ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1463/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra cererii de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 28 ianuarie 2019, A., în calitate de reclamantă, le-a chemat în judecată pe pârâtele Casa de Pensii a Municipiului București și Casa Locală de Pensii Sector 4 București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze decizia de pensie pentru limită de vârsta nr. x din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 București și să o oblige pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului București să emită o nouă decizie, prin care să îi fie stabilite drepturile de pensie începând cu 1 februarie 2016 și valorificate veniturile menționate în adeverința nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de Progresul S.A.

Prin sentința civilă nr. 2911 din 22 mai 2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2333 din 21 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul A., a schimbat în tot sentința apelată și a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat decizia de pensie nr. x din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 București și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă, prin care să valorifice, la stabilirea cuantumului drepturilor de pensie, începând cu data de 1 noiembrie 2018, pe lângă veniturile deja valorificate, sumele din adeverința nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de Progresul S.A., reprezentând salariul acordat și sumele aferente sporului de vechime pentru intervalul cuprins între 1 octombrie 1992 și 30 martie 2001; a respins celelalte pretenții ca nefondate.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2020 și a deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, A. a declarat recurs.

La 16 februarie 2021, A. a depus note scrise, prin care a arătat că înțelege să aducă completări la memoriul de recurs și că înțelege să formuleze cerere de revizuire.

În ședința publică de la 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepțiile tardivității recursului declarat împotriva încheierii din 23 iunie 2020, a inadmisibilității recursului exercitat împotriva deciziei nr. 2333 din 21 iulie 2020, a necompetenței materiale în soluționarea cererii de îndreptare, lămurire și completare a hotărârii, precum și a cererii de revizuire.

Prin decizia nr. 2396 din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca tardiv recursul declarat de A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020 și a respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019. A declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de îndreptare, lămurire și completare, precum și a cererii de revizuire, ambele formulate de A..

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 15 martie 2023, sub nr. x/2023, petenta A. a susținut că solicitările sale nu au fost soluționate prin decizia nr. 2396 din 10 noiembrie 2021, apreciind că se impune suspendarea judecății până la soluționarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aspectele legate de nulitatea cererii față de lipsa semnăturii, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Art. 148 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că orice cerere adresată instanțelor de judecată trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă, între altele, și semnătura, iar teza a II-a a aceluiași text de lege dispune că cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanței judecătorești pot fi formulate și prin înscris sub semnătură electronică, în condițiile legii.

Rolul semnăturii este acela de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat. Or, din actele dosarului nu se deduce care este această voință deoarece înscrisul care materializează cererea petentei nu conține nici semnătura olografă a acesteia și nici nu îndeplinește condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică pentru a fi calificat drept înscris sub semnătură electronică.

Pentru aceste considerente, față de lipsa semnăturii, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 196 C. proc. civ. și va anula cererea formulată de petenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea formulată de petenta A. împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2023.