ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 iulie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 București, anularea deciziei x din 31.01.2018 (comunicată la 07.03.2018) și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să se stabilească și să i se plătească drepturile de pensie, ca urmare a îndeplinirii condițiilor pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, să i se calculeze corect drepturile de pensie la un stagiu complet de cotizare de peste 42 ani și un stagiu efectiv realizat de peste 30 ani și cu valorificarea unei vârste standard de pensionare de 58 ani și 7 luni, conform Anexei 6 la Legea nr. 263/2010, raportat la momentul la care a formulat cerere de pensionare.

Prin sentința civilă nr. 8570/2018 din 23 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, ca nefondată; s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 București, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Prin decizia nr. 2506/2019 din 7 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 8570/23.11.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 și Casa de Pensii a Municipiului București.

La data de 8 octombrie 2020, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, cererea formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2506/07.05.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a susținut faptul că există decizia civilă nr. 1374 din 7 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2012, astfel că a solicitat anularea în tot a ultimei decizii.

Prin decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2506/07.05.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 și Casa de Pensii a Municipiului București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 29 martie 2021.

Recurentul-revizuent A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București sau Tribunalului București.

O primă critică se referă la faptul că decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, nu cuprinde în dispozitiv mențiunea "pronunțată în ședință publică".

Autorul căii de atac consideră că, în ceea ce privește primul motiv de revizuire invocat, hotărârea instanței de revizuire nu este motivată corespunzător.

De asemenea, recurentul apreciază că există contradicție între considerente și dispozitiv, între considerente, dar și că lipsește motivarea soluției pronunțate, instanța nerăspunzând criticilor formulate.

Astfel, s-a arătat că instanța care a judecat cererea de revizuire a teoretizat la maxim activitatea de analiză, însă nu a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată.

În opinia recurentului, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra primelor două motive de revizuire.

A menționat că instanța de fond și cea de control judiciar nu au sesizat faptul că acțiunea reclamantului, având ca obiect contestarea deciziei nr. x/31.01.2019, de respingere a pensiei pentru limită de vârstă, cerere soluționată în sensul respingerii ca nefondată, este un abuz de nelegalitate, de neaplicare a legilor în vigoare ș.a.m.d.

Recurentul-revizuent a invocat și incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., sens în care a arătat că s-a pronunțat sentința civilă nr. 11022 din 21 noiembrie 2014, în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1374 din 7 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Curtea de Apel București a reținut că acesta presupune, prin ipoteză, condiția ca prin hotărâri definitive potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Incidența acestui motiv de revizuire implică verificarea întrunirii cerințelor existenței autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți obiect și cauză.

Contrar celor reținute de instanța de revizuire, recurentul apreciază că există tripla identitate de cauză, obiect și părți, prin asimilare.

A relevat faptul că în toate hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești, sentințe și decizii, este același obiect "contestație la decizia de pensionare", iar materia juridică este "asigurări sociale", părțile fiind Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 și Casa de Pensii a Municipiului București.

În cadrul dosarului nr. x/2012 figurează ca părți reprezentative, care se subsumau C.N.P.P.: Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Comisia de Contestații Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin urmare, este vorba de același obiect, în sensul că, prin modul de soluționare de către instanțele de judecată, acestea au păstrat drepturile de pensie cerute de revizuent, în cadrul sistemului public de pensii.

În opinia recurentului-revizuent, se impunea analizarea considerentelor, nu doar a dispozitivelor hotărârilor.

Totodată, apreciază că modul de soluționare a revizuirii este nelegal, deoarece încalcă principiile neretroactivității legii și a unui drept câștigat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatele Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 și Casa de Pensii a Municipiului București nu au formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 9 decembrie 2021 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., stabilindu-se termen la data de 3 februarie 2022, pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților; s-a prorogat discutarea excepției inadmisibilității recursului declarat de recurentul-revizuent A. împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la termenul din 3 februarie 2022.

La termenul de judecată din 3 februarie 2022, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., excepție asupra căreia a reținut următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României și în art. 457 din C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

În cauză, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Deopotrivă, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stabilește că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

În dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 București, anularea deciziei nr. x/31.01.2018, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să se stabilească și să i se plătească drepturile de pensie, ca urmare a îndeplinirii condițiilor pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, să i se calculeze corect drepturile de pensie la un stagiu complet de cotizare de peste 42 ani și un stagiu efectiv realizat de peste 30 ani, cu valorificarea unei vârste standard de pensionare de 58 ani și 7 luni, conform Anexei 6 la Legea nr. 263/2010 raportat la momentul la care a formulat cerere de pensionare.

Așadar, a fost dedus judecății un litigiu în materia asigurărilor sociale, care a fost soluționat de către instanța de apel printr-o decizie definitivă, respectiv decizia nr. 2506/2019 din 7 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Conform art. 513 alin. (1) din C. proc. civ. "cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată", iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Totodată, se cuvine menționat faptul că art. 513 alin. (6) din același cod stipulează că recursul poate fi exercitat doar în situația în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice.

Față de cele arătate, se constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Recursul declarat de revizuent împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile aduse deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, au fost subsumate de recurentul-revizuent A. cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Întrucât recursul de față are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2506/07.05.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 și Casa de Pensii a Municipiului București, examenul de legalitate este limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel București a analizat admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat în situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispozițiilor de drept material în soluționarea unei cereri de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

Susținerea recurentului-revizuent ce vizează faptul că decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, nu cuprinde în dispozitiv mențiunea "pronunțată în ședință publică", este neîntemeiată.

Aceasta, deoarece art. 396 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile".

La alin. (2) al aceluiași text legal, se menționează că "în cazul amânării prevăzute la alin. (1), președintele, odată cu anunțarea termenului la care a fost amânată pronunțarea, poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței".

Art. 402 din C. proc. civ., având denumirea marginală, "Pronunțarea hotărârii", are următorul conținut:

"sub rezerva dispozițiilor art. 396 alin. (2), hotărârea se va pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii".

Înalta Curte constată că, în cauză, au fost respectate aceste dispoziții legale, de vreme ce la termenul din 11 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 26 ianuarie 2021 și a stabilit că "pronunțarea se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței", astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de ședință publică din 11 ianuarie 2021 .

Contrar susținerilor recurentului-revizuent, hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul nemotivării, astfel că va fi înlăturat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci obligația sa se rezumă la a motiva soluția pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de față, a și făcut, relevant în acest sens fiind conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părților. Așadar, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceste din urmă argumente fiind deopotrivă valabile și în ceea ce privește expunerea situației de fapt reținute de instanță.

Se constată, așadar, că instanța care a soluționat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse atenției, a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 din C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac. Motivarea este clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Totodată, se reține că, potrivit art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Trebuie reamintit că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat își extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori; dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluționat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluție nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speță, deoarece procesul a început la 19 iulie 2018 -, întrucât în noua formă a codului, inaplicabilă însă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanței de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Așadar, în cauza de față, revizuentul poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ și, astfel, trebuie verificată existența triplei identități de părți, obiect și cauză; în aceste limite se va realiza controlul judiciar.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

Înalta Curte constată că nu este întrunită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două dosare, respectiv dosarul nr. x/2018 (soluționat prin decizia nr. 2506 din 7 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire s-a cerut) și dosarul nr. x/2012 (soluționat prin decizia civilă nr. 1374 din 7 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale), cadrul procesual fiind semnificativ diferit sub toate aspectele, astfel cum în mod corect a statuat Curtea de Apel București, motiv pentru care, alegațiile recurentului-revizuent vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate nu pot fi primite.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.