ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 47/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.192/1/2024, la care a fost atașat Dosarul nr. 1.193/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările formulate de Tribunalul Alba - Secția I civilă, în dosarele nr. 2.450/203/2022 și nr. 1.005/203/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizărilor

Tribunalul Alba - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 aprilie 2024, în Dosarul nr. 2.450/203/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă: - criteriile avute în vedere de instanță la stabilirea penalităților de întârziere prin încheierea pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot fi analizate și avute în vedere la reducerea penalității în cadrul contestației la executare formulate cu privire la oricare dintre încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, indiferent dacă debitorul a executat sau nu obligația de a face și chiar dacă nu a dovedit existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării; - penalitățile de întârziere stabilite prin oricare dintre încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă vor putea fi reduse și atunci când debitorul execută parțial obligația de a face și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea parțială a executării; - penalitățile de întârziere stabilite prin oricare dintre încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă mai pot fi executate în situația în care creditorul însuși deține un titlu executoriu prin care a fost autorizat personal să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligația de a face stabilită în sarcina debitorului."

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 mai 2024, cu nr. 1.192/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 7 octombrie 2024.

La aceeași dată a fost înregistrat și Dosarul nr. 1.193/1/2024, având ca obiect o sesizare identică formulată de aceeași instanță, într-o altă cauză, respectiv în Dosarul nr. 1.005/203/2022 al Tribunalului Alba - Secția I civilă.

Având în vedere identitatea de obiect a celor două acte de sesizare s-a dispus atașarea Dosarului nr. 1.193/1/2024 la sesizarea înregistrată inițial în Dosarul nr. 1.192/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 37 alin. (2) din Regulament. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Codul de procedură civilă: " Art. 906. - (1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. (2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. (3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă. (5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. (6) Încheierea dată în condițiile alin. (4) este executorie. (7) Acordarea de penalități în condițiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condițiile art. 892 sau ale dreptului comun." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la 14 noiembrie 2022, cu nr. 2.450/203/2022, contestatorii au solicitat în temeiul dispozițiilor art. 712 din Codul de procedură civilă: anularea Încheierii nr. 132 din 18 octombrie 2022, emisă în Dosarul execuțional nr. xxx/2022, sau, în subsidiar, anularea parțială a acestei încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare silită, în sensul diminuării onorariului executorului judecătoresc, în limitele legale; anularea tuturor actelor și formelor de executare și suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare; înlăturarea/reducerea penalității de 1.000 lei pe zi de întârziere, în baza art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Prin Sentința nr. 265 din 5 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.450/203/2022, Judecătoria Câmpeni a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare, reținând în considerente că toate actele de executare au avut la bază titlul executoriu reprezentat de o sentință a Judecătoriei Câmpeni, executorie la data de 21 iulie 2022, pronunțată într-un litigiu purtat între intimată și contestatorul din prezenta cauză, prin care acesta din urmă a fost obligat să achite intimatei suma de 134.000 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 23.09.2021-3.02.2022, stabilite prin Încheierea nr. 1.121 din 3 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 788/203/2019.

Prima instanță a reținut că, în lipsa executării obligației, este de prisos analiza motivelor temeinice care au justificat întârzierea executării, cele două condiții fiind cumulative. Faptul că ar fi pus contestatorii la dispoziția intimatei un alt traseu de trecere la fel de comod și ar fi inițiat un proces civil pentru schimbarea servituții de trecere nu poate reprezenta o executare a obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentința nr. 1.334 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Judecătoria Câmpeni în Dosarul nr. 699/203/2009.

Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, debitorii contestatori au susținut că în mod nelegal prima instanță a respins cererea de înlăturare/reducere a penalității, cu privire la o servitute de trecere pe o suprafață de 92 mp teren, aflat în județul Alba, învederând că obstacolul sau impedimentul întâmpinat în executarea obligației de a face este unul absolut și peste care nu se poate trece, care împiedică total, fără vreo altă posibilitate, executarea obligației stabilite prin titlul executoriu, deoarece pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești ar trebui să se procedeze la demolarea Căminului Cultural al Comunei B.

Apelanții-contestatori au mai arătat că pe rolul Judecătoriei Câmpeni se află Dosarul nr. 1.979/203/2021, care are ca obiect cererea prin care au solicitat schimbarea locului de exercitare a servituții de trecere.

Aceeași situație de fapt și de drept se regăsește și în Dosarul nr. 1.005/203/2022 al Tribunalului Alba - Secția I civilă, în care a fost formulată sesizarea atașată ce face obiectul Dosarului nr. 1.193/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la 4 mai 2022, cu nr. 1.005/203/2022, aceiași contestatori au solicitat instanței, în temeiul art. 712 din Codul de procedură civilă, în contradictoriu cu aceeași intimată, să dispună: anularea Încheierii nr. 36 din 11 aprilie 2022, emisă în Dosarul execuțional nr. xx/2022, sau, în subsidiar, anularea parțială a acestei încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare silită, în sensul diminuării onorariului executorului judecătoresc, în limitele legale; anularea tuturor actelor și formelor de executare și suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare; înlăturarea/reducerea penalității de 1.000 lei pe zi de întârziere, în baza art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Prin Sentința nr. 1.031 din 14 decembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.005/203/2022, Judecătoria Câmpeni a respins contestația la executare, reținând că printr-o sentință a Judecătoriei Câmpeni s-a constatat ca nefiind îndeplinită obligația de a face stabilită prin Sentința nr. 1.334 din 29 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 699/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni, fiind obligată debitoarea să achite creditoarei suma de 202.000 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 5.03.2021-22.09.2021.

Totodată, instanța a reținut că debitoarea nu a dovedit că și-ar fi îndeplinit obligația și nici nu a probat existența unor motive temeinice care să justifice întârzierea executării, respectiv eliberarea servituții de trecere spre imobilul care asigură acces la locuința creditoarei, iar formularea unei acțiuni în justiție având ca obiect schimbarea servituții de trecere nu echivalează cu îndeplinirea obligației stabilite printr-o hotărâre definitivă.

Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, debitorii contestatori au susținut că, în mod nelegal, prima instanță a respins cererea de înlăturare/reducere a penalității, pentru o servitute de trecere pe o suprafață de 92 mp teren, aflat în județul Alba, învederând că obstacolul sau impedimentul întâmpinat în executarea obligației de a face este unul absolut și peste care nu se poate trece, ce împiedică total, fără vreo altă posibilitate, executarea obligației stabilite prin titlul executoriu, deoarece pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești ar trebui să se procedeze la demolarea Căminului Cultural al Comunei B.

Apelanții-contestatori au mai arătat că pe rolul Judecătoriei Câmpeni se află Dosarul nr. 1.979/203/2021, care are ca obiect cererea prin care au solicitat schimbarea locului de exercitare a servituții de trecere. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând că există o cauză aflată în curs de judecată, în ultimă instanță, în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului Alba învestit să soluționeze cauza.

Cele două litigii au început după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, contestațiile la executare silită fiind înregistrate pe rolul Judecătoriei Câmpeni la 7 noiembrie 2022, respectiv 4 mai 2022, iar cererile de executare silită au fost formulate la 15 septembrie 2022, respectiv 9 martie 2022.

Chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăți de interpretare a dispozițiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, deoarece: - textul de lege prevede alternativ că penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă sunt îndeplinite cumulativ aceleași condiții, și anume: debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, fără a face distincție după cum obligația a fost integral sau parțial executată; - textul de lege în discuție nu se corelează cu prevederile art. 906 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează cuantumul, respectiv procentul penalităților de întârziere diferențiat, după cum este vorba despre obligația de a face care nu este evaluabilă în bani (situație în care penalitatea poate fi de la 100 lei până la 1.000 lei pe zi de întârziere) sau de obligația de a face care are un obiect evaluabil în bani (situație în care penalitatea poate fi de la 0,1% până la 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației), în sensul că nu prevede posibilitatea reducerii penalității în situația în care prin încheierea pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă a fost stabilită o penalitate ce depășește cuantumul/procentul maxim prevăzut și nici posibilitatea modificării penalității atunci când a fost greșit stabilită prin raportare la o obligație de a face neevaluabilă în bani, deși este vorba despre o obligație de a face evaluabilă în bani, sau invers; - textul de lege în discuție nu se corelează cu prevederile art. 904 din Codul de procedură civilă și art. 1.528 din Codul civil, în sensul că nu face nicio referire la conduita creditorului pe parcursul executării silite, respectiv dacă creditorul a fost autorizat el însuși să îndeplinească pe cheltuiala debitorului obligația de a face stabilită în sarcina debitorului; - textul de lege în discuție nu se corelează cu prevederile art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întrucât acest text de lege prevede posibilitatea de a formula contestație la executare silită doar împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, împotriva oricărui act de executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. Or, încheierile pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă nu se încadrează în categoria celor care ar putea fi atacate pe calea contestației la executare silită în condițiile dreptului comun; - textul de lege în discuție nu se corelează cu prevederile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întrucât executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, respectiv al unei încheieri definitive [pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (2) - (4) din Codul de procedură civilă] și nu prevede posibilitatea ca debitorul să invoce pe calea contestației la executare [formulate în condițiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă] motive de fapt/de drept în legătură cu admisibilitatea procedurii reglementate de art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motive de nelegalitate a încheierii respective, nici posibilitatea de a contesta criteriile avute în vedere la stabilirea penalităților de întârziere, de a contesta modul greșit de stabilire a penalităților prin raportare la o obligație de a face neevaluabilă în bani, deși este vorba despre o obligație evaluabilă în bani, sau invers.

Chestiunea de drept sesizată este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și controversate, deoarece debitorul nu are la dispoziție o altă cale ordinară de atac împotriva încheierii pronunțate în temeiul art. 906 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă, în afara contestației la executare speciale, în condițiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Instanța de trimitere a arătat că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare/de aplicare a dispozițiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, întrucât: - în cauză se pune problema inadmisibilității procedurii de executare în condițiile art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, din moment ce creditorul a fost autorizat el însuși să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligația stabilită în sarcina debitorului (fiind pronunțată în acest sens Sentința nr. 605 din 29 mai 2012 în Dosarul nr. 695/203/2012 al Judecătoriei Câmpeni); - în cauză se pune problema legalității încheierii pronunțate în temeiul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât, deși este vorba despre o obligație de a face al cărei obiect este evaluabil în bani (eliberarea traseului unei servituți prin demolarea unor construcții), penalitățile au fost stabilite prin raportare la o obligație neevaluabilă în bani, iar o astfel de inadmisibilitate poate fi constatată de către instanță din oficiu; - pe calea contestației la executare silită formulate, debitorii solicită înlăturarea penalităților de întârziere, invocând un obstacol și un interes public major, respectiv faptul că pentru executarea obligației de a face stabilite în sarcina lor ar trebui să se demoleze Căminul Cultural al Comunei B.; - pe calea contestației la executare silită formulate, debitorii solicită reducerea penalităților de întârziere, raportat la conduita creditorului (care nu locuiește efectiv în comuna B. și nu folosește decât foarte rar acea servitute de trecere), raportat la suprafața redusă de teren afectată servituții (92 mp), precum și la faptul că debitorul a pus la dispoziție creditorului un alt traseu pentru a permite accesul la imobilul în care nu locuiește permanent.

Chestiunea de drept în discuție este nouă, nefiind identificată o practică judiciară conturată a instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

În urma consultării jurisprudenței instanței supreme s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie pronunțată în recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanții-contestatori au apreciat admisibilă și oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la prevederile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Intimata a considerat ca fiind inadmisibilă sesizarea, susținând că nu este o chestiune de noutate, raportat la practica judiciară a Tribunalului Alba.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut că, în virtutea principiului legalității căii de atac, consacrat expres prin art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, contestația la executare prevăzută de art. 906 alin. (5) din același cod este singura cale de atac pe care debitorul o are la dispoziție în cadrul procedurii de executare silită a unei obligații de a face.

Această contestație la executare are un caracter special, în sensul că se poate solicita doar reducerea ori înlăturarea penalității aplicate debitorului, iar admisibilitatea ei este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: debitorul a executat obligația de a face prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

Calea de atac nu poate fi considerată efectivă, iar dreptul la apărare al debitorului este iluzoriu, întrucât art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă nu prevede posibilitatea: - reducerii penalității, în cazul executării parțiale a obligației de către debitor; - analizării cuantumului penalității, în cazul în care a fost greșit stabilită cu nerespectarea limitelor prevăzute de art. 906 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă sau prin raportare la o obligație de a face al cărei obiect este neevaluabil în bani, deși este vorba despre o obligație al cărei obiect este evaluabil în bani, sau invers [în speță, obligația de a face este evaluabilă în bani - eliberarea traseului unei servituți prin demolarea unor construcții, însă penalitatea a fost stabilită potrivit dispozițiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă]; - analizării criteriilor avute în vedere la stabilirea penalității aplicate debitorului și reducerea acesteia potrivit principiului proporționalității, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și de conduita creditorului; - înlăturării penalității, în cazul în care creditorul însuși a fost autorizat să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligația de a face stabilită în sarcina acestuia.

În reglementarea actuală, în condițiile în care încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (2), (3) din Codul de procedură civilă nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar, potrivit dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul poate solicita sine die fixarea sumei definitive cu titlu de penalități, respectiv după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația, opinia instanței de trimitere este în sensul că penalitățile aplicate debitorului își pierd efectul cominatoriu (constrângător), iar scopul procedurii este deturnat de la cel prevăzut de lege, în sensul că executarea penalităților (în condițiile în care debitorul nu are nicio cale pentru a contesta criteriile de stabilire și cuantumul acestora) devine mult mai avantajoasă pentru creditor, care nu mai justifică practic un interes pentru executarea propriu-zisă a obligației de a face prevăzute în titlul executoriu, ci preferă îndestularea din sumele stabilite definitiv prin încheierea executorie pronunțată în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ceea ce echivalează cu o îmbogățire fără just temei a creditorului.

În concret, în cauzele de față, ca urmare a executării penalităților definitive stabilite, creditoarea încasează la fiecare 3 luni o sumă exorbitantă, astfel că instanța de sesizare apreciază că se impune interpretarea dispozițiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă printr-o hotărâre prealabilă, în sensul în care să permită posibilitatea: - reducerii penalității și în cazul executării parțiale a obligației de către debitor; - analizării cuantumului penalității, în cazul în care a fost greșit stabilită cu nerespectarea limitelor prevăzute de art. 906 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă sau prin raportare la o obligație de a face al cărei obiect este neevaluabil în bani, deși este vorba despre o obligație al cărei obiect este evaluabil în bani, sau invers; - analizării criteriilor avute în vedere la stabilirea penalității aplicate debitorului și reducerea acesteia potrivit principiului proporționalității, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și de conduita creditorului; - înlăturării penalității, în cazul în care creditorul însuși a fost autorizat să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligația de a face stabilită în sarcina acestuia.

Instanța de sesizare a mai arătat, cu titlu de aspecte apreciate a fi relevante, că, în cauză, se pune problema aplicării în timp a prevederilor actualului Cod de procedură civilă și admisibilitatea procedurii reglementate de art. 906 din Codul de procedură civilă, având în vedere că la baza executării silite stă o hotărâre judecătorească pronunțată sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au fost formulate puncte de vedere argumentate și au fost transmise hotărâri judecătorești cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de față, au rezultat următoarele aspecte:

Cu privire la prima întrebare din sesizare, într-o opinie s-a apreciat că în cadrul contestației la executare formulate împotriva executării silite demarate în temeiul oricăreia dintre încheierile pronunțate în procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu pot fi analizate la reducerea penalității criteriile avute în vedere de instanța care a pronunțat încheierea prevăzută de art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În sensul acestei opinii a fost identificată practică judiciară, fiind exprimate totodată și puncte de vedere teoretice de către judecători.

În a doua opinie, regăsită doar în punctele de vedere teoretice exprimate de judecători, s-a apreciat că toate criteriile avute în vedere de instanță la stabilirea penalităților prin încheierea pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot fi analizate și avute în vedere la reducerea penalităților în cadrul contestației la executare cu privire la oricare dintre încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, doar dacă debitorul a executat obligația de a face și dacă a dovedit existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

Într-o a treia opinie, de asemenea exprimată doar la nivel teoretic, nefiind identificată practică judiciară, s-a apreciat că aceste criterii pot fi avute în vedere chiar dacă debitorul nu a executat obligația de a face și nici nu a dovedit existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, dat fiind faptul că încheierile pronunțate în condițiile art. 906 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă sunt definitive, iar în cadrul contestației la executare este necesar ca debitorului să i se permită să invoce apărări care țin de nelegalitatea executării silite și din această perspectivă.

Cu privire la cea de a doua întrebare, într-o opinie, s-a apreciat că inclusiv în ipoteza în care debitorul execută în parte obligația de a face, însă face dovada unor motive temeinice care au justificat întârzierea parțială a executării, poate obține reducerea penalităților, întrucât textul de lege nu face distincția între executarea integrală sau parțială.

În sensul acestei opinii au fost exprimate puncte de vedere teoretice de către judecători, fără a se identifica practică judiciară.

În a doua opinie, s-a apreciat că penalitatea stabilită prin oricare dintre încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă va putea fi redusă doar în situația în care debitorul execută integral obligația de a face și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, întrucât executarea parțială a obligației echivalează cu neatingerea scopului instituit prin stabilirea penalităților (sumei definitive), respectiv constrângerea debitorului să își execute obligația stabilită printr-un titlu executoriu.

În sprijinul acestei opinii au fost transmise atât hotărâri judecătorești, cu titlu de practică judiciară, cât și puncte de vedere teoretice ale judecătorilor.

Referitor la ultima întrebare, într-o primă opinie, s-a considerat că debitorul nu poate fi obligat la plata unor penalități de întârziere în cazul în care obligația de a face nu presupune faptul său personal.

S-a motivat că, din moment ce nu pot fi aplicate penalități în temeiul art. 906 din Codul de procedură civilă în cazul obligațiilor de a face care nu presupun faptul personal al debitorului, reiese că nu pot fi incidente nici dispozițiile art. 906 alin. (5) din același cod privind reducerea penalităților.

În sensul acestei opinii a fost identificată practică judiciară și au fost exprimate puncte de vedere teoretice de către judecători.

În a doua opinie, susținută doar prin puncte de vedere exprimate la nivel teoretic de judecători, s-a apreciat că penalitățile stabilite prin oricare dintre încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă pot fi executate în situația în care creditorul însuși deține un titlu executoriu prin care a fost autorizat personal să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligația de a face stabilită în sarcina debitorului, dacă nu au fost înlăturate pe calea contestației la executare prevăzute de art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, întrucât legea nu face nicio distincție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Opinia specialiștilor consultați

Prin opinia juridică transmisă de Institutul Național al Magistraturii s-a arătat, în esență, că reducerea penalităților în conformitate cu procedura reglementată de art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă nu se poate realiza în raport cu acele criterii care au fost avute în vedere la aplicarea penalităților prin încheierea prevăzută de art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dacă debitorul nu a executat obligația de a face care implică faptul său personal sau nu a dovedit existența unor motive temeinice care să justifice întârzierea executării. Totodată, reducerea penalităților, în conformitate cu procedura reglementată de art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, nu ar putea avea loc atunci când debitorul a executat parțial obligația, fiind indiferent dacă acesta dovedește existența unor motive temeinice care să justifice întârzierea executării parțiale a obligației. Cât privește cea de a treia întrebare, s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu ridică o problemă de interpretare a dispozițiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Prin opinia juridică transmisă de cadrele didactice ale Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-a arătat, în sinteză, cu privire la prima întrebare din sesizare, că modul în care instanța a stabilit penalitățile de întârziere poate fi analizat în cadrul contestației la executare, deoarece este calea reglementată de legiuitor pentru a fi reduse sau înlăturate penalitățile stabilite. Faptul că art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă permite reducerea sau înlăturarea penalităților nu contrazice principiile stabilite în alin. (2) și (4) ale aceluiași articol, ci oferă instanței de executare posibilitatea de a ajusta penalitățile în funcție de comportamentul efectiv al debitorului. A fost exprimată și opinia potrivit căreia criteriile avute în vedere de către instanța de executare în procedura prevăzută de art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă trebuie avute în vedere la judecarea contestației la executare formulate în baza art. 906 alin. (5) din același cod, aceste criterii făcând parte din considerentele titlului executoriu împotriva căruia contestația este formulată, însă ele nu vor mai putea fi cenzurate sau reinterpretate de instanța învestită să soluționeze contestația la executare, aceste criterii și consecințele lor intrând în autoritatea de lucru judecat a încheierii prevăzute de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în același sens fiind și prevederile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește a doua întrebare s-a apreciat că penalitățile vor putea fi reduse dacă debitorul execută parțial obligația și, în plus, dovedește motivele temeinice care au justificat întârzierea parțială, deoarece odată executată obligația nu se mai justifică plata integrală a penalităților.

Cât privește ultima întrebare, aceasta ridică o falsă problemă prin raportare la domeniul de aplicare a penalităților vizate de art. 906 din Codul de procedură civilă, deoarece aplicarea acestora se face pentru executarea unei obligații de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, ceea ce exclude posibilitatea ca obligația stabilită în sarcina debitorului să fie executată de către creditor.

În opinia specialiștilor Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca utilizarea contestației la executare reglementate de dispozițiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă este posibilă în următoarele situații: - pentru a cenzura criteriile în baza cărora instanța de executare a stabilit prin încheiere definitivă cuantumul penalităților pe zi de întârziere în temeiul alin. (2) al art. 906 din Codul de procedură civilă, chiar dacă obiectul contestației îl constituie încheierea dată în temeiul alin. (4) al aceluiași articol, prin care s-a stabilit cuantumul final al acestor penalități, însă doar dacă debitorul a executat cel puțin parțial obligația de a face stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, dovedind motivele temeinice care au determinat întârzierea în executare; - pentru a reduce cuantumul penalităților și în caz de executare doar parțială a obligației de a face, făcându-se dovada motivelor temeinice care au stat la baza executării parțiale cu întârziere; - pentru a înlătura penalitățile stabilite prin încheierile de la alin. (2) și (4) ale art. 906 din Codul de procedură civilă, în cazul în care creditorul a fost autorizat să îndeplinească obligația pe cheltuiala debitorului.

Prin opinia de specialitate transmisă de Facultatea de Drept a Universității din București s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă: - penalitatea nu poate fi înlăturată sau redusă dacă debitorul nu face dovada cumulativă a executării obligației de a face și a existenței unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării; - penalitățile de întârziere stabilite prin oricare dintre încheierile pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu pot fi reduse și atunci când debitorul execută parțial obligația de a face și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea parțială a executării obligației; - încheierea prin care creditorul a fost autorizat personal să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligația de a face stabilită în sarcina debitorului nu este de natură să conducă de drept la o încetare a efectelor încheierilor prin care au fost stabilite penalitățile de întârziere, pronunțate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Dispozițiile art. 906 din Codul de procedură civilă au făcut obiectul controlului de constituționalitate în numeroase rânduri, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017; Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017; Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017; Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019; Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019; Decizia nr. 491 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 5 noiembrie 2020, sau Decizia nr. 821 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 2 martie 2021, decizii prin care s-a statuat în sensul constituționalității reglementării criticate.

Prin Decizia nr. 395 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 18 octombrie 2023, Curtea Constituțională a arătat că, de altfel, în sensul celor statuate prin jurisprudența instanței de contencios constituțional sunt și cele reținute prin Decizia nr. 30 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023.

Prezintă relevanță și considerentele expuse de Curtea Constituțională în Decizia nr. 665 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 14 februarie 2020, prin care, respingându-se excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-au reținut la paragrafele 25 și 26 următoarele: " 25. Prin urmare, din examinarea reglementării cuprinse în art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă rezultă faptul că posibilitatea înlăturării ori reducerii penalității, pe calea contestației la executare, pentru debitorul care execută integral obligația prevăzută în titlul executoriu și care dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, este un beneficiu acordat de legiuitor debitorului de bună-credință. Acest beneficiu nu constituie, însă, un drept fundamental al debitorului, ci reprezintă un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului în faza executării silite, dreptul protejat de lege fiind titlul executoriu al creditorului, care se bucură de autoritate de lucru judecat. 26. Curtea subliniază, totodată, că o executare silită satisface cerința de a fi în acord cu standardele Convenției europene a drepturilor omului și cu prevederile dreptului intern numai în măsura în care este conformă cu titlul executoriu, efectivă, integrală și realizată cu celeritate. Integralitatea desemnează caracteristica executării silite de a fi condus la realizarea completă a întregii creanțe a creditorului și de a-l fi repus pe acesta în situația în care s-ar fi aflat dacă debitorul și-ar fi executat, în mod benevol, la scadență și integral, obligația, fără să mai fi fost nevoie, astfel, de inițierea procedurii executării silite de către creditor." X. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate mai multe decizii relevante ce au vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 din Codul de procedură civilă.

Astfel, prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități". Se cuvine subliniat că respectiva decizie a interpretat, în interesul legii, prevederile art. 906 alin. (4), în forma anterioară modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018.

Prin Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: "În situația în care prima instanță a respins cererea de fixare a sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalități, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanțe este susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac, respectiv apel?".

Prin Decizia nr. 30 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 28 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018, respectiv dacă dispoziția modificată se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 sau se aplică și cererilor de stabilire a despăgubirilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, indiferent de data la care a fost formulată cererea de executare silită".

Prin Decizia nr. 39 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 27 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Modul de interpretare a dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv să se stabilească dacă creditorul poate solicita fixarea sumei definitive ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități și în ipoteza în care debitorul execută obligația în mai puțin de 3 luni de la data comunicării încheierii pronunțate în baza alin. (2) sau (3) a art. 906 din Codul de procedură civilă".

Prin Decizia nr. 30 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările conexate formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă și, în consecință, a stabilit că: "În măsura în care debitorul a executat obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar și pe parcursul soluționării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obține stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate." Au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate cu privire la următoarea chestiune de drept: "dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligației de a face intuitu personae ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlul de penalitate în condițiile în care obligația a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate sau aceste motive temeinice pot fi invocate și, respectiv, analizate doar pe calea unei contestații la executare, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, ori dispozițiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă se opun stabilirii sumei definitive cu titlu de penalitate în condițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în situația în care, la momentul promovării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă (stabilirea sumei definitive pentru neîndeplinirea obligației de a face intuitu personae stabilite printr-un titlu executoriu), obligația nu era îndeplinită și nici în intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, însă ulterior, în timpul litigiului, a fost îndeplinită această obligație de către debitor".

Prin Decizia nr. 37 din 15 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 19 iulie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă și, în consecință, a stabilit că: "Este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalități, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni." A fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind următoarea chestiune de drept: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalități în ipoteza stingerii obligației ulterior sesizării instanței cu cererea de stabilire a sumei definitive și după trecerea unui interval de cel puțin trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților?", avându-se în vedere că a fost dezlegată prin decizia precitată la paragraful anterior. XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție o interpretare jurisdicțională de principiu a dispozițiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă contestația la executare reglementată prin acest text normativ poate fi utilizată în următoarele situații: a) pentru a cenzura criteriile în baza cărora instanța de executare a stabilit, prin încheiere definitivă, cuantumul penalităților pe zi de întârziere în temeiul alin. (2) al aceluiași articol, indiferent dacă debitorul a executat sau nu obligația de a face și chiar dacă nu a dovedit existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării; b) pentru a reduce cuantumul penalităților, în caz de executare parțială a obligației de a face, făcându-se dovada motivelor temeinice care au stat la baza executării parțiale cu întârziere; c) pentru a înlătura penalitățile stabilite prin încheierile de la alin. (2) și (4) ale aceluiași articol, în cazul în care creditorul a fost autorizat să îndeplinească el însuși obligația stabilită prin titlul originar, pe cheltuiala debitorului.

Pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept esențiale, ivite într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță, de natură să elimine riscul apariției și dezvoltării unei jurisprudențe neunitare printr-o rezolvare de principiu, este legal condiționată, prin textele de lege care asigură cadrul legal al deschiderii acestei proceduri, respectiv art. 519 și art. 520 din Codul de procedură civilă.

În raport cu art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Analiza normei juridice anterior evocate permite concluzia potrivit căreia deschiderea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite, concomitent, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze pendinte, o judecată în curs de soluționare pe rolul unei instanțe; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența l