ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1432/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1432/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 9 iunie 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 16 aprilie 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 79 și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat: anularea Deciziei nr. 78/12.03.2021 de concediere; reîncadrarea acesteia în funcția deținută anterior concedierii; obligarea intimaților, în solidar, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, calculată de la data concedierii (15.03.2021) și până la reîncadrare; obligarea intimaților, în solidar, la plata de daune morale egale cu suma totală a salariilor neîncasate; obligarea intimatului INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI la transferarea sa, de îndată, în interesul învățământului pe postul său de titular Geografie-prima facultate, post de la Școala nr. 19 "Tudor Arghezi" sector 2.
Prin sentința civilă nr. 5115 din 2 iulie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată excepția prematurității contestației, a admis excepția tardivității contestației împotriva Deciziei de concediere nr. 78/12.03.2021 și, în consecință, a respins această contestație formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 79 și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..
Prin decizia nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5115 din 2 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția tardivității contestației și a respins contestația, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea fondului cauzei, apreciind că în mod greșit a soluționat litigiul de față, instanța de apel.
Prin cererea formulată la 4 mai 2022, recurenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1) lit. d), art. 257-259, art. 262 (1) și art. 280 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 1/2011.
Prin întâmpinarea depusă, la 10 mai 2022, intimatul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport cu dispozițiile art. 214 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., solicitând în acest sens respingerea recursului ca inadmisibil, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat. La întâmpinarea formulată, intimatul a depus - dosar recurs, delegația de reprezentare semnată și ștampilată de către inspectorul școlar general, B., prin care se împuternicește consilierul juridic C. să reprezinte interesele instituției emitente
Prin răspunsul la întâmpinarea intimatului, depus la 12 mai 2022, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor acestuia ca fiind nefondate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.
Prin punctul de vedere, depus la 23 mai 2022, intimatul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de sesizare a CCR.
La termenul din 9 iunie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5115 din 2 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția tardivității contestației și a respins contestația, ca neîntemeiată.
În cauză, hotărârea atacată cu recurs, respectiv decizia civilă nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 are caracter definitiv, fiind dată în soluționarea unui litigiu întemeiat pe Codul muncii.
Astfel, prin contestația formulată, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 79 și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat: anularea Deciziei nr. 78/12.03.2021 de concediere; reîncadrarea acesteia în funcția deținută anterior concedierii; obligarea intimaților, în solidar, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, calculată de la data concedierii (15.03.2021) și până la reîncadrare; obligarea intimaților, în solidar, la plata de daune morale egale cu suma totală a salariilor neîncasate; obligarea intimatului INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI la transferarea sa, de îndată, în interesul învățământului pe postul său de titular Geografie-prima facultate, post de la Școala nr. 19 "Tudor Arghezi" sector 2.
In drept au fost invocate dispozițiile din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, se reține că aceste litigii, nu sunt supuse recursului, întrucât aceste decizii pronunțate de instanțele de apel sunt hotărâri definitive, astfel cum prevăd dispozițiile art. 274 Codul muncii.
Potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".
In conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/'2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel București este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Prin urmare, decizia nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel București, prin care a fost soluționată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Prin raportare la dispozițiile art. 214 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social coroborate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., instanța supremă va admite excepția inadmisibilității recursului.
Având în vedere considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 79.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.