Decizia nr. 237 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.791/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.061/93/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2024, în Dosarul nr. 2.061/93/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporurile de mobilitate şi de confidenţialitate, acordate prin hotărâre judecătorească de egalizare a drepturilor salariale unui funcţionar public încadrat ca ofiţer principal I – consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar, sunt incluse în baza de calcul al pensiei militare de stat potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, sau sunt excluse din aceasta, potrivit art. 28 alin. (1) lit. p) din acelaşi act normativ. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015) ” Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în ultimele luni consecutive de activitate, stabilite conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie, în care nu se includ: (…) p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Capitolul II – Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ” Art. 4. – (1) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la salariu lunar. (2) Salariul lunar se compune din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov cu nr. 2.061/93/2022, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne – Comisia de Contestaţii Pensii, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova, solicitând instanţei să dispună, printre altele, obligarea pârâtului Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova la recalcularea şi comunicarea către Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a bazei de calcul al pensiei, cu includerea sumelor reprezentând sporurile de confidenţialitate şi mobilitate de 25% fiecare, încasate de reclamantă în baza Sentinţei civile nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov – Secţia civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.440 din 9 noiembrie 2023, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova la recalcularea şi comunicarea către Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a bazei de calcul al pensiei, cu includerea sumelor reprezentând sporurile de confidenţialitate şi mobilitate încasate de reclamantă în baza Sentinţei civile nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov – Secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că se impune recalcularea pensiei reclamantei, având în vedere, pe de o parte, că s-a dispus recalcularea salariului acesteia cu includerea celor două sporuri şi, pe de altă parte, că nu există un text legal care să excludă de la calculul pensiei sumele acordate în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Împotriva acestei sentinţe pârâtul Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în integralitate a acţiunii.

În motivare, a susţinut că sumele acordate intimatei-reclamante în baza Sentinţei civile nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov – Secţia civilă constituie alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor, conform art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015, nefiind deci incluse în media salariilor lunare brute realizate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că procesul în care s-a dispus sesizarea se circumscrie Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi că problema de drept în discuţie prezintă un grad de dificultate suficient de ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, deoarece modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015 conturează riscul apariţiei unei jurisprudenţe neunitare.

A mai arătat că este îndeplinită şi cerinţa potrivit căreia soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, dat fiind că includerea sporurilor în baza de calcul al pensiei militare constituie obiectul acţiunii introductive. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că sporurile de mobilitate şi confidenţialitate, acordate reclamantei prin Sentinţa civilă nr. 4.225 din 2 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov, nu reprezintă drepturi prevăzute în legislaţia de salarizare specifică funcţionarilor publici încadraţi ca ofiţeri principali I – consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că sporurile de mobilitate şi confidenţialitate, acordate prin hotărâre judecătorească de egalizare a drepturilor salariale unui funcţionar public încadrat ca ofiţer principal I – consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar, nu sunt incluse în baza de calcul al pensiei militare.

S-a argumentat că sporurile de mobilitate şi confidenţialitate nu sunt prevăzute în legislaţia de salarizare specifică funcţionarilor publici încadraţi ca ofiţeri principal I – consilieri juridici în cadrul unui spital-penitenciar, ci au fost acordate în vederea egalizării drepturilor salariale. Ca atare, aceste sporuri constituie alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor, conform art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015.

Într-o altă opinie s-a apreciat că sporurile de mobilitate şi confidenţialitate, acordate prin hotărâre judecătorească de egalizare a drepturilor salariale unui funcţionar public încadrat ca ofiţer principal I – consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar, sunt incluse în baza de calcul al pensiei militare.

S-a argumentat că sporurile de mobilitate şi confidenţialitate recunoscute printr-o hotărâre judecătorească unui funcţionar public încadrat ca ofiţer principal I – consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar au natura unor drepturi salariale, astfel încât nu pot fi excluse din baza de calcul al pensiei militare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 702 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 15 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 223/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 171 din 19 mai 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Alcătuirea situaţiei soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive alese sau ultimelor 6 luni de activitate, conform art. 17 lit. f) din Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M.24/30/8.147/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza salariului la nivelul maxim din cadrul angajatorului, recunoscut şi acordat prin hotărâre judecătorească, ce acoperă şi perioada celor 6 luni. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care au fost prevăzute norme speciale pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal [art. 1 alin. (1)], precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal [art. 1 alin. (2)], indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze [art. 1 alin. (3)].

Dispoziţiile acestui act normativ se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.”

În mod diferit de sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept invocate, iar sesizarea poate fi formulată de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzei atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac.

În raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, rezultă că, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) obiectul cauzei să fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din punct de vedere formal, având în vedere că, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, sesizarea se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, precum şi punctul de vedere al completului de judecată şi punctele de vedere ale părţilor, conform art. 520 din Codul de procedură civilă.

Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării din prezenta cauză, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi ale art. 520 din Codul de procedură civilă, se constată că doar o parte dintre acestea se verifică.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, care judecă în calea de atac a apelului, deci în ultimă instanţă, conform art. 99 alin. (2), art. 101 şi 103 din Legea nr. 223/2015, un litigiu în materia stabilirii pensiei militare de stat. În mod evident, acest litigiu se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită cu judecata unei cauze privind drepturile de pensie ale personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce priveşte celelalte condiţii, având în vedere faptul că procedura sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, asupra căreia Înalta Curte să nu fi statuat şi care să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Astfel, este îndeplinită condiţia ca Înalta Curte să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi aceea de a nu exista un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această problemă.

Referitor la existenţa unei relaţii de dependenţă între problema de drept ce se cere a fi rezolvată pe calea mecanismului de interpretare şi soluţionarea fondului cauzei, se constată că şi aceasta este îndeplinită. Concret, se solicită a se statua dacă, în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015, sumele acordate reclamantului, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin hotărâre judecătorească definitivă, incluse de angajator în salariul brut acordat acestuia în perioada relevantă, se includ sau nu în baza de calcul al pensiei militare de stat. Or, aceasta este problema esenţială care trebuie dezlegată în apel.

Faptul că de problema de drept depinde soluţionarea cauzei nu este suficient însă pentru a se constata admisibilitatea sesizării, din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Deşi dispoziţiile noului act normativ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, şi cele art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc sintagma „chestiune de drept”, în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că aceasta trebuie să fie o problemă de drept reală, în sensul că norma de drept disputată este îndoielnică, lacunară sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, din cauză că textul de lege este incomplet sau nu este corelat cu alte dispoziţii legale (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67).

Procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

Stabilirea unui anume grad de dificultate, ca o condiţie de admisibilitate, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale sau chiar litigiul în cauză.

Pentru a stabili existenţa unei chestiuni de drept, dacă se urmăreşte o dezlegare de principiu a unor probleme de drept reale, rezultate din dispoziţii normative care pot primi interpretări diferite prin hotărâri judecătoreşti, sau dacă se urmăreşte, în fapt, să se soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale sau chiar litigiul în cauză, sunt relevante considerentele care au determinat instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest scop, dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă, care se aplică în completarea celor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum prevăd chiar dispoziţiile art. 4 din acest din urmă act normativ, dispun ca în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se regăsească motivele care susţin admisibilitatea sesizării, prin care să se argumenteze în concret necesitatea pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi punctul de vedere al completului de judecată.

Motivele care susţin admisibilitatea sesizării se referă la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să interpreteze şi să aplice legea în vederea soluţionării litigiului. Exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuie, de asemenea, la a se stabili inclusiv dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Din această perspectivă, încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, demonstrând astfel dificultatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.

Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa de trimitere s-a rezumat la a argumenta aprecierea sa preliminară, potrivit căreia sporurile de mobilitate şi confidenţialitate, acordate reclamantei printr-o hotărâre judecătorească de egalizare la nivel maxim, nu au aptitudinea de a schimba baza de calcul al pensiei militare de stat, nefiind drepturi prevăzute pentru categoria de personal din care face parte reclamanta.

Modalitatea în care sesizarea a fost formulată a adus în dezbatere un caz particular, un aspect subsumat unei chestiuni de aplicare a legii situaţiei de fapt deduse judecăţii, ce reprezintă atributul exclusiv al instanţei de trimitere, iar nu o veritabilă chestiune de drept.

Din materialul disponibil rezultă că printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fost obligat angajatorul să recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei la nivelul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru activitatea în aceleaşi condiţii, respectiv aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă, vechime în funcţie sau în specialitate, prin includerea a două sporuri, într-un anumit cuantum. Rezultă, de asemenea, din actele dosarului şi din susţinerile concordante ale părţilor că reclamantului i s-au achitat drepturile salariale în conformitate cu această hotărâre, inclusiv în cele 6 luni de activitate care reprezintă baza de calcul al drepturilor sale de pensie, în condiţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Potrivit instanţei de trimitere, textul de lege aplicabil raportului juridic dedus judecăţii, susceptibil de interpretări diferite, este cel inclus în art. 28 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 223/2015, conform căruia în baza de calcul al pensiei militare de stat nu se includ, pe lângă categoriile de venituri enumerate expres şi limitativ de lit. a)-o) din acest articol, alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.

Or, a statua dacă un spor reprezintă sau nu un venit de natură salarială nu poate reprezenta o chestiune dificilă de drept, câtă vreme, potrivit dreptului comun, respectiv Codului muncii, salariul este definit ca fiind contraprestaţia muncii depuse de angajat, iar acesta cuprinde „salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri” [art. 160 alin. (1)]. În mod asemănător, Legea-cadru nr. 153/2017 defineşte noţiunile de salariu lunar, în care include sporurile [art. 7 lit. e)], după cum utilizează sintagma venitul salarial al personalului bugetar, în art. 7 lit. m). În cazul categoriei de personal care interesează prezenta cauză, respectiv al personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, legea specială prevede expres că solda lunară/salariul lunar cuprinde solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi alte drepturi salariale în bani. Aşadar, este incontestabil că sporurile, ca parte variabilă a salariului în sens larg, nu pot reprezenta decât un venit de natură salarială, acest aspect neputând să reprezinte o chestiune de drept dificilă, de natură să facă obiectul unei dezlegări de principiu.

Câtă vreme rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege, aceasta nu se poate substitui instanţei de trimitere, obligată să tranşeze în concret aspectele litigioase aflate pe rolul său. Aşadar, nu se poate cere instanţei supreme să stabilească că drepturile acordate printr-o hotărâre judecătorească reclamantei au o anumită natură, întrucât instanţa de trimitere nu furnizează niciun element pentru o atare analiză. Aceasta se limitează la a afirma că sporurile acordate în vederea egalizării la nivel maxim al salariului reclamantei, în temeiul art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2016, egalizare realizată în baza unei alte hotărâri judecătoreşti, nu sunt sporuri reglementate pentru categoria de personal din care face parte reclamanta.

A aprecia asupra naturii juridice a acestor drepturi presupune o analiză concretă şi aplicată a conţinutului hotărârii judecătoreşti puse în executare de angajator, precum şi a conţinutului hotărârii judecătoreşti care a reprezentat elementul de comparaţie. O atare analiză, ce intră în competenţa exclusivă a instanţei de trimitere, se poate întemeia pe repere jurisprudenţiale ce rezultă din hotărâri de unificare a practicii judiciare pronunţate de instanţa supremă, cum ar fi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, sau Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, cu precizarea însă că ele vizează principiile salarizării personalului plătit din fonduri publice, iar nu baza de calcul al pensiilor militare.

Este, de asemenea, atribuţia exclusivă a instanţei de trimitere să deceleze dacă drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitivă pot reprezenta sporuri nespecifice categoriei de personal din care face parte reclamanta. Din această perspectivă, analiza naturii sporurilor ar fi presupus o evaluare a elementelor de stabilire a salariilor din perioada anilor 2009-2016, evaluare necesară în contextul în care acea hotărâre vizează o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

Faptul că mecanismul hotărârii prealabile a fost deturnat de la scopul său firesc rezidă în aceea că instanţa de trimitere a solicitat tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul său, transferând instanţei supreme obligaţia de a verifica critica apelantului-pârât, relativă la caracterul nespecific categoriei de personal din care face parte intimata-reclamantă al drepturilor recunoscute acesteia din urmă prin hotărâre judecătorească şi plătite în perioada de referinţă.

Cum rolul instanţei supreme este limitat la dezlegarea unor probleme de drept cu caracter de principiu, este obligaţia instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului concret. În acest context se cuvine a reaminti cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 702 din 6 octombrie 2020, în sensul că dobândirea unui drept salarial în timpul activităţii profesionale şi intrarea acestui drept în patrimoniul salariatului este distinctă de chestiunea includerii ulterioare a acelui drept în baza de calcul al pensiei, care reprezintă opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar nu a interpretului legii (paragrafele 15 şi 22).

De asemenea, trebuie făcută precizarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai fost sesizată cu o chestiune de drept similară, iar încheierea de sesizare a fost redactată în aceiaşi parametri. Prin Decizia nr. 171 din 19 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, reţinându-se neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În cauza de faţă nu a intervenit niciun element nou care să determine reconsiderarea celor anterior reţinute de instanţa supremă, de vreme ce s-a adus în dezbatere un caz particular, subsumat unei chestiuni de aplicare a legii unei situaţii de fapt analizate incomplet de instanţa de trimitere, iar nu rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,