziei nr. 6668/17.12.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 360 din 21 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 2251 din 2 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

În motivare, s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât cele două decizii, pretins a fi contradictorii, nu au fost pronunțate în cauze/dosare diferite, ci în aceeași cauză, în stadii procesuale diferite ale aceluiași litigiu.

În realitate, din cuprinsul cererii de revizuire și al completărilor ulterioare rezultă că motivele invocate de revizuentă se referă la pretinse încălcări ale normelor de procedură sau erori în soluționarea pe fond a litigiului, care nu au nicio legătură cu cazul de revizuire invocat.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a declarat recurs.

Prin criticile formulate, a arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât sunt pe deplin întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Aceasta deoarece deciziile indicate au dispozitivele contradictorii și sunt pronunțate pe fondul litigiului, fiind pe deplin întrunite cerințele de admisibilitate ale cererii de revizuire. În cauză, există tripla identitate de părți, obiect și cauză, cum prevede textul de lege.

Revizuenta a arătat că litigiul are ca obiect contestația formulată împotriva Deciziei nr. 78/12.03.2021, emisă de intimații Școala Gimnazială nr. 79 București (în continuare, "Școala nr. 79") și Inspectoratul Școlar al Municipiului București (în continuare, "I.S.M.B.").

A solicitat anularea Deciziei nr. 2251/02.11.2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și judecarea fondului pe baza unor probe noi, arătând că decizia atacată este dată cu încălcarea adevărului material și legalității.

Recurenta a mai arătat că instanța de revizuire a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând cu bună știință normele de drept material, că procedura de citare a fost grav încălcată, citațiile emise pentru 16 noiembrie 2022 fiind nelegale și că decizia atacată nu are temei de drept/motive, neexistând identitate între persoana revizuentei și cea care a formulat contestația indicată în dispozitivul Deciziei nr. 6668/2021.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recurenta și-a întemeiat motivele de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acestea se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat; criticile subsumate dispozițiilor art. 488 pct. 4, 6 și 8 nu pot face obiectul examinării în recurs, fiind invocate în mod formal de către revizuenta recurentă.

Astfel, recurenta a susținut nelegalitatea deciziei recurate, apreciind că deciziile indicate au dispozitivele contradictorii și sunt pronunțate pe fondul litigiului, fiind pe deplin întrunite cerințele de admisibilitate ale cererii de revizuire: tripla identitate de părți, obiect, cauză, cum prevede textul de lege.

Înalta Curte reține că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat; pentru incidența acestui motiv de revizuire este necesar ca, în dosare diferite, să fi fost pronunțate hotărâri definitive potrivnice.

În deplin acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte reține că cele două decizii, pretins a fi contradictorii, nu au fost pronunțate în cauze/dosare diferite, ci în aceeași cauză, în stadii procesuale diferite ale aceluiași litigiu.

Așadar, prin Decizia nr. 2251 din 2 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins contestația în anulare declarată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 1432 din 9 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; prin această ultimă hotărâre judecătorească, Înalta Curte a fost respins ca inadmisibil recursul exercitat de reclamantă împotriva Deciziei nr. 6668 din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea de revizuire pendinte, s-a invocat contrarietatea Deciziei nr. 2251 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă cu Decizia nr. 6668 din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Având în vedere că aceste două decizii pretins a fi contradictorii nu au fost pronunțate în litigii diferite, ci în același litigiu care a vizat anularea deciziei de concediere a contestatoarei revizuente, în stadii procesuale diferite, cea dintâi hotărâre, Decizia nr. 6668 din 17.12.2021, pronunțată în apel de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, iar cea de-a doua, Decizia nr. 2251 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în exercitarea unei căi extraordinare de atac, nu poate constitui un reper pentru analiza contrarietății cerute de cazul de revizuire invocat.

Înalta Curte reține că, în realitate, prin motivele de recurs partea își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, tinzând să transforme această cale extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Or, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat într-o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la situația de contrarietate a hotărârilor, cu sancțiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocotește lucrul judecat anterior, într-un alt litigiu.

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 360 din 21 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.