Decizia nr. 107 din 9 decembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.975/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.620/3/2024, de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.849/105/2022, de Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 5.826/109/2022* şi nr. 656/109/2023 şi de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.993/108/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtul Ministerul Apărării Naţionale. De asemenea, au fost depuse la dosar trei amicus curiae.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 25 iunie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept referitoare la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, precum şi modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei cu privire la aceste drepturi, sesizarea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.975/1/2024.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate cu nr. 2.115/1/2024, nr. 2.251/1/2024 şi nr. 2.252/1/2024 sesizările formulate de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă şi Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aceleaşi chestiuni.

De asemenea, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cu nr. 2.339/1/2024 sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.993/108/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în contextul în care drepturile pretinse prin aceste acţiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă se raportează doar la un moment obiectiv, reprezentat de data naşterii dreptului de creanţă, sau au în componenţa lor şi un element subiectiv care presupune determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului reclamat, similar cu reglementarea art. 2.523 din Codul civil.

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectele sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2.115/1/2024, nr. 2.251/1/2024, nr. 2.252/1/2024 şi nr. 2.339/1/2024 la Dosarul nr. 1.975/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Constituţia României Art. 108 alin. (4) – „(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.”

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) Art. 11 alin. (2) – ” (2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: (…) b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.”

Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) – în prezent abrogată ” Art. 1. – (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii, astfel: a) ofiţerii – 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi/persoană. (…) Art. 3. – Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.”

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958) ” Art. 3. – Termenul prescripţiei este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizaţiile socialiste, de 18 luni. (…) Art. 7. – Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.”

Codul civil ” Art. 2.523. – Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.”

Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 18 octombrie 2022 (Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008) III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 5 februarie 2024 cu nr. 3.620/3/2024, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata diurnei de 40 dolari americani pe zi şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere în cuantum de 1 dolar american pe zi, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.

În motivare reclamantul a susţinut că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioada în care a participat la misiunea ONU de menţinere a păcii din Georgia (1 martie 2005-3 martie 2006) şi perioada în care a participat la misiunea Detaşamentul special Irak (28 ianuarie 2007-7 august 2007).

Prin aceeaşi cerere a solicitat inclusiv repunerea în termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse de la data scadenţei obligaţiei de plată a acestora.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În apărare a susţinut că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 57 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 138/1999), art. 171 alin. (1) din Codul muncii, art. 1 raportat la art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă la data detaşării reclamantului în vederea executării misiunilor.

A mai arătat că reclamantul a avut acces la Compartimentul de documente clasificate al unităţii în care şi-a desfăşurat activitatea, deci inclusiv la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

De altfel, acesta putea lua cunoştinţă de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 începând cu data de 3 iulie 2017, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 30 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia au fost evocate prevederi din această hotărâre.

În plus, reclamantul trebuia să ia cunoştinţă de conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 18 octombrie 2022 a Hotărârii Guvernului S-639/2008, care a adus modificări celei dintâi hotărâri.

Pe fondul cauzei a arătat că reclamantul a beneficiat de o sumă zilnică cu titlu de diurnă de misiune (MSA), care a fost suportată de ONU, astfel încât acesta nu mai poate beneficia de aceleaşi drepturi pretinse în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, întrucât s-ar ajunge la o dublă plată pentru prima misiune.

Referitor la cea de-a doua misiune, pârâtul a precizat că Ministerul Apărării Naţionale i-a acordat reclamantului drepturile de diurnă în valută şi i-a acoperit cheltuielile pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere, calculate de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară. B. Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17 noiembrie 2022 cu nr. 4.849/105/2022, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata diurnei în valută actualizată la data plăţii cu indicele de inflaţie, pentru participarea la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonă de operaţii, respectiv pentru participarea defunctului în Misiunea ONU în perioada 14 septembrie 2006-31 martie 2007 şi acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere, actualizate la data plăţii cu indicele de inflaţie.

În motivare, reclamanţii au mai solicitat instanţei să constate că nu a intervenit prescripţia, iar, în subsidiar, că termenul de prescripţie a fost întrerupt pentru pretenţiile solicitate.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În apărare a susţinut că autorul reclamanţilor a beneficiat de drepturile în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. b) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv diurna în valută şi suma stabilită pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, calculate de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii.

A mai arătat că drepturile băneşti au fost achitate în integralitate de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Statul Major al Forţelor Terestre, prin virament bancar în contul în valută al autorului reclamanţilor, deschis în acest scop. C. Dosarul nr. 5.826/109/2022* al Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia civilă şi, în urma declinării, pe rolul Secţiei pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu nr. 5.826/109/2022*, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata diurnei în valută şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.

În motivare, reclamantul a arătat că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioadele în care a participat la misiunile din Teatrul de Operaţii Irak şi Afganistan (2005-2015).

Prin aceeaşi cerere a solicitat şi repunerea în termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse de la data scadenţei obligaţiei de plată a acestora.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând apărări similare cu cele prezentate în dosarele anterior menţionate. D. Dosarul nr. 656/109/2023 al Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 656/109/2023, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata diurnei în valută şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.

În motivare, reclamantul a arătat că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioadele în care a participat la misiunile din Teatrul de Operaţii Afganistan în perioada 2010-2015.

Prin aceeaşi cerere a solicitat şi repunerea în termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse de la data scadenţei obligaţiei de plată a acestora.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând apărări similare cu cele expuse în dosarele anterior menţionate. E. Dosarul nr. 2.993/108/2022* al Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale cu nr. 2.993/108/2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară Arad la plata diurnei în valută în cuantum de 40 dolari USD/zi şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.

În motivare, reclamantul a arătat că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi ale Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioada din 5 decembrie 2004 şi 7 decembrie 2005, în care a participat la misiunea ONU de menţinere a păcii din Liberia.

Prin Sentinţa civilă nr. 318 din 6 aprilie 2023, Tribunalul Arad – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Unitatea Militară Arad şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamantul a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 998 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a casat-o, şi a trimis cauza spre o nouă judecată unuia dintre completele specializate în cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Secţiei a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Arad, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată cu nr. 2.993/108/2022*.

Prin Sentinţa civilă nr. 203 din 13 februarie 2024, Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Unitatea Militară Arad şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie a început să curgă şi s-a împlinit în perioada în care era în vigoare Decretul nr. 167/1958, fiind supusă în întregime dispoziţiilor acestuia.

După evocarea dispoziţiilor art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, tribunalul a constatat că acţiunea are ca obiect plata unor sume de bani pentru participarea la misiunea internaţională de menţinere a păcii sub egida ONU, care a avut loc în perioada cuprinsă între 5 decembrie 2004 şi 7 decembrie 2005 în Liberia, termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse împlinindu-se la data de 8 decembrie 2008.

Prima instanţă a apreciat că reclamantul ar fi putut cunoaşte drepturile salariale cuvenite cel mai târziu la data de 27 iulie 2015, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, întrucât art. I pct. 11 din această hotărâre face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Prin urmare, reclamantul nu s-a aflat în imposibilitate de a cunoaşte existenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, acesta nefăcând niciun demers în acest sens. Nefiind invocate împrejurări care să se circumscrie cazurilor de întrerupere ori suspendare a termenului de prescripţie, tribunalul a apreciat că acţiunea este prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs, care a fost recalificat de instanţa de control judiciar ca fiind apel.

Autorul căii de atac a susţinut că în materia conflictelor de muncă obligaţia de informare revine angajatorului, care trebuia să comunice Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

În continuare, a arătat că naşterea dreptului material la acţiune coincide cu momentul la care titularul dreptului a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, conform art. 2.523 din Codul civil.

În final, recurentul a conchis că nepublicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, dublată de neîndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la conţinutul acestei hotărâri relevă că nu i se poate imputa lipsa unor diligenţe în vederea cunoaşterii drepturilor pretinse.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare a susţinut că recurentul a avut acces la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, însă nu a întreprins niciun demers în acest sens. Chiar şi în situaţia în care recurentul nu ar fi deţinut autorizaţia de acces la documente clasificate, acesta nu a dovedit că ar fi solicitat consultarea acestui act normativ şi că accesul i-a fost restricţionat de către instituţia militară. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Titularii sesizărilor au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens au menţionat că de lămurirea chestiunilor de drept invocate ce vizează acordarea drepturilor băneşti cadrelor militare care au participat la misiuni externe sub egida ONU, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi al Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, precum şi modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei cu privire la aceste drepturi depinde soluţionarea pe fond a cauzelor.

De asemenea, instanţa supremă nu a statuat asupra acestor chestiuni de drept, care nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În acest sens s-a arătat că problema de drept referitoare la interpretarea art. 7 din Decretul nr. 167/1958 nu a fost tranşată prin Decizia nr. 18 din 29 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici prin Decizia nr. 10 din 21 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, întrucât aceste decizii au fost pronunţate în interpretarea art. 2.523 din Codul civil. V. Punctele de vedere ale părţilor

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Timişoara a apreciat că art. 7 din Decretul nr. 167/1958 are un conţinut diferit faţă de art. 2.523 din Codul civil, stabilind exclusiv un moment obiectiv pentru începutul prescripţiei, şi anume naşterea dreptului la acţiune. În acelaşi timp, legiuitorul instituie şi o prezumţie legală în sensul că data la care s-a născut efectiv dreptul la acţiune coincide cu momentul la care titularul său a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea acestui drept.

Dat fiind că, sub imperiul Decretului nr. 167/1958, începutul termenului de prescripţie nu era condiţionat de vreun alt moment la care creditorul, fără culpa sa, ar fi aflat sau ar fi trebuit să afle cu întârziere de naşterea dreptului său, singurul remediu pentru situaţiile în care termenul de trei ani se împlinea, fără culpa sa, a fost instituţia repunerii în termen reglementată de art. 19 din acelaşi act normativ.

De altfel, opiniile doctrinare au justificat instituţia repunerii în termenul de prescripţie prin prisma intenţiei legiuitorului de a înlătura contradicţia ce putea apărea între prezumţia că naşterea dreptului este cunoscută de reclamant şi situaţia în care titularul dreptului la acţiune se afla în imposibilitate de a cunoaşte naşterea dreptului.

Nu în ultimul rând, interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 în sensul arătat mai sus este în concordanţă cu normele art. 171 alin. (1) din Codul muncii [text care exista şi în varianta iniţială a Codului muncii în conţinutul art. 166 alin. (1)], care statuează că „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curţile de apel Bacău, Bucureşti, Cluj, Galaţi, Iaşi, Ploieşti şi Târgu Mureş au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestor chestiuni.

Cu privire la prima chestiune de drept ce vizează modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei pentru pretinderea drepturilor reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 s-au conturat mai multe opinii.

Astfel, într-o primă opinie teoretică, comunicată de colectivele de judecători, s-a apreciat că termenul de prescripţie pentru pretinderea drepturilor băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 a început să curgă de la data la care beneficiarii acestor drepturi au cunoscut conţinutul actelor normative respective (curţile de apel Galaţi şi Târgu Mureş şi Tribunalul Ialomiţa).

S-a argumentat că hotărârile anterior menţionate au caracter militar, fiind acte normative clasificate, care nu se publică în Monitorul Oficial al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000. În consecinţă, angajatorului îi revine obligaţia comunicării actelor normative respective, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti, Târgu Mureş şi tribunalele Braşov, Bucureşti şi Ialomiţa.

Într-o a doua opinie teoretică, comunicată de colectivele de judecători, s-a apreciat că termenul de prescripţie pentru pretinderea drepturilor băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 a început să curgă de la data la care beneficiarii acestor drepturi au avut posibilitatea de a cunoaşte conţinutul actelor normative respective.

S-a argumentat că beneficiarii drepturilor puteau cunoaşte atât existenţa, cât şi întinderea acestor drepturi de la data declasificării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008 (Curtea de Apel Bacău şi tribunalele Cluj şi Giurgiu).

În sensul acestei a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Bacău, Bucureşti, Cluj şi tribunalele Alba, Bucureşti, Cluj, Maramureş, Prahova, Sibiu, Vâlcea.

A fost exprimată şi o opinie teoretică nuanţată în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care beneficiarii acestor drepturi puteau lua cunoştinţă de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 prin consultarea bazei de date interne la care aveau acces în calitate de militari (tribunalele Ilfov şi Teleorman).

În sensul acestei opinii nuanţate au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Tribunalul Cluj.

Referitor la a doua chestiune de drept ce vizează acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 s-au conturat două opinii.

Într-o primă opinie teoretică, comunicată de Tribunalul Vaslui, s-a apreciat că drepturile băneşti pretinse în temeiul actelor normative anterior evocate pot fi acordate numai în măsura în care aceste drepturi nu au fost compensate prin sumele acordate de partenerii externi din cadrul misiunilor NATO sau ONU, în considerarea riscului la care a fost supus personalul militar care a participat la misiuni în afara teritoriului statului român.

În sensul acestei prime opinii teoretice au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Oradea, Piteşti şi tribunalele Bucureşti, Călăraşi şi Prahova.

Într-o a doua opinie teoretică, comunicată de Tribunalul Buzău, s-a apreciat că drepturile băneşti pretinse în temeiul acestor acte normative pot fi acordate independent de sumele primite în compensare din partea organismelor internaţionale, în considerarea riscului la care a fost supus personalul militar care a participat la misiuni în afara teritoriului statului român.

În sensul acestei a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Bacău, Braşov, Constanţa şi Tribunalul Sibiu.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizărilor conexate.

Astfel, prin Decizia nr. 30 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din anexa nr. VII a Legii nr. 284/2010, raportate la prevederile art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi la dispoziţiile art. 6, art. 13 şi art. 15 alin. (2) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 310/2009, personalul care participă la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român, căruia i-au fost acoperite cheltuielile cu hrana, nu beneficiază de contravaloarea financiară neimpozabilă a normei de hrană.”

Prin Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.”

Prin Decizia nr. 18 din 29 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 21 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.523 din Codul civil, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar determină momentul obiectiv de la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască existenţa drepturilor reclamate având ca obiect drepturi băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop.”

Prin Decizia nr. 10 din 21 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a respins ca inadmisibilă sesizarea ce vizează următoarea problemă de drept: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.523 din Codul civil, trebuia beneficiarul să cunoască drepturile financiare cuvenite, cu consecinţa curgerii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune împotriva sa, în condiţiile în care acesta nu a efectuat demersuri în vederea aflării conţinutului Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ ce are caracter militar, nepublicat în Monitorul Oficial al României şi necomunicat pe nicio altă cale beneficiarilor drepturilor, dar la a cărui existenţă s-a făcut trimitere în anumite acte legislative publicate în Monitorul Oficial, fără ca în cuprinsul acestor acte legislative să se fi prevăzut conţinutul hotărârii de guvern nepublicate.”

Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.” X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, sintetizând chestiunile asupra cărora instanţele de trimitere au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare prealabilă, se constată că aspectele în discuţie sunt legate de: a) incidenţa şi condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, respectiv dacă drepturile băneşti, constând în plata diurnei de 40 dolari americani pe zi şi acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere în cuantum de 1 dolar american pe zi, reglementate de aceste dispoziţii legale, pentru perioadele în care personalul care a participat la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român (Georgia, Irak, Afganistan, Liberia), se cuvin acestuia chiar dacă, în aceeaşi perioadă, personalul participant la misiuni a beneficiat de o sumă zilnică cu titlu de diurnă de misiune (MSA), care a fost suportată de organizaţia internaţională sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea (Sesizarea nr. 1.975/1/2024 formulată în Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; Sesizarea nr. 2.115/1/2024 formulată în Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă; Sesizarea nr. 2.251/1/2024 formulată în Dosarul nr. 5.826/109/2022*, precum şi Sesizarea nr. 2.252/1/2024 formulată în Dosarul nr. 656/109/2023, ambele dosare aflate pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale); b) modalitatea de determinare a începutului curgerii termenului de prescripţie în ce priveşte dreptul la acţiune având ca obiect pretenţiile băneşti mai sus menţionate (Sesizarea nr. 1.975/1/2024 formulată în Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; Sesizarea nr. 2.115/1/2024 formulată în Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă; Sesizarea nr. 2.251/1/2024 formulată în Dosarul nr. 5.826/109/2022*, precum şi Sesizarea nr. 2.252/1/2024 formulată în Dosarul nr. 656/109/2023, ambele dosare aflate pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale); c) dacă, în contextul în care drepturile pretinse prin aceste acţiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă se raportează doar la un moment obiectiv, reprezentat de data naşterii dreptului de creanţă, sau au în componenţa lor şi un element subiectiv care presupune determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului reclamat, similar cu reglementarea art. 2.523 din Codul civil (Sesizarea nr. 2.339/1/2024 formulată în Dosarul nr. 2.993/108/2022* al Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale).

Examinând condiţiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanşarea mecanismului de interpretare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizările au fost transmise instanţei supreme în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 şi care, potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, prin urmare şi cu prevederile art. 519 şi următoarele din acest cod.

Sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este stabilită de art. 1 alin. (1)-(3) din acest act normativ care statuează că: ” Art. 1. – (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Pe de altă parte, în acord cu prevederile generale cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă, ce constituie dreptul comun în ce priveşte procedura pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Derogatoriu de la dispoziţiile generale cuprinse în Codul de procedură civilă, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 statuează că „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Reţinând că sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este limitată la litigiile enumerate la art. 1 din ordonanţa de urgenţă, celelalte aspecte derogatorii pe care acest act normativ le mai instituie, în raport cu reglementarea generală cuprinsă în Codul de procedură civilă, sunt cele legate de înlăturarea cerinţei noutăţii chestiunii de drept de care depinde soluţionarea pe fond a litigiului şi de împrejurarea că titular al sesizării pot fi atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar în faţa căreia se află litigiul în curs de judecată.

În acest context, pentru admisibilitatea sesizării instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, rămân incidente toate celelalte cerinţe impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, iar evaluarea jurisprudenţei obligatorii anterioare a instanţei supreme se impune a fi realizată în acord cu aceste derogări, dezlegările anterioare fiind obligatorii, cu excepţia acelor situaţii în care sesizările au fost respinse pentru neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la titularul sesizării ori la caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei.

Coroborând dispoziţiile speciale cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu prevederile generale ale art. 519 din Codul de procedură civilă, se constată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: – să privească un litigiu în curs de judecată care să aibă ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – litigiul să se afle pe rolul unui complet învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în căile de atac; – să fie vorba despre o chestiune de drept care să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizii interpretative obligatorii anterioare, şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept.

Evaluând sesizările conexate, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că primele două cerinţe de admisibilitate sunt întrunite.

Astfel, litigiile în cadrul cărora s-au formulat sesizările, ce au fost conexate la nivelul instanţei supreme, întrucât privesc lămurirea aceloraşi chestiuni, se află în curs de judecată fie în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Prahova – Secţia I civilă, fie în stadiul apelului la Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pe de altă parte, obiectul acestor litigii îl constituie pretenţii băneşti de natură salarială, decurgând din raporturile de serviciu ale reclamanţilor cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, înscriindu-se aşadar în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Nu sunt însă întrunite celelalte două condiţii de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, întrucât aspectele sesizate de instanţele de trimitere fie au fost lămurite prin decizii interpretative anterioare ale instanţei supreme, fie nu constituie „chestiuni de drept” în înţelesul pe care această sintagmă l-a dobândit în timp prin jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată în procedura de pronunţare a unei hotărâri prealabile, reprezentând chestiuni de fapt ale căror constatare şi apreciere sunt de competenţa exclusivă a instanţelor învestite cu soluţionarea litigiului.

În acest sens, cu privire la prima chestiune de drept a cărei lămurire s-a solicitat, cea legată de sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că divergenţa de opinie dintre părţile litigante, cu privire la aplicarea acestor dispoziţii legale, s-a ivit într-un singur litigiu, dintre cele în care s-au formulat sesizări înregistrate la instanţa supremă ce au fost ulterior conexate, respectiv în Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Din lectura actelor de procedură depuse de părţi se observă că divergenţa privind incidenţa şi interpretarea normei pleacă de la susţinerea reclamantului conform căreia ar fi îndreptăţit la plata drepturilor băneşti solicitate şi recunoscute de prevederile legale invocate, pe de o parte, în contrast cu poziţia procesuală a pârâtului potrivit căreia, de vreme ce reclamantul a beneficiat de o sumă zilnică cu titlu de diurnă de misiune (MSA – Mission Subsistence Allowance), ce a fost suportată şi acordată de ONU, nu mai poate beneficia de drepturile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, astfel că prevederile din acest act normativ nu ar mai avea incidenţă în împrejurările date. De asemenea, potrivit poziţiei procesuale a pârâtului, reclamantul nu ar putea beneficia încă o dată de dreptul înscris în art. 3 din acelaşi act normativ (acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere în cuantum de 1 dolar american pe zi) deoarece ac