ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 268/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.048/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 16.172/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 4 decembrie 2024, în Dosarul nr. 16.172/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă, în lipsa fondurilor pentru plata sumelor rezultate din aplicarea ordinelor ministrului justiției nr. 1.184/C din 12 iulie 2023 și nr. 2.069/C din 25 octombrie 2023, Ministerul Justiției poate fi obligat la plata daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumelor datorate și care au fost achitate doar parțial de către Ministerul Justiției. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Întrebarea adresată de instanța de trimitere, astfel cum a fost formulată, nu face referire la nicio dispoziție legală a cărei interpretare se solicită, indicând doar ordinele ministrului justiției nr. 1.184/C/2023 și nr. 2.069/C/2023 privind egalizarea drepturilor salariale la nivel maxim. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 20 mai 2024 cu nr. 16.172/3/2024, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata de daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere (până la data pronunțării unei hotărâri definitive în această cauză) și pentru sumele neachitate până atunci, sume care le-au fost acordate prin ordinele ministrului justiției nr. 1.184/C/2023 și nr. 2.069/C/2023, și, în continuare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, pentru sumele datorate de la data de 12 iulie 2023, precum și actualizarea cu indicele de inflație.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Ministerului Justiției, fiind așadar încadrați în familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" în baza prevederilor legilor-cadru de salarizare aplicabile.

Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.184/C/2023 s-a stabilit că, începând cu data acestui ordin, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției, ale specialiștilor IT din cadrul Ministerului Justiției și ale consilierilor ministrului justiției din Corpul de control al ministrului justiției se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, prin egalizare cu drepturile salariale calculate și stabilite la acest moment la nivel maxim pentru funcții similare în cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

Ulterior, la data de 10 septembrie 2023, Ministerul Justiției a virat salariul pentru luna august 2023, însă acesta nu a fost conform dispozițiilor Ordinului ministrului justiției nr. 1.184/C/2023, ci a fost identic cu cel din luna iulie 2023, anterior emiterii acestui ordin.

Prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.069/C/2023 s-a stabilit că, începând cu 12 iulie 2023, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Ministerului Justiției, specialiștii IT din cadrul Ministerului Justiției și consilierii ministrului justiției din cadrul Corpului de control al ministrului justiției beneficiază de drepturile salariale prevăzute în dreptul fiecăruia în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din acest ordin.

Conform art. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2.069/C/2023, "Plata sumelor rezultate din aplicarea prevederilor prezentului ordin se va realiza în condițiile legii, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției. Până la asigurarea fondurilor necesare, drepturile salariale se achită la nivelul stabilit prin ordinele de salarizare anterioare și tot la acest nivel se vor raporta orice modificări individuale intervenite ulterior emiterii prezentului ordin".

Abia în data de 10 decembrie 2023 pârâtul a virat diferențele salariale pentru perioada 12 iulie 2023-noiembrie 2023, însă începând cu decembrie 2024 până în prezent salariile încasate au fost tot la nivelul celui din iulie 2023.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că, prin emiterea celor două acte administrative, a făcut aplicarea art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), ținând seama de orientarea jurisprudențială a instanțelor de contencios administrativ, de admitere, prin hotărâri executorii, a pretențiilor privind egalizarea la nivel maxim a indemnizației de încadrare brute lunare formulate de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și de actele administrative de salarizare emise la nivelul celorlalți ordonatori principali de credite din familia ocupațională "Justiție".

Conform art. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2.069/C/2023, drepturile salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 lei au fost stabilite cu condiția aprobării prevederii bugetare pentru plata drepturilor salariale care includ valoarea de referință sectorială neplafonată (condiția vizând momentul la care se va efectua plata), având în vedere că ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Sumele aprobate în bugetul Ministerului Justiției au permis plata drepturilor rezultate din ordinele ministrului justiției nr. 1.184/C/2023 și nr. 2.069/C/2023 pentru perioada iulie 2023-noiembrie 2023, astfel că sunt neîntemeiate pretențiile care vizează accesorii determinate în raport cu aceste diferențe bănești achitate de îndată ce a fost suplimentat bugetul Ministerului Justiției, așadar cu respectarea prevederilor cuprinse în cele două acte administrative.

În lipsa suplimentării bugetului aprobat Ministerului Justiției, deși au fost îndeplinite demersurile legale pentru aprobarea și alocarea sumelor necesare, pârâtul Ministerul Justiției se află în imposibilitatea de a plăti diferențele bănești care rezultă din emiterea ordinelor ministrului justiției nr. 1.184/C/2023 și nr. 2.069/C/2023, astfel că nu este în situația neexecutării culpabile de către debitor a obligației sale. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că: - reclamanții, în calitate de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece sunt salarizați potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat; - obiectul cauzei vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice; - soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept; - din verificările efectuate s-a constatat că, până la momentul formulării sesizării, nu au fost formulate alte sesizări și nici nu s-au pronunțat decizii de către instanța supremă cu privire la această chestiune de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanții nu au formulat un punct de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept.

Pârâtul a solicitat ca instanța să aprecieze asupra oportunității sesizării.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că, și în lipsa fondurilor pentru plata sumelor rezultate din aplicarea ordinelor ministrului justiției nr. 1.184/C/2023 și nr. 2.069/C/2023, pârâtul Ministerul Justiției poate fi obligat la plata daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumelor datorate și care au fost achitate doar parțial de către Ministerul Justiției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu".

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele-interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele-interese prevăzute de art. 166 alin. (4) din Codul muncii pot consta și în dobânda legală la sumele datorate de autoritatea angajatoare, respectiva dobândă reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat, art. 1.530 din Codul civil prevăzând: "Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației."

Nivelul dobânzii legale este cel stabilit prin lege, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 13/2011), în speță, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2) din acest act normativ urmând a se aplica dobânda penalizatoare. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat din răspunsurile instanțelor naționale că în practica judiciară identificată și în punctele de vedere teoretice formulate de judecători există o opinie unanimă în sensul exprimat de instanța de trimitere prin încheierea de sesizare.

Astfel, prin hotărârile judecătorești transmise au fost admise acțiunile prin care s-a solicitat plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare în situații similare, instanțele făcând aplicarea dispozițiilor art. 166 din Codul muncii, art. 1.535 din Codul civil, ale Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, precum și a dezlegărilor din Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, și din Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021. S-a arătat că nu este vorba de o răspundere bazată pe culpă, ci despre stabilirea corectă și legală a drepturilor cuvenite, iar lipsa fondurilor necesare nu reprezintă un motiv justificat pentru respingerea cererii de plată a dobânzii legale aferente.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii relevante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție: - prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011; - prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. (2) pct. 3 din Codul civil din 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1088 din Codul civil din 1864, art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 și art. 1.535 din Codul civil, că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii; - prin Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, că alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii; - prin Decizia nr. 99 din 31 martie 2025, nepublicată*), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: actualizarea cu indicele de inflație și dobânda remuneratorie pentru diferența dintre drepturile salariale achitate și cele stabilite prin ordinele nr. 569 din 21 aprilie 2023 și nr. 1.916 din 16 noiembrie 2023, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data scadenței fiecărui drept în parte și până la achitarea efectivă, raportat la art. 1.531, art. 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011. *) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 5 iunie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata de daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere (până la data pronunțării unei hotărâri definitive în cauză) și pentru sumele neachitate până atunci, sume care le-au fost acordate reclamanților prin ordinele ministrului justiției nr. 1.184/C/2023 și nr. 2.069/C/2023 privind egalizarea drepturilor salariale la nivel maxim, și, în continuare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, pentru sumele datorate de la data de 12 iulie 2023, precum și actualizarea cu indicele de inflație.

Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanții având calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Ministerului Justiției.

Cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în primă instanță.

Cât privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a noțiunii, examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei "chestiuni de drept", este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect se constată că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept", identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care prezintă dificultate și implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de față, din verificarea încheierii de sesizare rezultă că instanța învestită cu soluționarea procesului nu a abordat sub niciun aspect condiția dificultății chestiunii de drept, lipsind orice argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al unor dispoziții legale sau alte elemente de natură a justifica o interpretare de principiu, cerută instanței supreme, completul de judecată considerând că simpla existență a unei probleme de drept de care depinde soluționarea pe fond a cererii reclamanților este suficientă pentru a determina declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Această interpretare este greșită, întrucât, așa cum s-a arătat, nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său și având, din acest motiv, vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

Analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție interpretarea, in abstracto, a unor texte legale considerate îndoielnice, lacunare sau neclare ci, în realitate, urmărește să obțină un răspuns concret în raport cu situația particulară a reclamanților din speța dedusă judecății, în sensul identificării și aplicării normelor de drept incidente, tinzând către soluționarea pe fond a litigiului.

Astfel, din modul cum a fost formulată sesizarea rezultă că întrebarea nu vizează interpretarea unor texte legale lacunare, incomplete sau neclare, iar punctul de vedere exprimat de completul de judecată denotă că problema supusă dezlegării nu ridică o reală dificultate, neexistând nici riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

Practica judiciară și opiniile teoretice transmise de instanțele consultate relevă o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, așa cum rezultă din expunerea de la capitolul VII din prezenta decizie, care coincide cu punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea de față și care urmărește, mai degrabă, obținerea unei confirmări a soluției ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecății.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat însă, în mod constant, că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025). Dezideratul aplicării uniforme și previzibile a legii există în toate cauzele, însă, pentru sesizarea instanței supreme, este necesar ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu și care prezintă dificultate suficientă pentru a reclama intervenția instanței supreme.

De altfel, nu se poate face abstracție de faptul că instanța de trimitere are la dispoziție suficiente repere pentru soluționarea cauzei, cuprinse în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și în Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 și în Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Se impune evocarea considerentelor din decizia de recurs în interesul legii anterior menționată, prin care s-a reținut că: " (...) sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale."

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure "îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării".

Or, acest deziderat a fost deja atins în practica judiciară prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive care au cristalizat o singură orientare jurisprudențială cu privire la chestiunea de drept antamată prin sesizare.

În plus, nici instanța de trimitere nu a întâmpinat dificultăți în interpretarea dispozițiilor legale aplicabile, aceasta exprimând aceeași opinie asupra chestiunii de drept în cuprinsul încheierii de sesizare, care concordă cu cea expusă de instanțele judecătorești consultate.

Or, pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

De altfel, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 stabilește în sarcina titularului sesizării inclusiv obligația de "verificare", în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condițiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează și cea a existenței unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate.

Totodată, era în căderea instanței de trimitere sarcina de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea cauzei concrete cu care a fost învestită, valorificarea și aplicarea acestora, în contextul litigiului, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată.

În contextul celor mai sus expuse, constatând că instanța de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, iar chestiunea de drept sesizată nu are aptitudinea de a genera jurisprudență neunitară, având în vedere și modalitatea deficitară în care sesizarea a fost formulată, incompatibilă cu dezlegarea de principiu pe care instanța supremă o poate oferi în mecanismul de unificare al hotărârii prealabile,