Decizia nr. 63/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.711/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 28.262/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, ce au fost comunicate părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; reclamanta a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 iulie 2024, în Dosarul nr. 28.262/3/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 10/2018), stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014), art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015), art. 1, 2 și 3 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016 pentru acordarea drepturilor salariale prevăzute în capitolul 15 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene C (2015) 3.508 din 26.05.2015, pentru personalul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016) și Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 31/2022 pentru modificarea anexelor nr. 1 și nr. 2 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016 pentru acordarea drepturilor salariale prevăzute în capitolul 15 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene C (2015) 3.508 din 26.05.2015, pentru personalul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 31/2022), intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă? În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 și 3 și anexelor nr. 1 și nr. 2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942 din 24 octombrie 2016, cu privire la algoritmul de calcul al procentului aferent fiecărui criteriu de performanță individuală, cuantumul stimulentelor se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat sau prin raportare la orele lucrătoare din luna pentru care se acordă?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 august 2024 cu nr. 1.711/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 28 octombrie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare Art. 150. - " (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu."

Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare Art. 7. - " (1) Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. (3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de normă care se iau în calcul. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și în cazul efectuării concediului restant din anul 1991. (5) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."

Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările și completările ulterioare Art. 23. - " (1) Personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă și la alte concedii, în condițiile legii. (2) Durata minimă a concediului de odihnă este de 21 de zile lucrătoare pe an. (3) La determinarea indemnizației de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, și sporurile de care beneficiază, potrivit legii. (4) «abrogat» (5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă. (6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare. (7) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările și completările ulterioare Art. 17. - " (...) (2) Cuantumul drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) și criteriile de acordare pentru fiecare angajat din cadrul Agenției se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările și completările ulterioare Art. 13. - " (...) (3) Sumele aferente costurilor de personal, prevăzute la alin. (1) lit. m), respectiv stimulentele, cuantumul acestora și criteriile de acordare pentru personalul cu sarcini clare și specifice stabilite prin fișa postului, privind pregătirea, managementul, monitorizarea, evaluarea, informarea și controlul Programului, așa cum sunt specificate în cadrul capitolului 15.6 din PNDR 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare, sunt rambursabile din FEADR și EURI și se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 28.262/3/2023, reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a chemat în judecată pârâtul X, pentru a fi obligat la restituirea sumei de 353 lei încasate necuvenit și a dobânzilor legale aferente.

În motivarea acțiunii a arătat că pârâtul este angajatul său și că în luna martie 2021 acesta a beneficiat de 11 zile de concediu de odihnă și 10 zile de concediu medical, pentru care a primit și stimulente, care nu trebuiau acordate pe perioada concediilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 256 din Codul muncii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2014.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, precum și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata diferenței între indemnizația de concediu acordată și indemnizația la care avea dreptul efectiv, prin includerea stimulentelor și a indemnizației de hrană.

A invocat dispozițiile Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, cu modificările și completările ulterioare, arătând că suma care face obiectul cererii introductive este o sumă de natură salarială, a cărei nelegalitate a fost constatată de Curtea de Conturi, în urma unui audit.

În ședința publică din 4 iulie 2024, tribunalul a pus în discuția părților aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept ce face obiectul dosarului.

În ședința publică din 5 iulie 2024 s-au dispus sesizarea instanței supreme, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat incidența art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cu privire la domeniul de aplicare a acestui act normativ, instanța de sesizare a reținut că pârâtul face parte din personalul plătit din fonduri publice, iar cauza vizează modul de stabilire și plata unor drepturi de natură salarială prevăzute de art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 și 3 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016, art. 150 din Codul muncii, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 și art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal), în sensul art. 76 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, veniturile brute din salarii sau considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor statute speciale prevăzute de lege, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din sumele reprezentând premiul anual și stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din instituțiile publice, cele reprezentând stimulentele acordate salariaților agenților economici, sumele primite pentru concediul de odihnă.

Conform art. 17 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, personalul agenției pentru care au fost definite sarcini clare și specifice implementării FEADR beneficiază de drepturile salariale prevăzute în PNDR 2007-2013, precum și în PNDR 2014-2020, în condițiile în care sumele aferente acordării acestor drepturi salariale sunt rambursabile din FEADR. De asemenea, potrivit art. 16 alin. (1 3 ) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015, "în bugetul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se cuprind sumele necesare angajării și plății cheltuielilor prevăzute în măsura de asistență tehnică cuprinsă în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia CE nr. 3.508 din 26 mai 2015 de aprobare a programului de dezvoltare rurală a României pentru sprijin din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, cu modificările și completările ulterioare, din care: a) cheltuieli de natura cheltuielilor de personal, respectiv stimulente acordate personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură".

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul bugetului fondurilor externe nerambursabile, conform art. 1 alin. (2) lit. i). Conform art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, finanțată din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, iar drepturile deduse judecății se achită din bugetul acestei instituții publice.

În aceste condiții, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Instanța a reținut că de lămurirea chestiunilor de drept în discuție depinde soluționarea pe fond a cauzei. În ceea ce privește cererea principală, reclamanta a solicitat restituirea unor sume încasate necuvenit de către pârât, reprezentate de stimulentele aferente lunii martie 2021, susținând ca pârâtul are dreptul la o sumă calculată numai prin raportare la zilele efectiv lucrate în luna martie, cu excluderea zilelor de concediu medical și de odihnă, invocând Decizia Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, respectiv art. 1 pct. 1, care prevede că "teza finală a art. 2 din anexa nr. 3 a Deciziei nr. 3.092/8.11.2016 privind excepția de la aplicarea principiului proporționalității în cazul concediilor de odihnă și al recuperărilor se abrogă". Pârâtul se apără, invocând nelegalitatea Deciziei Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, susținând ca încalcă prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016, în vigoare în luna martie 2021. Pârâtul a arătat că modul corect de calcul este cel aplicat de reclamantă până la data emiterii Deciziei Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, respectiv prin acordarea integrală a stimulentelor în cazul în care salariatul se află în concediu de odihnă, prin raportare la numărul zilelor lucrătoare ale lunii pentru care se acordă. Astfel, până la adoptarea Deciziei Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020 a fost în vigoare Decizia nr. 3.092/8.11.2016, care prevedea în art. 2 din anexa nr. 3 că procentul aferent fiecărui criteriu de performanță individuală, după caz, se calculează prin înmulțirea procentului maxim stabilit pentru fiecare criteriu în raport cu numărul de zile/ore efectiv prestate în luna respectivă de salariat, pentru criteriul de performanță respectiv. Acest algoritm nu se aplică pentru concediul de odihnă și recuperări. Această ultimă dispoziție a fost interpretată de reclamantă până la data de 2 noiembrie 2020 în sensul că, pentru perioada concediului de odihnă, stimulentele erau acordate integral, iar pârâtul susține că Decizia nr. 3.664/2.11.2020 este contrară Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016. Totodată, prin cererea reconvențională introdusă la data de 26 octombrie 2023, pârâtul-reclamant a solicitat plata diferențelor dintre indemnizația de concediu de odihnă încasată în ultimii 3 ani și cea la care ar fi avut dreptul dacă reclamanta ar fi calculat-o prin includerea în baza de calcul al normei de hrană și a stimulentelor încasate, conform dispozițiilor din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016 și Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 31/2022.

Din cercetarea efectuată de tribunal a rezultat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii sau printr-o hotărâre în dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la problemele de drept expuse. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Menționează că aceste venituri nu au ca izvor bugetul fondurilor publice din România, ci provin în exclusivitate de la bugetul Uniunii Europene, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, transpus în legislația din România prin ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 41/2014 și nr. 49/2015.

Pârâtul s-a opus sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a argumenta poziția procesuală. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în Dosarul nr. 28.262/3/2023 nu și-a exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept și nici nu a complinit lipsurile încheierii de sesizare, potrivit Adresei emise de Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 23 august 2024. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat numai opinii teoretice în problema ce face obiectul sesizării.

Astfel, instanțele care au comunicat asemenea opinii (Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Iași) au apreciat că stimulentele prevăzute de art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 și art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 trebuie analizate în contextul caracterului lor permanent sau nepermanent, doar veniturile cu caracter permanent putând fi incluse în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă.

Or, stimulentele prevăzute de art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 și art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 nu sunt destinate a acoperi eventuale inconveniente ce rezultă din executarea sarcinilor de serviciu, ci, din contră, sunt destinate să recompenseze îndeplinirea anumitor criterii de performanță, scopul acordării acestora fiind stimularea personalului, astfel că acestea nu pot intra în calculul indemnizației de concediu de odihnă.

O singură instanță (Tribunalul Buzău - Secția I civilă) a apreciat că stimulentele în discuție intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă și se calculează prin raportare la orele lucrătoare din luna pentru care se acordă.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară și nici nu au înaintat opinii teoretice asupra problemei de drept.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

La dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori.

Printr-un raport s-a apreciat că stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015, art. 2 alin. (1) raportat la anexa nr. 2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016 și la anexa nr. 2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 31/2022 nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă.

Prin cel de-al doilea raport s-a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, cu motivarea că nu se întrevede o legătură necesară între așa-numita chestiune de drept ce face obiectul sesizării și pretenția dedusă judecății, astfel că nu se poate reține că aceasta este direct incidentă pentru soluționarea pe fond a cauzei. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută, aceea de a pronunța o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare la nivel național, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care o generează, cât și a condițiilor legale care permit declanșarea mecanismului de interpretare.

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Sub imperiul acestei norme generale, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (spre exemplu, Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 10 octombrie 2022; Decizia nr. 81 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2023, etc.), s-a statuat că, pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată aflate în ultimă instanță; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului; (iii) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să fie nouă; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dispozițiile actului normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal.

Potrivit art. 1 alin. (3), ordonanța de urgență "se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

De asemenea, în art. 3 s-a prevăzut că "dispozițiile art. 1 și 2 se aplică și proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență".

Față de norma generală, se constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială, derogatorie însă numai sub aspectul titularului sesizării, al condiției noutății și al obligativității sesizării (dar subsumat îndeplinirii tuturor condițiilor de admisibilitate), privind solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care se va aplica potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 ["dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie"].

În acest context normativ se reține că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept; (iv) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplinește primele două cerințe de admisibilitate.

Astfel, cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în primă instanță, conform art. 95 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare. Totodată, litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, obiectul contestației judiciare fiind reprezentat de obligarea salariatului angajat în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pentru care salarizarea personalului se face potrivit prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel cum reglementează art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, la restituirea sumei de 353 lei, încasată necuvenit.

Cât privește cea de-a treia condiție legală enunțată, referitoare la existența unei chestiuni de drept, în accepțiunea autonomă dată acestei instituții în mecanismul hotărârii prealabile, susceptibilă de interpretări diferite din partea instanțelor de judecată și, astfel, cu potențial de jurisprudență neunitară, de natură să facă incident mecanismul unificării a priori a practicii judiciare, se observă, în primul rând, că, prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere nu a prezentat niciun argument pentru care a considerat necesar să apeleze la acest remediu, al reglării prealabile a jurisprudenței, ci a menționat, la modul general, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Or, întrebarea prealabilă cu care a fost sesizată instanța supremă în cadrul acestui mecanism prealabil vizează următoarea chestiune: dacă stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 și 3 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016 și Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 31/2022 intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă.

Cu alte cuvinte, instanța de trimitere solicită a se stabili dacă excluderea stimulentelor în discuție din calculul indemnizației concediului de odihnă de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin Decizia nr. 3.664/2.11.2020, respectă prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016, în executarea căruia a fost dată.

Aceasta, în condițiile în care cele două ordonanțe de urgență emise în materie cu privire la drepturile personalului Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 și, respectiv, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015) nu prevăd nimic în legătură cu respectivele stimulente, ci doar faptul că ele se acordă potrivit ordinului ministrului, care, la rândul lui, face trimitere la decizia președintelui Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. În continuare, rezultă că printr-o decizie a președintelui Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (nr. 3.092/8.11.2016), neincidentă speței, au fost recunoscute respectivele stimulente, în timp ce prin decizia emisă ulterior (nr. 3.664/2.11.2020), aplicabilă litigiului, s-a stabilit că ele nu se datorează (abrogându-se, totodată, decizia anterioară).

Or, o atare solicitare din partea instanței de trimitere nu cuprinde identificarea de către aceasta a unei norme de drept, primară sau secundară, aptă de a genera poziții divergente de interpretare și care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

Dimpotrivă, întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de interpretare și aplicare a legii la circumstanțele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt și rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcției jurisdicționale pe care acesta o are de îndeplinit și la care nu îi este permis să renunțe sau să o delege.

Aceasta, față de împrejurarea că ceea ce se pune în discuție este determinarea, în concret, raportat la datele speței, a succesiunii în timp a efectelor unor acte administrative (pentru a le verifica incidența la speță) și, în mod corespunzător, a ierarhiei actelor normative, în funcție de forța lor juridică.

Contestarea în proces de către pârât a legalității Deciziei președintelui Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, sub motiv că ea ar contraveni deciziei anterioare, pe care a abrogat-o, și că astfel i s-ar cuveni, în continuare, drepturile recunoscute de un act administrativ pentru o perioadă ce nu intră sub incidența pretențiilor deduse judecății, nu se poate constitui într-o chestiune de drept, susceptibilă de o interpretare de principiu, pe calea mecanismului hotărârii prealabile, ci doar într-un aspect al apărării procesuale punctuale, lăsat în stricta apreciere și verificare a instanței învestite cu judecata fondului litigiului.

Referitor la această cerință, respectiv ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, în jurisprudența sa, că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept", fiind supusă unei evaluări în concret din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Așa cum s-a arătat și în doctrină 1 , pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal. 1 A se vedea, de exemplu, M. Nicolae, Recursul în interesul legii și dezlegarea, în prealabil, a unei chestiuni de drept noi de către Înalta Curte de Casație și Justiție în lumina noului Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 2/2014, pagina 59; V. Belegante în Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, vol. I (coordonatori V.M. Ciobanu, M. Nicolae), Ed. U.J., București, ed. a II-a, 2016, pagina 1.468; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ed. a II-a, vol. I, Teoria generală, Ed. Solomon, 2017, pagina 691; O. Spineanu-Matei, în Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole (coord. G. Boroi) vol. I, Ed. Hamangiu, 2013, pagina 1.008.

Jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat constant că "în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății". În acest sens au fost pronunțate, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Este vorba, așadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme legale (îndoielnică, neclară), stabilită ca incidentă cauzei de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu de interpretarea, în concret, a acestei norme de către instanța supremă, căreia ulterior instanța de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speță, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Concluzionând, noțiunii de "chestiune de drept" nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată și nu se poate cere instanței supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, "dezlegarea" ar semnifica chiar "soluționarea fondului", ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Prin urmare, lămurirea chestiunii dacă stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 și 3 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 942/2016 și Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 31/2022 intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă, adică soluționarea pe fond a procesului, este și rămâne în competența Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În atare situație, nefiind întrunită cerința unei chestiunii de drept, nu se poate reține admisibilitatea accesării mecanismului de unificare a practicii judiciare de către instanța de trimitere.