Decizia nr. 92/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.352/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 17.330/3/2020*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare a depus punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 12 septembrie 2024, în Dosarul nr. 17.330/3/2020*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (denumită, în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă solda de funcție cuvenită personalului încadrat în funcția de ofițer specialist în cadrul Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se stabilește prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei specifică familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție» sau potrivit prevederilor specifice familiei ocupaționale de funcții bugetare «Apărare, ordine publică și securitate națională»." II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. VI: Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională" Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională Secțiunea a 2-a Soldele de funcție și salariile de funcție " Art. 3. - (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară. (2) Solda lunară se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale. (...) Art. 6. - Solda de funcție, respectiv salariul de funcție sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I." III. Expunerea succintă a procesului

În Dosarul nr. 17.330/3/2020*, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost învestită cu judecarea apelului declarat de reclamantul - persoană fizică și a apelului incident declarat de apelantul-pârât Ministerul Apărării Naționale, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Secția Parchetelor Militare - Unitatea Militară 02520 din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect "calcul drepturi salariale".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Secția Parchetelor Militare - Unitatea Militară 02520 din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat reîncadrarea și recalcularea soldei de funcție și a celorlalte drepturi aferente, pe baza valorii de referință sectoriale în plată (VRS) de 484,18 lei, începând cu data de 1 martie 2017, în temeiul prevederilor anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională și a prevederilor art. 1 din Ordinul nr. 3.206 din 29 noiembrie 2019, în perioada 1 decembrie 2016-31 decembrie 2017, prin care se dispune ca procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 lei.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, făcând referire la prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, apreciind că aceasta din urmă are relevanță în speță, argumentele instanței de contencios constituțional fiind aplicabile și situației generate de modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, deoarece respectiva dispoziție legală se referea la egalizarea veniturilor în raport cu nivelul maxim.

A susținut că dispozițiile legale exprese ce permit în cauză modificarea indemnizației de încadrare/salariului/soldei funcției de bază, raportat la nivelul maxim de salarizare, sunt art. 3 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, cu interpretarea primită prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

A arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu a fost instituit un drept al instanțelor judecătorești de a legifera în viitor în materie de salarizare, apreciind totodată că, deși valoarea sectorială de referință ar trebui să fie unică în toată familia ocupațională "Justiție", eventualele inechități pot fi evitate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare puse la dispoziție de legiuitor.

Prima instanță a respins cererea în judecată formulată de reclamant, ca prescrisă, pentru perioada 1 martie 2017-16 iulie 2017 și, ca neîntemeiată, în rest.

Instanța de fond a constatat că, față de funcția deținută, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nefăcând parte din categoriile de personal limitativ enumerate în cuprinsul anexei nr. V la Legeacadru nr. 153/2017, astfel că nu poate beneficia de valoarea de referință sectorială de 484,18 lei, aplicabilă doar magistraților, personalului de specialitate juridică asimilat acestora, specialiștilor IT, specialiștilor și personalului auxiliar de specialitate și conex.

În cauză, reclamantul a formulat apel prin care a susținut că, în condițiile în care prin art. 11 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.632/C/2014, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că Secția Parchetelor Militare face parte din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, îi este aplicabilă anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 și că în categoria personalului de specialitate vizat de aceste prevederi sunt prevăzuți nu doar magistrații, ci și personalul de specialitate asimilat acestora, respectiv specialiștii IT, specialiștii și personalul auxiliar de specialitate conex.

Totodată, apelantul a invocat prevederile capitolului III art. 7 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă că Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt asimilate structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale, iar personalul acestor structuri este subordonat ministrului apărării naționale numai în ceea ce privește aspectele de natură administrativă.

A susținut apelantul că, fiind încadrat în funcția de ofițer specialist în cadrul Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 1 martie 2017, a fost greșit salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, invocând sub acest aspect dispozițiile art. 138 alin. (3), art. 132 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 42 alin. (3) lit. i) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.632/C/2014, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, reclamantul-apelant a invocat dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, arătând că solda de funcție se calculează prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare ai soldelor de funcție cu valoarea de referință sectorială, făcând o prezentare a evoluției legislației în domeniu.

S-a mai invocat că, potrivit Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3.335 din 9 decembrie 2019, valoarea de referință sectorială utilizată la stabilirea drepturilor salariale ale personalului din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională a fost stabilită la 484,16 lei, începând cu data de 1 decembrie 2016.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2024, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a pus în discuția părților aspectele legate de oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Încheierea de ședință pronunțată la 26 septembrie 2024 sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat un punct de vedere, nici în fața instanței de trimitere și nici după comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

În exprimarea opiniei asupra chestiunii de drept relevante în speță, instanța de trimitere a apreciat că solda de funcție cuvenită personalului încadrat în funcția de ofițer specialist în cadrul Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate stabili prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei specifică unei alte familii ocupaționale de funcții bugetare decât cea în cadrul căreia apelantul reclamant își desfășoară activitatea, nefiind permis instanței de judecată a ajunge la crearea și aplicarea unei lex terția.

Instanța de trimitere a concluzionat că, având în vedere că apelantul-reclamant își desfășoară activitatea în cadrul familiei ocupaționale "Apărare, ordine publică și securitate națională", i s-au aplicat în mod corect prevederile anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, specifice acestei familii, neexistând temei legal nici pentru încadrarea acestuia în baza anexei nr. V, specifice familiei ocupaționale "Justiție" și nici pentru acordarea unei valori sectoriale de referință, pentru determinarea soldei de funcție și a drepturilor aferente, specifice unei cu totul alte familii ocupaționale. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanțele naționale au comunicat opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, opiniile exprimate de cele mai multe dintre colectivele de judecători sunt în sensul că drepturile bănești sunt stabilite prin raportare la anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională" la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că solda de funcție cuvenită personalului încadrat în funcția de ofițer specialist în cadrul Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate stabili prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei specifică unei alte familii ocupaționale de funcții bugetare decât cea în cadrul căreia apelantul reclamant își desfășoară activitatea, nefiind permis instanței de judecată a ajunge la crearea și aplicarea unei lex tertia, astfel cum se pretinde în fapt de către apelantul reclamant.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că: "în măsura în care în cadrul aceleiași familii ocupaționale este stabilit un anumit nivel al valorii de referință sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaționale, iar diferențierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienți de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcția ocupată și cu celelalte criterii indicate de legiuitor". IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipsește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispozițiilor legale supuse interpretării. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În consecință, prevederile ordonanței se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează expres prin art. 4 din ordonanță, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prima condiție este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, la Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Este îndeplinită și a doua condiție, întrucât cauza are ca obiect stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale personalului din cadrul Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu este îndeplinită însă a treia condiție de admisibilitate ce vizează existența unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu se definește noțiunea "chestiune de drept", însă lămurirea acesteia se va face ținând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanței și de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanță, dispozițiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudență care a dezvoltat noțiunea autonomă a "chestiunii de drept", susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înțeles să țină seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Astfel fiind, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de ordonanță prezintă caracteristicile esențiale ale procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferențele specifice menționate expres în conținutul dispozițiilor ordonanței.

Mai mult, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă care folosesc noțiunea de "chestiune de drept", în preambulul ordonanței, legiuitorul delegat folosește sintagma "chestiuni dificile de drept", dorind să sublinieze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (și nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot fi obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanță, în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenței instanțelor naționale.

Rațiunea instituirii condițiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanță obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături, cu excepția caracterului noutății, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța se completează.

În situația contrară, s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcției jurisdicționale a judecătorului cauzei în favoarea instanței supreme, chemată astfel, nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situațiilor factuale punctuale.

Apoi, în ceea ce privește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au reținut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură aceasta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41). Sub acest aspect, s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).

Cu privire la sesizarea Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă chestiune de drept, în sensul celor anterior prezentate, nefiind dedusă dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi supusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

De altfel, prin sesizarea formulată, instanța de trimitere nici nu se raportează la vreun text de lege lacunar, incomplet sau susceptibil de interpretări diferite, ci formulează întrebarea: "Dacă solda de funcție cuvenită personalului încadrat în funcția de ofițer specialist în cadrul Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se stabilește prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei specifică familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție» sau potrivit prevederilor specifice familiei ocupaționale de funcții bugetare «Apărare ordine publică și securitate națională»."

Mai mult, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de apel reține că spre deosebire de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în cadrul mecanismului de unificare a practicii, reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul s-a abătut de la cerința noutății chestiunii de drept, iar caracterul imperativ al normei exclude eventualele aprecieri ale instanței de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluționarea litigiului.

Cu alte cuvinte, autorul sesizării a considerat că, prin ordonanța în discuție, se naște, în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din actul normativ evocat, obligația de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, fără a se mai avea în vedere finalitatea sensului dispozițiilor legale prin care s-a instituit tocmai mecanismul pronunțării hotărârii prealabile.

În atare situație, instanța de trimitere expune în cuprinsul încheierii de sesizare raționamentul juridic pe care ar trebui să se întemeieze soluția din cauza dedusă judecății, iar din acesta nu reiese caracterul lacunar al normelor analizate, care să necesite o dezlegare de principiu în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

Pe de altă parte, autorul sesizării nu urmărește identificarea conținutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situația de fapt din speță, operațiune ce excedează atribuțiilor completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel fiind, din expunerea raționamentului juridic referitor la solda de funcție cuvenită personalului încadrat în funcția de ofițer specialist în cadrul Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în sensul că aceasta nu se poate stabili prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei specifică unei alte familii ocupaționale de funcții bugetare decât cea în cadrul căreia apelantul reclamant își desfășoară activitatea, nefiind permis instanței de judecată a ajunge la crearea și aplicarea unei lex tertia, cum se pretinde de către apelant, cu nesocotirea noului sistem de salarizare al personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului, reglementat prin Legea-cadru nr. 153/2017 - nu se desprinde niciun fel de dificultate în legătură cu interpretarea textelor de lege pe care se sprijină, apărând totodată că este pe deplin concordant cu opinia juridică unanim exprimată de instanțele specializate în materia prevăzută de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la obiectul prezentei sesizări.

Prin urmare, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuție o dificultate de interpretare punctuală a normelor de drept indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci urmărește mai degrabă o validare a opiniei exprimate.

Din considerentele expuse anterior, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept reale, în temeiul art. 2 alin. (1) și al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum și în baza art. 519 din Codul de procedură civilă,