ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 42/2023

HOTĂRÂRE
18.01.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 42/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la 24.03.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, revizuenta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII DIN CADRUL CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE și CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, anularea sentinței civile nr. 785/04.03.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 (definitivă prin decizia civilă nr. 358/22.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal), în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 10108/15.11.2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2010.

Prin decizia civilă nr. 6 din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Recurenta-revizuentă susține în esență că în mod neîntemeiat Curtea de Apel a constatat că nu este îndeplinită în cauză condiția triplei identități de părți cauză și obiect.

Recurenta-revizuentă redă dispozițiile art. 509 și art. 513 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și susține prin ample considerente motivele pentru care cererea de revizuire formulată de către aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile recurentei prin care arată că instanța de apel în mod greșit a reținut că în speță nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, cauză și obiect, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate. Susținerile recurentei nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în cuprinsul motivelor de recurs nu se arată în concret dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de către curtea de apel. De altfel, în expunerea motivelor de recurs au fost reluate argumentele exprimate în cererea de revizuire, cu privire la condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără să fie dezvoltate motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Nemulțumirile generale ale recurentei, în sensul că cererea de revizuire formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., indicate în mod formal de către autoarea recursului.

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 6 din 16 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta - revizuentă A. deciziei civile nr. 6 din 16 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Anulează recursul declarat de recurenta - revizuentă A. deciziei civile nr. 6 din 16 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-21
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2179/2024
București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/3/2022, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. 3. Împotriva acestei sentințe reclamantul A a declarat apel, care a fost respins pr
ÎCCJ 2022-12-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2548/2022
Ședința publică din data de 6 decembrie 2022 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflict
ÎCCJ 2025-10-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1493/2025
i s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 4040/23.06.2022, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. împ
ÎCCJ 2021-12-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2797/2021
Ședința publică din data de 16 decembrie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1707 din data de 23.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, se
ÎCCJ 2022-12-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2565/2022
fondului, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 6668 din data de 17.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale
Sursă