Decizia nr. 274 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 204/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Maria-Camelia Drăguşin, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.941/118/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către recurentul-reclamant. Au fost depuse la dosar un amicus curiae şi suplimentul întocmit de judecătorii-raportori în completarea capitolului VII din raport, privind jurisprudenţa instanţelor naţionale.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 28 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.941/118/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă prevederile art. 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că baza de calcul al salariului şi al sporurilor cuvenite poliţiştilor de penitenciare se calculează în funcţie de salariul minim brut pe ţară garantat anual sau prin raportare la salariul funcţiei la nivelul anului 2009. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională Secţiunea a 2-a Soldele de funcţie şi salariile de funcţie Art. 4. – (1) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la salariu lunar. (2) Salariul lunar se compune din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul Democratic al Poliţiştilor de Penitenciare, în numele şi pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu Penitenciarul Constanţa – Poarta Albă, reclamanţii au solicitat: – recalcularea salariului de funcţie pentru anii 2020, 2021, 2022 – cu raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi la plata diferenţei dintre salariile recalculate şi cele efectiv plătite pentru aceeaşi perioadă; – recalcularea salariului de funcţie începând cu data de 1 ianuarie 2020 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 2.230/2.350 lei, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, precum şi toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.230/2.350 lei; – recalcularea salariului de funcţie începând cu data de 1 ianuarie 2021 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 2.300/2.350 lei, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu şi toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.300/2.350 lei; – recalcularea salariului de funcţie începând cu data de 1.01.2022 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 2.550 lei, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu şi toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.550 lei; – recalcularea tuturor sporurilor acordate fiecărui salariat începând cu anul 2020 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anii în curs; – plata tuturor drepturilor salariale, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu şi toate sporurile aferente prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru anii 2020-2023.

Prin Sentinţa civilă nr. 545 din 12 aprilie 2024, Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, pentru perioada 1 ianuarie 2020-23 aprilie 2020 şi a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Constanţa – Poarta Albă, ca nefondată.

În considerentele acestei sentinţe tribunalul a reţinut, în esenţă, că reîncadrarea personalului bugetar la data de 1 ianuarie 2010 s-a realizat luând în calcul cuantumul salariului la care era îndreptăţit acest personal la nivelul lunii decembrie 2009 şi că salariul de funcţie stabilit după data de 1 ianuarie 2011 reprezintă, în plan practic, o sumă a cuantumurilor unor elemente salariale avute la 31 decembrie 2009.

Prima instanţă a mai reţinut că salariul de funcţie/salariul funcţiei de bază al poliţiştilor de penitenciare nu a fost mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anii 2020-2022, în continuare respectându-se acelaşi cadru, cererea de chemare în judecată fiind vădit nefondată din moment ce se asigură un salariu al funcţiei de bază şi un venit net cu mult peste salariul minim brut pe ţară.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a reţinut că acţiunea de faţă se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind un litigiu privind stabilirea şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Problema de drept prezintă un nivel de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, având în vedere că modalitatea de interpretare a Legii-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul mai multor decizii pronunţate de instanţa supremă în procesul hotărârii prealabile şi al recursului în interesul legii, iar soluţionarea prezentei cauze depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Totodată, asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nu a făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenţii-reclamanţi au învederat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi dezlegată chestiunea de drept referitoare la stabilirea aspectului dacă baza de calcul al salariului cuvenit poliţiştilor de penitenciare este salariul minim brut pe ţară garantat anual sau salariul funcţiei la nivelul anului 2009 şi dacă baza de calcul al sporurilor cuvenite poliţiştilor se raportează la salariul minim brut pe ţară garantat anual sau salariul funcţiei la nivelul anului 2009.

În expunerea punctului de vedere au arătat că baza salariului minim brut ce trebuie aplicat este cea din ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 114/2018, nr. 130/2021, nr. 168/2022, fără a avea niciun fel de relevanţă salariul funcţiei de bază la data de 31 decembrie 2009.

Totodată, au considerat că sporurile trebuie raportate tot la salariul minim brut în vigoare, şi nu la cel din anul 2009.

Intimatul-pârât nu şi-a exprimat părerea cu privire la dezlegarea problemei de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către recurentul-reclamant. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că la calcularea salariului de funcţie cuvenit poliţiştilor de penitenciare nu trebuie să fie avut în vedere ca bază salariul minim brut pe ţară garantat anual, neexistând o dispoziţie legală care să prevadă această modalitate de calcul, singura condiţie prevăzută de lege prin raportare la această valoare fiind ca salariul de funcţie să nu fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată conform art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără ca acest aspect să însemne că în calcularea drepturilor salariale cuvenite poliţiştilor se va porni de la valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 iulie 2017, cuantumul brut al salariului de funcţie se menţine în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, din cuprinsul acestei norme rezultând nivelul cuvenit al acestui drept salarial stabilit de legiuitor începând cu data menţionată.

La data de 31 decembrie 2009 salariul lunar cuvenit funcţionarilor publici cu statut special era stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, iar prin legile-cadru ulterioare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, stabilindu-se caracterul unitar al acestui sistem, care reprezintă în fapt o reconstrucţie salarială a elementelor specific funcţiei, vechimii şi gradului militar/profesional şi a unor cuantumuri ale elementelor salariale de care personalul a beneficiat la un moment dat (decembrie 2009), prin preluări succesive ale unui nivel de salarizare aflat în plată în luna decembrie a anului anterior.

Instanţa de trimitere a avut în vedere Decizia nr. 15 din 17 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 448/98/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din răspunsurile transmise a rezultat că la calcularea salariului de funcţie cuvenit poliţiştilor de penitenciare nu trebuie să fie avut în vedere ca bază salariul minim brut pe ţară garantat anual.

S-a argumentat că nu există o dispoziţie legală care să prevadă această modalitate de calcul, singura condiţie prevăzută de lege prin raportare la această valoare fiind ca salariul de funcţie să nu fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată conform art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără ca acest aspect să însemne că în calcularea drepturilor salariale cuvenite poliţiştilor se va porni de la valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 iulie 2017, cuantumul brut al salariului de funcţie se menţine în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, din cuprinsul acestei norme rezultând nivelul cuvenit al acestui drept salarial stabilit de legiuitor începând cu data menţionată.

S-a arătat că la 31 decembrie 2009 salariul lunar cuvenit funcţionarilor publici cu statut special era stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, iar prin legilecadru ulterioare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ulterioare au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, stabilindu-se caracterul unitar al acestui sistem, care reprezintă în fapt o reconstrucţie salarială a elementelor specific funcţiei, vechimii şi gradului militar/profesional şi a unor cuantumuri ale elementelor salariale de care personalul a beneficiat la un moment dat (decembrie 2009), prin preluări succesive ale unui nivel de salarizare aflat în plată în luna decembrie a anului anterior.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedura de unificare a practicii judiciare a fost pronunţată Decizia nr. 15 din 17 februarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în situaţia poliţiştilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcţie al poliţiştilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege), şi Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 3 şi 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării de faţă îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect stabilirea şi acordarea salariului de funcţie prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamanţii având calitatea de funcţionari publici cu statut special, respectiv poliţişti de penitenciare.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în recurs, pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea vizează interpretarea prevederilor art. 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă „baza de calcul a salariului şi a sporurilor cuvenite poliţiştilor de penitenciare se calculează în funcţie de salariul minim brut pe ţară garantat anual sau prin raportare la salariul funcţiei la nivelul anului 2009”.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanţii din procesul în care a fost formulată sesizarea pretind stabilirea şi acordarea salariului de funcţie prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, neexistând riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Este de menţionat că, deşi chestiunea prealabilă vizează interpretarea prevederilor art. 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de trimitere are de lămurit modalitatea de determinare a salariului de funcţie cuvenit poliţiştilor de penitenciare în perioada 2020-2022, definit de prevederile art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind „suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzător funcţiei îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, modul de stabilire a salariilor de funcţie fiind reglementat prin art. 12 şi 38 din acelaşi act normativ, dar şi prin actele normative succesive, adoptate în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021.

Prin urmare, în situaţia ivirii unei dificultăţi de interpretare a normei legale incidente cauzei, cu potenţial generator de practică neunitară, instanţa de sesizare ar fi trebuit să procedeze la o identificare corespunzătoare a acesteia şi să dezvolte raţionamentul juridic pentru care s-ar impune activarea mecanismului de pronunţare a unei hotărâri prealabile. Or, din încheierea de sesizare a instanţei supreme nu rezultă îndeplinirea unei atari obligaţii.

De altfel, în privinţa modalităţii de interpretare a prevederilor legale aplicabile speţei, instanţa de fond nu are dificultăţi, reţinând că textul de lege impune un nivel minim al salariului de funcţie, care nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, nicidecum o modalitate de calcul al acestuia, chestiune concretizată în situaţia de fapt redată în actul de sesizare, respectiv „salariul de funcţie/salariul funcţiei de bază al poliţiştilor de penitenciar nu a fost mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anii 2020-2022 (…)”.

Pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

Un ultim argument în sensul inadmisibilităţii sesizării decurge din Decizia nr. 15 din 17 februarie 2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 3.029/1/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 448/98/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă, în situaţia poliţiştilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcţie al poliţiştilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege) şi Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 3 şi 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare.”

Relevante pentru demersul prezent sunt considerentele redate în paragrafele 64, 66 şi 67, prin care s-au reţinut următoarele: ” 64. Altfel spus, deşi nu este prevăzută expressis verbis de art. 519 din Codul de procedură civilă, o condiţie a mecanismului de unificare a jurisprudenţei este aceea referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, ea nu îndeplineşte cerinţa a de a fi o veritabilă şi reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, şi nici cerinţa caracterului de noutate şi, în concluzie, declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare în această ipoteză nu este necesară. (…) 66. În cazul de faţă, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin analiza sistematică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării. De altfel, procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părţilor interpretarea unui text de lege. 67. Pe de altă parte, orientarea instanţelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor juridice pe care instanţa de trimitere le indică este în sensul că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată cu cel al salariului de funcţie al poliţiştilor se face fără excluderea din salariul de funcţie a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare – Legea-cadru nr. 284/2010 -, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câştigate, ceea ce conduce la concluzia că problema de drept, astfel cum este prezentată în sesizare, nu este susceptibilă de interpretări diferite, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile necesare pentru a preîntâmpina o jurisprudenţă neunitară, potrivit scopului acestei proceduri.”

În condiţiile expuse anterior, reţinând neconformitatea sesizării, în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, judecătorii-raportori apreciază că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.

În concluzie, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat.

Pentru aceste considerente, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.