Decizia nr. 86 din 17 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.341/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 17.372/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către reclamanţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 16 octombrie 2024, în Dosarul nr. 17.372/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă neactualizarea pensiei de serviciu de care beneficiază reclamanţii în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu indicele de inflaţie, în temeiul art. XLI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a stabilit o derogare de la aplicarea art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, prin comparaţie cu alţi pensionari care nu beneficiază de pensie de serviciu dintre cele vizate de respectivele prevederi sau beneficiază de alt tip de pensie de serviciu şi ale căror pensii au fost actualizate astfel, poate fi calificată drept discriminare şi poate da naştere la despăgubiri egale cu diferenţele rezultate dintr-o astfel de actualizare?”. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023): ” Art. XLI. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. (…)”

Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2022): ” Art. 213. – (…) (2) Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează, din oficiu, în fiecare an cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2024, reclamanţii, în calitate de beneficiari ai pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii casa teritorială de pensii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să dispună, printre altele, acordarea actualizării pensiei de serviciu cu rata medie a inflaţiei, în conformitate cu prevederile generale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, şi obligarea la plata unor despăgubiri corespunzătoare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.

În motivare, reclamanţii au arătat că neacordarea actualizării pensiilor doar unei categorii de personal apare profund discriminatorie, fapt pentru care au apreciat că sunt vătămaţi în acest drept aferent pensiei, prin prevederile art. XLI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că obiectul învestirii este reprezentat de solicitarea reclamanţilor de actualizare a pensiilor de serviciu cu indicele de inflaţie de care beneficiază în temeiul Legii nr. 303/2004, conform dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, începând cu data de 1 ianuarie 2024, derogarea prevăzută în sens contrar de dispoziţiile art. XLI alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 fiind considerată discriminatorie.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanţa supremă nu a statuat, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa.

S-a mai menţionat că, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, condiţia noutăţii nu este cerută, iar caracterul imperativ al normelor în discuţie exclude orice eventuale aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condiţiilor referitoare la aceste aspecte.

În concluzie, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere în ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, reclamanţii au formulat un punct de vedere prin care au apreciat că se impune analizarea cu prioritate de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XLI alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, invocată de reclamanţi şi trimisă spre soluţionare de către instanţa de sesizare prin încheierea de la termenul din 16 octombrie 2024. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că prevederile legale ce fac obiectul sesizării necesită lămuriri din perspectiva unui caracter potenţial discriminatoriu prin încălcarea principiului egalităţii în drepturi, astfel cum a fost acesta interpretat şi aplicat de Curtea Constituţională în Decizia nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, la paragraful 134.

Dispoziţiile art. XLI alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 nu au fost declarate neconstituţionale, dar s-au formulat excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acestea, inclusiv în prezenta cauză.

De asemenea, în Dosarul nr. 2.021/1/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată cu o întrebare similară, în legătură cu neactualizarea pensiilor de serviciu ale grefierilor. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat următoarele aspecte:

Nicio instanţă nu a identificat practică judiciară, iar unele curţi de apel au exprimat opinii teoretice cu privire la problema sesizată.

Potrivit punctelor de vedere teoretice exprimate de judecători, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că neactualizarea pensiei de serviciu de care beneficiază reclamanţii în temeiul Legii nr. 303/2004, cu indicele de inflaţie, în temeiul art. XLI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, prin care s-a stabilit o derogare de la aplicarea art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, prin comparaţie cu alţi pensionari care nu beneficiază de pensie de serviciu dintre cele vizate de respectivele prevederi sau beneficiază de alt tip de pensie de serviciu şi ale căror pensii au fost actualizate astfel, poate fi calificată drept discriminare, în cazul în care neactualizarea pensiei de serviciu a acestei categorii profesionale are la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute în art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), tratamentul reclamat nu e justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate şi necesare şi pot da naştere la despăgubiri egale cu diferenţele rezultate dintr-o astfel de actualizare.

Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că neactualizarea pensiei de serviciu în situaţia menţionată nu poate fi calificată drept discriminare şi nu poate da naştere la despăgubiri egale cu diferenţele rezultate dintr-o astfel de actualizare, întrucât dispoziţiile legale criticate beneficiază de prezumţia de constituţionalitate, fiind în vigoare şi neputând fi înlăturate decât prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, aspect ce nu intră în competenţa instanţelor de judecată, ci a Curţii Constituţionale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.311/87/2023 şi de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 10.006/3/2024, privind dezlegarea unor chestiuni de drept, printre care: ” Dacă neactualizarea pensiei de serviciu de care beneficiază reclamanta în temeiul Legii nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu indicele de inflaţie, în temeiul art. VIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. XLIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, al art. XVIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. XLI alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, acte normative ce nu au fost declarate neconstituţionale, prin comparaţie cu alţi pensionari care nu beneficiază de pensii de serviciu dintre cele vizate de respectivele prevederi sau care beneficiază de alt tip de pensie de serviciu şi ale căror pensii au fost actualizate astfel, poate să constituie o faptă discriminatorie şi să dea naştere la despăgubiri egale cu diferenţele rezultate dintr-o astfel de actualizare?” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme şi unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii sau plăţii drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice ori în materia stabilirii sau plăţii drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal.

În privinţa domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, art. 1 stabileşte că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Condiţiile de admisibilitate a sesizării sunt reglementate de prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată, conform cărora, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Totodată, sunt relevante dispoziţiile cuprinse la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd completarea normelor speciale privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu normele generale cuprinse la art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În raport cu cele arătate, rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrise domeniului de aplicare al art. 1 din ordonanţa de urgenţă; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procedând la verificarea cerinţelor legale anterior menţionate, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu prin care reclamanţii, în calitate de foşti magistraţi şi beneficiari ai pensiei de serviciu, în temeiul Legii nr. 303/2004, urmăresc să obţină plata unor despăgubiri egale cu actualizarea cu rata medie anuală a inflaţiei a pensiei cuvenite, începând cu data de 1 ianuarie 2024, în condiţiile în care art. XLI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 stipulează că, „Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei”.

În acest context, instanţa de trimitere este preocupată de obţinerea unui răspuns din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul de a se stabili dacă reclamanţii au dreptul la despăgubiri ca urmare a unei discriminări rezultate din neactualizarea pensiei de serviciu a foştilor magistraţi, prin comparaţie cu alţi pensionari care nu beneficiază de o astfel de pensie de serviciu sau care beneficiază de un alt tip de pensie de serviciu care a fost actualizată.

Observând obiectul litigiului dedus judecăţii, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată care priveşte actualizarea drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, este realizată a doua cerinţă menţionată, întrucât sesizarea a fost formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă învestită cu soluţionarea litigiului de asigurări sociale în primă instanţă.

Totodată, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, a rezultat că este îndeplinită ultima condiţie referitoare la inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi la nestatuarea anterioară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema semnalată de instanţa de trimitere.

În schimb, nu este îndeplinită a treia condiţie referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În legătură cu această cerinţă de admisibilitate, este necesar a se sublinia că trebuie avute în vedere criteriile stabilite în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru determinarea înţelesului acestei noţiuni, fiind relevant că, sub acest aspect, prevederile speciale cuprinse în art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu derogă de la norma generală cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, ambele dispoziţii legale făcând referire la existenţa unei chestiuni de drept.

Aşa fiind, în mod consecvent, instanţa supremă a stabilit că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Tot astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie denaturat de la scopul său firesc şi să nu fie utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

De asemenea, se impune sublinierea că dezlegarea raportului juridic litigios şi modul de soluţionare a unei cauze deduse judecăţii, prin aplicarea legii la circumstanţele concrete ale fiecărui litigiu, sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului pricinii, reprezentând atribuţii ce reflectă îndeplinirea funcţiei jurisdicţionale a instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, şi garantează, totodată, accesul la o justiţie independentă.

Aşa fiind, nu se poate include în noţiunea de „chestiune de drept” solicitarea unei soluţii asupra obiectului cererii de chemare în judecată, deoarece, într-o atare situaţie, s-ar înfrânge rolul constituţional al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. Scopul acestei proceduri nu este acela de a se realiza o subrogare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021).

Astfel cum s-a arătat în Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „Procedura hotărârii prealabile nu poate fi declanşată de titularul sesizării cu scopul de a obţine dezlegarea chiar a problemei de fond asupra căreia reclamanta a solicitat instanţei de judecată să se pronunţe, aplicarea dispoziţiilor legale la circumstanţele particulare ce caracterizează un anumit litigiu intrând în competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei respective. Dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau conţinutului unei norme de drept, ci se are în vedere doar identificarea soluţiei ce trebuie pronunţată în cauză, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept, în înţelesul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă şi ale art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2024.” (paragraful 93).

Aplicând aceste repere jurisprudenţiale în cazul prezentei sesizări, se constată că întrebarea adresată de instanţa de trimitere vizează chiar pronunţarea soluţiei asupra obiectului cauzei deduse judecăţii, în legătură cu posibilitatea calificării ca faptă de discriminare a aplicării unei dispoziţii legale şi acordarea unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs printr-o astfel de faptă.

Din conţinutul încheierii de sesizare nu rezultă invocarea vreunei chestiuni de drept, întrucât nu se solicită interpretarea vreunei dispoziţii legale presupus neclare, îndoielnice sau echivoce, ci chiar stabilirea elementelor de fapt în baza cărora să fie soluţionată cererea dedusă judecăţii, respectiv dacă prin neactualizarea cu rata inflaţiei a pensiei de serviciu a reclamanţilor, foşti magistraţi, se produce o faptă de discriminare, care să dea naştere dreptului acestora la plata unor despăgubiri băneşti echivalente diferenţelor rezultate dintr-o astfel de actualizare. Altfel spus, instanţa de trimitere tinde la obţinerea unei dezlegări asupra obiectului dedus judecăţii, respectiv la delegarea atribuţiei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei supreme, căreia i se solicită să efectueze încadrarea juridică a faptei invocate, iar nu interpretarea vreunei norme de drept care să necesite primirea unei dezlegări de principiu în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Sub acest aspect se impune a se sublinia faptul că judecătorul cauzei nu solicită interpretarea dispoziţiei legale care conţine definiţia discriminării, respectiv art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, şi nici interpretarea oricărei alte norme de drept de lămurirea căreia să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Conform încheierii de sesizare, instanţa de trimitere este preocupată să afle dacă prin aplicarea unor dispoziţii legale, nedeclarate neconstituţionale până în prezent, se comite sau nu o faptă de discriminare a reclamanţilor faţă de alţi pensionari care nu beneficiază de aceeaşi pensie de serviciu.

În concluzie, nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, atât timp cât instanţa de trimitere urmăreşte să obţină, pe calea procedurii hotărârii prealabile, rezolvarea obiectului litigiului dedus judecăţii, solicitând instanţei supreme să stabilească dacă fapta invocată se încadrează sau nu în noţiunea de „discriminare” şi dacă prin aceasta s-a produs un prejudiciu care dă naştere dreptului reclamanţilor la obţinerea unor despăgubiri.

O atare soluţie este în deplină concordanţă cu practica instanţei supreme, care, prin Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reţinut neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept şi a pronunţat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a unei sesizări similare, în legătură cu neactualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi a personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reţine neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.