Decizia nr. 92/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2352/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.352/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 17.330/3/2020*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare a depus punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 12 septembrie 2024, în Dosarul nr. 17.330/3/2020*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă solda de funcţie cuvenită personalului încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se stabileşte prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei specifică familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie» sau potrivit prevederilor specifice familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţională».” II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. VI: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională Secţiunea a 2-a Soldele de funcţie şi salariile de funcţie ” Art. 3. – (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară. (2) Solda lunară se compune din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. (…) Art. 6. – Solda de funcţie, respectiv salariul de funcţie sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I.” III. Expunerea succintă a procesului

În Dosarul nr. 17.330/3/2020*, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost învestită cu judecarea apelului declarat de reclamantul – persoană fizică şi a apelului incident declarat de apelantul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Secţia Parchetelor Militare – Unitatea Militară 02520 din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect „calcul drepturi salariale”.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Secţia Parchetelor Militare – Unitatea Militară 02520 din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat reîncadrarea şi recalcularea soldei de funcţie şi a celorlalte drepturi aferente, pe baza valorii de referinţă sectoriale în plată (VRS) de 484,18 lei, începând cu data de 1 martie 2017, în temeiul prevederilor anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională şi a prevederilor art. 1 din Ordinul nr. 3.206 din 29 noiembrie 2019, în perioada 1 decembrie 2016-31 decembrie 2017, prin care se dispune ca procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public să fie salarizaţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 lei.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, făcând referire la prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, apreciind că aceasta din urmă are relevanţă în speţă, argumentele instanţei de contencios constituţional fiind aplicabile şi situaţiei generate de modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, deoarece respectiva dispoziţie legală se referea la egalizarea veniturilor în raport cu nivelul maxim.

A susţinut că dispoziţiile legale exprese ce permit în cauză modificarea indemnizaţiei de încadrare/salariului/soldei funcţiei de bază, raportat la nivelul maxim de salarizare, sunt art. 3 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, cu interpretarea primită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

A arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 nu a fost instituit un drept al instanţelor judecătoreşti de a legifera în viitor în materie de salarizare, apreciind totodată că, deşi valoarea sectorială de referinţă ar trebui să fie unică în toată familia ocupaţională „Justiţie”, eventualele inechităţi pot fi evitate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare puse la dispoziţie de legiuitor.

Prima instanţă a respins cererea în judecată formulată de reclamant, ca prescrisă, pentru perioada 1 martie 2017-16 iulie 2017 şi, ca neîntemeiată, în rest.

Instanţa de fond a constatat că, faţă de funcţia deţinută, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nefăcând parte din categoriile de personal limitativ enumerate în cuprinsul anexei nr. V la Legeacadru nr. 153/2017, astfel că nu poate beneficia de valoarea de referinţă sectorială de 484,18 lei, aplicabilă doar magistraţilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora, specialiştilor IT, specialiştilor şi personalului auxiliar de specialitate şi conex.

În cauză, reclamantul a formulat apel prin care a susţinut că, în condiţiile în care prin art. 11 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că Secţia Parchetelor Militare face parte din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îi este aplicabilă anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi că în categoria personalului de specialitate vizat de aceste prevederi sunt prevăzuţi nu doar magistraţii, ci şi personalul de specialitate asimilat acestora, respectiv specialiştii IT, specialiştii şi personalul auxiliar de specialitate conex.

Totodată, apelantul a invocat prevederile capitolului III art. 7 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din care rezultă că Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt asimilate structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, iar personalul acestor structuri este subordonat ministrului apărării naţionale numai în ceea ce priveşte aspectele de natură administrativă.

A susţinut apelantul că, fiind încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data de 1 martie 2017, a fost greşit salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, invocând sub acest aspect dispoziţiile art. 138 alin. (3), art. 132 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 42 alin. (3) lit. i) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, reclamantul-apelant a invocat dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, arătând că solda de funcţie se calculează prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor de funcţie cu valoarea de referinţă sectorială, făcând o prezentare a evoluţiei legislaţiei în domeniu.

S-a mai invocat că, potrivit Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3.335 din 9 decembrie 2019, valoarea de referinţă sectorială utilizată la stabilirea drepturilor salariale ale personalului din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională a fost stabilită la 484,16 lei, începând cu data de 1 decembrie 2016.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a pus în discuţia părţilor aspectele legate de oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Încheierea de şedinţă pronunţată la 26 septembrie 2024 sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat un punct de vedere, nici în faţa instanţei de trimitere şi nici după comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

În exprimarea opiniei asupra chestiunii de drept relevante în speţă, instanţa de trimitere a apreciat că solda de funcţie cuvenită personalului încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate stabili prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei specifică unei alte familii ocupaţionale de funcţii bugetare decât cea în cadrul căreia apelantul reclamant îşi desfăşoară activitatea, nefiind permis instanţei de judecată a ajunge la crearea şi aplicarea unei lex terţia.

Instanţa de trimitere a concluzionat că, având în vedere că apelantul-reclamant îşi desfăşoară activitatea în cadrul familiei ocupaţionale „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”, i s-au aplicat în mod corect prevederile anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, specifice acestei familii, neexistând temei legal nici pentru încadrarea acestuia în baza anexei nr. V, specifice familiei ocupaţionale „Justiţie” şi nici pentru acordarea unei valori sectoriale de referinţă, pentru determinarea soldei de funcţie şi a drepturilor aferente, specifice unei cu totul alte familii ocupaţionale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, opiniile exprimate de cele mai multe dintre colectivele de judecători sunt în sensul că drepturile băneşti sunt stabilite prin raportare la anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că solda de funcţie cuvenită personalului încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate stabili prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei specifică unei alte familii ocupaţionale de funcţii bugetare decât cea în cadrul căreia apelantul reclamant îşi desfăşoară activitatea, nefiind permis instanţei de judecată a ajunge la crearea şi aplicarea unei lex tertia, astfel cum se pretinde în fapt de către apelantul reclamant.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că: „în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispoziţiilor legale supuse interpretării. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În consecinţă, prevederile ordonanţei se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează expres prin art. 4 din ordonanţă, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, întrucât cauza are ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale personalului din cadrul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate ce vizează existenţa unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei şi de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanţă, dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Astfel fiind, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de ordonanţă prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice menţionate expres în conţinutul dispoziţiilor ordonanţei.

Mai mult, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă care folosesc noţiunea de „chestiune de drept”, în preambulul ordonanţei, legiuitorul delegat foloseşte sintagma „chestiuni dificile de drept”, dorind să sublinieze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (şi nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot fi obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanţă, în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.

Raţiunea instituirii condiţiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanţă obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături, cu excepţia caracterului noutăţii, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa se completează.

În situaţia contrară, s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcţiei jurisdicţionale a judecătorului cauzei în favoarea instanţei supreme, chemată astfel, nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situaţiilor factuale punctuale.

Apoi, în ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură aceasta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41). Sub acest aspect, s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).

Cu privire la sesizarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept, în sensul celor anterior prezentate, nefiind dedusă dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi supusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

De altfel, prin sesizarea formulată, instanţa de trimitere nici nu se raportează la vreun text de lege lacunar, incomplet sau susceptibil de interpretări diferite, ci formulează întrebarea: „Dacă solda de funcţie cuvenită personalului încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se stabileşte prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei specifică familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie» sau potrivit prevederilor specifice familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Apărare ordine publică şi securitate naţională».”

Mai mult, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanţa de apel reţine că spre deosebire de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în cadrul mecanismului de unificare a practicii, reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul s-a abătut de la cerinţa noutăţii chestiunii de drept, iar caracterul imperativ al normei exclude eventualele aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluţionarea litigiului.

Cu alte cuvinte, autorul sesizării a considerat că, prin ordonanţa în discuţie, se naşte, în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din actul normativ evocat, obligaţia de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, fără a se mai avea în vedere finalitatea sensului dispoziţiilor legale prin care s-a instituit tocmai mecanismul pronunţării hotărârii prealabile.

În atare situaţie, instanţa de trimitere expune în cuprinsul încheierii de sesizare raţionamentul juridic pe care ar trebui să se întemeieze soluţia din cauza dedusă judecăţii, iar din acesta nu reiese caracterul lacunar al normelor analizate, care să necesite o dezlegare de principiu în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

Pe de altă parte, autorul sesizării nu urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiilor completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Astfel fiind, din expunerea raţionamentului juridic referitor la solda de funcţie cuvenită personalului încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în sensul că aceasta nu se poate stabili prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei specifică unei alte familii ocupaţionale de funcţii bugetare decât cea în cadrul căreia apelantul reclamant îşi desfăşoară activitatea, nefiind permis instanţei de judecată a ajunge la crearea şi aplicarea unei lex tertia, cum se pretinde de către apelant, cu nesocotirea noului sistem de salarizare al personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului, reglementat prin Legea-cadru nr. 153/2017 – nu se desprinde niciun fel de dificultate în legătură cu interpretarea textelor de lege pe care se sprijină, apărând totodată că este pe deplin concordant cu opinia juridică unanim exprimată de instanţele specializate în materia prevăzută de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la obiectul prezentei sesizări.

Prin urmare, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a normelor de drept indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte mai degrabă o validare a opiniei exprimate.

Din considerentele expuse anterior, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale, în temeiul art. 2 alin. (1) şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi în baza art. 519 din Codul de procedură civilă,