ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1023/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra căii de atac formulate, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii a Municipiului București și Casa Locală de Pensii Sector 4 București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze decizia de pensie pentru limită de vârsta nr. x din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 București și să oblige pârâta Casa de Pensii a Municipiului București să emită o nouă decizie, prin care să îi fie stabilite drepturile de pensie începând cu 1 februarie 2016 și valorificate veniturile menționate în adeverința nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de Progresul S.A.

Prin sentința civilă nr. 2911 din 22 mai 2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 23 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin decizia civilă nr. 2333 din 21 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis apelul reclamantei, fiind schimbată în tot sentința apelată și admisă în parte acțiunea.

A fost anulată decizia de pensie nr. x din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 București.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă, prin care să valorifice, la stabilirea cuantumului drepturilor de pensie, începând cu data de 1 noiembrie 2018, pe lângă veniturile deja valorificate, sumele din adeverința nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de Progresul S.A., reprezentând salariul acordat și sumele aferente sporului de vechime pentru intervalul cuprins între 1 octombrie 1992 și 30 martie 2001.

Au fost respinse celelalte pretenții ca nefondate.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2020 și deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, a formulat recurs reclamanta A..

Prin decizia nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

De asemenea, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

A fost declinată în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de îndreptare, lămurire și completare, precum și a cererii de revizuire formulate împotriva aceleiași hotărâri.

La data de 15 martie 2023, reclamanta A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

În cuprinsul contestației în anulare, în esență, s-au adus critici referitoare la fondul litigiului, au fost reiterate o serie de excepții de neconstituționalitate invocate începând cu cererea de chemare în judecată, fiind evidențiate dispoziții legale din Constituția României, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității contestației în anulare formulate de reclamanta A., invocată din oficiu, urmând a anula cererea având ca obiect contestație în anulare, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, dispozițiile legale care reglementează această cale de atac fiind de strictă interpretare și aplicare.

Conform dispozițiilor art. 506 alin. (2) C. proc. civ., contestația se motivează în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, sub sancțiunea nulității acesteia.

În acord cu aceste prevederi legale, nemotivarea cererii atrage sancțiunea nulității contestației în anulare, având în vedere că, fiind în prezența unei căi extraordinare de atac, aceasta nu poate să fie judecată în lipsa motivelor expres prevăzute de lege.

În cauză, contestația în anulare este formulată împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503-508 C. proc. civ.

Prin decizia atacată a fost respins ca tardiv recursul formulat împotriva încheierii din 23 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins ca inadmisibil recursul împotriva deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, pronunțate de aceeași curte de apel și, totodată, a fost declinată în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de îndreptare, lămurire și completare, precum și a cererii de revizuire formulate împotriva aceleiași hotărâri.

În cuprinsul cererii având ca obiect contestația în anulare, contestatoarea nu indică niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 503 C. proc. civ. și nici nu dezvoltă, în privința deciziei atacate, vreo critică aptă să fie încadrată în ipotezele reglementate de acest text de lege.

Dimpotrivă, contestatoarea repune în discuție aspecte ce țin de fondul litigiului, reiterează cererile de sesizare a Curții Constituționale cu o serie de excepții de neconstituționalitate invocate în fața instantelor devolutive și își exprimă dezacordul în raport cu soluțiile instanțelor anterioare, solicitând practic instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare să reformeze hotărârile pronunțate în cauză.

Prin urmare, contestatoarea a indicat în mod formal dispozițiile art. 503 - 508 C. proc. civ.

Simpla invocare generică a temeiului de drept nu constituie o motivare a căii de atac conform exigențelor legii, contestatoarea având obligația să arate și să dezvolte unul sau mai multe motive dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Având în vedere că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai pentru motivele anume reglementate lege, în absența unei motivări corespunzătoare din punct de vedere procedural, Înalta Curte nu poate proceda la verificarea legalității deciziei atacate prin prisma dispozițiilor legale aplicabile.

Prin urmare, instanța supremă urmează a anula contestația în anulare.

Ca o consecință a nulității contestației în anulare, nu se mai impune analiza tardivității căii extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 506 alin. (2) raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.