Decizia nr. 370 din 20 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.475/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 429/85/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 6 iunie 2025, în Dosarul nr. 429/85/2025, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarele chestiuni de drept: Dacă activităţile indicate la art. 28 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 1 nr. crt. 16 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi infrastructurii, nr. 1.561/2022 privind lista funcţiilor şi meseriilor cu atribuţii şi responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare sau cu metroul sunt recunoscute ca fiind desfăşurate în condiţii speciale de muncă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, respectiv dacă actul normativ produce efecte şi pentru trecut. Dacă obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 48 şi 49 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale şi dacă dovada acestora trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023): Titlul III Contribuţia de asigurări sociale ” Art. 28. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) l) activităţile care vizează siguranţa circulaţiei feroviare. (…)” Titlul IV Prestaţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii Capitolul I Pensii ” Art. 48. – (1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează: a) conform tabelului nr. 1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă; (…) b) conform tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 28 alin. (1); (…) c) cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, şi/sau de prizonierat, în situaţia persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-c) şi la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât şi în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii. Art. 49. – (1) Sunt exceptate de la prevederile art. 48 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare, în condiţii speciale, de cel puţin: a) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) sau 15 ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) în cazul în care activitatea minieră încetează sau a încetat ca urmare a obligaţiilor pe care şi le asumă sau şi le-a asumat statul român în negocierile cu Comisia Europeană, pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 20 de ani; b) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. e) pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani; c) 25 de ani în unul dintre locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. c), f), g), i)-l) pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 11 ani; d) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. d) şi h) pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani. (2) Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la alin. (1) nu pot fi cumulate cu nicio altă reducere prevăzută de prezenta lege sau de alte acte normative. (…) Anexa nr. 2 Lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în care se desfăşoară următoarele activităţi (…) 7. Activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor (…) Anexa nr. 3 Lista cuprinzând unităţile care deţin avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale Nr. crt. Societatea/Localitatea C.U.I./Cod fiscal Nr. registrul comerţului Aviz nr. /dată Poziţia actuală din lista locurilor de muncă 16. SNTFM «C. F. R. Marfă» – S.A., localitatea Bucureşti R11054537 J40/9775/1998 12/30.11.2004 39/29.10.2018 7 17. SNTFC «C.F.R. Călători» – S.A., localitatea Bucureşti R11054545 J40/9764/1998 11/30.11.2004 4/27.07.2018 7″

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi infrastructurii, nr. 1.561/2022 privind lista funcţiilor şi meseriilor cu atribuţii şi responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare sau cu metroul (Ordinul nr. 1.561/2022) Anexa nr. 1 Lista funcţiilor şi meseriilor cu atribuţii şi responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare ” 16. Impiegat de mişcare, şef tură mişcare (din activitatea administratorului şi gestionarilor de infrastructură şi a operatorilor de transport feroviar)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

În speţă, reclamantul este angajat la Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Braşov, Divizia Trafic, în funcţia de operator circulaţie, şi a îndeplinit funcţiile de operator circulaţie în regulatorul de circulaţie în perioada 1 martie 1999-24 septembrie 2024 şi impiegat de mişcare în perioada 20 ianuarie 1992-1 martie 1999.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. xxx din 31 ianuarie 2025 emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare, cu valorificarea Adeverinţei nr. x/1.388 din 25.09.2024, eliberată de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Braşov, privind activitatea realizată în condiţii speciale aferent perioadei 20 ianuarie 1992-24 septembrie 2024, precum şi obligarea acesteia la plata diferenţei de pensie rezultate şi a dobânzii legale penalizatoare, cu actualizarea indicelui de inflaţie, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

În motivarea cererii s-a arătat că nu a fost valorificată Adeverinţa nr. x/1.388 din 25.09.2024, privind activitatea realizată în condiţii speciale, respectiv perioada şi funcţia exercitată cu atribuţii şi responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare, conform anexei nr. 1 nr. crt. 16 din Ordinul nr. 1.561/2022, norme prin care legiuitorul a reglementat, conform dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 360/2023, încadrarea locurilor de muncă din domeniul circulaţiei feroviare în condiţii speciale.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, susţinând, în esenţă, că Adeverinţa nr. x/1.388 din 25.09.2024 nu îndeplineşte condiţiile legale pentru aplicarea unei reduceri a vârstei standard de pensionare întrucât aceasta nu atestă că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 reclamantul a fost încadrat în condiţii speciale de muncă.

La termenul din 6 iunie 2025, Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă a dispus sesizarea instanţei supreme în vedere pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a arătat că de dezlegarea chestiunii de drept în discuţie depinde soluţionarea cauzei, iar din verificările efectuate a rezultat că asupra acestei probleme de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat, iar aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii ori al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, instanţa de trimitere a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune astfel de condiţii, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în măsura în care aceasta nu a lămurit deja problema de drept incidentă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere consideră că o precizare a punctului său de vedere ar echivala cu o antepronunţare în cauză, astfel că nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebărilor adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară redarea jurisprudenţei instanţelor naţionale cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 65 din 28 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 1.740/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1281 din 18 decembrie 2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.140/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „corespondenţa claselor de salarizare, astfel cum au fost modificate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători «C.F.R. Călători» – S.A. pe anii 2023-2024 înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 388 din 13.12.2023”.

Prin Decizia nr. 175 din 19 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 2.686/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 3 iulie 2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 288/121/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea dispoziţiilor art. 111 şi 134 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, timpul afectat pauzei de masă, neinclus în programul zilnic de 8 ore, poate fi considerat timp de muncă sau muncă suplimentară, dacă angajatorul nu a prevăzut acest timp de pauză în contractul individual de muncă, ci doar în regulamentul intern, fără a descrie în mod explicit modalitatea de exercitare a pauzei de masă, iar angajatul este în incinta unităţii angajatorului şi la dispoziţia acestuia. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea de faţă este fundamentată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Întrucât dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie, conform prevederilor art. 4 din ordonanţa de urgenţă, completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligaţia să se conformeze cerinţelor instituite prin art. 520 din Codul de procedură civilă, respectiv să indice motivele care susţin admisibilitatea sesizării din perspectiva tuturor condiţiilor care decurg din prevederile art. 1 şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

Această cerinţă nu este îndeplinită în cazul de faţă, în cuprinsul încheierii de sesizare neregăsindu-se argumente care să susţină admisibilitatea sesizării prin raportare la domeniul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conturat prin prevederile art. 1.

Dimpotrivă, verificarea actelor de procedură din dosarul în care a fost formulată sesizarea relevă faptul că litigiul nu priveşte stabilirea drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, ci ale unei persoane angajate în cadrul unei companii naţionale înfiinţate prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, pe un post de execuţie, care nu se încadrează în vreuna din familiile ocupaţionale de funcţii bugetare prevăzute în anexele nr. I-IX ale Legii-cadru nr. 153/2017.

Se reţine, în acest context, că anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar; au fost create, astfel, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. I), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. II), „Cultură” (anexa nr. III), „Diplomaţie” (anexa nr. IV), „Justiţie” şi Curtea Constituţională (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. VI), „Administraţie” (anexa nr. VIII) şi funcţiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. nu are calitatea de autoritate ori de instituţie publică, ci este organizată sub forma juridică a societăţii pe acţiuni.

Analiza cadrului legislativ care reflectă modalitatea în care a fost înfiinţată indică faptul că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998), s-a decis ca Societatea Naţională a Căilor Ferate Române să fie reorganizată, prin divizare, într-o companie naţională, în societăţi naţionale şi societăţi comerciale; acestea sunt, potrivit art. 47 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, Compania Naţională de Căi Ferate – „C.F.R.” – S.A., al cărei obiect de activitate, în principal, este administrarea infrastructurii feroviare; Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă – „C.F.R. – Marfă” – S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate efectuarea transportului feroviar public de mărfuri; Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători – „C.F.R. – Călători” – S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate efectuarea transportului feroviar public de călători; Societatea de Administrare Active Feroviare – „S.A.A.F.” – S.A., al cărei obiect de activitate, în principal, este administrarea excedentului de active rezultat din divizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, şi Societatea de Servicii de Management Feroviar „S.M.F.” – S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate asigurarea serviciilor financiar-contabile, administrarea creditelor externe şi asigurarea serviciilor juridice.

În aplicarea art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998, care a impus necesitatea emiterii de hotărâri ale Guvernului, care să reglementeze organizarea şi funcţionarea companiei naţionale, a societăţilor naţionale şi a celor comerciale prevăzute la art. 47, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 581/1998), organizată, potrivit art. 1 alin. (1), ca societate comercială pe acţiuni, care, potrivit art. 6, desfăşoară activităţi de interes public naţional în scopul realizării transportului feroviar public şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării, având ca obiect principal de activitate gestionarea infrastructurii feroviare şi punerea acesteia la dispoziţie operatorilor de transport feroviar, în condiţiile legii, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare din România în concordanţă cu standardele europene, în scopul asigurării compatibilităţii şi interoperabilităţii cu sistemul de transport feroviar european, organizarea, planificarea, coordonarea şi controlul activităţilor de administrare, exploatare, întreţinere şi reparare a infrastructurii feroviare, desfăşurarea activităţilor industriale şi de servicii conexe pentru asigurarea funcţionării infrastructurii feroviare, gestionarea patrimoniului auxiliar feroviar.

Analiza dispoziţiilor art. 22 şi 24 din această hotărâre a Guvernului demonstrează că statul alocă venituri publice doar în scopul finanţării obligaţiilor de serviciu public social îndeplinite de compania naţională în discuţie (de exemplu, pentru acoperirea cheltuielilor de investiţii, modernizări, dezvoltări, reparaţii capitale, lucrări ocazionate de repunerea în funcţiune a infrastructurii feroviare publice, afectată ca urmare a unor calamităţi naturale sau dezastre, precum şi pentru investiţii pentru realizarea proiectelor de importanţă naţională, care asigură integrarea României în sistemul de transport european), în timp ce veniturile Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A., folosite, între altele, pentru plata salariilor personalului angajat, se constituie din sumele corespunzătoare din tariful de utilizare a infrastructurii, din chirii şi din valorificarea deşeurilor refolosibile rezultate din reparaţii, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu şi din alte activităţi proprii; similar, în cazul celorlalte entităţi înfiinţate ca urmare a reorganizării Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, sumele alocate de la bugetul de stat se utilizează exclusiv în scopul finanţării obligaţiilor de serviciu public social îndeplinite de societatea de transport în discuţie [a se vedea, cu titlu de exemplu, art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 584/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare, sau art. 13 alin. (3) – (5) din Hotărârea Guvernului nr. 582/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările ulterioare].

Pornind de la această premisă, care a reliefat că statul nu alocă venituri publice pentru costul cu salariile personalului angajat, se observă că art. 24 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 prevede că drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc de către consiliul de administraţie pentru personalul de conducere şi prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuţie, fără nicio trimitere la vreun act normativ.

Desigur, cadrul legislativ incident cuprinde şi Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările ulterioare, însă indicarea, în art. 11 alin. (1) lit. a) din această lege, a faptului că salariul lunar este compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii, prime şi alte adaosuri al căror cuantum se stabileşte conform legii, contractului individual de muncă şi/sau contractului colectiv de muncă nu este un argument pentru a se conchide că personalul feroviar este plătit din fonduri publice, de vreme ce art. 17, conferind salariului lunar caracter confidenţial, menţionează că el reprezintă un element esenţial al contractului individual de muncă şi este stabilit cu respectarea legii şi a contractului colectiv de muncă, iar art. 18 oferă doar reperele minime (salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi coeficienţi minimi de ierarhizare) în raport cu care se calculează salariul de bază în unităţile feroviare.

Cum contractul colectiv de muncă la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. pe anii 2023-2024 înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 378 din 15.12.2023 prevede, în art. 6, că „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, stabilit pe bază de negociere, cu respectarea prevederilor prezentului contract colectiv de muncă şi a legislaţiei în vigoare”, se impune concluzia că drepturile de salarizare ale personalului de execuţie din cadrul acestei societăţi de transport sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea cerinţelor minimale ale legii, dar nu prin lege.

Această împrejurare este suficientă pentru a demonstra că litigiul dedus spre judecată instanţei de trimitere nu se circumscrie domeniului specific de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa nefiind învestită cu judecarea unei cereri privind stabilirea drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, condiţii în care se propune respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate.