ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 99/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.398/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.737/101/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.737/101/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Actualizarea cu indicele de inflație și dobânda remuneratorie pentru diferența dintre drepturile salariale achitate și cele stabilite prin ordinele nr. 569 din 21 aprilie 2023 și nr. 1.916 din 16 noiembrie 2023, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data scadenței fiecărui drept în parte și până la achitarea efectivă, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Codul civil Art. 1.531. - "Repararea integrală (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial." Art. 1.535. - "Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Codul muncii " Art. 166. - (...) (4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului."

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 13/2011) " Art. 1. - (...) (2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți cu nr. 1.737/101/2024, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la actualizarea cu indicele de inflație și dobânda remuneratorie a diferenței dintre drepturile salariale achitate și cele stabilite prin ordinele nr. 569 din 21 aprilie 2023 și nr. 1.916 din 16 noiembrie 2023, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data scadenței și până la achitarea integrală, precum și la plata acestor sume, actualizarea urmând a fi aplicată drepturilor salariale neachitate începând cu 5 aprilie 2021.

În motivare, reclamanta a arătat că ocupă funcția de manager, clasa II, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și că prin ordinele anterior evocate i-au fost acordate drepturi salariale mai mari decât cele încasate începând cu 12 aprilie 2020, respectiv cu 16 noiembrie 2020, prin includerea în indemnizație a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bază brut lunar, însă aceste diferențe salariale nu au fost achitate. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menționat că reclamanta, în calitate de manager economic al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind salarizată de la bugetul de stat, și că de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluționarea pe fond a cauzei.

A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept decât tangențial prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 și Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Totodată, a apreciat că nu se mai impune analiza dificultății chestiunii de drept față de caracterul imperativ al normelor care prevăd obligativitatea sesizării instanței supreme. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că diferențele bănești pretinse sunt generatoare de dobânzi de la momentul la care sunt datorate, conform art. 1.521 și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (4) din Codul muncii.

Ca atare, actualizarea cu indicele de inflație, pe lângă acordarea dobânzii remuneratorii până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titlurile executorii reprezentate de ordinele anterior evocate, nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură repararea integrală a acestuia. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate a rezultat o singură opinie.

Astfel, s-a apreciat că este permisă cumularea dobânzii legale cu indicele de inflație aplicate diferenței dintre drepturile salariale achitate și cele datorate în temeiul unor acte administrative emise de către ordonatorul de credite, de la data scadenței și până la data plății integrale.

S-a argumentat că creditorul are dreptul atât la actualizarea sumelor cuvenite cu rata inflației (damnum emergens), cât și la dobânda legală (lucrum cessans), în vederea asigurării reparației integrale a prejudiciului care poate avea un izvor contractual sau unul delictual.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a textelor de lege supuse interpretării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. (2) pct. 3 din Codul civil din 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării], art. 1088 din Codul civil din 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.

Prin Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, și nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la actualizarea cu indicele de inflație și dobânda remuneratorie a diferenței dintre drepturile salariale achitate și cele stabilite prin ordinele nr. 569 din 21 aprilie 2023 și nr. 1.916 din 16 noiembrie 2023, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data scadenței fiecărui drept în parte și până la achitarea integrală, precum și la plata acestor sume, actualizarea urmând a fi aplicată drepturilor salariale neachitate începând cu 5 aprilie 2021.

Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanta având funcția de manager, clasa II, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care judecă în primă instanță în conformitate cu dispozițiile art. 536 din Codul administrativ.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța supremă constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiții se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sesizarea vizează actualizarea cu indicele de inflație și dobânda remuneratorie pentru diferența dintre drepturile salariale achitate și cele stabilite prin ordinele nr. 569 din 21 aprilie 2023 și nr. 1.916 din 16 noiembrie 2023, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data scadenței fiecărui drept în parte și până la achitarea efectivă, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011.

De lămurirea acestei chestiuni depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanta din procesul în care a fost formulată sesizarea pretinde actualizarea cu indicele de inflație și dobânda remuneratorie a diferenței dintre drepturile salariale achitate și cele stabilite prin ordinele anterior evocate, precum și plata acestor sume.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neexistând riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

Astfel, răspunsurile transmise de instanțele consultate relevă o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, fiind conturată o singură opinie consolidată la nivel jurisprudențial, în sensul că este permisă cumularea dobânzii legale cu indicele de inflație aplicate diferenței dintre drepturile salariale achitate și cele datorate în temeiul unor acte administrative emise de către ordonatorul de credite, de la data scadenței și până la data plății integrale.

Ca atare, instanțele judecătorești nu au întâmpinat dificultăți la soluționarea cauzelor în care s-a invocat chestiunea de drept antamată prin întrebarea adresată instanței supreme.

Rezolvarea în acest mod a chestiunii de drept invocate prin prezenta sesizare relevă inexistența unui risc de conturare a unei practici judiciare neunitare cu privire la o chestiune care nu prezintă o dificultate suficient de mare de natură să justifice intervenția instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni.

De altfel, nu se poate face abstracție de faptul că instanța de trimitere are la dispoziție suficiente repere pentru soluționarea cauzei, cuprinse în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 și Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Se impune evocarea considerentelor din decizia în interesul legii anterior menționată prin care s-a reținut că: "sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale."

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la "necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării".

Or, acest deziderat a fost deja atins în practica judiciară prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive care au cristalizat o singură orientare jurisprudențială cu privire la chestiunea de drept antamată prin sesizare.

În plus, nici instanța de trimitere nu a întâmpinat dificultăți în interpretarea dispozițiilor legale aplicabile, aceasta exprimând aceeași opinie asupra chestiunii de drept în cuprinsul încheierii de sesizare, care concordă cu cea expusă de instanțele judecătorești consultate.

De asemenea, mai trebuie subliniat că instanța de trimitere nu a evaluat gradul de dificultate al chestiunii de drept în discuție ori caracterul controversat al acesteia, apreciind că nu se mai impune analiza dificultății chestiunii de drept față de caracterul imperativ al normelor care prevăd obligativitatea sesizării instanței supreme. Or, pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

De altfel, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 stabilește în sarcina titularului sesizării inclusiv obligația de "verificare", în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condițiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează și cea a existenței unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate.

Așadar, instanța de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmărește mai degrabă obținerea unei confirmări a soluției ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecății.

Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluționarea cauzelor deduse judecății, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanțelor de judecată.

Ca atare, revine instanței învestite cu soluționarea cauzei atribuția jurisdicțională de a verifica și respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului dedus judecății.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,