ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 274/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 204/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Maria-Camelia Drăgușin, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.941/118/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către recurentul-reclamant. Au fost depuse la dosar un amicus curiae și suplimentul întocmit de judecătorii-raportori în completarea capitolului VII din raport, privind jurisprudența instanțelor naționale.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 28 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.941/118/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă prevederile art. 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că baza de calcul al salariului și al sporurilor cuvenite polițiștilor de penitenciare se calculează în funcție de salariul minim brut pe țară garantat anual sau prin raportare la salariul funcției la nivelul anului 2009. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională" Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională Secțiunea a 2-a Soldele de funcție și salariile de funcție Art. 4. - (1) Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la salariu lunar. (2) Salariul lunar se compune din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul Democratic al Polițiștilor de Penitenciare, în numele și pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, reclamanții au solicitat: - recalcularea salariului de funcție pentru anii 2020, 2021, 2022 - cu raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și la plata diferenței dintre salariile recalculate și cele efectiv plătite pentru aceeași perioadă; - recalcularea salariului de funcție începând cu data de 1 ianuarie 2020 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 2.230/2.350 lei, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, precum și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.230/2.350 lei; - recalcularea salariului de funcție începând cu data de 1 ianuarie 2021 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 2.300/2.350 lei, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.300/2.350 lei; - recalcularea salariului de funcție începând cu data de 1.01.2022 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 2.550 lei, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.550 lei; - recalcularea tuturor sporurilor acordate fiecărui salariat începând cu anul 2020 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anii în curs; - plata tuturor drepturilor salariale, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru anii 2020-2023.

Prin Sentința civilă nr. 545 din 12 aprilie 2024, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, pentru perioada 1 ianuarie 2020-23 aprilie 2020 și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, ca nefondată.

În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut, în esență, că reîncadrarea personalului bugetar la data de 1 ianuarie 2010 s-a realizat luând în calcul cuantumul salariului la care era îndreptățit acest personal la nivelul lunii decembrie 2009 și că salariul de funcție stabilit după data de 1 ianuarie 2011 reprezintă, în plan practic, o sumă a cuantumurilor unor elemente salariale avute la 31 decembrie 2009.

Prima instanță a mai reținut că salariul de funcție/salariul funcției de bază al polițiștilor de penitenciare nu a fost mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anii 2020-2022, în continuare respectându-se același cadru, cererea de chemare în judecată fiind vădit nefondată din moment ce se asigură un salariu al funcției de bază și un venit net cu mult peste salariul minim brut pe țară.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a reținut că acțiunea de față se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind un litigiu privind stabilirea și plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Problema de drept prezintă un nivel de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenția instanței supreme, având în vedere că modalitatea de interpretare a Legii-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul mai multor decizii pronunțate de instanța supremă în procesul hotărârii prealabile și al recursului în interesul legii, iar soluționarea prezentei cauze depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Totodată, asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nu a făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenții-reclamanți au învederat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a fi dezlegată chestiunea de drept referitoare la stabilirea aspectului dacă baza de calcul al salariului cuvenit polițiștilor de penitenciare este salariul minim brut pe țară garantat anual sau salariul funcției la nivelul anului 2009 și dacă baza de calcul al sporurilor cuvenite polițiștilor se raportează la salariul minim brut pe țară garantat anual sau salariul funcției la nivelul anului 2009.

În expunerea punctului de vedere au arătat că baza salariului minim brut ce trebuie aplicat este cea din ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 114/2018, nr. 130/2021, nr. 168/2022, fără a avea niciun fel de relevanță salariul funcției de bază la data de 31 decembrie 2009.

Totodată, au considerat că sporurile trebuie raportate tot la salariul minim brut în vigoare, și nu la cel din anul 2009.

Intimatul-pârât nu și-a exprimat părerea cu privire la dezlegarea problemei de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către recurentul-reclamant. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că la calcularea salariului de funcție cuvenit polițiștilor de penitenciare nu trebuie să fie avut în vedere ca bază salariul minim brut pe țară garantat anual, neexistând o dispoziție legală care să prevadă această modalitate de calcul, singura condiție prevăzută de lege prin raportare la această valoare fiind ca salariul de funcție să nu fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată conform art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără ca acest aspect să însemne că în calcularea drepturilor salariale cuvenite polițiștilor se va porni de la valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 iulie 2017, cuantumul brut al salariului de funcție se menține în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, din cuprinsul acestei norme rezultând nivelul cuvenit al acestui drept salarial stabilit de legiuitor începând cu data menționată.

La data de 31 decembrie 2009 salariul lunar cuvenit funcționarilor publici cu statut special era stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, iar prin legile-cadru ulterioare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, stabilindu-se caracterul unitar al acestui sistem, care reprezintă în fapt o reconstrucție salarială a elementelor specific funcției, vechimii și gradului militar/profesional și a unor cuantumuri ale elementelor salariale de care personalul a beneficiat la un moment dat (decembrie 2009), prin preluări succesive ale unui nivel de salarizare aflat în plată în luna decembrie a anului anterior.

Instanța de trimitere a avut în vedere Decizia nr. 15 din 17 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 448/98/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, din răspunsurile transmise a rezultat că la calcularea salariului de funcție cuvenit polițiștilor de penitenciare nu trebuie să fie avut în vedere ca bază salariul minim brut pe țară garantat anual.

S-a argumentat că nu există o dispoziție legală care să prevadă această modalitate de calcul, singura condiție prevăzută de lege prin raportare la această valoare fiind ca salariul de funcție să nu fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată conform art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără ca acest aspect să însemne că în calcularea drepturilor salariale cuvenite polițiștilor se va porni de la valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată. Potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 iulie 2017, cuantumul brut al salariului de funcție se menține în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, din cuprinsul acestei norme rezultând nivelul cuvenit al acestui drept salarial stabilit de legiuitor începând cu data menționată.

S-a arătat că la 31 decembrie 2009 salariul lunar cuvenit funcționarilor publici cu statut special era stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, iar prin legilecadru ulterioare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ulterioare au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, stabilindu-se caracterul unitar al acestui sistem, care reprezintă în fapt o reconstrucție salarială a elementelor specific funcției, vechimii și gradului militar/profesional și a unor cuantumuri ale elementelor salariale de care personalul a beneficiat la un moment dat (decembrie 2009), prin preluări succesive ale unui nivel de salarizare aflat în plată în luna decembrie a anului anterior.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedura de unificare a practicii judiciare a fost pronunțată Decizia nr. 15 din 17 februarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în situația polițiștilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcție al polițiștilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege), și Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 3 și 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării de față îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect stabilirea și acordarea salariului de funcție prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017.

Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanții având calitatea de funcționari publici cu statut special, respectiv polițiști de penitenciare.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în recurs, pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Constanța.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța supremă constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată mai sus.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sesizarea vizează interpretarea prevederilor art. 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă "baza de calcul a salariului și a sporurilor cuvenite polițiștilor de penitenciare se calculează în funcție de salariul minim brut pe țară garantat anual sau prin raportare la salariul funcției la nivelul anului 2009".

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanții din procesul în care a fost formulată sesizarea pretind stabilirea și acordarea salariului de funcție prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neexistând riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

Este de menționat că, deși chestiunea prealabilă vizează interpretarea prevederilor art. 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, instanța de trimitere are de lămurit modalitatea de determinare a salariului de funcție cuvenit polițiștilor de penitenciare în perioada 2020-2022, definit de prevederile art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind "suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată", modul de stabilire a salariilor de funcție fiind reglementat prin art. 12 și 38 din același act normativ, dar și prin actele normative succesive, adoptate în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

Prin urmare, în situația ivirii unei dificultăți de interpretare a normei legale incidente cauzei, cu potențial generator de practică neunitară, instanța de sesizare ar fi trebuit să procedeze la o identificare corespunzătoare a acesteia și să dezvolte raționamentul juridic pentru care s-ar impune activarea mecanismului de pronunțare a unei hotărâri prealabile. Or, din încheierea de sesizare a instanței supreme nu rezultă îndeplinirea unei atari obligații.

De altfel, în privința modalității de interpretare a prevederilor legale aplicabile speței, instanța de fond nu are dificultăți, reținând că textul de lege impune un nivel minim al salariului de funcție, care nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nicidecum o modalitate de calcul al acestuia, chestiune concretizată în situația de fapt redată în actul de sesizare, respectiv "salariul de funcție/salariul funcției de bază al polițiștilor de penitenciar nu a fost mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anii 2020-2022 (...)".

Pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

Un ultim argument în sensul inadmisibilității sesizării decurge din Decizia nr. 15 din 17 februarie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 3.029/1/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 448/98/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă, în situația polițiștilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcție al polițiștilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege) și Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 3 și 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare."

Relevante pentru demersul prezent sunt considerentele redate în paragrafele 64, 66 și 67, prin care s-au reținut următoarele: " 64. Altfel spus, deși nu este prevăzută expressis verbis de art. 519 din Codul de procedură civilă, o condiție a mecanismului de unificare a jurisprudenței este aceea referitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, ea nu îndeplinește cerința a de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, și nici cerința caracterului de noutate și, în concluzie, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare în această ipoteză nu este necesară. (...) 66. În cazul de față, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării. De altfel, procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părților interpretarea unui text de lege. 67. Pe de altă parte, orientarea instanțelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor juridice pe care instanța de trimitere le indică este în sensul că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare - Legea-cadru nr. 284/2010 -, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate, ceea ce conduce la concluzia că problema de drept, astfel cum este prezentată în sesizare, nu este susceptibilă de interpretări diferite, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile necesare pentru a preîntâmpina o jurisprudență neunitară, potrivit scopului acestei proceduri."

În condițiile expuse anterior, reținând neconformitatea sesizării, în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, judecătorii-raportori apreciază că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.

În concluzie, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat.

Pentru aceste considerente, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.