ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 237/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.791/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 2.061/93/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2024, în Dosarul nr. 2.061/93/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporurile de mobilitate și de confidențialitate, acordate prin hotărâre judecătorească de egalizare a drepturilor salariale unui funcționar public încadrat ca ofițer principal I - consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar, sunt incluse în baza de calcul al pensiei militare de stat potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, sau sunt excluse din aceasta, potrivit art. 28 alin. (1) lit. p) din același act normativ. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2015) " Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în ultimele luni consecutive de activitate, stabilite conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3, actualizate cu indicele prețurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie, în care nu se includ: (...) p) alte venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională" Capitolul II - Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională " Art. 4. - (1) Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la salariu lunar. (2) Salariul lunar se compune din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov cu nr. 2.061/93/2022, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestații Pensii, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Penitenciarul Spital București Rahova, solicitând instanței să dispună, printre altele, obligarea pârâtului Penitenciarul Spital București Rahova la recalcularea și comunicarea către Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a bazei de calcul al pensiei, cu includerea sumelor reprezentând sporurile de confidențialitate și mobilitate de 25% fiecare, încasate de reclamantă în baza Sentinței civile nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă.

Prin Sentința civilă nr. 2.440 din 9 noiembrie 2023, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Penitenciarul Spital București Rahova la recalcularea și comunicarea către Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a bazei de calcul al pensiei, cu includerea sumelor reprezentând sporurile de confidențialitate și mobilitate încasate de reclamantă în baza Sentinței civile nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că se impune recalcularea pensiei reclamantei, având în vedere, pe de o parte, că s-a dispus recalcularea salariului acesteia cu includerea celor două sporuri și, pe de altă parte, că nu există un text legal care să excludă de la calculul pensiei sumele acordate în baza unei hotărâri judecătorești.

Împotriva acestei sentințe pârâtul Penitenciarul Spital București Rahova a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii.

În motivare, a susținut că sumele acordate intimatei-reclamante în baza Sentinței civile nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă constituie alte venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor, conform art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015, nefiind deci incluse în media salariilor lunare brute realizate. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menționat că procesul în care s-a dispus sesizarea se circumscrie Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și că problema de drept în discuție prezintă un grad de dificultate suficient de ridicat, de natură a justifica intervenția instanței supreme, deoarece modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015 conturează riscul apariției unei jurisprudențe neunitare.

A mai arătat că este îndeplinită și cerința potrivit căreia soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, dat fiind că includerea sporurilor în baza de calcul al pensiei militare constituie obiectul acțiunii introductive. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că sporurile de mobilitate și confidențialitate, acordate reclamantei prin Sentința civilă nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov, nu reprezintă drepturi prevăzute în legislația de salarizare specifică funcționarilor publici încadrați ca ofițeri principali I - consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că sporurile de mobilitate și confidențialitate, acordate prin hotărâre judecătorească de egalizare a drepturilor salariale unui funcționar public încadrat ca ofițer principal I - consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar, nu sunt incluse în baza de calcul al pensiei militare.

S-a argumentat că sporurile de mobilitate și confidențialitate nu sunt prevăzute în legislația de salarizare specifică funcționarilor publici încadrați ca ofițeri principal I - consilieri juridici în cadrul unui spital-penitenciar, ci au fost acordate în vederea egalizării drepturilor salariale. Ca atare, aceste sporuri constituie alte venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor, conform art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015.

Într-o altă opinie s-a apreciat că sporurile de mobilitate și confidențialitate, acordate prin hotărâre judecătorească de egalizare a drepturilor salariale unui funcționar public încadrat ca ofițer principal I - consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar, sunt incluse în baza de calcul al pensiei militare.

S-a argumentat că sporurile de mobilitate și confidențialitate recunoscute printr-o hotărâre judecătorească unui funcționar public încadrat ca ofițer principal I - consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar au natura unor drepturi salariale, astfel încât nu pot fi excluse din baza de calcul al pensiei militare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 702 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 15 ianuarie 2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 223/2015 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 171 din 19 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Alcătuirea situației soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive alese sau ultimelor 6 luni de activitate, conform art. 17 lit. f) din Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne și al directorului Serviciului Român de Informații nr. M.24/30/8.147/2016, cu modificările și completările ulterioare, pe baza salariului la nivelul maxim din cadrul angajatorului, recunoscut și acordat prin hotărâre judecătorească, ce acoperă și perioada celor 6 luni. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care au fost prevăzute norme speciale pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal [art. 1 alin. (1)], precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale acestui personal [art. 1 alin. (2)], indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze [art. 1 alin. (3)].

Dispozițiile acestui act normativ se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, potrivit art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce privește sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă: "Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

În mod diferit de sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept invocate, iar sesizarea poate fi formulată de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzei atât în primă instanță, cât și în calea de atac.

În raport cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, rezultă că, pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; b) obiectul cauzei să fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Din punct de vedere formal, având în vedere că, potrivit art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, sesizarea se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, precum și punctul de vedere al completului de judecată și punctele de vedere ale părților, conform art. 520 din Codul de procedură civilă.

Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării din prezenta cauză, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și ale art. 520 din Codul de procedură civilă, se constată că doar o parte dintre acestea se verifică.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată pe rolul Curții de Apel București, care judecă în calea de atac a apelului, deci în ultimă instanță, conform art. 99 alin. (2), art. 101 și 103 din Legea nr. 223/2015, un litigiu în materia stabilirii pensiei militare de stat. În mod evident, acest litigiu se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită cu judecata unei cauze privind drepturile de pensie ale personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește celelalte condiții, având în vedere faptul că procedura sesizării instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfășurare, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiționată de existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, asupra căreia Înalta Curte să nu fi statuat și care să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Astfel, este îndeplinită condiția ca Înalta Curte să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate, precum și aceea de a nu exista un recurs în interesul legii în curs de soluționare privitor la această problemă.

Referitor la existența unei relații de dependență între problema de drept ce se cere a fi rezolvată pe calea mecanismului de interpretare și soluționarea fondului cauzei, se constată că și aceasta este îndeplinită. Concret, se solicită a se statua dacă, în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015, sumele acordate reclamantului, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prin hotărâre judecătorească definitivă, incluse de angajator în salariul brut acordat acestuia în perioada relevantă, se includ sau nu în baza de calcul al pensiei militare de stat. Or, aceasta este problema esențială care trebuie dezlegată în apel.

Faptul că de problema de drept depinde soluționarea cauzei nu este suficient însă pentru a se constata admisibilitatea sesizării, din perspectiva existenței unei chestiuni de drept în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Deși dispozițiile noului act normativ, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și cele art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc sintagma "chestiune de drept", în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că aceasta trebuie să fie o problemă de drept reală, în sensul că norma de drept disputată este îndoielnică, lacunară sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, din cauză că textul de lege este incomplet sau nu este corelat cu alte dispoziții legale (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67).

Procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății, având menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

Stabilirea unui anume grad de dificultate, ca o condiție de admisibilitate, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale sau chiar litigiul în cauză.

Pentru a stabili existența unei chestiuni de drept, dacă se urmărește o dezlegare de principiu a unor probleme de drept reale, rezultate din dispoziții normative care pot primi interpretări diferite prin hotărâri judecătorești, sau dacă se urmărește, în fapt, să se soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale sau chiar litigiul în cauză, sunt relevante considerentele care au determinat instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest scop, dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă, care se aplică în completarea celor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum prevăd chiar dispozițiile art. 4 din acest din urmă act normativ, dispun ca în încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție să se regăsească motivele care susțin admisibilitatea sesizării, prin care să se argumenteze în concret necesitatea pronunțării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și punctul de vedere al completului de judecată.

Motivele care susțin admisibilitatea sesizării se referă la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate și în ce măsură acesta depășește obligația instanței învestite cu soluționarea cauzei să interpreteze și să aplice legea în vederea soluționării litigiului. Exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuie, de asemenea, la a se stabili inclusiv dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării.

Din această perspectivă, încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, demonstrând astfel dificultatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.

Această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța de trimitere s-a rezumat la a argumenta aprecierea sa preliminară, potrivit căreia sporurile de mobilitate și confidențialitate, acordate reclamantei printr-o hotărâre judecătorească de egalizare la nivel maxim, nu au aptitudinea de a schimba baza de calcul al pensiei militare de stat, nefiind drepturi prevăzute pentru categoria de personal din care face parte reclamanta.

Modalitatea în care sesizarea a fost formulată a adus în dezbatere un caz particular, un aspect subsumat unei chestiuni de aplicare a legii situației de fapt deduse judecății, ce reprezintă atributul exclusiv al instanței de trimitere, iar nu o veritabilă chestiune de drept.

Din materialul disponibil rezultă că printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fost obligat angajatorul să recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei la nivelul maxim stabilit în cadrul instituției pentru activitatea în aceleași condiții, respectiv aceeași/același funcție/grad/treaptă, vechime în funcție sau în specialitate, prin includerea a două sporuri, într-un anumit cuantum. Rezultă, de asemenea, din actele dosarului și din susținerile concordante ale părților că reclamantului i s-au achitat drepturile salariale în conformitate cu această hotărâre, inclusiv în cele 6 luni de activitate care reprezintă baza de calcul al drepturilor sale de pensie, în condițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Potrivit instanței de trimitere, textul de lege aplicabil raportului juridic dedus judecății, susceptibil de interpretări diferite, este cel inclus în art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015, conform căruia în baza de calcul al pensiei militare de stat nu se includ, pe lângă categoriile de venituri enumerate expres și limitativ de lit. a)-o) din acest articol, alte venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.

Or, a statua dacă un spor reprezintă sau nu un venit de natură salarială nu poate reprezenta o chestiune dificilă de drept, câtă vreme, potrivit dreptului comun, respectiv Codului muncii, salariul este definit ca fiind contraprestația muncii depuse de angajat, iar acesta cuprinde "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri" [art. 160 alin. (1)]. În mod asemănător, Legea-cadru nr. 153/2017 definește noțiunile de salariu lunar, în care include sporurile [art. 7 lit. e)], după cum utilizează sintagma venitul salarial al personalului bugetar, în art. 7 lit. m). În cazul categoriei de personal care interesează prezenta cauză, respectiv al personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, legea specială prevede expres că solda lunară/salariul lunar cuprinde solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și alte drepturi salariale în bani. Așadar, este incontestabil că sporurile, ca parte variabilă a salariului în sens larg, nu pot reprezenta decât un venit de natură salarială, acest aspect neputând să reprezinte o chestiune de drept dificilă, de natură să facă obiectul unei dezlegări de principiu.

Câtă vreme rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege, aceasta nu se poate substitui instanței de trimitere, obligată să tranșeze în concret aspectele litigioase aflate pe rolul său. Așadar, nu se poate cere instanței supreme să stabilească că drepturile acordate printr-o hotărâre judecătorească reclamantei au o anumită natură, întrucât instanța de trimitere nu furnizează niciun element pentru o atare analiză. Aceasta se limitează la a afirma că sporurile acordate în vederea egalizării la nivel maxim al salariului reclamantei, în temeiul art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2016, egalizare realizată în baza unei alte hotărâri judecătorești, nu sunt sporuri reglementate pentru categoria de personal din care face parte reclamanta.

A aprecia asupra naturii juridice a acestor drepturi presupune o analiză concretă și aplicată a conținutului hotărârii judecătorești puse în executare de angajator, precum și a conținutului hotărârii judecătorești care a reprezentat elementul de comparație. O atare analiză, ce intră în competența exclusivă a instanței de trimitere, se poate întemeia pe repere jurisprudențiale ce rezultă din hotărâri de unificare a practicii judiciare pronunțate de instanța supremă, cum ar fi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, sau Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, cu precizarea însă că ele vizează principiile salarizării personalului plătit din fonduri publice, iar nu baza de calcul al pensiilor militare.

Este, de asemenea, atribuția exclusivă a instanței de trimitere să deceleze dacă drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitivă pot reprezenta sporuri nespecifice categoriei de personal din care face parte reclamanta. Din această perspectivă, analiza naturii sporurilor ar fi presupus o evaluare a elementelor de stabilire a salariilor din perioada anilor 2009-2016, evaluare necesară în contextul în care acea hotărâre vizează o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

Faptul că mecanismul hotărârii prealabile a fost deturnat de la scopul său firesc rezidă în aceea că instanța de trimitere a solicitat tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul său, transferând instanței supreme obligația de a verifica critica apelantului-pârât, relativă la caracterul nespecific categoriei de personal din care face parte intimata-reclamantă al drepturilor recunoscute acesteia din urmă prin hotărâre judecătorească și plătite în perioada de referință.

Cum rolul instanței supreme este limitat la dezlegarea unor probleme de drept cu caracter de principiu, este obligația instanțelor învestite cu soluționarea cauzelor de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului concret. În acest context se cuvine a reaminti cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 702 din 6 octombrie 2020, în sensul că dobândirea unui drept salarial în timpul activității profesionale și intrarea acestui drept în patrimoniul salariatului este distinctă de chestiunea includerii ulterioare a acelui drept în baza de calcul al pensiei, care reprezintă opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar nu a interpretului legii (paragrafele 15 și 22).

De asemenea, trebuie făcută precizarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a mai fost sesizată cu o chestiune de drept similară, iar încheierea de sesizare a fost redactată în aceiași parametri. Prin Decizia nr. 171 din 19 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se neîndeplinirea condiției privind existența unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În cauza de față nu a intervenit niciun element nou care să determine reconsiderarea celor anterior reținute de instanța supremă, de vreme ce s-a adus în dezbatere un caz particular, subsumat unei chestiuni de aplicare a legii unei situații de fapt analizate incomplet de instanța de trimitere, iar nu rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,