ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2548/2022

HOTĂRÂRE
06.12.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2548/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, revizuenta a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. de la 1865.

Prin sentința civilă nr. 3507 din 13.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția A VIII-A Conflicte de munca si asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 3157 din 3 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a constatat perimat apelul formulat de reclamantă.

La 5 august 2021 recurenta a depus precizări ale motivelor de recurs.

Cauza a fost înregistrată la 1 iulie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului declarat de reclamanta A. conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin rezoluția din 1 noiembrie 2022, având în vedere referatul întocmit potrivit dispozițiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, s-a stabilit termen de judecată la 6 decembrie 2022, cu citarea părților cu mențiunea discutării perimării cererii de recurs.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data formulării acțiunii, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu" iar, potrivit alin. (2) "termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei, respectiv 14 septembrie 2021.

Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2021, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că, deși legal citate pentru acest termen, părțile nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și că acestea nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsa lor.

În considerarea celor ce preced, se constată că de la momentul suspendării și până în prezent a trecut un termen mai mare de 1 an, iar recurenta nu a efectuat niciun act în vederea judecării recursului.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții, mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249-250 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 și art. 252 din același cod, va constata perimat recursul declarat de de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 3157 din 3 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 3157 din 3 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-21
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2179/2024
București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/3/2022, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. 3. Împotriva acestei sentințe reclamantul A a declarat apel, care a fost respins pr
ÎCCJ 2021-12-16
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2782/2021
Ședința publică din data de 16 decembrie 2021 Asupra constatării perimării cererii de recurs de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 5794, din data de 11.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel
ÎCCJ 2021-09-30
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1927/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Hotărârea atacată Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și as
ÎCCJ 2021-12-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2797/2021
Ședința publică din data de 16 decembrie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1707 din data de 23.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, se
ÎCCJ 2022-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1972/2022
alta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 5008 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
Sursă